Abația benedictină Juvigny, astăzi dispărută, se situa într-o buclă a râului La Loison, la marginile pădurii Woëvre, la granițele Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană și ale Regatului Franței, între orașele Montmédy, Stenay și Damvillers, pe teritoriul actualei comune Juvigny-sur-Loison.
Istorie Potrivit tradiției, abația de călugărițe a fost fondată în 874 de către regina Richilde, a doua soție a lui Carol Pleșuvul (nepotul lui Carol cel Mare) și de către Carol Pleșuvul. În abație, la 6 iunie al acelui an, au fost depuse moaștele Sfintei Scolastica, sora Sfântului Benedict de Nursia. Însă aceste moaște au fost uitate și „redescoperite”, prin revelație divină stareței abației abia pe la sfârșitul scolului al XI-lea.
Vândută ca bun național în timpul Revoluției Franceze, abația a fost distrusă la începutul secolului al XIX-lea.
Vestigii Din această frumoasă abație de călugărițe, în prezent nu mai subzistă decât câteva vestigii: spitalul (1629), care adăpostea și o farmacie, marea casă a prepoziților, casa capelanilor (1634), fabrica de bere, grajdul de vaci, moara (cu nișele care odinioară conțineau statui ale Fecioarei cu Pruncul, Sf. Benedict și Sf. Scolastica), cât și mai multe puțuri și pivnițe, și, intact, în întregime, pe o lungime de vreo treizeci de metri, zidul de incintă crenelat, înalt de 6 metri, care delimita întreaga mănăstire.
Lista starețelor Patruzeci de starețe, cel puțin, ar fi condus, de-a lungul secolelor, destinele călugărițelor de la Juvigny-les-Dames: o tradiție a mănăstirii pretindea că prima stareță ar fi fost însăși regina Richilde... sau Bertrande venită de la mănăstirea Sainte-Aure din Paris. Nu se cunosc numele starețelor din primele două secole după fondarea abației. Totuși Walburge sau Galburge (1086-1106) este primul nume menționat în acte, cu certitudine.
1. Walburge (Galburge) (1086–1106)
2. Hadwide I (1124–1139)
3. Judith (1150)
4. Gerberge (1174)
5. Ide de Chiny (1187)
6. Hadwide II de Chiny (1206)
7. Marguerite I d’Apremont (1259–1271)
8. Ide des Wales (1279–1286)
9. Agnès de Montquintin (1299–1327)
10. Helwide sau Hadwide de Prény (1342–1347)
11. Marguerite II de Bazeilles (1350–1370)
12. Égidia sau Gillette de Chappes (1390–1396)
13. Jeanne I de Pins (1396)
14. Jeanne II de Nanteuil (1398)
15. Gillette II de Chappes sau Chappy (1402)
16. Marguerite III de Laval (1406–1430)
17. Hawis de Sampigny (1446–1447)
18. Marie de Ville (1482)
19. Catherine I d’Espinal (1491–1495)
20. Alix de Dommartin (1505–1520)
21. Renée de Blandin sau Blandry (1520)
22. Anne d’Apremont (1522–1531)
În ruinele mănăstirii, doar o parte din dala funerară a acestei starețe a fost descoperită: această piatră tombală spartă reprezenta o stareță cu diverse steme și purta acest rest de inscripție în minuscule gotice:
«dame Anne [ab]besse. mil D XXXll», în traducere: „doamna Anne [st]areță. o mie D XXXll”.
În biserica Saint Maur din Verdun se putea citi:
«În acest loc se odihnește inima Reverendei Doamna Anne d’Aspremont altădată stareță la Juvigny, al cărei corp se odihnește în biserica numitului loc, și decedată la 18 iulie 1532. Rugați-vă la Dumnezeu pentru ea.»
23. Catherine II de Failly (1531–1567)
24. Françoise de Failly (1567)
25. Anne de Failly (1588)
26. Nicole de Lenoncourt (1588–1594)
27. Catherine III de Lenoncourt (1594–1608)
28. Scholastique-Gabrielle de Livron-Bourbonne (1608–1662)
„Corpul său a fost așezat într-un cavou sub altarul stranei”. Epitaful său, gravat pe mormânt, dală de marmură neagră și litere de aur:
«Aici odihnește Doamna Scholastique Gabrielle de Livron, Stareță, Reparatoare & Reformatoare a acestei Abații. A fost ilustră prin naștere, admirabilă prin măreția inimii sale, incomparabilă prin forța sa spirituală: strălucitoare prin virtuți: Ea a construit această casă, a reformat-o, a așezat-o în fericita stare în care se află. A fost șaizeci și doi de ani Călugăriță, cincizeci și patru de ani Stareță, șaptezeci și șapte de ani în viață, pe care a părăsit-o în a noua zi a lui iunie 1662. Va trăi etern în gloria lucrărilor sale, memoria sfințeniei sale, recunoștința fetelor sale, posesia Gloriei.
