Bullying-ul este definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire. Cuvântul „bullying” nu are o traducere exactă în limba română, însă poate fi asociat cu termenii de intimidare, terorizare, brutalizare. Bullying-ul nu presupune existența unui conflict bazat pe o problemă reală, ci pe dorința unor persoane de a-și câștiga puterea și autoritatea, punându-i pe alții într-o lumină proastă. Fenomenul bullying poate fi prezent în orice tip de comunitate, în grupuri sociale, unde persoanele interacționează unele cu altele: la școală, la locul de muncă, în familie, în cartiere, în biserică, în mass-media, chiar între țări etc. Se creează astfel o stare de conflict, care nu poate fi depășită decât dacă se conștientizează existența fenomenului.
Bullying-ul este o acțiune care produce injurii celorlalți efectuată în mod repetat, care se poate manifesta fizic, prin agresivitate fizică sau psihologic, prin producerea unor daune emoționale. Instrumentele acestui fenomen sunt cuvintele, acțiunile sau excluderea socială. Fenomenul de bullying poate fi inițiat de o persoană sau de un grup de persoane (mobbing), implicând un raport de putere inegal, deoarece victima, în cazul acestui fenomen nu dispune de resurse (fizice, psihologice, sociale) pentru a se apăra. Victima pozează într-o ipostază de regulă vulnerabilă, care prezintă anumite slăbiciuni pe care bully-ul le poate exploata. Victima manifestă imposibilitate de apărare și sentimente de neputință. Spectatorii (bystanders) sunt și ei persoane implicate în fenomenul de bullying, chiar dacă nu în mod direct, însă asistă la acțiune. Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane (inclusiv propriei persoane), cu diferite cauze care determină noi forme de violență.
Definiție și etimologie Termenul de „bullying” vine de la englezescul „bully”, care înseamnă bătăuș, huligan.
Bullying reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic, care are trei caracteristici: intenționat – agresorul are intenția să rănească pe cineva; repetat – aceeași persoană este rănită mereu; dezechilibrul de forțe – agresorul își alege victima care este percepută ca fiind vulnerabilă, slabă și nu se poate apăra singură. Termenul „bullying” s-ar traduce prin „intimidare”, dar nu se rezumă doar la asta, pornește de la simpla necăjire, etichetare, batjocură, răspândire de zvonuri până la violență fizică. Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar copii îl învață de la adulți, copii mai mari, televizor.
Senatul României a adoptat în data de 03.12.2018 un proiect de lege (în curs de promulgare), care ar completa Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Printre completările propuse se numără și definiția violenței psihologice, astfel:
Formele bullying-ului
Cazurile de bullying implică cel puțin un agresor și o victimă, iar, în unele cazuri, există și martori. Agresorul vrea să fie cel mai cool rănindu-i, intimidându-i sau jignindu-i pe cei din jurul său. Este temperamental, inflexibil, încrezător și nu îi place să accepte regulile. De cele mai multe ori nu are empatie și chiar se bucură că produce durere celorlalți. Dorește să domine și să-i controleze pe ceilalți, exagerează în situații obișnuite. Agresorul abuzează de putere pentru a-i răni pe ceilalți, deliberat și în mod repetat. Victima (persoana agresată) este copleșită de teamă. Unii elevi sunt predispuși să fie abuzați din cauză că sunt „diferiți”. De cele mai multe ori, victimele agresorilor sunt elevii care au următoarele caracteristici:
supraponderali sau subponderali, au abilități sociale scăzute, au puțini prieteni sau nu au prieteni, sunt săraci sau bogați, au religie sau rasă diferită, sunt scunzi sau prea înalți, au slabe abilități sportive, sunt inteligenți, talentați, au dizabilități fizice, sunt persoane noi din grup, au părinți divorțați, sunt pur și simplu „diferiți” de ceilalți.
Spectatorul sau martorul este cel care vede fenomenul bullying, dar decide să nu intervină, de cele mai multe ori din frica de a deveni chiar el/ea o victimă. Unii spectatori instigă agresorul să abuzeze victima. Majoritatea spectatorilor acceptă în mod pasiv, privind și nefăcând nimic. De foarte multe ori, spectatorii pasivi formează audiența agresorului care dorește să obțină atenție și popularitate. Astfel, el este încurajat să continue comportamentul agresiv. Spectatorul însă poate avea un rol important în oprirea agresiunii.
Putem discuta despre bullying fizic, verbal, sexual sau psihic. Manipularea, bârfa, constrângerile, criticile, minciunile, zvonurile, satirizarea, comicul exagerat adresat unei persoane sau unui grup de persoane (în clasă, în cancelarie, pe holuri, în curtea școlii etc.), diferențelor pe care acestea le prezintă (înălțime, greutate, culoarea ochilor, culoarea părului, nivel cognitiv, potențial de învățare, rasă, etnie, religie, dizabilitate, tip de familie, nivel de cultură etc.) constituie comportament de tip bullying.
