Războiul Livonian (1558–1583) a fost purtat pentru controlul asupra Vechii Livonii (în teritoriul actual al Estoniei și Letoniei), când Țaratul Rusiei s-a confruntat cu o coaliție fluctuantă formată din Danemarca–Norvegia, Regatul Suediei și cu Uniunea (mai întâi personală, devenită pe parcursul războiului statală) dintre Marele Ducat al Lituaniei și Regatul Poloniei.

În perioada 1558–1578 Rusia a dominat regiunea cu succesele militare inițiale de la Dorpat (Tartu) și Narva. Dizolvarea de către Rusia a  a adus Polonia și Lituania în conflict, în timp ce Suedia și Danemarca au intervenit ambele între 1559 și 1561. A apărut Estonia Suedeză în ciuda invaziilor constante ale Rusiei și Frederick al II-lea al Danemarcei a cumpărat fosta Episcopie de Ösel–Wiek, pe care a pus-o sub controlul fratelui său Magnus de Holstein. Magnus a încercat să-și extindă posesiunile din Livonia creând un regat al Livoniei, vasal Rusiei, stat ce a existat cu numele până la defecțiunea lui Magnus din 1576.

În 1576 principele Ștefan Báthory a devenit rege al Poloniei și mare duce al Lituaniei și a întors soarta războiului cu succese între 1578 și 1581, inclusiv ofensiva comună suedo-polono-lituaniană din . Aceasta a fost urmată de o campanie extinsă prin Rusia culminând cu lungul și dificilul asediu al Pskovului. Conform Armistițiului de la Jam Zapolski din 1582, care a pus capăt războiului între Rusia și Uniunea Polono–Lituaniană, Rusia și-a pierdut toate fostele posesiuni din Livonia și Poloțk în favoarea Poloniei–Lituaniei. În anul următor, Suedia și Rusia au semnat Armistițiul de la Plussa, prin care Suedia dobândea mare parte din Ingria și nordul Livoniei, păstrând și Ducatul Estoniei.

Preludiul

Livonia înainte de război thumb|307x307px|Vechea Livonie, dinaintea Războiului Livonian Până pe la jumătatea secolului al XVI-lea, Vechea Livonie, prosperă economic, devenise o regiune organizată în Confederația Livonă, o structură descentralizată și divizată religios. Teritoriul să consta din ramura Livoniană a Ordinului Cavalerilor Teutoni, din principatele eclesiastice , Ösel–Wiek, precum și din Curlanda,  și orașul Riga. Împreună cu Riga, orașele Dorpat și Reval (Tallinn), împreună cu domeniile regale, se bucurau de privilegii ce le permiteau să acționeze aproape independent. Singurele instituții comune la nivelul întregii Livonii erau adunările stărilor generale, ținute regulat și denumite landtaguri. Ca și o administrație politică divizată, existau și rivalități persistente pentru hegemonie între arhiepiscopul Rigăi și landmeister Ordinului Teuton.Ordinul era condus de un , funcție care din 1525 fusese exercitată de un deutschmeister responsabil cu subdiviziunile din Sfântul Imperiu Roman; organizația din Livonia a ordinului era condusă de un cerc de gebietigers conduși de un landmeister ales dintre aceștia. În sânul Ordinului existase o schismă încă de când Reforma se răspândise în Livonia în anii 1520, deși luteranizarea țării era un proces treptat, căruia îi opunea rezistență o parte a Ordinului care rămăsese mai mult sau mai puțin loială romano-catolicismului. Puțin înaintea războiului Livonia avea o administrație slabă supusă rivalităților interne, nu avea fortificații puternice și nici susținere din exterior, fiind înconjurată de monarhii ce duceau politici expansioniste. consemna despre această regiune volatilă: „măcinată de certuri intestine și amenințată de mașinațiunile politice ale vecinilor săi, Livonia nu era în stare să reziste unui atac.”

Landmeisterul și gebietigerul Ordinului, precum și proprietarii de moșii din Livonia, erau toți mici nobili care își păzeau privilegiile și influența împiedicând apariția unei nobilimi mai mari și mai puternice. Doar arhiepiscopia Rigăi a reușit să depășească rezistența micii nobilimi. a fost numit arhiepiscop al Rigăi, iar  coajutor al său, cu suportul fratelui său Albert (Albrecht) de Brandenburg–Ansbach, fostul hochmeister prusac care secularizase sudul statului Ordinului Cavalerilor Teutoni și în 1525 se proclamase duce în Prusia. Wilhelm și Christoph urmau să susțină interesele lui Albert în Livonia, între care se numărau apariția unui ducat livonian ereditar după modelul Prusiei. În același timp, Ordinul cerea reînființarea sa („Rekuperation”) în Prusia, se opunea secularizării și apariției unui ducat ereditar.

