Albul este cea mai deschisă culoare și este acromatic (fără nuanță). Este culoarea zăpezii proaspete, a cretei și a laptelui și este opus negrului. Obiectele albe reflectă și împrăștie complet toate lungimile de undă vizibile ale luminii. Albul pe ecranul televizorului și al calculatorului este creat dintr-un amestec de lumină roșie, albastră și verde.
În Egiptul antic și Roma antică, preotesele purtau alb ca simbol al purității, iar romanii purtau o togă albă ca simbol al cetățeniei. În Evul Mediu și Renaștere, un unicorn alb simboliza castitatea și un miel alb sacrificiu și puritate. A fost culoarea regilor Franței și a mișcării monarhiste care s-a opus bolșevicilor în timpul Războiului Civil rus (1917-1922). Templele grecești și romane erau construite din marmură albă, iar începând cu secolul al XVIII-lea, odată cu apariția arhitecturii neoclasice, albul a devenit cea mai comună culoare a noilor biserici, a capitolelor și a altor clădiri guvernamentale, în special în Statele Unite. A fost, de asemenea, utilizat pe scară largă în arhitectura modernă a secolului XX ca simbol al modernității și simplității.
Conform sondajelor din Europa și Statele Unite, albul este culoarea asociată cel mai adesea cu perfecțiunea, binele, onestitatea, curățenia, începutul, noul, neutralitatea și exactitatea.Eva Heller (2000), Psychologie de la couleur – effets ets symboliques, pp. 130–46 Albul este o culoare importantă pentru aproape toate religiile lumii. Papa, capul Bisericii Romano-Catolice, poartă alb din 1566, ca un simbol al purității și al sacrificiului. În islam și în șintoism este purtat de pelerini. În culturile occidentale și în Japonia, albul este cea mai frecventă culoare pentru rochiile de mireasă, simbolizând puritatea și virginitatea. În multe culturi asiatice, albul este și culoarea doliului.Eva Heller (2000), Psychologie de la couleur – effets ets symboliques, p. 137
Etimologie Cuvânul românesc „alb” provine din latinescul albus care derivă din proto-indo-europeanul *h₂élbʰos, *álbʰos, *albʰós („alb”). În latină existau mai mulți termeni pentru a desemna albul: albus, „alb (mat)”, candidulus „alb strălucitor”,canus „alb-argintiu, cărunt, cenușiu”, lactineus „alb ca laptele”, marmoreus „alb ca marmura”, niveus „alb ca zăpada”, argenteus „(fig.) de culoarea argintului, argintiu”.
În celelalte limbi romanice cuvântul alb provine din blancus cuvânt din latina târzie împrumutat din germanicul *blank, iar acesta din proto-germanicul *blangkaz, „alb, luminos, orbitor” (franceză blanc, italiană bianco, spaniolă blanco, portugheză branco).«blank», Online Etymology Dictionary, Douglas Harper, 2001–2012, consultado el 26 de mayo de 2012.
Istorie și artă Preistorie și lumea antică Albul a fost una dintre primele culori folosite în artă. Peștera Lascaux din Franța conține desene de tauri și alte animale desenate de artiști din Paleolitic, acum 18.000-17.000 de ani. Ei au folosit calcit sau cretă, uneori ca fundal, alteori ca punct de evidență, alături de cărbune și ocru roșu și galben în picturile lor din peșteri.Michel Pastoureau (2005), Le petit livre des couleurs, p. 47
În Egiptul antic, albul era legat de zeița Isis. Preoții și preotesele Isis se îmbrăcau doar în pânză albă, care era folosită și pentru a înfășura mumiile.Anne Varichon (2000), Couleurs – pigments et teintures dans les mains des peuples, p. 16 .
În Grecia și alte civilizații antice, albul era adesea asociat cu laptele mamei. În mitologia greacă, zeul principal Zeus a fost hrănit la sânul nimfei Amalthea. În Talmud, laptele era una dintre cele patru substanțe sacre, alături de vin, miere și trandafir.Anne Varichon (2000), Couleurs – pigments et teintures dans les mains des peuples, p. 21.
