Operațiunea Donnerkeil (Unternehmen Donnerkeil, Operațiunea Trăsnetul)Hooton 1994, p. 114.Forsyth 2009, p. 14. a fost numele de cod pentru o operațiune militară germană din a doua conflagrație mondială. Donnerkeil urmărea obținerea superiorității aeriene pentru sprijinirea operațiunii inițiată de marina militară germană sub regimul nazist (Kriegsmarine), cunoscută sub numele de Operațiunea Cerberus.
În anul 1941, vasele de suprafață ale forțelor navale germane au executat o serie de misiuni împotriva vaselor comerciale în colaborare cu submarinele care au participat la Bătălia Atlanticului. În ianuarie 1941 a fost lansată Operațiunea Berlin, iar în mai același an a fost lansată Operațiunea Rheinübung. Superioritatea vaselor de suprafață a Royal Navy a împiedicat însă unitățile germane să se întoarcă în bazele din Marea Baltică. Navele germane de suprafață care au supraviețuit bătăliilor navale, Scharnhorst, Gneisenau și crucișătorul Prinz Eugen, își găsiseră adăpost în portul francez Brest. De-a lungul întregului an 1941, bombardierele britanice au executat misiuni împotriva docurilor care adăposteau navele germane. Distanța relativ mică la care se aflau aeroporturile forțelor militare britanice (Royal Air Force) a permis echipajelor să execute un mare număr de misiuni într-o succesiune rapidă. Ca urmare a atacurilor britanice, Adolf Hitler a cerut Înaltului Comandament Naval (Oberkommando der Marine) să mute navele în afara razei de acțiune a bombardierelor inamice.
În decembrie 1941, Oberkommando der Luftwaffe (Înaltul Comandament al Forțelor Aeriene) a primit ordinul să conceapă un plan pentru asigurarea superiorității aeriene în timpul operațiunii de transfer al celor trei vase germane din Franța în porturile Mării Nordului prin Canalul Mânecii. Generalul Adolf Galland a conceput planul pentru asigurarea acoperirii aeriene a operațiunii navale. operațiunea navală Cerberus și cea aeriană Donnerkeil au fost lansate pe 11 februarie 1942. Germanii au reușit să obțină un avantaj important la începutul operațiunii, surprinzând pe picior greșit forțele navale și aeriene britanice. Vasele germane au ajuns cu pierderi minime la baze pe 13 februarie 1942, la doar două zile după lansarea Cerberus și Donnerkeil.
În timpul traversării Canalului Mânecii, Luftwaffe a respins toate atacurile britanice împotriva vaselor germane. În timpul luptelor aeriene care au avut loc deasupra Canalului Mânecii, britanicii au suferit pierderi grele, fără să obțină vreun câștig cât de mic. În schimb, pierderile germane au fost limitate, iar operațiunea și-a atins obiectivul propus.
Contextul general Primele vase germane de mare capacitate care au intrat în portul Brest au fost Scharnhorst și Gneisenau (22 martie 1941). În următoarele opt săptămâni, acestea au participat la Operațiunea Berlin împotriva transporturilor navale aliate din Oceanul Atlantic. În a noua săptămână, lor li s-a alăturat crucișătorul greu Prinz Eugen, care ancorase pentru prima oară în portul Brest pe 1 iunie 1941, după eșecul Operațiunii Rheinübung. În perioada în care s-au aflat în docurile de la Brest, aceste vase se aflau în raza de acțiune a avioanelor britanice și au fost ținta a numeroase atacuri aeriene, unele dintre ele provocând avarii importante. O ofensivă aeriană de zece săptămâni a RAF începută pe 29 martie 1941 a înregistrat 2.928 misiuni împotriva portului Brest, 171 dintre acestea desfășurându-se pe timpul zilei. În unele cazuri, aviația britanică a suferit pierderi grele în timpul misiunilor de bombardament. De exemplu, în timpul raidului de pe 12 iulie, britanicii au pierdut 12% dintre avioanele participante. Atacurile nocturne erau mai sigure pentru britanici, datorită faptului că germanii nu aveau în zonă avioane de vânătoare pe timpul nopții. În timpul atacurilor nocturne, germanii au pretins că artileria lor antiaeriană a doborât 18 bombardiere britanice. În timpul campaniei lor de bombardare a Brestului, RAF a folosit aparatură de navigație sofisticată pentru acea vreme. În noaptea de 7/8 decembrie 1941, a fost folosit pentru prima oară sistemul de navigație ghidat prin radio „OBOE”.Hooton 1994, p. 114.