Aspirațiile vecinilor Livoniei La momentul izbucnirii Războiului Livonian, Liga Hanseatică își pierduse deja monopolul pe profitabilul și prosperul comerț din Marea Baltică. Deși încă era implicată și volumul tranzacțiilor era în creștere, ea acum împărțea piața cu flotele mercenare europene, mai ales din cele Șaptesprezece Provincii Olandeze și din Franța. Vasele hanseatice nu se comparau cu navele de război contemporane, și, deoarece Liga nu putea întreține o marină mare din cauza scăderii cotei de piață, orașele sale membre din Livonia, Riga, Reval și partenerul comercial Narva, au rămas fără o protecție adecvată. Marina daneză, cea mai puternică din Marea Baltică, controla intrarea în Marea Baltică, colecta  și deținea importantele insule strategice din Marea Baltică Bornholm și Gotland.

Un lung baraj de teritorii daneze din sud și lipsa unui port într-o zonă în care marea nu îngheață deloc pe timpul anului limitau accesul Suediei la comerțul din Marea Baltică. Cu toate acestea, țara prospera datorită exporturilor de cherestea și de minereu, mai ales de cupru, cuplate cu avantajele unei flote în extindere și cu proximitatea porturilor livoniene peste îngustul Golf al Finlandei. Suedia mai căutase să se extindă în Livonia și înainte de Războiul Livonian, dar intervenția țarului rus amânase aceste eforturi în  din 1554–1557, încheiat cu  din 1557.

Prin înglobarea principatelor Novgorodului (1478) și  (1510), Țaratul Rus devenise vecinul estic al Livoniei și crescuse în putere după anexarea hanatelor Kazanului (1552) și Astrahanului (1556). Conflictul între Rusia și puterile occidentale a fost exacerbat de izolarea Rusiei față de comerțul maritim. Noul port Ivangorod construit de țarul Ivan pe malul estic al Râului Narva în 1550 era considerat nesatisfăcător din cauza apelor sale prea puțin adânci. De aceea, țarul a cerut Confederației Livone să plătească circa 6000 de mărci pentru a păstra Episcopia Dorpatului, pe baza ideii că fiecare bărbat adult îi plătea Pskovului o marcă pe vremea când acesta era stat independent. Livonii au promis în cele din urmă să-i plătească lui Ivan până în 1557, dar când nu au făcut aceasta, au fost izgoniți din Moscova, și negocierile s-au oprit. Ivan a continuat să susțină că existența Ordinului necesita susținere pasivă din partea Rusiei, și amenința rapid cu forța armată dacă considera că e nevoie. El avea ca scop stabilirea unui coridor între Marea Baltică și noile teritorii de la Marea Caspică pentru că dacă Rusia avea să intre într-un conflict deschis cu marile puteri occidentale, avea să aibă nevoie de armament mai sofisticat, de import.

