Incidentul din gara Chișinău din 6 ianuarie 1918 a reprezentat un incident cu caracter de element central al tentativei autorităților Regatului României de a susține militar Sfatul Țării de la Chișinău – amenințat de o lovitură de forță a bolșevicilor – înainte de dislocarea trupelor române de campanie dincolo de Prut. Incidentul a avut caracter militar și a implicat în calitate de protagoniști un eșalon de voluntari ardeleni sosiți de la Kiev – pregătiți de luptă – și forțe militare bolșevice din capitala Basarabiei ale „Front-Otdel” – filială a RUMCEROD-ului din Odesa. Rezultatul a fost reprezentat de neutralizarea (dezarmarea) unității de voluntari în gara orașului, precum și de stoparea avansului și retragerea forțele române de sprijin care ar fi urmat să contribuie la preluarea Chișinăului, trimise din Regat de către Marele Cartier General.

Contextul politic și strategic al acțiunii a fost reprezentat de două elemente principale. Primul a fost asociat cu incapacitatea Consiliului Directorilor Generali ai Basarabiei de a controla situația amenințată de presiunea forțelor bolșevice aflate în curs de organizare pe teritoriul guberniei, neputință care a fost un motiv pentru a solicita ajutor, inclusiv din partea Guvernului României. Al doilea element a fost reprezentat de interesul major al Regatului României de a beneficia – cu acordul reprezentanților Antantei și ai Puterilor Centrale – de stăpânirea militară a teritoriului Moldovei Orientale, în conjunctura favorabilă istoric pentru separarea teritoriului basarabean de Imperiul Rus – care se ivise și în contextul în care Moldova Occidentală, amenințată de foamete, nu se putea aproviziona ca efect al dezordinii din teritoriul situat între Prut și Nistru.

Un studiu prealabil de operații, efectuat de locotenent-colonelul Ion Antonescu, a prevăzut ca primă etapă a stabilirii dominației militare române în zonă – înainte de dislocarea unei mari unități peste Prut – o acțiune surpriză destinată să ocupe axa de transport Tighina/Bender - Chișinău - Ungheni. În ceea ce privește preluarea Chișinăului, aceasta ar fi trebuit efectuată cu efective de grăniceri și voluntari ardeleni.

Având forța aproximativă a unui batalion, eșalonul de voluntari ardeleni a ajuns în gara Chișinău în dimineața zilei de 6 ianuarie, în condițiile în care sosirea sa, pregătită din timp, fusese deconspirată „Filialei Frontului” – organizația militară bolșevică de pe plan local, care între timp declanșase un puci pentru a prelua conducerea guberniei. Poziționate din timp, trupele bolșevice au forțat, prin folosirea armamentului individual din dotare și a artileriei, depunerea armelor de către detașamentul de voluntari. Dislocate cu 1 până la 2 zile înainte dincolo de Prut, trupele române de sprijin formate din 5 batalioane (din care 4 destinate direct Chișinăului) au întâmpinat o rezistență militară rusă semnificativă, care a determinat fie retragerea lor prin luptă, fie căderea în prizonierat.

După eșuarea puciului bolșevic din Chișinău, prizonierii supraviețuitori ai eșalonului de la Kiev au fost eliberați de forțele armate locale loiale guvernului moldovenesc. În scurtă vreme 4 divizii românești au fost dislocate în Basarabia și au forțat retragerea unităților militare bolșevice dincolo de Nistru.

