Războiul Civil Finlandez (–) a avut ca obiectiv preluarea controlului asupra Finlandei în timpul tranziției sale de la statutul de Mare Ducat în cadrul Imperiului Rus la cel de stat independent. Conflictul a făcut parte din agitația națională, politică și socială produsă de Primul Război Mondial (Frontul de Est) în Europa. Părțile implicate în conflict au fost roșiii, conduși de Partidul Social-Democrat și albii, conduși de Senatul nesocialist, dominat de conservatori. Gruparea paramilitară Gărzile Roșii, formată din muncitori din industrie și agricultură, controla orașele și centrele industriale din Finlanda de sud. Gruparea paramilitară Garda Albă, formată din țărani și facțiuni ale claselor de mijloc și superioară, controlau zonele rurale din centrul și nordul Finlandei., , ,

Marele Ducat al Finlandei, teritoriu autonom al Imperiului Rus, se dezvolta treptat într-un stat finlandez. Până în 1917, societatea finlandeză trecuse prin creșteri demografice rapide, industrializare și în cadrul ei apăruse o amplă mișcare muncitorească. Sistemul politic al țării era într-o fază instabilă de democratizare și modernizare, în timp ce situația socio-economică și statutul cultural-național ale populației se ameliorau treptat. Primul Război Mondial a dezbinat Imperiul Rus și Marele său Ducat, și a dus la lupte pentru putere între mișcarea muncitorească, cu înclinații de stânga, și nesocialiștii, mai conservatori, în absența unei forțe armate sau polițienești neutre. Declarația de independență a Finlandei din nu a reușit să unifice națiunea.

Roșiii au dus o ofensivă generală nereușită în , aprovizionați cu arme din Rusia Sovietică. În martie, a început o contraofensivă a albilor, întărită în aprilie de un contingent al Armatei Imperiale Germane. Acțiunile militare decisive ale războiului au fost bătăliile de la Tampere și Viipuri, ambele câștigate de albi, și bătăliile de la Helsinki și Lahti, câștigate de armatele germane, ceea ce a dus la victoria de ansamblu a Albilor aliați cu Germania. Atât roșiii cât și albii au practicat teroarea politică. Un număr mare de roșii au murit de malnutriție și de boli în lagărele de prizonieri. În total, circa 39.000 de oameni au murit în război, dintre care 36.000 au fost finlandezi—dintr-o populație totală de 3.000.000.

După conflict, finlandezii au trecut de sub dominația rusească în sfera de influență a Imperiului German. Senatul conservator a încercat să înființeze o monarhie finlandeză, dar planul a fost abandonat după înfrângerea Germaniei în Primul Război Mondial. Finlanda a devenit republică independentă și stat democratic. Războiul a divizat națiunea pentru mulți ani și rămâne evenimentul cu cea mai mare încărcătură emoțională din istoria Finlandei. Societatea a fost reunificată prin compromisuri sociale bazate pe cultivarea pe termen lung a unei politici și religii moderate, pe rezultatele Primului Război Mondial și pe revenirea economică postbelică.Războiul din 1918 a avut mai multe denumiri: Războiul Civil (războiul intern), Războiul Libertății, Războiul Fraților, Revoluția, Războiul de Clasă, Rebeliunea Roșie, Războiul Cetățenilor,

Contextul Principalul factor declanșator al Războiului Civil Finlandez a fost Primul Război Mondial; Imperiul Rus s-a prăbușit sub presiunea războiului, ceea ce a dus la Revoluțiile din Februarie și din Octombrie 1917. Dezmembrarea sa a dus la un mare vid de putere și la lupte pentru putere în Europa de Est. Marele Ducat autonom al Finlandei, ca parte a Imperiului Rus, a fost absorbit de acest vid și de luptele pentru putere. Războiul propriu-zis nu s-a desfășurat pe teritoriul Finlandei, mai puțin însemnat din punct de vedere geopolitic, decât la începutul lui 1918, dar conflictul dintre Imperiul German și Rusia a avut un impact indirect asupra finlandezilor. De la sfârșitul secolului al XIX-lea, Marele Ducat devenise o sursă vitală de materii prime, produse industriale, hrană și forță de muncă ieftină pentru capitala rusă Petrograd (Sankt Petersburg), iar Primul Război Mondial a accentuat acest rol. Sub aspect strategic, teritoriul finlandez reprezenta secțiunea nordică a porții estono-finlandeze și zona-tampon de la și către Petrograd, prin Golful Finlandei, zona Narva și Istmul Karelian., , , ,

Imperiul German vedea Europa de Est—în principal Rusia—ca sursă majoră de produse vitale și materii prime pentru susținerea capacității țării, atât în timpul Primului Război Mondial, cât și în viitor. Cu resursele interne solicitate de războiul pe două fronturi, Germania a dus o politică de dezmembrare a Rusiei din interior, susținând financiar grupări revoluționare ca bolșevicii și Partidul Socialist Revoluționar (SR) și facțiunile separatiste, cum ar fi activiștii finlandezi cu înclinații germaniste. Germania a cheltuit 30–40 de milioane de mărci în aceste scopuri. Controlul asupra Finlandei ar fi permis Armatei Imperiale Germane să pătrundă în Rusia până la Sankt Petersburg și să penetreze spre Peninsula Kola spre nord-est, zonă bogată în materii prime pentru minerit. Finlanda avea și ea resurse minerale mari și o industrie forestieră bine dezvoltată., , , , , , ,