Grecii antici vedeau lumea în termeni de întuneric și lumină, deci albul era o culoare fundamentală. Potrivit lui Pliniu cel Bătrân în cartea sa Istorie naturală, Apelles (secolul al IV-lea î.Hr.) și ceilalți pictori celebri din Grecia antică au folosit doar patru culori în picturile lor: alb, roșu, galben și negru.John Gage (1993) Color and Culture, p. 29. Pentru vopsire, grecii au folosit pigmentul foarte toxic alb de plumb, realizat printr-un proces lung și laborios.Kassia St. Clair (2016) The Secret Lives of Color, p. 43-44
Toga simplă albă, cunoscută sub denumirea de toga virilis, era purtată la ocazii ceremoniale de către toți cetățenii romani cu vârsta de peste 14-18 ani. Magistrații și anumiți preoți purtau toga praetexta, cu o dungă mare violet. Pe vremea împăratului Augustus, nici un roman nu avea voie să apară în forum fără togă.
Romanii antici aveau două cuvinte pentru alb: albus, un alb simplu și candidus, un alb mai luminos. Un bărbat care dorea funcții publice la Roma purta o togă albă luminată cu cretă, numită toga candida, originea cuvântului „candidat”. Cuvântul latin candere însemna să lumineze, să fie luminos. A fost originea cuvintelor „candelă” și „candid”.https://dexonline.ro/definitie
În Roma antică, preotesele zeiței Vesta, vestalele, se îmbrăcau în haine de in alb, cu un șal sau mantie albă și un voal alb. Ele protejau focul sacru al Romei. Albul simboliza puritatea, loialitatea și castitatea lor.
Istorie postclasică Biserica creștină timpurie a adoptat simbolismul roman al albului drept culoare a purității, a sacrificiului și a virtuții. A devenit culoarea purtată de preoți în timpul liturghiei, culoarea purtată de călugării din Ordinul cistercian și, sub Papa Pius al V-lea, fost călugăr al Ordinului dominican, a devenit culoarea oficială purtată de Papa însuși. Călugării din Ordinul benedictin se îmbrăcau în lână naturală nevopsită albă sau gri, însă ulterior și-au schimbat culoarea în negru, culoarea smereniei și a penitenței.
În arta din istoria postclasică, mielul alb a devenit simbolul sacrificiului lui Hristos în numele omenirii. Ioan Botezătorul l-a descris pe Hristos ca mielul lui Dumnezeu, care a luat păcatele lumii asupra lui. Mielul alb a fost centrul unuia dintre cele mai faimoase tablouri din perioada medievală, Ghent Altarpiece de Jan van Eyck.Stefano Zuffi (2012), Color in Art, pp. 224–25). Albul era, de asemenea, culoarea simbolică a Schimbării la Față. Evanghelia Sfântului Marcu descrie hainele lui Iisus ca „strălucitoare, depășind în albețe zăpada”.
Artiști precum Fra Angelico și-au folosit priceperea pentru a surprinde albul hainelor sale. În pictura sa despre Transfigurarea de la Mănăstirea Sfântului Marcu din Florența, Fra Angelico a subliniat îmbrăcămintea albă folosind un fundal ușor auriu.Stefano Zuffi (2012), Color in Art, pp. 226–27.
În timpul istoriei postclasice, pictorii rareori au amestecat culorile, dar în Renaștere, influentul umanist și savant Leon Battista Alberti i-a încurajat pe artiști să adauge alb în culorile lor pentru a le face mai luminoase, mai strălucitoare și pentru a adăuga hilaritas (veselie). Mulți pictori i-au urmat sfaturile, iar paleta Renașterii a fost considerabil mai strălucitoare.John Gage, (1993), Color and Culture, pp. 117–19.
Istorie modernă Până în secolul al XVI-lea, albul era culoarea doliului în rândul regalității. Văduvele regilor Franței au purtat alb până la Anne de Bretania în secolul al XVI-lea. O tunică albă era purtată și de cavaleri, împreună cu o mantie roșie, arătând dorința cavalerilor de a-și da sângele pentru rege sau pentru Biserică.
Secolele XVIII și XIX Albul a fost culoarea dominantă a interioarelor arhitecturale în perioada barocă și în special stilul rococo care l-a urmat în secolul al XVIII-lea. Interioarele bisericilor erau concepute pentru a arăta puterea, gloria și bogăția bisericii. Erau pline de oglinzi, auriu, statui și reliefuri, unificate de alb.