În fine, regele Poloniei și mare duce al Lituaniei, Sigismund al II-lea August se temea de aspirațiile expansioniste ale Rusiei. Expansiunea Rusiei în Livonia ar fi însemnat nu doar un rival politic mai puternic, ci și pierderea unor rute comerciale profitabile. Ca urmare, Sigismund îl susținea pe vărul său , arhiepiscop al Rigăi, în conflictul său cu Wilhelm von Fürstenberg, landmeisterul Ordinului Livonian. Sigismund spera că Livonia, ca și Ducatul Prusiei sub ducele Albert, va deveni vasal al Poloniei și Lituaniei. Cu o susținere slabă în Livonia, von Brandenburg era obligat să conteze mult pe aliații externi. Printre puținii susținători ai săi în Livonia se numărau landmarschallul Jasper von Munster, cu care pusese la cale în aprilie 1556 un atac contra adversarilor săi, atac care să implice susținere militară atât din partea lui Sigismund cât și din partea lui Albert. Sigismund a ezitat însă să participe la această acțiune, de teama că  ar rămâne expus la un posibil atac rusesc. Când von Fürstenberg a aflat de acest plan, a adunat o forță armată în fruntea căreia a pătruns pe teritoriul Arhiepiscopiei Rigăi și a capturat în iunie 1556 principalele cetăți Kokenhusen și Ronneburg. Jasper von Munster a fugit în Lituania, dar von Brandenburg și Christoph von Mecklenburg au fost capturați și închiși la Adsel și Treiden. Urmarea a fost o misiune diplomatică pentru eliberarea lor trimisă de ducii pomeranieni, de regele danez, de împăratul Ferdinand I și de stările generale ale Sfântului Imperiu Roman. S-a planificat pentru 1 aprilie 1557 o întâlnire multipartită ținută la Lübeck pentru a rezolva conflictul, dar ea a fost anulată din cauza conflictelor dintre Sigismund și solii danezi. Sigismund s-a folosit de uciderea solului său, Lancki, de către fiul landmeisterului drept pretext pentru a invada sudul Livoniei cu o armată de circa 80.000 de oameni. El a obligat părțile aflate în concurență în Livonia să se reconcilieze la tabăra sa de la Pozvol în septembrie 1557. Acolo, au semnat Tratatul de la Pozvol, prin care se stabilea o alianță reciprocă atât defensivă cât și ofensivă, împotriva Rusiei, și care a provocat declanșarea Războiului Livonian.

1558–1562: Disoluția Ordinului Livonian

Invazia rusă a Livoniei alt=Three Russian campaigns are visible in 1558, 1559 and 1560, all from east to west. One Polish–Lithuanian campaign in 1561 is shown advancing up the central part of Livonia. Refer to the text for details.|right|thumb|300x300px|Harta campaniilor din Livonia, 1558–1560 Ivan al IV-lea considera cererea Confederației Livoniene de protecție din partea Uniunii Polono-Lituaniene în conformitate cu  ca fiind un casus belli. În 1554, Livonia și Rusia semnaseră un armistițiu valabil cincisprezece ani în care Livonia accepta să nu intre in nicio alianță cu Polonia–Lituania. În ianuarie 1558, Ivan a reacționat invadând Livonia. Rușii erau considerați de țăranii locali a fi eliberatori de sub dominația germană asupra Livoniei. (online) Multe cetăți din Livonia au capitulat fără opoziție, trupele rusești cucerind Dorpatul în mai, Narva în iulie, spune că Narva în mai și Dorpat în iulie. și au asediat Revalul. Întărite cu 1200 de , 100 de tunari și aprovizionate cu muniții din Germania, forțele livone au reușit să recucerească Wesenberg (Rakvere) împreună cu alte cetăți mai puțin importante. Deși germanii au efectuat raiduri în teritoriul rusesc, Dorpat, Narva și multe alte cetăți mai mici au rămas în mâinile rușilor. Înaintarea inițială a acestora l-a avut în frunte pe , , cu alți doi locotenenți tătari în fruntea unei forțe în care se aflau boieri ruși, călăreți tătari, dar și cazaci, care la acea vreme erau mai mult pedestrași. Ivan a câștigat și mai mult teren în campaniile din anii 1559 si 1560. În ianuarie 1559, forțele rusești au invadat din nou Livonia. Un armistițiu de șase luni, între mai și noiembrie, a fost semnat între Rusia și Livonia, Rusia folosind timpul pentru a se concentra pe Războaiele Ruso-Crimeene.

În urma invaziei rusești, Livonia a cerut mai întâi ajutorul împăratului Ferdinand I și, după refuzul acestuia, s-a îndreptat spre Polonia–Lituania. Landmeisterul von Fürstenburg a fugit în Polonia–Lituania și a fost înlocuit cu . În iunie 1559, stările Livoniei au intrat sub protecția polono-lituaniană prin primul tratat de la Vilnius.  polonez a refuzat să încuviințeze tratatul, considerându-l o chestiune ce privește doar Marele Ducat al Lituaniei. În ianuarie 1560 Sigismund l-a trimis pe ambasadorul Martin Volodkov la curtea lui Ivan de la Moscova într-o încercare de a opri cavaleria rusă de la a prăda Livonia rurală. alt=Printed woodcarving showing archers using hanged naked women as target practice. Beneath them lie the bodies of children, cut open.|right|thumb|250x250px|Atrocități comise de ruși în Livonia. Stampă din Zeyttung publicată în Nürnberg in 1561.