Contextul politic și strategic La sfârșitul anului 1917 exista o penurie de alimente pe teritoriul Moldovei Occidentale rămase în afara ocupației germane, într-un context în care în Basarabia se aflau importante stocuri de provizii și teritoriul acesteia devenise amenințat de extinderea bolșevismului din sudul Ucrainei. Ca atare, atât Guvernul României cât și Aliații au devenit progresiv interesați de ceea ce se întâmpla la est de Prut, ultimii îndemnând autoritățile române să trimită trupe în Basarabia. Același îndemnuri au venit atât din partea generalului Dmitri Șcerbaciov – comandantul rus al Frontului din Moldova (care a precizat că trupele vor fi retrase după îndeplinirea misiunii acestora) cât și în mod aparent paradoxal din partea Puterilor Centrale, interesate să flexibilizeze pe românii angajați în negocierile de pace de la Focșani, prin oferirea în compensație pentru teritoriul dobrogean a celui basarabean. Mai mult, luând act de declarațiile lui Woodrow Wilson și ale lui Lloyd George, prim miniștrii Ion I. C. Brătianu și mai apoi Alexandru Averescu au ajuns la concluzia că în cazul unei victorii a Antantei, România nu va obține teritorii suplimentare. Oferta Basarabiei a devenit astfel, în condițiile catastrofale de la finele lui 1917, deosebit de tentantă.Istoria românilor: Cu o privire mai largă...a)..., Țurcanu, 2007, Subcap: Primii pași spre unire thumb|left|200x200px|Generalul Constantin Iancovescu, Ministrul de Război al Regatului României În contextul în care Basarabia se afla la sfârșitul anului 1917 sub teroarea trupelor rusești bolșevizate cantonate în gubernie și a bandelor de dezertori de pe front, Sfatul Țării nu a avut cum face față anarhiei instalate cu puținele sale unități militare (numite cohorte) – și ele contaminate parțial de bolșevism. Ca atare, într-o primă încercare datată 8 decembrie 1917, a solicitat, fără succes, ajutorul trupelor aliate.Istoria românilor: Cu o privire mai largă...a)..., Țurcanu, 2007, Subcap: De la autonomie la autodeterminare Cererilor repetate având același subiect, adresate de Consiliul Directorilor atât generalului Dmitri Șcerbaciov cât și generalului Henri Mathias Berthelot, de a trimite în Basarabia „trupe disciplinate și sigure”, nu li s-a putut răspunde pozitiv, după cum nici demersurile făcute pe lângă guvernul Ucrainei nu au avut succes.Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 240 Cererile similare făcute Guvernului Brătianu au fost inițial declinate de acesta, în contextul dificilelor raporturi în care se afla România cu Puterile Centrale (orice pretext furnizat acestora ar fi putut să determine o rupere a armistițiului și ocuparea restului de teritoriu rămas liber). Între timp însă, relațiile dintre statul român și guvernul de la Moscova s-au deteriorat, astfel că trimiterea unui număr limitat de unități române în luna decembrie 1917 peste Prut, pentru a alunga jefuitorii și revoluționarii din câteva sate basarabene, a determinat mai întâi trimiterea unui protest sovietic oficial,The Bessarabian question in communist historiography..., van Meurs, 1994, p. 63 iar mai târziu arestarea ministrului României la Petrograd și confiscarea Tezaurului de către regimul bolșevic.The Bessarabian question in communist historiography..., van Meurs, 1994, p. 64

La 22 decembrie 1917, guvernul moldovenesc a solicitat printr-o telegramă (semnată de Pantelimon Erhan, Ion Pelivan și Vladimir Cristi)Teritoriul dintre Prut și Nistru în cîteva ipostaze..., Țurcanu, 2012, p. 286 Ministerului de Război român ajutor militar, concretizat prin trimitere Pe 24 decembrieСоциально-экономическая и политическая эволюция Молдовы... [Evoluția socio-economică și politică a Moldovei...], Назария [Nazaire], 2016, p. 27, în răspunsul său, Ministrul de Război român Constantin Iancovescu a a asigurat Sfatul Țării că 1.000 de militari ardeleni vor fi trimiși de la Kiev ca sprijin (aceștia fiind destinați inițial doar să tranziteze Chișinăul, spre România).

Preludiu Planul de operații La 2 ianuarie 1918, locotenentul-colonel Ion Antonescu a înaintat un studiu privitor la dislocarea în Basarabia a unor formațiuni militare române. Scopul acestei dislocări ar fi urmat să fie asigurarea reaprovizionării trupelor care operau pe frontul român și a populației românești.Ion Antonescu și basarabia, Dobrinescu, Tompea, p. 349 Pentru aceasta ar fi urmat să se asigure circulația regulată a trenurilor de aprovizionare pe ruta Odesa – Socola, Iași, precum și asigurarea ordinii în teritoriul dintre Prut și Nistru prin împiedicarea jafurilor și formarea depozitelor.Ion Antonescu și basarabia, Dobrinescu, Tompea, p.350

