În România, drepturile omului sunt în general respectate de autorități. Totuși, există îngrijorări în ceea ce privește abuzurile din partea forțelor de ordine, discriminarea minorității rome și a minorităților sexuale, corupția guvernamentală, condițiile precare din închisori și independența judiciară compromisă. România s-a clasat pe locul 59 din 167 de țări într-un studiu al revistei financiare The Economist privind starea democrației în 2015, fiind descrisă ca o „democrație defectuoasă”, asemenea altor țări din Europa Centrală și de Est. De asemenea, într-un studiu publicat de Bertelsmann Stiftung, care măsoară calitatea democrației în 41 de țări aparținând UE și OCDE, România a ocupat locul 38. Primul studiu sociologic făcut în România arată o slabă cunoaștere a drepturilor omului și a instituțiilor naționale menite să le apere. 72% dintre români recunosc că nu sunt bine informați în privința drepturilor pe care le au, dar 80% dintre ei consideră că în România le sunt încălcate drepturile civile.
Într-un studiu APADOR-CH din septembrie 2015 se arată că Guvernul (ministere, agenții guvernamentale), instanțele de judecată și Parlamentul sunt instituțiile care încalcă cel mai des drepturile omului în România. La nivel perceptiv, același studiu relevă că cele mai discriminate categorii de persoane sunt cele cu o altă orientare sexuală decât heterosexuală (67%), infectate cu HIV (66%), de etnie romă (65%), cu handicap (63%) și femeile (50%).
Conform Constituției României, România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate. Constituția României consacră capitolul II al „Titlului II. Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”. România, în calitatea sa de membră a Organizației Națiunilor Unite, a semnat „Declarația universală a drepturilor omului” și este parte la cele două pacte adoptate în cadrul ONU: „Pactul internațional privind drepturile civile și politice” și „Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale”. România este din 1994 stat parte la „Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale” și se supune jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. De asemenea, în cadrul Uniunii Europene, România a semnat în decembrie 2007 Tratatul de la Lisabona care conține „Carta Drepturilor Fundamentale”. Drepturile omului în Constituția României Titlul II al Constituției este intitulat „Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”. Acest titlu cuprinde atât drepturi absolute, cât și drepturi relative. Alături de Constituție, există o serie de alte legi care întregesc sistemul drepturilor și libertăților fundamentale (precum Codul Civil, Codul Penal) și care reglementează relația dintre stat și cetățenii săi. Toate legile, hotărârile și deciziile trebuie să fie în conformitate cu Constituția.
În circumstanțe speciale, drepturile unei persoane pot fi restrânse. Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Drepturi politice Constituția României recunoaște drepturile electorale ale tuturor cetățenilor. În afară de cetățenii români, cetățeni ai altor țări din UE care locuiesc în România se bucură, de asemenea, de drepturi electorale în alegerile locale și europarlamentare. Rezidenții străini care nu sunt cetățeni ai UE nu au drepturi electorale în România. Potrivit unui raport MIPEX din 2011, România înregistrează cel mai mic scor din cele 31 de țări evaluate în privința participării politice a imigranților.
Un sondaj efectuat de WIN/Gallup International Association în 2014 arată că 49% dintre români consideră că alegerile în România nu sunt libere și corecte.
Alegerile prezidențiale din 2014 au fost marcate de scandaluri privind votul în diaspora. Mii de cetățeni români nu au putut să-și exercite dreptul la vot din cauza numărului mult prea mic de secții de votare prevăzute pentru diaspora. Aceste nereguli au provocat importante mișcări de protest, dar și reacții de indignare din partea unor politicieni și a unor ONG-uri.
Corupția și abuzurile instituțiilor de stat
În România, atât mica corupție, cât și cea la nivel politic sunt o problemă sistemică, potrivit raportului anticorupție al CE. Deși lupta anticorupție a cunoscut un trend ascendent în ultimii ani, iar anchetele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dus la judecarea unui fost prim-ministru în 2015 și a altor reprezentanți publici importanți, corupția încă afectează multe aspecte ale vieții. Raportul Departamentului de Stat american privind practicile în domeniul drepturilor omului subliniază că mita a rămas un lucru obișnuit în sectorul public. România și Bulgaria sunt singurele membre UE monitorizate prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV). MCV a fost instituit la momentul aderării României la Uniunea Europeană în 2007 pentru a remedia deficiențele din reforma sistemului judiciar și din lupta împotriva corupției.
Imaginea României a fost grav afectată de criza politică din 2012, când Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la statul de drept. De asemenea, Comisia a criticat România pentru incapacitatea de a înlătura corupția și influența politică din instituțiile statului. Protestele din 2017, cele mai ample din istoria recentă a României, au avut drept cauză o propunere guvernamentală de dezincriminare a unor forme de corupție.
