250px|thumb|right|Portugalia (vedere din satelit) Portugalia (în ), oficial Republica Portugheză (în , pronunțat /ʁɨ'publikɐ puɾtu'ɣezɐ/), este o țară în Peninsula Iberică din Europa de Sud-Vest. Este cea mai vestică țară din Europa continentală. La vest și sud are coastă la Oceanul Atlantic, iar la est și nord se învecinează cu Spania. are lungime și este considerată cea mai lungă graniță neîntreruptă în cadrul Uniunii Europene. Republica include, de asemenea, arhipelagurile Azore și Madeira din Atlantic, ambele regiuni autonome cu propriile lor guverne regionale.
Teritoriul Portugaliei moderne a fost locuit permanent, invadat și subiect de dispute armate încă din . , celții, cartaginezii și romanii au fost urmați de invaziile vizigoților și suebilor germanici. În 711, Peninsula Iberică a fost invadată de către mauri, Portugalia devenind parte din Al-Andalusul musulman. Portugalia s-a născut ca stat în urma Reconquistei creștine, iar în 1139, Afonso Henriques a fost proclamat rege al Portugaliei, astfel stabilind independența acestui stat.
În secolele al XV-lea și al XVI-lea, Portugalia și-a creat primul imperiu global, devenind una dintre cele mai mari puteri economice, politice și militare.Melvin Eugene Page, Penny M. Sonnenburg, p. 481 În acest timp, exploratorii portughezi au efectuat călătorii maritime de pionierat în Epoca Marilor Descoperiri, în special sub patronajul regal al principelui Henric Navigatorul și al regelui João al II-lea, descoperiri notabile fiind cea a lui Vasco da Gama, care a găsit o rută spre India pe mare (1497-98), dar și descoperirea Braziliei (1500) și ajungerea la Capul Bunei Speranțe. În această perioadă, Portugalia a monopolizat comerțul cu mirodenii în Europa, iar Imperiul Portughez s-a extins cu campaniile militare efectuate în Asia. Distrugerea Lisabonei în cutremurul din 1755, apoi ocupația străină din timpul Războaielor Napoleoniene, (1822), și (1828-34), au lăsat Portugalia slăbită de război și cu influența mondială diminuată.
După ce revoluția din 1910 a abolit monarhia, a fost proclamată democratica, dar instabila Primă Republică Portugheză, înlocuită ulterior de regimul autoritar de dreapta Estado Novo. Democrația a fost restabilită după Războiul Colonial Portughez și Revoluția Garoafelor în 1974. La scurt timp după aceea, s-a acordat independență aproape tuturor , ceea ce a marcat sfârșitul de celui mai îndelungat imperiu colonial. Portugalia a lăsat o profundă influență culturală și arhitecturală și o moștenire de peste 250 de milioane de vorbitori de portugheză.
Portugalia este o țară dezvoltată, cu o economie avansată, cu venituri mari și un nivel de trai înalt.2014 Global Report. Deloitte Social Progress 2015 Numbeo QOLR Este a 5-a cea mai pașnică țară din lume, menținând o formă de guvernare republicană semiprezidențială. Are al 18-lea cel mai mare progres social din lume, aflându-se înaintea altor țări vest-europene precum Franța, Spania și Italia. Membru fondator al NATO și al Comunității Țărilor de Limbă Portugheză, este, de asemenea, membră a numeroase alte organizații internaționale, inclusiv Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, zona euro și OCDE.
Portugalia este un pionier al reformei consumului de substanțe, decriminalizând posesia de droguri pentru uz personal în 2001.The global experiment of marijuana legalization, CNN.com, 29.12.2016 După ani de investiții și cooperare, Portugalia a marcat un punct culminant al folosirii în 2016, atunci când a reușit să se alimenteze timp de 107 ore consecutive exclusiv din energie hidroelectrică, eoliană și solară.'This is possible.
Istoria
Istoria timpurie: precelții și celții Istoria timpurie a Portugaliei este una comună cu restul Peninsulei Iberice situată în sud-vestul Europei. Numele de Portugalia derivă din alăturarea denumirilor romano-celtice . Regiunea a fost colonizată de precelți și celți, care au dat naștere popoarelor antice ale gallaecilor, , și , și a fost vizitată de fenicieni și cartaginezi, încorporată în dominioanele Republicii Romane ca provincia Lusitania și parțial Gallaecia, după 45 î.e.n. până la 298 e.n., recolonizată de suebi, , și vizigoți, și cucerită de mauri. Alte influențe includ vestigii alane din secolul al V-lea, descoperite în Alenquer (din denumirea germanică veche Alankerk, de la Alan+kerk; cu sensul de templu al Alanilor), Coimbra și Lisabona.Milhazes, José.