Între 1809–1898, perioadă denumită Pax Russica, relațiile fino-ruse fuseseră deosebit de pașnice și stabile prin comparație cu alte părți ale Imperiului Rus. Înfrângerea Rusiei în Războiul Crimeii din anii 1850 a dus la tentative de grăbire a modernizării țării. Aceasta a dus la peste 50 de ani de dezvoltare pozitivă pe plan economic, industrial, cultural și educativ în Marele Ducat al Finlandei, inclusiv la ameliorarea statutului limbii finlandeze. Toate acestea au încurajat naționalismul finlandez și unitatea culturală prin nașterea mișcării fennomane, care îi lega pe finlandezi de sistemul intern de guvernare și conducea la ideea de a face ca Marele Ducat al Finlandei să fie un stat din ce în ce mai autonom în cadrul Imperiului Rus., , , , , , ,

În 1899, Imperiul Rus a inițiat o politică de integrare prin rusificarea Finlandei, cu scopul de a crește controlul militar și administrativ asupra Marelui Ducat. Situația militară și strategică a Rusiei devenise mai dificilă din cauza creșterii puterii Germaniei și Japoniei, iar ideea panslavismului căpăta rădăcini la Sankt Petersburg. O putere centrală a „Uniunii Multinaționale Dinastice Ruse” dorea să unifice țara mare și eterogenă. Finlandezii, care se bucuraseră de largi puteri locale și de autonomie, au denumit politica de integrare „Prima Perioadă de Oprimare, 1899–1905”, și au început să pregătească pentru prima oară o separare de Rusia și suveranitatea Finlandei. Lupta pentru putere a dus la apariția diferitelor grupări politice finlandeze în funcție de raportul dorit de ele cu Rusia. Cea mai radicală, mișcarea activistă, includea grupări anarhiste ale clasei muncitoare și ale intelectualității suedofone și practica atacuri teroriste. În timpul Primului Război Mondial, odată cu creșterea germanismului, svecomanii și-au început colaborarea secretă cu Germania Imperială, și din 1915–1917, în Germania a fost pregătit un batalion de finlandezi, „Jägerii” (Jääkärit) format din circa 1.900 de voluntari., , , , , , , , , , , ,

Politica Principalele motive pentru creșterea tensiunilor politice între finlandezi au fost domnia autocrată a țarului rus și sistemul nedemocratic de clase al stărilor generale. Sistemul își avea originea în regimul imperial suedez, dinaintea dominației rusești, și diviza poporul finlandez în două grupuri, separate pe criterii economice, sociale și politice. Populația Finlandei a crescut rapid în secolul al XIX-lea (de la 860.000 în 1810 la 3.130.000 în 1917), și a apărut o clasă de muncitori în industrie și agricultură, precum și una de țărani fără pământ. Revoluția Industrială a fost rapidă în Finlanda, deși ea a început mai târziu ca în țările Europei de Vest. Industrializarea a fost finanțată de stat, iar unele dintre problemele sociale asociate procesului industrial au fost reduse prin controlul administrației. Între muncitorimea urbană, problemele socio-economice s-au acutizat în perioadele de criză industrială. Situația muncitorilor rurali se înrăutățise de la sfârșitul secolului al XIX-lea, agricultura devenind mai eficientă și mai orientată către piață, iar industria în curs de dezvoltare nu absorbea ca forță de muncă creșterea demografică de la sate.Timp de mai multe secole, teritoriul locuit predominant de finlandezi făcuse parte din Suedia și a fost angajat în dezvoltarea de către aceasta a unui mare imperiu nordic. Cu excepția limbii, cultura poporului nu era foarte diferită de cea a părțîlor vestică și estică ale Suediei, dominată de administrația și elitele suedeze și de Biserica Luterană comună, , , , , , ,

Diferențele între culturile scandinavo-finlandeză și ruso-slavă au avut un impact și asupra integrării naționale a finlandezilor; facțiunea socială a claselor de sus au preluat conducerea, dar puterea pe plan intern a primit-o de la țarul rus în 1809. Stările puneau la cale construirea unui stat finlandez din ce în ce mai autonom, condus de elite și de intelectualitate. Fennomanii în special doreau să includă oamenii de rând într-un rol apolitic pentru a reduce frământările cauzate de probleme sociale; țăranii și clerul se alăturaseră cauzei oamenilor de rând în fața industrializării pe scară largă. Mișcarea muncitorească, asociațiile de tineret și mișcare moderată au fost la început conduse „de sus”.Contrar Europei Centrale și Rusiei propriu-zise, politicile regimului de dominație suedeză s-au soldat cu faptul că autoritatea economică, politică și socială a nobilimii și burghezimii finlandeze nu se baza pe deținerea de proprietăți feudale și de capital. În schimb, existau țărani liberi fără tradiție de servitute, și puterea proprietarilor de moșii era limitată la interacțiunea între formarea statului și industrializare. Industria forestieră era un sector vital pentru Finlanda și țărănimea avea în proprietate o mare parte din păduri, controlând materia primă lemnoasă; economia a avut impact asupra nașterii , în rândul elitelor vorbitoare de suedeză, , , , ,

Condițiile sociale, nivelul de trai și încrederea în sine a muncitorilor s-au îmbunătățit treptat datorită industrializării în perioada 1870–1916 dar, în timp ce nivelul de trai creștea în rândul oamenilor de rând, prăpastia între săraci și bogați se adâncea vizibil. Conștiința crescândă a oamenilor de rând față de chestiunile politice și socio-economice interacționa cu ideile socialismului, social-liberalismului și nationalismului (Fennomania). Răspunsurile populației și contramăsurile corespunzătoare ale aristocrației au înrăutățit relațiile sociale în Finlanda.Socialismul, în special, era antiteza sistemului de clase al Stărilor, , , , , ,