Bătălia de la Rotterdam

Bătălia de la Rotterdam a avut loc în timpul celui de-al doilea conflict mondial, fiind parte a Bătăliei Țărilor de Jos. Germanii au conceput un plan pentru ocuparea rapidă a orașului, iar luptele s-au desfășurat în perioada 10 -14 mai 1940. La final, germanii au reușit să ocupe orașul doar după declanșarea unui puternic bombardament aerian.Dutch History Site

Preludiu În Rotterdam nu fuseseră făcute lucrări defensive și orașul nu fusese inclus în niciun plan strategic. El era relativ departe de zona fortificată cunoscută ca „Fortăreața Olanda” și la o distanță destul de mare de litoral. Militarii staționați în Rotterdam erau încadrați în principal în câteva unități de instruire. La Hillegersberg era plasat un batalion modern de artilerie dotat cu 12 tunuri de 105 mm. Tunurile de aici aveau o rază de acțiune de peste 16 km, suficient de mare pentru acoperirea oricărei regiuni din jurul Rotterdamului. Comandantul garnizoanei era un inginer militar, colonelul Pieter Wilhelmus Scharroo. Garnizoana neerlandeză avea aproximativ 7.000 de soldați, dintre care doar 1.000 făceau parte din unități combatante. Pe malurile râului Nieuwe Maas erau plasate șapte plutoane de artilerie antiaeriană. Dotarea lor consta în mitraliere grele antiaeriene și tunuri cu tragere rapidă Oerlikon și Scottis. La nord de Nieuwe Maas era amplasată o baterie de tunuri grele antiaeriene. Alte două baterii de tunuri grele antiaeriene și patru plutoane dotate cu mitraliere antiaeriene erau amplasate la regiunea aeroportului Waalhaven. Baza aeriană Waalhaven era baza escadrilei a 3-a Java a Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos dotată cu avioane grele de vânătoare Fokker G.I. În data de 10 mai, pe aeroportul Waalhaven erau staționate 11 avioane de vânătoare complet operaționale, înarmate și alimentate cu combustibil. În timpul raidului german de bombardament executat asupra aeroportului, 9 dintre avioanele neerlandeze au reușit să decoleze și să atace bombardierele inamice.

Planul inițial al germanilor presupunea atacul unei forțe de comando debarcat la Waalhaven să atace orașul și să cu cerească podurile de peste Nieuwe Maas folosindu-se de elementul surpriză. După analizarea acestui plan s-a ajuns la concluzia că șansele de succes sunt reduse, așa că s-a conceput un alt plan. Doisprezece hidroavioane Heinkel He 59D modificate trebuiau să aterizeze pe Nieuwe Maas, la bord fiind două plutoane ale Companiei a 11-a din Regimentul al 16-lea aeropurtat, plus patru geniști și un grup de trei specialiști. Acești 90 de militari aveau sarcina cuceririi podurilor. Într-o a doua fază, ei urmau să fie întăriți cu un pluton de 36 de militari. Ei urmau să aterizeze pe stadionul Feyenoord din apropierea cursului râului Nieuwe Maas. Ulterior, trupe din Waalhaven vor fi trimis sprijin cu armament adițional.

Debarcarea Dimineața devreme pe data de 10 mai, 12 hidroavioane He 59 au aterizat pe apele râului Nieuwe Maas. Au fost lansate bărci de cauciuc, fiecare având o capacitate de șase militari cu tot echipamentul din dotare. Aproximativ 80 de soldați au debarcat pe ambele maluri ale râului și pe o insulă din mijlocul cursului apei. Germanii au preluat rapid controlul asupra unor poduri care nu erau păzite. Singura rezistență pe care au trebuit să o înfrângă a fost aceea a unor polițiști neerlandezi.