Confruntarea eventuală cu unități bolșevice a fost prevăzută, drept care Antonescu a propus trimiterea unei divizii prevăzută cu mijloacele necesare și întărită un regiment de cavalerie,Ion Antonescu și basarabia, Dobrinescu, Tompea, p.352 pentru a ocupa segmentul de cale ferată Tighina/ Bender – Socola, cu un puternic control al centrelor Bender și Chișinău. De asemenea, trupele diviziei ar fi urmat să aducă ordinea în zona afectată acesteia – pentru a asigura formarea depozitelor și ar fi urmat să se opună bandelor rusești înarmate în cazul în care acestea ar fi urmat să încerce restabilirea stării de anarhie.Ion Antonescu și basarabia, Dobrinescu, Tompea, p.353

Planul respectiv a fost defalcat în două acțiuni deosebite. Prima ar fi trebuit să fie una rapidă – prin surprindere, pentru a fi ocupat traseul căii ferate dintre Ungheni (centru destinat trupelor române) și Tighina/Bender (destinat unor trupe loiale ucrainene, musulmane sau sârbe, aflate sub ordinul Comandamentului Rus). Cele două capete ale liniei ar fi trebuit ocupate simultan, pentru a se evita aruncarea în aer, de către elemente ostile, a podului de peste Nistru. Chișinăul ar fi urmat apoi să fie ocupat cât mai rapid.Ion Antonescu și basarabia, Dobrinescu, Tompea, p.354 A doua ar fi trebuit fie trecerea Prutului de către trupele diviziei, pentru a fi concentrate în zona Chișinău-Cărbuna.

Ocuparea Chișinăului ar fi trebuit să revină unui efectiv format din 3 batalioane (2 de ardeleni și 1 de grăniceri), care după ocuparea Unghenilor ar fi urmat să plece de la Socola în 3 trenuri consecutive și să ajungă în capitala Basarabiei dimineața, pentru a dezarma elementele turbulente și a aresta capii acestora. Alături de cele 3 batalioane ar fi urmat să fie personal local din Chișinău, pentru a da comandanților informații în legătură cu punctele locale de interes (depozite, locuințe ale conducătorilor, localuri ocupate de trupe). De asemenea, în dotarea transporturilor de trupe ar fi urmat să fie material și echipe de cale ferată, precum și personal și material de poștă și telegraf.

După concentrarea diviziei în zona dedicată, batalionul de grăniceri ar fi urmat să fie retras din Chișinău.Ion Antonescu și basarabia, Dobrinescu, Tompea, p.355

Situația pe teren Pe data de 26 decembrie, trimiterea de mărfuri pe căile ferate către România a fost blocată de bolșevici, iar încercarea guvernanților basarabeni de a prelua sub controlul lor căile ferate a eșuat, după cum a eșuat și intenția lui Șcerbaciov, la care apelase Sfatul Țării, de a trimite în Basarabia Divizia a 7-a Cavalerie și 61 Infanterie.Освободительный поход... [Campania de eliberare..], Мельтюхов [Meltyukhov], Румынское вторжение [Invazia română]

Sub pretextul cumpărării de produse alimentare, în scurt timp au sosit de la Kiev ofițerii ardeleni Osvadă, Meteș și Ioan Vescan și ulterior alți 20 de ofițeri ardeleni – pentru a pregăti sosirea eșalonului, pregătire care s-a făcut în strâns contact cu Dimitrie Bogos – șeful de Stat Major al trupelor basarabene.Teritoriul dintre Prut și Nistru în cîteva ipostaze..., Țurcanu, 2012, p. 288 Ofițerii au fost cazați în împrejurimile orașului Chișinău, în comuna Lozova, cu concursul deputatului Ion Codreanu, care a convins țăranii să-i găzduiască, deși unii instigatori au încercat să-i facă pe țărani să le refuze primirea. La curent despre această operațiune au fost, în afară de Bogos, deputații Sfatului Țării Ion Codreanu, N. Codreanu și I. Pelivan, precum și sublocotenentul Secară – care semnase o telegramă prin care a cerut urgentarea operațiunii.