200px|miniatura|Până la Boris I (852–889), titlul monarhilor bulgari era knyaz (Кнѣзъ). Fiul său, Simeon I (893–927), a adoptat titlul de țar (împărat), care a devenit ulterior titlul conducătorilor bulgari.
Un cneaz (în diferite limbi slave knyaz, knez, knjaz, în poloneză kniaź sau kniaz; în slavonă veche: кънѧѕь, kŭnędzĭ) este un titlu istoric slav, folosit în diferite perioade atât pentru conducători, cât și ca titlu nobiliar. În funcție de contextul istoric și de echivalentele latine folosite în epoca respectivă, poate corespunde titlurilor de principe, rege sau duce. Cuvântul provine din termenul proto-germanic kuningaz („rege”).
Formele feminine ale titlului pot fi împărțite în două categorii:
termenul corespunzător unei „prințese”, fie soția unui cneaz aflat la conducere, fie o prințesă domnitoare suo jure, fie o regentă care guvernează în numele unui cneaz minor: în belarusă: kniahinia (княгіня); în bulgară și rusă: knyaginya (княгиня); în poloneză: kniaginia; în slovenă, sârbocroată și macedoneană: kneginja (în alfabetul chirilic sârb și macedonean: кнегиња); în ucraineană: knyahynya (княгиня); termenul corespunzător „fiicei unui cneaz”: în belarusă: kniazioŭna (князёўна); în poloneză: kniaziówna; în rusă: knyazhna (княжна); fiul unui cneaz era numit knyazhich (княжич, în forma veche);; în ucraineană: knyazivna (князівна).
În limba română, forma feminină cneaghină desemnează soția sau fiica unui cneaz ori a unui țar și provine din termenii corespunzători din rusă și ucraineană.
Titlul este scris și pronunțat în forme asemănătoare în mai multe limbi europene. În sârbocroată și în unele limbi slave de vest, cuvântul a ajuns ulterior să însemne și „stăpân”. În cehă, poloneză și slovacă a dobândit și sensul de „preot” – cehă kněz, poloneză ksiądz, slovacă kňaz – alături de formele care păstrează sensul de cneaz sau principe: sârbocroată knez, cehă kníže, poloneză książę, slovacă knieža. În limbile sorabe, termenul a ajuns să însemne pur și simplu „domn” sau „stăpân”, comparabil cu francezul monsieur, provenit din mon sieur („domnul meu”), și este folosit și în titlul catolic de monsenior. În prezent, knez este în continuare cea mai răspândită traducere a titlului de „principe” în literatura slovenă, bosniacă, croată și sârbă. Knez este întâlnit și ca nume de familie în spațiul fostei Iugoslavii.
Etimologie
miniatura|dreapta|Titlul knez apare în inscripția glagolitică de pe Tăblița de la Baška, datată la începutul secolului al XII-lea și descoperită pe insula Krk, în Croația.
Cuvântul este înrudit cu englezescul king, germanul König și suedezul konung. Forma proto-slavă era *kъnędzь, kŭnędzĭ; în slavonă veche: кънѧѕь, kŭnędzĭ; în bulgară: княз, knyaz; în rusă veche: князь, knyazĭ; în poloneză: książę; în sârbocroată: knez / кнез; în cehă: kníže; în slovacă: knieža etc. În general, termenul este considerat un împrumut timpuriu din proto-germanicul kuningaz, formă împrumutată și în finlandeză și estonă sub forma kuningas.
În limba română este atestată și forma regională și învechită chinez, folosită mai ales în Banat. Aceasta provine din aceeași familie de termeni slavi și a ajuns să desemneze în unele regiuni un conducător local sau un jude sătesc.
Conducătorii Ducatului Poloniei purtau titlul polonez książę, redat în latină prin dux sau princeps. După încoronarea lui Boleslav I în 1025, conducătorii polonezi au adoptat titlul król, derivat din numele lui Carol cel Mare, precum și echivalentul său latin rex. În mod asemănător, conducătorul Ducatului Lituaniei, numit în lituaniană kunigaikštis, termen derivat de asemenea din kuningaz, era redat în latină prin magnus dux, în timp ce cuvântul lituanian pentru „rege”, karalius, derivă la rândul său din numele lui Carol cel Mare. Documentele germane medievale traduceau însă knyaz prin koning („rege”) cel puțin până în secolul al XV-lea.