Oberstleutnant Dietrich von Choltitz, comandantul Batalionului al 3-lea din cadrul Regimentului al 16-lea aeropurtat, a început organizarea trupelor după aterizare la baza aeriană de la Waalhaven. El i-a trimis să asigure ocuparea podurilor din Rotterdam. Neerlandezii nu aveau staționate efective importante în partea de sud a orașului. În zonă se afla o subunitate de măcelari și brutari, la care s-au adăugat de pușcașii care s-au retras de la aeroport. Soldații neerlandezi s-au poziționat în casele aflate pe drumul spre poduri. De aici, neerlandezii au atacat soldații germani care se îndreptau spre poduri. În timpul luptelor, ambele tabere au suferit pierderi. În acest timp, germanii au reușit să aducă în zonă un tun antitanc PaK 38. Supuși presiunii crescute a germanilor, apărătorii neerlandezi au fost nevoiți să se retragă. După ce primele elemente germane au reușit să preia controlul asupra podurilor, acestea au fost urmate de restul efectivelor Companiei a 9-a din cadrul Regimentului al 16-lea aeropurtat.

În timpul înaintării batalionului al 3-lea german, aghiotantul lui von Choltitz a fost ucis în luptele cu un punct întărit neerlandez. După ce au descoperit o rută care ocolea punctele întărite neerlandeze, germanii au reușit să înainteze pe chei și, în jurul orei 09:00, batalionul al 3-lea a făcut joncțiunea cu elementele germane care ocupau deja podurile.

Compania neerlandeză din sudul orașului a reușit să rămână pe poziții până în după amiaza zilei de 10 mai. Pozițiile lor au fost luate cu asalt de nou sosita Compania a 10-a aeropurtată, al cărei atac era sprijinit de focul mortierelor. Neerlandezii au continuat lupta până când au rămas fără muniție și au fost obligați să capituleze.

Bătălia

10 mai Trupele neerlandeze din nordul orașului au fost alarmate de zgomotul avioanelor care se apropiau. La cartierul general al garnizoanei se afla în acel moment un singur ofițer – un căpitan – care a început organizarea militarilor și distribuirea de muniție. El a trimis mai multe subunități pentru apărarea podurilor, celor trei stații de cale ferată și apropiere și pentru respingerea germanilor a căror debarcare fusese raportată în diferite zone ale orașului. Acțiunile neerlandezilor i-a obligat pe germani să își consolideze pozițiile din jurul podurilor.

Primele acțiuni întreprinse de neerlandezi au fost executate de o subunitate de pușcași mari și o elemente dintr-o companie de geniști. Neerlandezii au luat poziții în jurul micii pungi germane de la nordul podurilor și au început să plaseze mitraliere în punctele strategice. În scurt timp au început schimburile de focuri dintre cele două tabere. Treptat, germanii au fost împinși într-o zonă restrânsă din jurul podurilor rutiere. Ambele tabere au suferit pierderi considerabile în timpul luptelor.

Punga germanilor a fost restrânsă treptat, în timp ce numeroși civili priveau luptele. În aceeași dimineață, au fost trimise în zonă două vase mici – o vedetă torpiloare și o canonieră veche - (TM51 și Z5)—care să sprijine atacul neerlandezilor. Canoniera a atacat de două ori pozițiile germane din partea de nord a insulei Noordereiland, a doua oară însoțită și de vedeta torpiloare. Vasele neerlandeze au lansat 75 de proiectile de 75mm asupra invadatorilor, dar efectele bombardamentului au fost limitate. În timpul celui de-al doilea atac naval, avioanele Luftwaffe au lansat mai multe bombe asupra vaselor fluviale, cauzând avarii importante vasului torpilor. Ambele vase s-au retras după bombardamentul aerian. Trei marinari au for uciși în timpul luptelor.

Între timp, germanii aflați pe pod au primit ca întăriri tunuri antitanc PaK 36 și tunuri de câmp. De asemenea, ei au ocupat casele din partea nordică a insulei, unde au montat mitraliere grele, iar în centrul insulei au plasat mortiere. Sub presiunea neerlandezilor, germanii s-au retras în clădirea unei companii de asigurare aflate chiar la capul podului rutier. Datorită unghiului de tragere care defavoriza atacul, germanii au reușit să apere clădirea cu ușurință. Soldații neerlandezi au fost obligați să se retragă datorită tirurilor precise de mortiere. Luptele au intrat într-un impas, care avea să continue până la capitularea neerlandezilor de pe 14 mai.

Colonelul Scharroo—conștient că dispunea de efective reduse, cu care trebuia să respingă un atac puternic al germanilor – a cerut de la Haga să îi fie trimise întăriri importante. În zonă au fost trimise întăriri, cele mai multe venind de pe linia defensivă „Grebbe” sau de pe frontul de est, din „Fortăreața Olanda”.

11 mai În timpul nopții și în primele ore ale dimineții, apărătorii Rotterdamului au primit întăriri venite din sectorul nordic al „Fortăreței Olanda”. Colonelul Scharroo a început reorganizarea pozițiilor defensive. El și-a plasat trupele de sub comandă de-a lungul cursului râului, cât și la vest, nord și est de oraș. Colonelul Scharroo a luat măsuri pentru respingerea unor atacuri terestre, nu doar ale trupelor aeropurtate. Micul său cartier general a fost practic sufocat de numeroasele rapoarte privind rapoarte despre aterizări false ale trupelor germane sau despre acțiunile trădătorilor locali. Aceste activități au ocupat într-o asemenea măsură personalul cartierului general, încât primele planuri pentru organizarea unor contraatacuri împotriva capului de pod german au fost schițate doar pe 11 mai.

La ora 04:00 au fost reluate schimburile de focuri în jurul capului de pod. Sigurul punct forte al germanilor îl reprezenta ocuparea de către 40-50 de militari a clădirii societății de asigurare de la capul de nord al podului rutier. Această clădire fusese izolată în timpul luptelor de cu o zi mai înainte de grosul trupelor germane. Toate atacurile neerlandezilor pentru cucerirea clădirii au fost respinse, dar și toate încercările germanilor de reaprovizionare a celor din clădire au eșuat. Tentativele germanilor de traversare ale podului la bordul unor automobile sau motociclete au fost respinse de neerlandezi cu tiruri concentrate de mitraliere. Podul rutier nu se afla practic sub controlul niciunei tabere, fiind ținta focurilor armelor automate atât neerlandeze cât și germane.

Aviația neerlandeză a asigurat sprijinul aerian al trupelor terestre la cererea lui Scharroo. Bombardierele neerlandeze au lansat bombe asupra podurilor orașului și, deși toate și-au ratat țintele, proiectile rătăcite au lovit cuiburile de mitralieră germane, scoțând din luptă pe unele dintre ele. Un nou raid al bombardierelor neerlandeze a fost interceptat de cele 12 avioane de vânătoare Messerschmitt Bf 110, care patrulau în zonă. Deși germanii au pierdut în luptă cinci avioane de vânătoare, neerlandezii au pierdut trei bombardiere, ceea ce a reprezentat o reducere dramatică a efectivelor forțelor aeriene neerlandeze.

Germanii au ocupat la un moment dat puntea vasului companiei „Holland America Line” SS Statendam, unde au amplasat mai multe mitraliere. Neerlandezii au răspuns imediat cu tiruri de mitraliere și mortiere. În scurtă vreme, vasul și instalațiile adiacente au fost incendiate. Germanii au părăsit în grabă vasul, care a continuat să ardă multă vreme după capitularea neerlandezilor pe 14 mai.

12 mai Pe 12 mai, luptele au continuat. Deși neerlandezii nu au reușit să recapete controlul asupra orașului, germanii au fost supuși unor atacuri neîntrerupte. Ambele tabere au suferit pierderi mari, iar comandamentul german a început să fie îngrijorat pentru soarta celor 500 de germanii blocați în inima Rotterdamului. Oberstleutnant von Choltitz a fost autorizat de Generalleutnant Kurt Student să retragă luptătorii din partea de nord a pungii, dacă situația de pe teren ar fi cerut-o.

La nord-vest de Rotterdam, în satul Overschie, trupele aeropurtate germane au aterizat la Ockenburg și Ypenburg. Generalul Graf von Sponeck și-a mutat forțele de la Ockenburg la Overschie, strecurându-se printre pozițiile neerlandeze. În satul Wateringen, au întâlnit un post de comandă neerlandez. Când în sprijinul neerlandezilor au sosit două mașini blindate, germanii s-au retras și au ocolit poziția. Cei mai mulți dintre militarii de sub comanda lui von Sponeck au reușit să ajungă la Overschie, unde s-au alăturat supraviețuitorilor luptelor de la Ypenburg.

13 mai