Adolf Hitler a fost îngrijorat de posibilitatea pierderii Bismarck și a ordonat Kriegsmarine să mute vasele din Franța în porturile germane pentru reparații și reînarmare în vederea unor operațiuni în Norvegia. Aici ele aveau să funcționeze ca vase de descurajare pentru apărarea Norvegiei ocupate de germani și pentru atacarea convoaielor aliate din Atlanticul de nord. Dintre rutele posibile pentru ducerea la îndeplinire a ordinului Führerului, Oberkommando der Marine pentru cea mai scurtă, dar mai periculoasă, prin Canalul Mânecii.Weal 1996, p. 15.Hooton 1994, p. 114.Garrett 1978, p. 89.Blair 1996, pp. 482—483, 487.
Pe 12 ianuarie 1942, Hitler s-a întâlnit cu principalii responsabili pentru operațiune la cartierul său general din Prusia Răsăriteană – Bârlogul Lupului. Au fost prezenți comandantul șef al Wehrmachtului, Wilhelm Keitel, șeful Statului major al Luftwaffe, Hans Jeschonnek, șeful Statului major al operațiunilor militare, Alfred Jodl, comandantul aviației de vânătoare (General der Jagdflieger), Adolf Galland, comandantul șef al Marinei, Erich Raeder, și comandantul grupului de luptă (Kampfgruppe), Otto Ciliax.Garrett 1978, p. 89. În timpul conferinței, Hitler a comparat flota germană cu „un pacient cu cancer care este condamnat la moarte, dacă ei nu îl supun la o operație. O operație, pe de altă parte, chiar dacă ar putea să fie drastică, va oferi cel puțin unele speranțe că viața pacientului ar mai putea fi salvată. Traversarea vaselor noastre este o asemenea operație. Ea trebuie să fie încercată”.Garrett 1978, p. 89. Nu au fost discutate detalii operaționale. Luftwaffe a primit ordinul să asigure acoperirea aeriană și să efectueze raiduri de diversiune asupra unor ținte britanice. Jeschonnek a promis mobilizarea a aproximativ 250 de avioane.Garrett 1978, p. 89.
Pregătirile
Planul Luftwaffe
OKL nu era încântat de sarcina sprijinirii Cerberus. Jeschonnek i-a mărturisit lui Galland temerile sale legate de faptul că, dacă Cerberus avea să fie un eșec, Luftwaffe urma să fie țapul ispășitor. Jeschnonnek avea motive să se teamă. În timpul întâlnirii din 12 ianuarie 1942, Marina, după ce își asigurase sprijinul lui Hitler, a cerut un dispozitiv uriaș pentru asigurarea acoperirii aeriene. Indiferent ce ar fi mers rău, Marina avea cel mai probabil să arunce vina pe Luftwaffe, urmând să fie sprijinită în această întreprindere de inamicii aviației militare. În timpul acestei întâlniri, Jeschonnek a menținut o poziție fermă, refuzând să dea orice fel de garanției pentru succesul operațiunii și nefiind de acord cu redistribuirea avioanelor și piloților de pe alte fronturi în vestul Europei. Galland a fost învestit cu puteri depline pentru organizarea operațiunii care a primit numele de cod Unternehmen Donnerkeil (Operațiunea Lovitura de fulger). Operațiunea urma să fie una top secretă, iar Jeschonnek și Galland au trebuit să semneze angajamente secrete mai înainte să părăsească Bârlogul Lupului.Hooton 1994, p. 114.
Detaliile planului au fost stabilite împreună cu colonelul Karl Koller, șeful statului major al Flotei aeriene a 3-a comandată de Hugo Sperrle.Hooton 2010, p. 121. Pentru alcătuirea unei forțe suficient de numeroase, a fost nevoie de mobilizarea pentru luptă a unor unități de antrenament, deoarece grosul aviației de vânătoare (Jagdwaffe) era mobilizat în Uniunea Sovietică.Hooton 1994, p. 114.
Ruta de deplasare a vaselor a fost divizată în trei sectoare funcție de întinderea sectoarelor de vânătoare (Jafü). Pentru asigurarea coordonării avioanelor de vânătoare a fost ales Max Ibel. Acesta fusese Comandantul grupului aerian de vânătoare (Geschwaderkommodore) nr. 27 (Jagdgeschwader 27). El a fost îmbarcat ca ofițer de semnalizare pe Scharnhorst (care devenea Vas pentru controlul avioanelor de vânătoare – Jagdfliegerführer Schiff, sau Jafü Schiff), de unde avea să țină legătura cu unitățile Luftwaffe în timpul operațiunii. Au fost organizate opt operațiuni de antrenament. Au fost executate aproximativ 450 de misiuni între 22 ianuarie și 10 februarie pentru pregătirea de luptă. Nu este clar dacă britanicii au avut cunoștință sau nu de aceste misiuni de antrenament.Hooton 1994, p. 114.