Brutalitatea forțelor de ordine este și ea o problemă. Poliția Română a fost demilitarizată în 2002, reorganizată și modernizată, astfel încât să fie înlăturate practicile abuzive moștenite din epoca comunistă. Totuși, poliția abuzează uneori de forță și, potrivit raportului Departamentului de Stat al SUA, categoriile cel mai des abuzate de polițiști sunt deținuții, arestații preventiv și romii. În 2016, România a fost condamnată la CEDO pentru abuzurile poliției asupra romilor.
Condițiile din închisori În penitenciarele din România sunt închise 29.660 de persoane, deși capacitatea de detenție, calculată la 4 m², este de 17.772. Doar în 2014, România a fost condamnată să plătească 196.400 de euro din cauza condițiilor din închisori. Până la jumătatea lunii iulie a anului 2014, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a emis 11 hotărâri împotriva statului român pentru condițiile de detenție precare și tratamentul inuman și degradant din închisori. Aceeași Curte a decis în 2017 că condițiile de detenție din penitenciarele din România contravin Convenției Europene pentru Drepturile Omului și arată o disfuncționalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat.
Principalele probleme ale penitenciarelor românești, potrivit APADOR-CH, care a făcut rapoarte privind 17 închisori vizitate în cursul anului 2013, sunt: supraaglomerarea, igiena neadecvată, lipsa programelor educaționale și culturale, tratamentul pacienților vulnerabili, lipsa asistenței medicale potrivite, respectiv condițiile de detenție de la secțiile de poliție. O altă problemă este faptul că mulți deținuți împart paturile, ceea ce duce atât la încălcarea demnității, cât și la probleme de igienă. În articolul 78 din Legea 254/2013 este prevăzut dreptul la muncă al deținuțlor. În aceeași lege este prevăzut faptul că Administrația penitenciarului poate încheia contracte de prestări de servicii cu persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv penitenciare, interesate în folosirea la muncă a persoanelor condamnate. Cu toate acestea, doar 8.000 din totalul de aproape 30.000 de deținuți lucrează, majoritatea voluntar, adică fără a fi remunerați. În iulie 2017, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care deținuții încarcerați în condiții inumane beneficiază de șase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate.
În medie, un deținut moare la fiecare trei zile în închisorile României. Potrivit unui raport anual al Administrației Naționale a Penitenciarelor, 102 deținuți au decedat în închisoare în 2013, 26 dintre aceștia suferind o moarte violentă. Într-unul din aceste cazuri, cel al lui Cătălin Resmovici, închis la Penitenciarul Giurgiu, autoritățile au declarat că moartea acestuia a survenit după o supradoză de medicamente, deși unchiul său spunea că a filmat trupul după autopsie și că tânărul avea dinții sparți, o gaură în cap, mâna ruptă și organele genitale distruse. Într-un raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite se arată că agresiunile din partea gardienilor sunt frecvente, iar uneori deținuții își atacă și abuzează colegii deținuți.
Mult mai puține femei sunt încarcerate în închisorile din România (5,1% din totalul deținuților la sfârșitul anului 2016). Singura închisoare destinată exclusiv femeilor este cea de la Târgșor. Celelalte deținute sunt găzduite în secțiuni mici ale închisorilor pentru bărbați. Deținutele au, în general, un acces adecvat la tratamentele ginecologice. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, astfel de tratamente sunt asigurate de medici din afara închisorilor. Femeile deținute nu au, de multe ori, condiții sanitare adecvate, situație întâlnită de altfel la toate categoriile de deținuți. Singurul centru terapeutic pentru femei este cel din cadrul Penitenciarului Gherla, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009–2014. Comunitatea terapeutică este destinată femeilor cu afecțiuni psihice și este dotată cu cluburi, camere de deținere, cabinete psihologice și spații destinate activităților de reintegrare socială.
Condițiile precare din închisori au fost motivele pentru numeroase proteste din partea deținuților, semnificative fiind protestele din decembrie 2006. Atunci, peste 6.000 de deținuți din 25 de penitenciare au refuzat hrana, iar alți 3.000 au protestat verbal față de condițiile din închisori.
Drepturile minorităților etnice În general, minoritățile etnice s-au bucurat în România modernă de drepturi și libertăți care le-au permis să-și conserve și promoveze specificul etnic sau cultural. Persoanele aparținând minorităților naționale se bucură, pe lângă drepturile universale ale omului, și de Constituția României și de drepturi speciale, cu scopul de a menține identitatea grupului minoritar, cel puțin la nivel cultural, lingvistic și religios.
Constituția României prevede egalitatea cetățenilor și interzice discriminarea pe baza naționalității. De asemenea, recunoaște dreptul de a păstra, exprima și dezvolta identitatea națională. Prin Ordonanța 137/2000, România a devenit prima țară din regiune care a adoptat legislație anti-discriminare. Actul definește discriminarea atât direct, cât și indirect, permite măsuri pozitive sau speciale pentru persoane aparținând grupurilor dezavantajate, în ideea asigurării șanselor egale. Domeniile acoperite sunt: angajare, accesul la bunuri și servicii, educație, accesul la protecția și securitatea socială, libertatea de circulație.