Regiunea Portugaliei de astăzi a fost locuită de omul de Neanderthal și apoi de către Homo sapiens, care cutreierau regiunea de nord a peninsulei Iberice.David Birmingham (2003), p.11 Acestea erau societăți de subzistență care, deși nu aveau așezări prospere, erau oarecum organizate. Portugalia neolitică a experimentat domesticirea animalelor de pășunat, creșterea unor culturi de cereale și fluviale și pescuitul maritim.
Se crede de către unii cercetători că la începutul primului mileniu î.e.n., mai multe valuri de celți au invadat Portugalia din Europa Centrală și prin uniuni mixte cu populațiile locale au format diferite grupuri etnice, cu multe triburi.
Printre aceste triburi, cele mai de seamă au fost au fost calaicii sau gallaeci din nordul Portugaliei, , , și . Printre cele mai mici triburi sau sub-diviziuni de triburi s-au numărat bracarii, coelernii, equaesii, grovii, interamicii, leunii, luanquii, limicii, narbasii, nemetatii, paesurii, quaquernii, seurbii, tamaganii, tapolii, turdulii, Turduli Veteres, Turdulorum Oppida, turodii, și zoelae. Au fost înființate și câteva târguri mici, semi-permanente, de coastă (cum ar fi Tavira) în Algarve de către fenicieni-cartaginezi.
Lusitania și Gallaecia romane stanga|miniatura| este una dintre cele mai bine conservate structuri romane din țară. Romanii au invadat Peninsula Iberică pentru prima oară în 219 î.e.n. În ultimele zile ale lui Iulius Cezar, aproape întreaga peninsulă a fost anexată Republicii Romane. Cartaginezii, inamicii Romei în Războaiele Punice, au fost expulzați din coloniile de pe coastă.
Cucerirea romană a ceea ce acum face parte din Portugalia modernă a durat aproape două sute de ani și a costat multe vieți de tineri soldați și ale celor care au fost condamnați la moarte sigură în sclavie, în mine, atunci când nu erau vânduți ca sclavi în alte părți ale imperiului. Cucerirea a trebuit să facă un pas înapoi în 150 î.e.n., când a izbucnit o răscoală în nord. Lusitanii și alte triburi indigene, sub conducerea lui , au preluat controlul asupra întregii Iberii de vest.
Roma a trimis numeroase legiuni și cei mai buni generali ai săi în Lusitania să înăbușe revolta, dar fără niciun rezultat – lusitanii au continuat să cucerească teritoriu. Conducătorii romani au hotărât atunci să-și schimbe strategia: i-au mituit pe aliații lui Viriathus să-l omoare pe acesta. În 139 î.e.n., Viriathus a fost asasinat, iar Tautalus a devenit lider.
Roma a instaurat un regim colonial. Romanizarea completă a Lusitaniei a fost desăvârșită abia în epoca vizigotă.
În 27 î.e.n., Lusitania a obținut statutul de provincie romană. Mai târziu, s-a mai înființat o provincie în Lusitania nordică, provincie cunoscută sub numele de Gallaecia, cu capitala în Bracara Augusta, astăzi Braga. Există încă multe ruine de castre () în toată Portugalia modernă și rămășițe ale culturii Castro. Numeroase situri romane sunt împrăștiate în Portugalia actuală, unele așezări urbane fiind destul de mari, ca și . Cea dintâi este una dintre cele mai mari așezări romane din Portugalia, aflată la 16 km de Coimbra, și aceasta dezvoltată pe locul unei foste localități romane, ). Situl are și un muzeu care expune obiectele găsite de arheologi în timpul săpăturilor.
Mai multe lucrări de inginerie, cum ar fi băile, templele, podurile, drumurile, circurile, teatrele și casele de locuit sunt conservate în întreaga țară. S-au găsit și monede, dintre care unele bătute în Lusitania, precum și numeroase piese de ceramică. Printre istoricii contemporani se numără Paulus Orosius (c. 375-418)David Rohrbacher, "Orosius," in The Historians of Late Antiquity (Routledge, 2002), pp. 135–137. și Hydatius (c. 400-469), episcop de , care a relatat despre ultimii ani ai dominației romane și sosirea triburilor germanice.