Albul era, de asemenea, o culoare la modă atât pentru bărbați, cât și pentru femei în secolul al XVIII-lea. Bărbații din aristocrație și clasele superioare purtau peruci albe pudrate și ciorapi albi, iar femeile purtau rochii albe brodate și pastelate.
După Revoluția franceză, a devenit la modă un alb mai auster (blanc cassé), rochiile femeilor fiind modelate după ținutele Greciei Antice și ale Republicii Rome. Datorită designului destul de revelator al acestor rochii, doamnele care le purtau erau numite les merveilleuses (minunatele) de către francezii din acea epocă.Chronique des métropoles:Paris, p. 83, publ. Dargaud 2003 Stilul Empire sub împăratul Napoleon I a fost modelat după tinutele mai conservatoare ale Romei antice imperiale.
Albul a fost culoarea universală a lenjeriei de femei și bărbați și a cearșafurilor din secolele XVIII și XIX. Era de neconceput cearșafuri sau lenjerie de orice altă culoare. Motivul era simplu: modul de spălare a lenjeriei în apă clocotită făcea ca orice altă culoare să se estompeze. Când lenjeria era uzată, era colectată și transformată în hârtie de înaltă calitate.Michel Pastoureau (2005), Le petit livre des couleurs, pp. 50–51.
Secolele XX și XXI Mișcarea Albă a fost opoziția care s-a format împotriva bolșevicilor în timpul Războiului Civil rusesc, care a urmat Revoluției Ruse din 1917. În cele din urmă a fost învinsă de bolșevici în 1921–22, iar mulți dintre membrii săi au emigrat în Europa.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, albul de plumb era încă cel mai popular pigment; dar între 1916 și 1918, companiile chimice din Norvegia și Statele Unite au început să producă alb de titan, obținut din oxid de titan. Acesta a fost identificat pentru prima dată în secolul al XVIII-lea de către chimistul german Martin Klaproth, care a descoperit și uraniu. Avea de două ori puterea de acoperire a albului de plumb și era cel mai strălucitor pigment alb cunoscut. Până în 1945, 80% dintre pigmenții albi vânduti erau alb de titan.Philip Ball (2001), Bright Earth, Art and the Invention of Colour, pp. 484–85.
Albul a fost folosit în forma sa cea mai simplă de către pictorul suprematist rus Kazimir Malevici în tabloul său din 1917 Alb pe alb, similar cu lucrarea anterioară Pătratul negru. A fost folosit și de pictorul modernist olandez Piet Mondrian. Cele mai cunoscute picturi ale sale au constat dintr-o pânză albă pură, cu grilaj de linii negre verticale și orizontale și dreptunghiuri de culori primare.
Albul și negru au fost folosite și de arhitecți moderniști, precum Le Corbusier. El a spus că o casă este „o mașină în care să trăiești” și a cerut o „arhitectură calmă și puternică” construită din beton armat și oțel, fără ornamente.Le Corbusier. Toward an Architecture. Translated by John Goodman. Los Angeles: Getty Research Institute, 2007 Aproape toate clădirile arhitectului contemporan Richard Meier, cum ar fi muzeul său din Roma, care găzduiește Ara Pacis (Altarul Păcii), sunt albe, în tradiția Le Corbusier.
Știință Fizică Lumina este percepută de sistemul vizual uman ca albă atunci când lumina care intră în ochi stimulează toate cele trei tipuri de celule conice sensibile la culoare în cantități aproximativ egale. O persoană vede o suprafață ca albă dacă reflectă complet (adică absoarbe și emite imediat cu aceeași intensitate) un flux de lumină care cade pe ea, constând uniform din radiații de toate lungimile de undă ale spectrului vizibil. Dacă un corp absoarbe parțial lumina vizibilă a tuturor lungimilor de undă (emite la o intensitate mai mică decât radiația incidentă), suprafața unui astfel de corp va da o senzație de culoare gri.
În 1666, Isaac Newton a demonstrat că lumina albă poate fi spartă în culorile sale comppzit trecând-o printr-o prismă, apoi folosind o a doua prismă pentru a le reasambla. Înainte de Newton, majoritatea oamenilor de știință credeau că albul era culoarea fundamentală a luminii.Kassia St. Clair (2016) The Secret Lives of Color, p. 17