Olha Oleksandrivna Leleiko (în ; ) este o scrimeră ucraineană specializată pe floretă, laureată cu bronz la Campionatul European de Scrimă din 2007.
Carieră S-a apucat de scrimă la vârsta de 12 ani, la sfatul fratelui său, sub îndrumarea lui Felix Tesler. După ce acesta a emigrat în Statele Unite în 1996, s-a pregătit cu Viktor Bîkov. S-a alăturat lotului național al Ucrainei, cu care a participat la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney. La individual a fost învinsă în turul întâi de conațională ei Olena Kolțova. La proba pe echipe, Ucraina a pierdut în sferturile de finală cu Italia și s-a clasat pe locul 8. În anul ulterior a ajuns în sferturile de finală la Campionatul Mondial de la Nîmes.
După o perioadă slabă, a cucerit prima sa medalie de anvergură, un bronz, la Campionatul European din 2007 de la Gent, învingând-o în tabloul de 32 pe vicecampioana olimpică Giovanna Trillini. S-a calificat la individual la Jocurile Olimpice din 2008, unde a pierdut din nou în turul întâi cu poloneza Magdalena Mroczkiewicz. După o altă perioadă slabă, s-a calificat la individual la Olimpiada din 2012. De data asta a depășit primul tur, trecând de algerianca Anissa Khelfaoui, dar a fost eliminată în turul următor de sud-coreanca Nam Hyun-hee.
Palmares Clasamentul la Cupa Mondială An2003200420052006200720082009201020112012201320142015Loc8558422053544347453565
Referințe
Legături externe
Prezentare la Confederația Europeană de Scrimă
Categorie:Scrimeri olimpici ucraineni Categorie:Floretiști Categorie:Scrimeri la Jocurile Olimpice de vară din 2000 Categorie:Scrimeri la Jocurile Olimpice de vară din 2008 Categorie:Scrimeri la Jocurile Olimpice de vară din 2012 Categorie:Scrimeri la Jocurile Olimpice de vară din 2016 Categorie:Scrimere ucrainene