Regatele germanice: suebii și vizigoții miniatura|263x263px| și sf. dintr-un manuscris din 1145 din De virtutibus quattuor de Martin. La începutul secolul al V-lea, triburile germanice, anume suebii și vandalii (silingii și hasdingii), împreună cu aliații lor, sarmații și alanii, au invadat Peninsula Iberică unde aveau să-și întemeieze un regat. a fost regatul germanic post-roman înființat în fostele provincii romane de Gallaecia-Lusitania.
Pe la 410 și în timpul secolului al VI-lea, el a devenit regat oficial provlamat, iar regele Hermeric a încheiat un tratat de pace cu gallaecii înainte de a-și lăsa domnia moștenire fiului său, . În 448, Réchila a murit, lăsând conducerea statului aflat în expansiune lui .
În anul 500, în Iberia s-a instaurat Regatul Vizigot, cu centrul în zona Toledo. Vizigoții i-au învins în cele din urmă pe suebi și le-au cucerit capitala Bracara (Braga din ziua de azi) în 584-585, în urma înfrângerilor consecutive ale ultimilor doi regi suebi și Malaric. Fostul regat al suebilor a devenit apoi cea de-a șasea provincie a Regatul Vizigot Hispania.
Pentru următorii 300 de ani și până în anul 700, întreaga Peninsulă Iberică a fost dominată de vizigoți. Această perioadă a durat până în 711, când regele (Rodrigo) a fost ucis în timp ce se opunea unei invazii maure dinspre sud. Din diversele grupuri germanice care s-au stabilit în vestul Iberiei, suebii au lăsat cea mai de durată moștenire culturală în ceea ce astăzi sunt Portugalia, Galicia și Asturia.
Perioada islamică și Reconquista Portugalia continentală de astăzi, împreună cu mare parte din Spania, a făcut parte din Califatul Umayyad între 711 e.n. – 1249 e.n., în urma cuceririi de către Califatul Umayyad a Peninsulei Iberice în 711 e.n. Această ocupație a durat de la câteva zeci de ani în nord, până la circa cinci secole, în sud.
După înfrângerea vizigoților în doar câteva luni, Califatul Umayyad a început să se extindă rapid în peninsulă. Începând cu anul 711, teritoriul pe care este acum Portugalia a devenit parte a vastului Califat Umayyad cu centrul în Damasc, care se întindea de la râul Indus de pe subcontinentul Indian (în Pakistanul de astăzi) până în sudul Franței, până la prăbușirea acestuia în 750. În acel an, partea de vest a imperiului și-a câștigat independența sub Abd-ar-Rahman I, cu înființarea Emiratului de Cordoba. După aproape două secole, Emiratul a devenit Califatul de Cordoba în 929, până la dizolvarea acesteia un secol mai târziu, în 1031, în nu mai puțin de 23 de mici regate, numite regatele Taifa.
Guvernatorii acestor regate taifa se proclamau fiecare emir în provincia lui și stabileau relații diplomatice cu regatele creștine din nord. Majoritatea Portugaliei a căzut în mâinile din dinastia Aftasidă, și după o scurtă perioadă a unei efemere în 1022, a căzut sub dominația a poeților . Perioada taifalelor s-a încheiat cu cucerirea almoravizilor care au venit din Maroc în 1086 câștigând o victorie decisivă în , urmați un secol mai târziu, în 1147, după a doua perioadă de taifale, de almohazii veniți și ei tot din Marrakesh.Portugal musulman (Le) – VIIIe-XIIIe siècles par Christophe Picard – Maisonneuve et Larose – Collection Occident Musulman – 2001, 500 p., 34 euros.
Al-Andalus a fost împărțită în diferite districte numite Kura. Gharb Al-Andalus a fost, la apogeul său, constituit din zece kurale,A History of Portugal and the Portuguese Empire, Vol. 1: From Beginnings to 1807: Portugal (Volume 1) p.55 fiecare cu o capitală și un guvernator al ei. Principalele orașe ale perioadei în Portugalia erau Beja, Silves, Alcácer do Sal, Santarém și Lisabona.