Campionatul European de Fotbal UEFA 2024, denumit în mod obișnuit ca UEFA Euro 2024 sau pe scurt Euro 2024, a fost cea de-a șaptesprezecea ediție a Campionatului European UEFA, campionatul internațional cvadrienal de fotbal organizat de UEFA pentru echipele naționale masculine europene ale federațiilor sale membre. Evenimentul a fost găzduit de Germania, care a avut loc între 14 iunie și 14 iulie 2024. Turneul a inclus 24 de echipe, Georgia fiind singura echipă care și-a făcut debutul în faza grupelor Campionatului European. A fost un campionat absolut deosebit.

A fost pentru a treia oară când meciurile Campionatului European s-au disputat pe teritoriu german și a doua oară în Germania reunificată, deoarece Germania de Vest a găzduit ediția din 1988, iar patru meciuri din cadrul turneului multinațional 2020 s-au disputat la München. A fost pentru prima dată când competiția s-a desfășurat în ceea ce a fost Germania de Est, cu Leipzig ca oraș gazdă, precum și pentru prima dată când Germania reunificată a servit ca națiune gazdă singură. Turneul a revenit la ciclul său obișnuit de patru ani, după ce ediția din 2020 a fost amânată pentru 2021 din cauza pandemiei de COVID-19.

Spania a câștigat turneul după ce a învins-o în finală pe Anglia cu scorul de 2-1. Spania și-a adjudecat astfel al patrulea trofeu al Campionatului European din palmares, devenind echipa cu cele mai multe Campionate Europene câștigate. Spania va concura ulterior în Cupa Campionilor CONMEBOL-UEFA din 2025 împotriva câștigătoarei Copa América 2024. Italia a fost campioana în exercițiu, după ce a câștigat turneul din 2020 în fața Angliei la lovituri de departajare în finală, dar a fost eliminată în optimile de finală de către Elveția.

După ce a jucat în meciul de deschidere al Spaniei împotriva Croației, atacantul Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător care a participat la un Campionat European, la vârsta de 16 ani și 338 de zile. În aceeași zi, mijlocașul albanez a marcat cel mai rapid gol din istoria Campionatului European, înscriind împotriva Italiei după doar 23 de secunde de joc. De asemenea, fundașul portughez Pepe a devenit cel mai vârstnic jucător după ce a evoluat în sferturile de finală împotriva Franței la vârsta de 41 de ani și 130 de zile. Pentru prima dată de la extinderea numărului de echipe în ediția din 1980, nu a fost marcat niciun gol direct din lovitură liberă.

Selecția gazdei 

La 8 martie 2017, UEFA a anunțat că doar două țări, Germania și Turcia, și-au anunțat intenția de a găzdui turneul înainte de termenul limită de 3 martie 2017.

Organizatoarea a fost selectată la 27 septembrie 2018 la Nyon, Elveția.Germania va fi gazda Euro 2024, hotnews.ro, 27 septembrie 2018

+ Rezultatul votului Țară Voturi 12 4 Abțineri 1 Total 17 Comitetul Executiv al UEFA votează pentru gazda europeanului prin vot secret, fiind necesară doar o majoritate simplă pentru a determina gazda. În caz de egalitate, președintele UEFA ar da votul decisiv.

Stadioane Germania a avut o gamă largă de stadioane care au îndeplinit cerința de capacitate minimă a UEFA de 30.000 de locuri pentru meciurile Campionatului European.

Nouă stadioane au fost folosite și la Campionatul Mondial din 2006: Berlin, Dortmund, München, Köln, Stuttgart, Hamburg, Leipzig, Frankfurt pe Main și Gelsenkirchen. Düsseldorf, care nu a fost folosit în 2006 dar a fost folosit data trecută la Campionatul Mondial din 1974 și la UEFA Euro 1988, a fost cel de al zecelea stadion folosit; invers, Hanovra, Nürnberg și Kaiserslautern, orașe gazdă în 2006, nu au fost utilizate pentru acest campionat.

Bremen (WeserStadion, 37.441), Mönchengladbach (Borussia-Park, 46.249), Hanovra (Niedersachsenstadion, 43.000), Nürnberg (Max-Morlock-Stadion, 41.000) și Kaiserslautern (Fritz-Walter-Stadion, 46.000) nu au fost selectate. Locurile au acoperit toate principalele regiuni ale Germaniei, dar zona cu cel mai mare număr de locuri la UEFA Euro 2024 a fost Regiunea metropolitană Rin-Ruhr din statul Renania de Nord-Westfalia, cu 4 din cele 10 orașe gazdă (Dortmund, Düsseldorf, Gelsenkirchen și Köln) acolo.