Pentru împiedicarea transmisiunilor radio britanice, Serviciul de monitorizare radio (Funkhorchdienst) comandat de Wolfgang Martini, a încercat bruieze frecvențele radio. Germanii au creat o tehnică subtilă de bruiere care a crescut interferențele radio-atmosferice care scăzut performanțele radarelor britanice de coastă. În plus, bombardiere Dornier Do 217 din cadrul Grupului aerian de bombardament 2 (Kampfgeschwader 2) a primit misiunea organizării unor misiuni de diversiune electronică în zona de vest a Canalului Mânecii pentru păcălirea avioanelor inamice. Corpul aerian IX (Fliegerkorps IX) comandat de Joachim Coeler s-a pregătit pentru atacarea bazelor aeriene RAF din sud-vestul Angliei și a vaselor britanice care ar fi încercat să intercepteze convoiul german. Grupul aerian de recunoaștere strategică nr. 123 (Fernaufklärungsgruppe 123) a avut misiunea de sprijinire a Fliegerkorps IX printr-o misiuni neîntrerupte de recunoaștere aeriană a celor două capete ale Canalului.Hooton 1994, p. 115.
Pentru asigurarea unui sprijin aeriene neîntrerupt, Grupurile aeriene de vânătoare diurnă și cele de vânătoare de noapte au primit ordine să organizeze echipe de întreținere și pregătire a zborului capabile să facă față unui ritm frenetic de muncă. Pentru menținerea unei supravegheri eficiente a spațiului aerian al grupului naval, personalul de întreținere trebuia să reușească remedierea problemelor mecanice, reînarmarea și realimentarea cu benzină în mai puțin de 30 de minute.Hooton 1994, p. 115. Galland a avut ideea organizării unităților aeriene pentru zborul la altitudini diferite, pentru asigurarea acoperirii a unei părți a acestora. Grupurile care zburau la altitudine joasă puteau să evite detectarea de către radarele de coastă britanice. Galland a cerut ca grupul naval să se bucure de o umbrelă aeriană formată din cel puțin 16 avioane de vânătoare de-a lungul traversării Canalului. Grupul de vânătoare urma să fie împărțit în două subgrupuri de câte opt avioane, fiecare patrulând la o altitudine diferită. Cele opt avioane erau formate din câte două „stoluri” (Schwärme) a câte patru avioane. Tactica Schwärme implica zborul unui „stol” la nivelul mării și a celui de-al doilea la altitudine, în zigzag. Toate „stolurile” au fost organizate astfel încât să zboare înainte și înapoi de-a lungul liniei de vase în grupuri mari de câte opt, în tot acest timp piloții păstrând tăcerea radio. Toate misiunile erau cronometrate cu atenție pentru ca să asigure fiecărui avion exact 30 de minute de patrulare deasupra vapoarelor, o perioadă de timp suficient de mare care să permită valului următor de avioane să fie realimentat, reînarmat și să se reîntoarcă în zona de operațiuni. În orice caz, în timpul operațiunii Donnerkeil, avioanele s-au reîntors să facă schimbul în doar 20 de minute, ceea ce a însemnat că acoperirea aeriană pentru aproximativ 50% din timpul de traversare a fost asigurată de 32 de avioane de vânătoare odată.Weal 1996, p. 16.
Pregătirile britanicilor Forțele RAF au conceput măsuri de răspuns la o eventuală operațiune germană concretizate în „Operațiunea Fuller”. Forțele aeriene britanice erau convinse că germanii ar fi putut să aleagă Canalul Mânecii ca rută de deplasare. Căpitanul Norman Dening, șeful Centrului de informații operaționale al Amiralității considera că deși alegerea Canalului Mânecii era o posibilitate pentru germani, alegerea altei rute este la fel de posibilă. La sfârșitul lunii ianuarie, el și-a avertizat superiorii că vasele germane de luptă sunt gata de plecare pe mare și că trebuie să se aștepte la o operațiune navală de amploare. Dening a trimis un mesaj amiralului Dudley Pound: