Operațiunea Paula

Unternehmen Paula (Operațiunea Paula)Mackay 2003, p. 62.Chant 1987, p. 10. este numele de cod al unei ofensive al Luftwaffe din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale care a avut ca obiectiv distrugerea ultimelor unități ale Armée de l'Air (ALA – Forțele Aeriene Franceze), pentru asigurarea victoriei în Bătălia Franței din 1940. Pe 10 mai 1940, forțele terestre germane (Wehrmacht) au declanșat invazia în Europa Occidentală. Până pe 3 iunie, Corpul Expediționar Britanic (BEF) a fost evacuat prin Dunkerque în timpul Operațiunii Dynamo, Țările de Jos și Belgia au capitulat, iar cea mai mare parte a forțelor terestre franceze fusese distrusă – soldații fuseseră uciși sau căzuseră prizonieri. În vederea desăvârșirii înfrângerii Franței, comandanții germani au organizat o a doua fază a operațiunilor militare - Fall Rot – în cursul căreia trebuiau cucerite ultimele regiuni rămase sub controlul francezilor. Pentru asigurarea succesului operațiunii, era necesară obținerea superiorității aeriene. Luftwaffe a primit sarcina să distrugă Forțele Aeriene Franceze și să asigure în același timp sprijinul aerian al forțelor terestre proprii.

Efectivele repartizate operațiunii au fost cinci corpuri aeriene, cu un efectiv de 1.100 de aparate de zbor. Operațiunea a fost lansată pe 3 iunie 1940. Serviciile de informații britanice au reușit să îi avertizeze la timp pe francezi cu privire la iminența atacului, iar rezultatele operațiunii germane au fost departe de ceea ce dorise Oberkommando der Luftwaffe. Din fericire pentru Luftwaffe, eșecul operațiunii nu a influențat în final înfrângerea definitivă a Franței, dată fiind starea de slăbiciunea a forțelor sale terestre și aeriene franceze în această fază a luptelor.

Contextul general

După ce Franța și Regatul Unit au declarat război Germaniei Naziste ca urmare a invaziei Poloniei, s-a desfășurat ceea ce istoricii aveau să numească Războiul ciudat de-a lungul frontului de vest – nouă luni de inactivitate militară. Singura acțiune militară notabilă a fost Ofensiva din Saar, care a încetat în condiții controversate. După înfrângerea Poloniei din octombrie 1939, planificatorii militari din cadrul Oberkommando der Luftwaffe și Oberkommando der Wehrmacht și-au îndreptat atenția asupra Europei Occidentale.Healy 2007, pp. 3–5.

Aliații occidentali au pierdut inițiativa strategică, preluată de germani în 1940. Statul Major General german a conceput mai multe proiecte de plan de operațiuni. Șeful Marelui Stat Major al forțelor terestre, generalul Franz Halder, a prezentat primul plan cu numele de cod was Aufmarschanweisung N°1, Fall Gelb (Instrucțiunile de desfășurare a trupelor No. 1, Cazul galben).Healy 2007, pp. 5–8. Planul prevedea o operațiune limitată în timpul căreia Luxemburgul și Țările de Jos trebuiau ocupate pentru asigurarea unei baze de plecare pentru viitoarele atacuri împotriva Franței. Era de fapt o reeditarea a planului Schlieffen din timpul primei conflagrații mondiale, care dusese la impasul de pe frontul de vest și în final la pierderea războiului de către germani.Bond 1990, p.42. Acest plan a fost respins de Adolf Hitler și, la finalul aceluiași an, șeful Statului Major al Grupului de Armate A, Erich von Manstein, i-a reținut atenția lui Hitler cu o nouă versiune a planului. Aceasta prevedea un atac impetuos prin Ardeni. Acest atac urma să fie realizat de majoritatea unităților mecanizate și de tancuri (Divizii Panzer), care și-ar fi croit drum până la malurile Canalului Mânecii). Pentru mascarea atacului principal urma să fie declanșată o operațiune de diversiune în Belgia și Țările de Jos, prin care forțele aliate trebuiau să fie atrase într-o capcană.Healy 2007, pp. 8–11.Bond 1990, pp. 43–44.

Versiunea revizuită a Unternehmen Gelb (Operațiunea Galben), cunoscut și ca Planul Manstein, a fost lansată cu succes pe 10 mai. Planul german nu și-a atins obiectivul distrugerii Corpul expediționar britanic care, în timpul luptelor de la Dunkerque, a reușit să își evacueze majoritatea efectivelor. În schimb, forțele terestre belgiene și neerlandeze și cea mai mare parte a forțelor de elită franceze au fost anihilate în încercuirea din nordul Franței. Ca urmare, francezii mai dispuneau doar de unități formate din soldați slab instruiți și înarmați care să facă față restului armatei germane. Luftwaffe a jucat un rol de primă importanță în subminarea operațiunilor aliate în această primă fază a atacului. Participarea Luftwaffe a avut o importanță capitală în special în timpul luptelor de la Sedan, după câștigarea căreia germanii au avut calea deschisă pentru victorie. La începutul lunii iunie, asediul trupelor de la Dunkerque a luat sfârșit, iar pe 3 iunie a început atacul pentru cucerirea restului teritoriului francez – operațiunea cu numele de cod Fall Rot (Cazul Roșu). Pentru asigurarea succesului și în această fază a războiului, era necesară asigurarea superiorității aeriene în aceeași măsură ca în timpul derulării Operațiunii Galben.Hooton 2007, pp. 47–48, p. 77.

Planurile Luftwaffe

Hugo Sperrle planificase de mai multă vreme un atac împotriva Parisului și, pe 22 mai, el a ordonat Fliegerkorps II și V (Corpurile Aeriene II și V), Kampfgeschwader 77 (Grupul de bombardament 77) și Kampfgeschwader 28 din cadrul Fliegerdivision (Grupul de bombardament 28 – Divizia aeriană I) să atace Parisul. Operațiunea a fost împiedicată de vremea nefavorabilă. Totuși, Sperrle a ținut să își continue planurile de atac și a ordonat chiar a doua zi, 23 mai, lui Otto Hoffmann von Waldau și Helmuth von Hoffman, Gruppenkommandeur (comandați de grup) din cadrul Grupului de bombardament 28de Zeng et al Vol. 1, 2007, p. 114. să conceapă o operațiune cu numele de cod Paula.Hooton 2007, p. 82.

Obiectivele operațiunii erau vaste. În afară de distrugerea aerodromurilor și a fabricilor de avioane din regiunea Parisului, Weal 2000, p. 35. bombardamentele trebuiau să reușească, conform spuselor lui Waldau, să „dobândească o influență de dorit asupra moralului Capitalei”.Hooton 1994, p. 263. Avioanele de recunoaștere germane au raportat descoperirea a 1.244 avioane staționate pe aeroporturile din jurul Parisului, dintre care 550-600 de avioane cu un singur motor.Hooton 2007, p. 81. Toate aceste avioane și fabricile aeronautice din zonă trebuiau distruse. Germanii dispuneau de informații militare detaliate cu privire la amplasarea bateriilor antiaeriene și a instalațiilor de la sol.Hooton 2007, pp. 82–83. Operațiunea urma să fie executată pe 30 mai, dar la fel ca și atacul de pe 22 mai, a fost împiedicată de vremea proastă.Hooton 2007, p. 82.

Operațiunea a fost compromisă în cele din urmă de lucrul în echipă de slabă calitate și de încrederea excesivă în „invulnerabilitatea” mașinii „Enigma”. Serviciile de informații britanice, care reușiseră să decripteze codul militar german (Ultra), i-au avertizat pe francezi cu privire la iminența atacului. Pe 30 mai, contrainformațiile britanice au interceptat un mesaj trimis de Grauert prin care acesta discuta despre pregătirile pentru atac ordonate corpul său aerian.Hooton 2007, p. 84. Traficul dintre comandanții germani interceptat de britanici a conținut numeroase informații despre atac. Oberst Johann-Volkmar Fisser primise ordine pe care le considera incomplete și cerea lămuriri. El a pomenit în corespondența sa de „Paris”.Hooton 2007, p. 84. Sperrle a scos grupul aerian la lui Fisser din dispozitivul de luptă inițial aprobat. Toate aceste informații obținute de britanici și transmise francezilor, împreună cu informațiile obținute de serviciile franceze de spionaj au creat aliaților o imagine destul de corectă asupra intențiilor germanilor.

Efectivele implicate în lupte

Germanii Unități din Flotele aeriene 2 și 3 (Luftflotte 2 și Luftflotte 3) au fost repartizate pentru această operațiune. Atacurile urmau să fie executate de Grupurile de bombardament (Kampfgeschwader) KG 1, KG 2, KG 3, KG 4, KG 54 și KG 55, escortate de Grupurile de vânătoare (Jagdgeschwader) JG 2, JG 26, JG 27, JG 53 și Grupurile de distrugătoare (avioane grele de vânătoare, (Zerstörergeschwader) ZG 2 și ZG 76.Hooton 1994, pp. 263–264.

KG 1, ZG 76 și LG 1 făceau parte din Corpul Aerian I (I. Fliegerkorps), ZG 2, KG 3 și II./KG 2 din Corpul Aerian II (II. Fliegerkorps), KG 55 și III./KG 54 din Corpul Aerian IV (IV. Fliegerkorps), KG 51 și JG 26 din Corpul Aerian IX (IX. Fliegerdivision), iar JG 2 și JG 27 din Corpul Aerian VIII (VIII. Fliegerkorps). Jagdfliegerführer 3 a împrumutat JG 53 pentru executarea operațiunii.Hooton 2007, pp. 78–79.

