Philibert Jacques Melotte (n. 29 ianuarie 1880, Camden Town – d. 30 martie 1961) a fost un astronom britanic, născut din părinți belgieni care emigraseră în timpul Războiului franco-prusac din 1870.

În 1908, el a descoperit la Observatorul Regal Greenwich al optulea satelit al lui Jupiter, cunoscut astăzi sub numele de Pasiphae, dar care în epocă era cunoscut ca « Jupiter VIII », numele definitiv nefiindu-i atribuit decât în 1975.

Asteroidul 676 Melitta, singurul pe care l-a descoperit, nu-i poartă numele, ci este forma dialectală atică a limbii grecești vechi melissa, „albină”. Se pare totuși că asemănarea între acest nume și numele descoperitorului nu este întâmplătoare.

În 1915, a publicat un catalog de 245 roiuri de stele.P.J. Melotte, A catalogue of star clusters shown on the Franklin-Adams chart plates., Mem. R. Astron. Soc., 60, 175-186, 1915. Unele roiuri ale cerului înstelat, care nu figurează în cataloagele cele mai cunoscute ca Messier sau NGC, sunt uneori desemnate prin numărul lor în catalogul lui Melotte, ca roiul deschis situat în constelația Părul Berenicei, denumit adesea Melotte 111.

Melotte este și codescoperitor al galaxiei Wolf-Lundmark-Melotte, abreviată WLM.

Melotte a primit medalia Jackson-Gwilt din partea Royal Astronomical Society în 1909.

+ Asteroid descoperit : 1 676 Melitta 16 ianuarie 1909

Note

Categorie:Astronomi din secolul al XX-lea Categorie:Astronomi britanici Categorie:Descoperitori de asteroizi Categorie:Nașteri pe 29 ianuarie Categorie:Nașteri în 1880 Categorie:Decese pe 30 martie Categorie:Decese în 1961