Jacek Waldemar Bąk (;Jacek in isolation: . ) un fotbalist polonez retras din activitate care a jucat pe postul de fundaș central.
Pe lângă naționala țării sale, el a jucat la echipe din Franța, Qatar și Austria, reușind să joace în peste 150 de meciuri pentru Lyon. A câștigat Campionatul Poloniei în 2002.
Bąk a reprezentat Polonia timp de 15 ani, jucând la două Campionate Mondiale și la Euro 2008, unde a fost căpitanul echipei.
Cariera la club Născut în Lublin, Bąk și-a făcut debutul la seniori la echipa locală la vârsta de doar 16 ani, mutându-se la Lech Poznań doi ani mai târziu. În sezonul 1992-2993, el a jucat în 28 de meciuri, ajutându-și clubul să câștige al treilea campionat în patru ani.
Bąk a semnat cu Olympique Lyonnais în vara anului 1995, petrecându-și zece ani din carieră la echipe de Ligue 1 ca RC Lens, unde a ajuns în ianuarie 2002 sau Lyon. Cluburile la care a jucat au terminat pe prima sau a doua poziție.
Bąk s-a retras în iunie 2010, la vârsta de 37 de ani, după doi ani în Qatar Stars League la Al Rayyan SC și trei la FK Austria Viena.
Carieră la națională Bąk a jucat primul meci pentru Polonia la 1 februarie 1993, într-un amical încheiat la egalitate, scor 0-0 cu Cipru. El a fost ales în lotul CM 2002 (o apariție, înfrângere cu 0-2 cu Coreea de Sud) și în cel care a făcut deplasarea la Campionatul Mondial din 2006, echipa fiind eliminată din ambele turnee după doar trei meciuri.
În noiembrie 2006, Bąk a susținut că i s-a oferit suma de 10.000€ ca să rateze o lovitură de pedeapsă într-un meci din calificările pentru UEFA Euro 2008 dintre Belgia și Polonia, iar UEFA a deschis o anchetă. Ales de antrenorul Leo Beenhakker în lotul de la turneul final, a fost lăsat în afara lotului în ultimul meci din faza grupelor împotriva Croației, în urma căruia s-a retras după 96 de selecții, fiind al treilea jucător al Poloniei la acest capitol.
Note
Legături externe
Statistica L' Equipe (franceză) (franceză) Statistici națională (în poloneză)
Profil Soccerway
Categorie:Nașteri în 1973 Categorie:Nașteri pe 24 martie Categorie:Fotbaliști ai Campionatului Mondial de Fotbal 2002 Categorie:Fotbaliști ai Campionatului Mondial de Fotbal 2006 Categorie:Fotbaliști ai Lech Poznań Categorie:Fotbaliști internaționali polonezi Categorie:Sportivi polonezi în viață Categorie:Oameni din Lublin