Stab. și I./KG 2 si-a mutat baza la Trier-Euren în vederea executării atacului. I./KG 2 opera de la Wengerohr, iar III./KG 2 a fost mutat la Kirchenburg.de Zeng et al Vol 1 2007, pp. 23–31. Stab. KG 55 opera de la Schwabisch. I., II., III./KG 55 își avea baza la Reims, Heilbronn și respectiv Eutingen.de Zeng et al Vol 1 2007, pp. 193–201. KG 3 își avea bazele la Aschaffenburg, Schweinfurt și Würzburg. Pană pe 3 iunie, acest grup aerian a fost mutat la baze din Franța, ale căror locații nu sunt cunoscute .de Zeng et al Vol 1 2007, pp. 36–48. KG 4 își avea subunitățile plasate la Gütersloh, Fassberg și Delmenhorst. Este posibil ca anumite unități ale KG 3 să fi fost mutate în vederea atacului la baze din apropiere de Lille.de Zeng et al Vol 1 2007, pp. 49–60. KG 1 își avea bazele la Giessen, Kirtorf și Ettinghausen.de Zeng et al Vol 1 2007, pp. 13–22. Este de asemenea posibil ca anumite unități ale aKG 1 să fi fost mutate pe unele aeroporturi franceze capturare până pe 3 iunie, cel mai probabil la Rosières-en-Santerre.Hooton 2007, p. 78. Din partea grupului KG 54 a luat efectiv parte la raid doar I./KG 54). KG 54 și-a avut bazele cel mai probabil pe aeroporturi capturate de la francezi în nordul Franței. Inițial, grupul și-a avut baza la Köln-Ostheim.de Zeng et al Vol 1 2007, p. 188. Unitățile de vânătoare au fost plasate pe următoarele aeroporturi: Abbeville (ZG 76); Darmstadt, Neufchâteau, Freiburg (ZG 2); Le Touquet, La Capelle, Étaples (JG 26); Couvron, Oulchy-le-Château, (JG 2); Guise (JG 27); Épernay, Douzy, Charleville-Mézières, La Selve (JG 53).Hooton 2007, p. 78–79.

Pentru executarea raidului au fost repartizate din partea KG 2 99 de bombardiere, iar din partea KG 55, 66 de bobardiere.Hooton 2007, pp. 83–84. În total, Luftwaffe a mobilizat pentru operațiune 640 de bombardiere și 460 de avioane de vânâtoare.Mackay 2003, pp. 62–63.

Francezii Pentru asigurarea apărării aeriene a zonei metropolitane a Parisului fusese creată Zone d'Opérations Aériennes Nord (Z.O.A.N). Această sarcină era asigurată de Grupul de vânătoare I/145 (polonez) (Groupe de Chasse) dotat cu avioane Caudron C.714 cu baza la Dreux, G.C. I/1 dotat cu Bloch MB.152 cu baza la Chantilly-Les Aigles, G.C. II/1 dotat cu avioane Bloch 152 cu baza la Brétigny-sur-Orge, G.C. II/10 dotat cu avioane Bloch 152 cu baza la Bernay-en-Ponthieu și G.C. III/10 dotat cu avioane Bloch 152 cu baza la Deauville. Alte unități de vânătoare erau dotate cu avioane Dewoitine D.520 și își aveau bazele astfel: G.C. I/3 la Meaux–Esbly, G.C. II/3 la La Ferté-sur-Chiers–Gaucher și G.C. III/3 (dotate și cu Morane-Saulnier M.S.406) la Illiers-l'Évêque. Mai aproape de linia frontului erau plasate unitățile G.C. I/4 cu avioane Curtiss H-75 la Évreux-Fauville, G.C. II/4 cu avioane Curtiss H-75 la Orconte, G.C. I/6 cu avioane Morane 406 la Lognes–Émerainville, G.C. III/7 cu avioane Morane 406 la Coulommiers, G.C. I/8 cu avioane Bloch 152 la Claye-Souilly și G.C. II/9 cu avioane Bloch 152 la Connantre. Aceste unități erau sprijite în luptă de avioane de vânătoare de noapte, (Groupement de Chasse de Nuit,), E.C.M.J. 1/16, E.C.N. 1/13, 2/13, 3/13 și 4/13 dotate cu avioane Potez 631. Aceste Grupuri aveau în total 240 de avioane.Jackson 1974, p. 80.Ordinea de luptă a Forțelor Aeriene Franceze, 5 iunie 1940. Dintre acestea, doar 120 au fost implicate în luptele împotriva atacului german.

Luptele