O mie nouă sute optzeci și patru (scris și 1984) este un roman de George Orwell.

Romanul prezintă încercările eroului Winston Smith de a înțelege un sistem totalitar evoluat, în care autoritătile sunt motivate de setea de putere, se impun prin frică și sunt interesate în mod deosebit de controlul tuturor trăirilor afective. În varianta extremă de opresiune din roman, orice trăire personală devine un afront, inclusiv dragostea între membrii unei familii, între iubiți, prietenia dintre oameni, compasiunea, etc.

Ca și protagoniștii, autorul nu dezbate în sterile argumente „metafizice” motivația, meritele și dezavantajele unui sistem totalitar. Astfel de argumente din cartea disidentului fabricat se dovedesc a fi o fraudă și o capcană a puterii. De exemplu, prezumția că belșugul material ar duce la egalitate socială (combătută de sistem într-o presupusă dorință de a păstra inegalitatea) este echivalentă unui simplu consumerism, pentru că ierarhia socială continuă să fie dată de capacitățile și comportamentul individual chiar și atunci când oamenii posedă aceleași bunuri materiale. Autorul face în schimb apel frecvent la instinctele de dreptate și demnitate umană, sugerând că ideologia sistemelor totalitare trebuie combătută cu argumente simple.

Se argumentează că elitele sistemului totalitar doresc (conștient sau nu) puterea ca scop în sine, și nu ca un mijloc pentru a obține altceva, pentru ei sau pentru populație. Metodele sistemului totalitar represiv, în care oamenii doar supravețuiesc, sunt arătate perspicace, așa cum au fost puse în practică în sisteme totalitare realizate istoric. De exemplu, este arătată importanța deosebită acordată controlului trecutului, „trișarea mentală” (mental cheating) a modului de „dublă-gândire” (doublethink), cum falsul este transformat în adevăr și adevărul în fals printr-o susținere agresivă a ipotezei că realitatea este iluzorie.

Autorul arată vivid o caracteristică esențială a sistemului totalitar extrem din roman: se urmărește atât zdrobirea voinței, dar mai ales obținerea controlului asupra emoțiilor, ultimul refugiu al persoanei. Speranța este în „proli”, în principal deoarece ei, în contrast cu membrii Partidului, „au rămas umani”. Experimente urmărind controlul complet al prizonierilor, ca cele din „Camera 101” în roman, au fost realizate ocazional în sisteme totalitare, inclusiv în guverarea comunistă din România, de exemplu în Experimentul Pitești.

Publicare și impact

Prima ediție a fost publicată în 1949 la editura Martin Secker & Warburg din Londra. Prima ediție broșată a apărut în 1954 la editura Penguin Books, Harmondsworth. De atunci au apărut zeci de ediții.

Impactul deosebit și persistent al romanului este dat de argumentul central că sistemele totalitare nu au limite în cum își propun să îi transforme pe oameni și de concluzia implicită că împiedicarea realizării unui astfel de proiect de pierdere graduală a drepturilor și libertăților depinde doar de rezistența în societate și nu de limitele dorinței de putere arbitrară a unui grup sau de limitațiile unei tehnologii în continuu curs de perfecționare.

Orwell l-a descris pe Jack London ca făcând "o profeție remarcabilă a apariției fascismului" în romanul Călcâiul de fier și credea că înțelegerea de către London a primitivului îl făcuse un profet mai bun "decât mulți gânditori mai bine informați și mai logici."BBC broadcast 5 martie 1943,Jack London:Landmarks in American Literature,5, reprinted in, Two Wasted Years, Secker & Warburg, 2001, p.5,7., Michael Shelden, biograful lui George Orwell, a confirmat că romanul a fost o influență majoră Orwell: the Authorized Biography by Michael Shelden, HarperCollins .

O mie nouă sute optzeci și patru a imprimat mulți termeni și idei în cultura contemporană, de exemplu „Fratele cel Mare” (în engleză: Big Brother), dubla gândire, poliția gândirii, Soceng. „Fratele cel Mare” a devenit o figură metaforică a regimului polițienesc și totalitar, precum și a reducerii libertăților. „Fratele cel Mare stă cu ochii pe tine” este un simbol al controlului excesiv, iar adjectivul orwellian este folosit pentru a descrie acțiunile și organizațiile unui sistem totalitar evoluat.

Romanul a rămas actual. În 2005, publicația Time a clasat romanul 1984 în lista celor mai bune romane în limba engleză publicate între 1923 și 2005 (listă unde se găsește și Ferma animalelor, un alt roman de Orwell Top 100 al celor mai bune romane scrise în limba engleză, realizată de Time magazine ). A fost de asemenea inclus în lista Cele 100 de cărți ale secolului după Le Monde. A fost ecranizat de două ori, în 1956 și 1984.

Rezumat

Acțiunea romanului are loc într-un viitor distopic, în zona Londrei după un război nuclear ipotetic și o revoluție, care ar fi avut loc în anii '50. Mare Britanie, numită acum „Airstrip One”, face parte din Oceania, una din cele trei entități globale cu regim totalitar. Imense afișe pe străzi, blocuri, instituții, indică tuturor că upright|thumb|Afișul Fratele cel Mare stă cu ochii pe tine (engl: Big Brother is watching you.) în dublu sens: te protejează, se interesează mereu și îi pasă de soarta ta, însă, în același timp, te supraveghează clipă de clipă iar tu nu poți face nimic fără ca el să nu știe.

Libertatea de expresie nu mai există și toate activitățile sunt minuțios supravegheate. Tele-ecrane, aparate care transmit și receptează neîncetat sunete și imagini, sunt instalate în fiecare încăpere, inclusiv în camerele apartamentelor. Ele pot fi dat mai încet, dar niciodată oprite. Supravegherea are loc și în mod direct, prin patrule de poliție în elicoptere zburând la mică înălțime care „își bagă nasul prin casele oamenilor”. Poliția Gândirii este o altă instituție specializată de supraveghere, ascunsă și mult mai de temut. Valorile sunt răsturnate:

Toate produsele de larg consum se numesc Victoria Denumire înlocuită în Brave New World de Aldous Huxley cu brandul „Ford”. La fel „Liga Tineretului Anti-sex” din romanul de Orwell se regăsește în clonarea copiiilor în romanul de Huxley din 1958. Soma sunt pastile de visare și uitare în Brave New World de Aldous Huxley. . Exasperantă e și sărăcia, care generează mizerie și boală. Cărțile sunt scrise de mașini, iar filmele au rolul de a menține nivelul de educație și de inteligență cât mai scăzute în rândul populației.

Engleza este înlocuită cu „Nouvorba” o limbă simplificată pentru un mai bun control al gândirii, O problemă încă dezbătută în cadrul psihologiei, filozofiei minții și limbajului este dacă avem sau nu acces la concepte în lipsa unor cuvinte sau expresii care să le denumească., care este și ea simplificată în lipsa cuvintelor corespunzătoare.

Zilnic toți oamenii își întrerup orice altă activitate pentru a participa în grup la „Cele două minute de ură”, în care, un tele-ecran imens amplasat în holul principal al fiecărei clădiri arată un discurs de Emmanuel Goldstein, inamicul numărul unu al Partidului și Oceaniei. Cei care asistă se exteriorizează vehement, stăpâniți de sentimente care alunecă dinspre frică spre mânie, apoi ură. Goldstein ar conduce o organizație secretă și misterioasă, Frăția Similară cu Secta Orbilor din capitolul III (Dare de seamă despre orbi) în Despre eroi și morminte de [Ernesto Sábato]]., e pretextul pentru nenumărate arestări făcute de Poliția Gândirii în lupta Partidului de a-și proteja poporul de acest nebun puternic și viclean, și dușmanul vinovat care nu vede Adevărul. Durabilitatea sistemului stă tocmai în teroare, ca și în Sărbătoarea Țapului, unde Mario Vargas Llosa vorbește despre regimul Trujilio din Republica Dominicană: „Tu mă furi pe mine? Chrinos săltă din nou în scaun și fața lui cenușie se înnegri. Clipea din ochi, speriat. Ce spuneți Șefule? Dumnezeu mi-e martor… Știu bine că nu – îl liniști Trujillo. Și de ce nu furi, mă rog frumos, în ciuda puterii tale de a face și de a desface? Din loialitate? Se prea poate. Dar, înainte de toate, de frică. Știi bine că dacă mă furi și te descopăr că m-ai furat, te-aș da pe mâna lui Johnny Abbes, care te-ar duce la închisoarea La Cuarenta, te-ar așeza pe Tron și te-ar carboniza, înainte de a te arunca la rechini. Chestiile astea sunt pe placul imaginației înfierbântate a șefului SIM și a echipei care a format-o. De-asta nu mă furi. Și de-asta nu mă fură nici directorii, administratorii, contabilii, inginerii, veteranii, șefii de echipă, etcetera, etcetera, ai companiilor de care te ocupi tu. De-asta sunt punctuali și eficienți, de-asta au prosperat și și-au înmulțit întreprinderile, transformând Republica Dominicană într-o țară modernă și prosperă. Ai înțeles? Perfect Șefule – tresări încă o dată Constituționalistul Bețivan. Aveți perfectă dreptate. În schimb – continuă Trujillo, de parcă nu l-ar fi auzit, ai fura cât ai putea de mult dacă n-ai munci pentru familia Trujillo, ci pentru familiile Vicini, Valdez sau Armenteros. Și ai fura și mai mult încă, dacă întreprinderile ar aparține statului. Atunci chiar că ți-ai umple buzunarele.” (pp. 144–145). Cele „două minute de ură” urmăresc amplificarea celor mai negative sentimente umane și menținerea trează a atenției asupra inamicului intern (Goldstein) și extern (pe moment Eurasia, cu care acesta se spune că ar fi colaborat).

Personajul principal, Winston Smith, detestă Partidul și viața pe care este obligat să o trăiască și care își lasă o amprentă puternică și asupra personalității lui. Este într-o oarecare măsură conștient de ororile provocate de conducere, dar se poartă asemeni tuturor celorlalți – indiferent că aceștia îmbrățișează ori nu doctrinele, ideologia general impusă – nelăsând să se vadă din comportamentul său nici o urmă de nemulțumire. Winston îl simpatizează în secret pe Goldstein, doar mimând inițial aceeași adversitate împărtășită de ceilalți în timpul celor doua minute de ură, dar se surprinde în final că strigă și gesticulează furios spre figura de pe tele-ecran. El începe un jurnal (deși știe că acest lucru e interzis – chiar dacă nu prin vreo lege scrisă), în care scrie „cu greu”, povestind frânturi din seara precedentă, când a fost la „un film foarte bun”, film de război cu femei terifiate și „un braț de copil zburând sus, sus, sus”. Publicul era încântat și aplauda; s-au auzit însă câteva proteste, dar acestea veneau din partea prolilor. Cei care „au început brusc să facă gură și să țipe că n-ar fi trebuit să arate așa ceva, nu de față cu copiii” au fost scoși din sală, însă probabil că nu au pățit nimic, căci „cui îi pasă ce zic prolii?”. Dacă ar fi fost vorba de membri ai Partidului ar fi fost cu siguranță omorâți, iar existența lor ștearsă.

Copiii familiei Parsons, vecină cu Winston în Blocul Victoria, sunt mici adepți înflăcărați ai Partidului și ai practicilor drastice și violente exercitate de Poliția Gândirii (urmând, mai târziu, să-și denunțe chiar tatăl ca fiind „criminal al gândirii”) O paralelă cu tema educației în The Wall de Pink Floyd (1982).. Dragostea părinților față de copiii lor este încurajată, dar

O ideie cheie pe care se bazează puterea extraordinară a regimurilor totalitare este:

În funcție de interesele Partidului, trecutul este alterat și orice eveniment ori persoană este cu desăvârșire uitat, după ce documentele (articol de ziar, carte, etc.) iau calea „găurilor de memorie”, ajungând scrum. Despre perioada de dinainte de revoluție și era Fratelui cel Mare nimeni nu are amintiri clare și, „ca o ecuație cu două necunoscute”, nu poate ști cât e adevăr și cât fantezie în ce se scrie în manualele și cărțile de istorie. Aliatul și dușmanul Oceaniei este schimbat odată la câțiva ani între Eurasia și Estasia, trecutul fiind complet rescris ca și cum alianța, respectiv adversitatea, ar fi durat de o veșnicie.