În anul 1670 Doamna Gabrielle Marie de Livron Bourbonne, Damă & Stareță a acestui loc, nepoată & succesoare a acestei remarcabile defuncte, pentru a marca pentru veșnicie ceea ce i se datorează memoriei sale, a pus să se facă acest mormânt.»
29. Catherine-Gabrielle-Marie de Livron (1662–1705)
30. Louise-Gabrielle de Livron (1705–1711)
31. Alexis-Madeleine de Vassinhac-Imécourt (1711–1777)
32. Marie-Louise-Victoire de Vassinhac-Imécourt (1777–1793), decedată la 19 august 1807, la castelul Imécourt, în vârstă de 86 de ani
Biserica abațială
Aspectul exterior
Oricare ar fi drumurile care conduc la Juvigny, se remarcă de foarte departe abațiala, impozanta biserică situată în centrul abației, chiar alături de locuința stareței, pe locul cel mai înalt al mănăstirii. Este un edificiu vast, destul de înalt, din piatră aurie locală, cu trei nave și două clopotnițe, fără să se socotească ornamentele piramidale, și cu acoperiș cu ardezie și mărginit de garguie. Întreaga construcție este iluminată prin 18 goluri mari, cu vitralii și bare de plumb, care inundă traveele cu lumină. Acest edificiu, de 38 de metri lungime și de 15 metri lățime, în stil Renaștere, construit în secolele al XV-lea-al XVI-lea, trebuie să fi înlocuit o veche biserică romanică, fără îndoială mai mică, și trebuie să fi rivalizat cu cele mai prestigioase biserici din regiune: Notre-Dame de Mont, Notre-Dame d’Avioth, Saint-Nicolas de Marville, Sainte-Agathe de Longuyon, abațiala de la Mouzon sau abațiala de la Orval. Ca și cea mai mare parte din vechile biserici, abațiala este orientată cu partea exterioară a absidei spre Soare Răsare, în timp ce pridvorul principal, între cele două turnuri pătrate, privește spre Apus.
Retârnosirea & Restabilirea serviciilor divine
La sosirea tinerei Gabrielle de Livron, în 1601, în această abație fără împrejmuire, deschisă oricui, biserica era fără îndoială într-o stare destul de jalnică și nu mai răsunau câtuși de puțin cântece, psalmodiate de călugărițe care uitau uneori să fie sârguincioase la slujbele religioase! Astfel, prima grijă a noii starețe, începând din 1609, a fost să retârnosească locurile sfinte și altarele și «să-și împodobească cu somptuozitate mănăstirea... pe care a mobilat-o cu toate acele prețioase ornamente care o fac atât de fatuoasă.» Scholastique-Gabrielle de Livron-Bourbonne avea o devoțiune deosebit de mare pentru «Maica Domnului și față de Fiul său Divin,» cât și pentru Sfântul Iosif. Se ruga și la Sfântul Arhanghel Mihail, la Sfânta Barbara (invocată contra «morții neașteptate și contra incendiilor», atribuindu-i mai multe miracole sfintei sale protecții) și la Sfântul François-Xavier. Avea un cult deoasebit pentru Sfântul Benedict, fondatorul Ordinului, și pentru Sfânta Scolastica, patroana sa, pe care o venera într-un mod deosebit.
Altarul principal
În cor, lambrisat cu lemn, la 9 picioare înălțime [circa 3 metri] și vopsit în culoarea jderului, împodobită cu tablouri, cu câteva poleiri cu aur și închis cu o balustradă de fier, se află altarul principal, o masă în formă de scrin. Se află acolo, alături, două mici scaune de rugăciune, 6 bănci, două banchete, două scaune ornate, o catedră portativă pentru predică, cu o scăriță pentru urcat, două confesionale. Erau și un Crist mare, deasupra intrării corului, și o lampă de aramă, care atârna. Atât cât a existat abațiala, acolo se celebrau, în fiecare an, câte o slujbă în memoria Doamnei de Livron și o alta în amintirea celor 12 călugărițe care, cu ea, restabiliseră reforma în mănăstirea de la Juvigny.