Evul Mediu
Sensul termenului s-a modificat de-a lungul istoriei. Inițial, acesta desemna căpetenia unui trib slav. Mai târziu, odată cu dezvoltarea statelor feudale, a devenit titlul conducătorului unui stat. La slavii răsăriteni, un asemenea stat era numit în rusă княжество (knyazhestvo), iar în ucraineană князівство (kniazivstvo), termen redat în română prin cnezat sau, în funcție de context, prin principat ori ducat.
Bulgaria medievală
În Primul Țarat Bulgar, Boris I al Bulgariei (852–889) și-a schimbat titlul în knyaz după convertirea sa la creștinism în 864, renunțând la titlul păgân de „han” folosit de predecesorii săi. Noul titlu a fost purtat și de fiii săi, Vladimir-Rasate (889–893) și Simeon I (893–927), deși Simeon a adoptat în 913 titlul superior de țar.
Potrivit lui Florin Curta, izvoarele primare folosesc mai multe denumiri pentru conducătorii bulgarilor de dinaintea creștinării, printre care rex, basileus și khagan. Omurtag (814–831) și fiul său Malamir (831–836) sunt menționați în inscripții cu titlul kanasubigi. În sursele secundare este însă folosit aproape întotdeauna titlul de „han”.
Rusia Kieveană
În Rusia Kieveană, pe măsură ce gradul de centralizare a crescut, conducătorul a dobândit titlul de velikii kniaz (Великий Князь), adică mare cneaz. Acesta conducea un Velikoe Knyazhestvo (Великое Княжество) sau, în ucraineană, Velyke Kniazivstvo (Велике Князівство), adică un mare cnezat, în timp ce conducătorul unei formațiuni vasale componente, numită udel, udelnoe knyazhestvo sau volost, purta titlul de udelnyi kniaz sau, simplu, cneaz.
După fragmentarea Rusiei Kievene în secolul al XIII-lea, titlul de cneaz a continuat să fie folosit în statele slavilor răsăriteni, printre care Cnezatul Kievului, Cnezatul Cernigovului, Republica Novgorod și conducătorii săi, Cnezatul Pereiaslavului, Vladimir-Suzdal, Marele Cnezat al Moscovei, Cnezatul Tverului, Regatul Ruteniei și Marele Ducat al Lituaniei.
Rusia
miniatura|Kneaze Alexey Michailovitz, 1664, reprezentându-l pe țarul Alexei I
Pe măsură ce Țaratul Rusiei și-a extins stăpânirea asupra unei mari părți din teritoriile fostei Rusii Kievene, marele cneaz Ivan al IV-lea al Rusiei a fost încoronat țar în 1547. Începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea, titlul de velikii kniaz a fost reintrodus pentru fiii și nepoții pe linie masculină ai împăraților ruși.
Kniaz (în rusă: князь, [ˈknʲæsʲ]) a continuat să fie un titlu ereditar al nobilimii ruse, purtat pe linie paternă de familii descendente din Rurik, precum Belozerski, Beloselski-Belozerski, Repnin și Gorceakov, sau din Gediminas, precum Golițîn și Trubețkoi. Membrii familiilor rurikide și gediminide purtau titlul de cneaz atunci când conduceau mici cnezate medievale cvasi-suverane. După ce domeniile lor au fost absorbite de Moscova, aceștia s-au stabilit la curtea moscovită și au primit dreptul de a-și păstra titlurile.
Începând din secolul al XVIII-lea, titlul a fost acordat ocazional și de țar. Primul asemenea caz a fost cel al lui Petru cel Mare, care l-a conferit apropiatului său Aleksandr Menșikov, iar ulterior Ecaterina cea Mare l-a acordat favoritului său Grigori Potemkin. După 1801, odată cu încorporarea Georgiei în Imperiul Rus, diferitele titluri ale numeroșilor nobili locali au fost redate, uneori în mod controversat, în limba rusă prin titlul de kniaz.
Între 1809 și 1917, în cadrul Imperiului Rus, Finlanda purta oficial denumirea de Marele Ducat al Finlandei (în finlandeză Suomen suuriruhtinaskunta, în suedeză Storfurstendömet Finland, în rusă Великое Княжество Финляндское, Velikoe Knyazhestvo Finlyandskoe).
+ Echivalarea aproximativă a titlurilor Rusă Echivalente istorice aproximative Echivalent aproximativ după secolul al XVIII-lea kniaz (князь) rege duce principe kniaginia (княгиня) regină ducesă prințesă kniazhich (княжич) principe, fiu al unui rege fiu al unui duce fiu al unui cneaz kniazhna (княжна) prințesă, fiica unui rege fiica unui duce fiica unui cneaz
În spațiul românesc
În spațiul românesc medieval, termenii cneaz și cnez au fost folosiți pentru conducători locali și căpetenii ale unor comunități. În Banat s-a păstrat până târziu forma regională chinez.