Berlin München Dortmund Gelsenkirchen Stadionul Olimpic München Fußball Arena BVB Stadion Dortmund Arena AufSchalke Capacitate: 74.461 Capacitate: 70.076 Capacitate: 65.849 Capacitate: 54.740 200x200px StuttgartHamburgStuttgart ArenaVolksparkstadionCapacitate: 54.697Capacitate: 52.245 Düsseldorf Köln Frankfurt pe Main Leipzig Düsseldorf Arena Köln Stadion Frankfurt Arena Leipzig Stadion Capacitate: 51.031 Capacitate: 49.827 Capacitate: 48.387 Capacitate: 42.959

Calificări

În calitate de gazdă, Germania s-a calificat automat la turneul final. Cele 23 de locuri rămase au fost determinate prin faza grupelor preliminare; 20 de locuri au fost stabilite prin calificarea directă a câștigătoarelor și a vicecampioanelor celor 10 grupe de calificare, iar celelalte trei locuri au fost stabilite prin play-off-uri. Locurile din play-off au fost acordate echipelor care au avut cele mai bune rezultate în Liga Națiunilor UEFA 2022-2023 și care nu s-au calificat deja prin intermediul grupelor preliminare. Tragerea la sorți pentru faza grupelor preliminare a avut loc la 9 octombrie 2022 în Frankfurt pe Main. Faza grupelor de calificare s-a desfășurat în perioada martie-noiembrie 2023, în timp ce cele trei baraje au avut loc în martie 2024.

Echipe calificate Dintre cele 24 de echipe calificate la turneul final, 19 au participat la ediția precedentă. Printre acestea se numără campioana în exercițiu Italia și vicecampioana Anglia, precum și Franța, vicecampioana mondială din 2022, și Croația, medaliată cu bronz. Portugalia a fost singura echipă care s-a calificat cu un bilanț impecabil, în timp ce Franța, Anglia, Belgia, Ungaria și România s-au calificat, de asemenea, fără nicio înfrângere.

Albania și România au revenit după ce au ratat participarea la Euro 2020, prima calificându-se la doar al doilea său turneu major. Serbia și Slovenia au revenit pentru prima dată de la Euro 2000, Serbia calificându-se pentru prima dată de când Serbia și Muntenegru au devenit națiuni separate, iar Slovenia calificându-se pentru al patrulea turneu major ca națiune independentă. Georgia a învins Grecia la lovituri de departajare în baraj pentru a se califica la primul turneu din istorie de la obținerea independenței față de Uniunea Sovietică în 1991, devenind, de asemenea, singura echipă debutantă la această ediție. Drept urmare, s-a menținut astfel tradiția ca la fiecare turneu final de la primul din 1960 să debuteze câte o echipă nouă.

Printre absențele notabile se numără Suedia, Rusia și Țara Galilor. Suedia nu a reușit să ajungă în turneul final pentru prima dată de la Euro 1996 și, de asemenea, nu a reușit să se califice pentru al doilea turneu major la rând, după ce a ratat Cupa Mondială din 2022. Rusia, care a fost o prezență obișnuită a turneelor finale de la Euro 2000, a fost exclusă complet din calificări în urma invaziei țării în Ucraina, fiind pentru prima dată când o echipă națională a fost exclusă din competiție de la RF Iugoslavia în 1992. Țara Galilor, care a ajuns în fazele eliminatorii la precedentele două ediții, inclusiv în semifinale la Euro 2016, a pierdut la lovituri de departajare în fața Poloniei în baraj. După ce au debutat la ediția precedentă, Macedonia de Nord și Finlanda nu au reușit să se califice la această ediție.