Capela Fecioarei Maria
În capela Fecioarei Maria, inventarul din 1790 enumeră, între altele, 7 tablouri fără rame, 5 cu rame aurite, o cunună de spice, 30 de buchete de flori, o lampă și un sfeșnic din aramă, 4 sfeșnice de lemn aurit și 6 de faianță, două crucifixe de lemn, dintre care unul aurit, 4 racle mici de carton acoperite cu stofă, 4 fețe de altar cu dantele și 8 fețe de masă aproape uzate, câteva funde și alte obiecte fără valoare.
Capela Sfântului Iosif
Capela Sfântului Iosif, în 1790, avea 10 buchete de flori artificiale, 9 tablouri foarte vechi, două mici rame aurii, 20 de recipiente de sticlă și de faianță pentru flori, 6 sfeșnice din lemn auriu, alte 6 din cristal și 4 mici din aramă, o statuie de piatră a Fecioarei, un Crist aurit, un covor mare de indian și unul mic, 10 rame mici acoperite cu hârtie aurie, o cunună mică de spice, 4 fețe de masă și 4 fețe de altar, 2 haine albe episcopale cu mâneci strâmte, mai multe funde și alte mărunțișuri. Această capelă părea o anexă a sacristiei.
Capela Sfântului Sacrament
„Ea a cerut în mod special o capelă pentru expunerea Sfintei Euharistii, în care a așezat mai multe tablouri care reprezentau Patimirile Domnului Nostru Isus Cristos. În mijlocul altarului este o fereastră, cu zăbrele aurite, în care se face expunerea Soarelui în fața călugărițelor. În fiecare an, în Joia Mare, se face acolo un altar al Sfântului Sacrament… până în Vinerea Mare. De asemenea, în calamitățile publice se expune Sfântul Sacrament în această capelă și se face rugăciune de 40 de ore. Tot cucernica noastră stareță a instituit expunerea [Sfântului Sacrament] în ziua de reînnoire a voturilor, care se face la Juvigny în a opta zi a lui iunie, pentru că este sărbătoarea Strămutării fericitei nostre maici Sfânta Scolastica.”
Capela Sfântului Benedict Alături de cor, această capelă era închisă printr-o balustradă din lemn la înălțimea de sprijin și acoperită cu lemn, ca și acesta, cu lambriuri identice. Cuprindea un altar, o masă în formă de scrin cu marmură, un confesional și un pupitru transportabile.
Cultul și Pelerinajul Sfintei Scolastica
Ocaziile de sărbătorire a „marii sfinte Scolastica patroană și tutelară a abației” fuseseră multiplicate de către cea „care a luat numele de Scolastica când și-a depus votul de viață de mănăstire”… La îndemnul său, călugărițele se rugau în fața raclei care conținea osemintele acesteia, și, în momentele de „primejdie, ea expunea brațul victorios al acestei mari sfinte pe altarul corului călugărițelor… Ea a pus să se compună o liturghie specială pentru ziua sărbătorii [sfintei Scolastica] și o alta pentru ziua Strămutării sale… Ea a obținut un ordin de suspendare a lucrului în ziua sărbătorii acestei mari sfinte în burgul Juvigny și în toate satele care aparțin abației. A pus să se compună și să se tipărească litaniile sfintei sale patroane și a obținut permisiunea de a fi cântate în public, și pentru că pelerinajul acestei sfinte este foarte faimos, în afară de cartea pe care a întocmit-o… pentru a servi cucerniciei pelerinilor, ea a pus să se graveze și două scânduri [matrițe] pentru tipărirea imaginilor sale și pentru a fi onorată de toți.”
Strana călugărițelor
Situată între gratiile cele mari care separă nava de strana călugărițelor și balustrada de fier care închide altarul principal, strana călugărițelor, în care călugărițele își fac slujba, ocupă partea centrală a abațialei. Acolo, în 1790, se aflau o mică orgă cu dependințele sale plasată pe o galerie mare, o lustră de cristal, 9 tablouri foarte vechi, de diferite mărimi, un altar cu grilaj și 4 cărți de rugăciuni. Jilțul abațial cu [baldachin ?] și alte scaune formau un ansamblu de lemn, foarte vechi și fără culoare [definită], cu înălțimea de vreo 9 picioare (cam 3 metri), de jur împrejur: acolo se instalau călugărițele din cor, surorile din gospodăria abației și domnișoarele de la pension, care se recunoșteau ușor prin micul lor acoperământ alb de cap. În mijloc, se aflau un pupitru, tot din lemn nevopsit, iar la intrare, un agheasmatar din marmură roz cu vinișoare [care, fiind cumpărat în timpul Revoluției, se află în prezent la biserica parohială].
Nava