În Banatul medieval și, ulterior, în perioada stăpânirii habsburgice, satele românești și sârbești puteau fi conduse de un cneaz sătesc sau chinez. Acesta reprezenta legătura dintre comunitate și stăpânul de pământ ori autoritatea statală și îndeplinea atât atribuții administrative asemănătoare celor ale unui primar, cât și atribuții fiscale, inclusiv colectarea dărilor.
În perioada habsburgică a existat și instituția obercneazului, un cneaz superior aflat în fruntea unui grup de cneji sătești.
Uniunea statală polono-lituaniană
După cum s-a menționat mai sus, titlul knyaz sau kniaz a devenit un titlu nobiliar ereditar în Marele Cnezat al Moscovei și Marele Ducat al Lituaniei. După unirea Regatului Poloniei cu Marele Ducat al Lituaniei, forma poloneză kniaź a devenit un titlu recunoscut în Uniunea statală polono-lituaniană. Până în anii 1630, cu excepția titlului pan, care indica apartenența la numeroasa clasă nobiliară a șleahtei, kniaź era singurul titlu ereditar recunoscut și utilizat oficial în Uniunea statală polono-lituaniană. Printre cei mai cunoscuți purtători ai titlului kniaź s-a numărat Jeremi Wiśniowiecki.
Țările slave de sud
În secolul al XIX-lea, termenul sârbesc knez (кнез) și cel bulgăresc knyaz (княз) au fost reintroduse pentru a desemna conducătorii semi-independenți ai acestor țări, precum Alexandru Karađorđević și Alexandru de Battenberg. În unele regiuni din Serbia și vestul Bulgariei, knez era, până aproximativ în secolul al XIX-lea, titlul neoficial al bătrânului sau primarului unui sat ori al unei zadruga. Funcțiile corespunzătoare sunt denumite în prezent oficial gradonačelnik (градоначелник) în Serbia și gradonachalnik (градоначалник) sau kmet (кмет) în Bulgaria.
Bulgaria
Înainte de Alexandru de Battenberg, titlul knyaz fusese purtat de Simeon I al Bulgariei în timpul Primului Țarat Bulgar, în secolele al IX-lea–al X-lea. La apogeul puterii sale, Simeon a adoptat titlul de țar („împărat”), folosit ulterior și de conducătorii bulgari. După proclamarea independenței Bulgariei în 1908, cneazul Ferdinand a devenit țarul Ferdinand, iar termenii knyaz și knyaginya au început să fie folosiți pentru copiii țarului. Moștenitorul tronului, de exemplu, purta titlul de Knyaz Tarnovski, adică cneaz de Târnovo.
Bosnia
În Bosnia medievală timpurie, knez, întâlnit și sub forma knjaz (књаз), era unul dintre titlurile purtate de conducătorii bosniaci, alături de župan și vojvoda. Unul dintre primii asemenea conducători atestați în documentele istorice și, ulterior, în istoriografie a fost Ștefan, duce al Bosniei.
Mai târziu, titlul de cneaz a fost purtat de mai mulți dintre cei mai puternici magnați bosniaci, numiți local vlastelin, uneori împreună cu o funcție primită prin slujirea monarhului, precum cea de Mare Voievod al Bosniei (Veliki vojvoda bosanski), funcția comandantului militar suprem al țării. Alte titluri nobiliare erau knez, vojvoda și župan. Titlul local knez corespundea celui de cneaz. Printre cei mai influenți nobili bosniaci care l-au purtat s-a numărat Pavle Radinović, membru al familiei Radinović-Pavlović. Titlul a fost purtat și de membri ai familiei Radojević-Mirković, precum Batić Mirković, precum și de membri ai familiilor Šantić și Hrvatinić.
Croația
Knez era titlul monarhic utilizat de conducătorii medievali ai Ducatului Panoniei Inferioare și ai Ducatului Croației din secolele al VII-lea–al X-lea. În izvoarele latine aceștia purtau de obicei titlul de dux și, mai rar, pe cel de princeps. În Evul Mediu târziu, knez era un titlu feudal ereditar purtat de familiile nobiliare croate care dețineau domenii teritoriale întinse și ocupau o poziție socială înaltă. Printre acestea se numărau knezovi Bribirski (conții de Bribir), knezovi Krčki (conții de Krk) și knezovi Zrinski (conții de Zrin). În documentele latine, titlul lor era redat prin comes, echivalent aproximativ cu titlul de conte.