{| class="wikitable sortable" |- ! Echipă ! Calificată ca ! Calificată din ! data-sort-type="number"|Apariții anterioare la turneu1 |- | || Grupa E Locul 1|| 17 noiembrie 2023 || 1 (2016) |- | || Grupa C Locul 1 || 17 octombrie 2023 || 10 (1968, 1980, 1988, 1992, 1996, 2000 2004, 2012, 2016, 2020) |- | || Grupa F Locul 2 || 16 octombrie 2023 || 3 (2008, 2016, 2020) |- | || Grupa F Locul 1 || 13 octombrie 2023 || 6 (1972, 1980, 1984, 2000, 2016, 2020) |- | || Grupa E Locul 2 || 20 noiembrie 2023 || 10 (1960, 1976, 1980, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020) |- | || Grupa D Locul 2 || 21 noiembrie 2023 || 6 (1996, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020) |- | || Grupa H Locul 1 || 17 noiembrie 2023 || 9 (1964, 1984, 1988, 1992, 1996, 2000, 2004, 2012, 2020) |- | || Grupa I Locul 2 || 18 noiembrie 2023 || 5 (1996, 2004, 2008, 2016, 2020) |- | || Grupa B Locul 1 || 13 octombrie 2023 || 10 (1960, 1984, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020) |- | || Câștigătoare Play-off C </small> || 26 martie 2024 || 0 (Debut) |- | 2 || Gazdă || || 13 (1972, 1976, 1980, 1984, 1988, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020) |- | || Grupa C Locul 2 || 20 noiembrie 2023 || 10 (1968, 1980, 1988, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020) |- | || Câștigătoarea Play-off A <small> || 26 martie 2024 || 4 (2008, 2012, 2016, 2020) |- | || Grupa J Locul 1 || 13 octombrie 2023 || 7 (1984, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020) |- | || Grupa I Locul 1|| 18 noiembrie 2023 || 5 (1984, 1996, 2000, 2008, 2016) |- | || Grupa A Locul 2 || 15 octombrie 2023 || 3 (1992, 1996, 2020) |- | || Grupa G <small>Locul 2<small>|| 19 noiembrie 2023 || 0 (Debut) |- | || Grupa J Locul 2 || 16 noiembrie 2023 || 2 (2016, 2020) |- | || Grupa H Locul 2 || 20 noiembrie 2023 || 1 (2000) |- | || Grupa A Locul 1|| 15 octombrie 2023 || 11 (1964, 1980, 1984, 1988, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020) |- | || Grupa D Locul 1|| 15 octombrie 2023 || 5 (1996, 2000, 2008, 2016, 2020) |- | || Grupa B Locul 2 || 18 noiembrie 2023 || 10 (1976, 1980, 1988, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012, 2020) |- | || Câștigătoarea Play-off B <small> || 26 martie 2024 || 3 (2012, 2016, 2020) |- | || Grupa G Locul 1 || 16 noiembrie 2023 || 4 (1964, 1972, 2016, 2020)

1 Scrisul îngroșat indică câștigătoarea din acel an. Scrisul înclinat indică gazda din acel an. <div id="2">2 Între 1972–1988 drept Germania de Vest

Barajele Ligii Națiunilor Echipele care nu s-au calificat la turneul final prin intermediul grupelor preliminare s-au putut califica în continuare prin intermediul barajelor Ligii Națiunilor. Ligilor A, B și C din Liga Națiunilor UEFA li s-a alocat unul dintre cele trei locuri rămase la turneul final. Patru echipe din fiecare ligă care nu se calificaseră deja la turneul final al Campionatului European au concurat în barajele ligii lor. Locurile de baraj au fost alocate mai întâi câștigătoarei fiecărei grupe din Liga Națiunilor, iar dacă vreuna dintre câștigătoarele de grupă s-a calificat deja pentru turneul final, locul a fost atribuit următoarei echipe cel mai bine clasate din ligă.

Ruta A

Ruta B

Ruta C

Tragerea la sorți pentru turneul final Tragerea la sorți a turneului final a avut loc pe 2 decembrie 2023, ora 18:00 CET (19:00 EET) în Hamburg. Echipele au fost repartizate pe urne în funcție de clasamentul general al calificărilor. Gazda Germania au fost automat înscrisă în urna 1, fiind plasată pe poziția A1. Cele trei câștigătoare ale barajelor nu erau cunoscute la momentul tragerii la sorți, iar echipele participante la aceste baraje, programate să aibă loc în martie 2024, au fost plasate în urna 4 pentru tragerea la sorți. Tragerea la sorți a fost perturbată de zgomote sexuale în timp ce se desfășura, ca urmare a unei farse. Urna 1: Germania (gazdă), câștigătoarele grupelor clasate pe locurile 1-5 Urna 2: Câștigătoarele grupelor clasate pe locurile 6-10, echipele de pe locul 2 clasate 6-11 la general Urna 3: Echipele de pe locul 2 clasate 12–17 la general Urna 4: Echipele de pe locul 2 clasate 18–20 la general, câștigătoarele barajelor A–C (identitate necunoscută în momentul tragerii la sorți)

Urne + Urna 1Echipă (gazdă)style="text-align:center"12345 + Urna 2Echipă67891011 + Urna 3Echipă121314151617 + Urna 4Echipă181920Câștigătoarea barajului Arowspan="3"Câștigătoarea barajului BCâștigătoarea barajului C

Tragerea la sorți + Grupa A EchipăA1 A2 A3 A4 + Grupa B EchipăB1 B2 B3 B4 + Grupa C EchipăC1 C2 C3 C4 + Grupa D EchipăD1 D2 D3 D4 + Grupa E EchipăE1 E2 E3 E4 + Grupa F EchipăF1 F2 F3 F4

Loturi