Bullying-ul școlar
Cercetările de specialitate consideră câțiva factori școlari care au un rol în dezvoltarea și favorizarea comportamentului de bullying. Pepler, Craig și Connolly (1997) aseamănă interacțiunea de tip bullying cu un „dans macabru” dinamic (activ și interactiv) care se petrece între agresor și victimă. Goldstein (1995) vede interacțiunile de tip agresiv ca pe un „duet” între individ și mediul social înconjurător, unde cel din urmă determină intensitatea agresivității. Este subliniată încă o dată importanța contextului social în evoluția și escaladarea interacțiunii de tip bullying. Constituit pe mai multe nivele, acesta capătă forma unui „sistem social interactiv”. Copilul, cu rol social de elev în școală, este parte integrată a acestui sistem social în care funcționează, cu alte cuvinte, contextul social – școala ca sistem – prezintă o importanță deosebită în formarea și evoluția comportamentului de bullying.
Există diferențe de gen în cadrul victimizării din școli, clar subliniate de majoritatea cercetărilor în domeniu. În acest sens, este remarcată predispoziția băieților la adoptarea unui comportament de victimizare/bullying și a unei posturi de agresor, spre deosebire de fete. Evidențele științifice arată că fetele se implică mai mult în acțiuni de bullying indirect adoptând comportamente de răspândire de zvonuri răutăcioase, excludere socială, respingere. Marsh et al., 2011, prin studiul său asupra unor metanalize de seamă (Ostrov și Godleski, 2010; Archer, 2004; Card et al., 2008), conchide că există evidențe științifice care să susțină că băieții apelează mai mult la victimizare fizică decât fetele, în schimb, nu există diferențe semnificative de gen în cazul agresivității indirecte, victimizarea relațională. Cercetătorii raportează posibile explicații la conținutul itemilor care vizau mai multe forme de agresivitate indirectă care nu au fost demarcate conceptual suficient și pe seama percepției respondenților – este posibil ca fetele să nu declare rata reală a acestui comportament, deoarece au o percepție diferită vis-à-vis de formele agresivității indirecte, mai subtile și mai puțin observabile față de cea directă.
Comportamentul de bullying se face simțit mai ales atunci când există diferențe de ordin economic, rasial, cultural, de vârstă etc., iar copiii îl învață de la adulți, copiii mai mari, televizor. În procesul de creștere, aproape fiecare copil experimentează „necăjirea” (teasing) de către cei mai mari și adulți. Poate pentru aceștia este o simplă joacă, dar, pentru copil, este un model de comunicare de la cel puternic către cel slab; copilul este în plin proces de achiziții, încă nu are capacitatea de a discerne între bine și rău, încă nu poate prevedea pe termen lung consecințele faptelor sale sau ale altora, așa că interiorizează comportamentul, modelul de la cei apropiați lui și care îi asigură supraviețuirea sau din alte surse atunci când părinții săi îl acceptă prin neimplicare. Copilul învață și el să „necăjească” și, făcând acest lucru în mod repetat, comportamentul devine „bullying” și se manifestă: verbal: amenințări, etichetări, batjocură; psihologic: izolarea victimei, răspândirea de zvonuri; fizic: lovire, împingere. Victimele bullying-ului sunt adesea timide, cu stimă de sine scăzută, abilități sociale slabe, în general mai puțin puternice din punct de vedere fizic decât colegii lor; agresorii îi aleg după aceste criterii tocmai pentru a se pune ei în siguranță deoarece, de obicei, aceștia nu se răzbună.
Cyberbullying
Așa cum o indică și termenul, cyberbullying-ul este o formă de bullying care se manifestă prin mijlocirea tehnologiei digitale. La rândul său, bullying-ul, încadrat între comportamentele agresive, are caracteristici proprii care îl definesc și diferențiază de alte tipuri de agresivitate. Astfel bullying-ul este 1. comportamentul agresiv; 2. repetat în timp; 3. făcut de un individ sau un grup de oameni împotriva unui individ sau grup; 4. cu intenția de a răni; 5. în condițiile unui dezechilibru de forțe între victimă(e) și agresor(i). Aceleași caracteristici se regăsesc și în cyberbullying, ceea ce îi face pe unii autori să considere că ceea ce le diferențiază pe cele două, anume mediul de manifestare (față în față sau prin tehnologie digitală), nu este de natură să schimbe în mod fundamental caracteristicile fenomenului. Alți autori consideră din contră că, prin mediul specific de manifestare, cyberbullying-ul capătă câteva caracteristici proprii. Astfel, pentru Grigg (2010), cerința de „dezechilibru de forțe” dintre victimă și agresor și cea a „repetiției” (actului) trebuie să fie reevaluate și reinterpretate pentru a se aplica cyberbullying-ului. Astfel, vechile variabile care defineau dezechilibrul de forță din bullying tradițional, anume vârsta, sexul și puterea fizică, par să nu mai aibă relevanță în mediul electronic unde anonimitatea și distanța fizică sunt caracteristici care definesc interacțiunea dintre persoane. Eventual, se poate accepta că în cazul cyberbullying-ului sunt necesare pentru agresor competențe sociale și digitale sporite, dar deținerea acestora nu îți garantează că ești ferit de a deveni victimă a cyberbullying, așa cum, în bullying-ul tradițional, o forță fizică sporită minimiza sau chiar elimina riscul de a deveni victimă.
Deși este cea mai comună denumire pentru bullying realizat prin mijlocire tehnologică, cyberbullying-ul nu este totuși singurul termen utilizat, alături de el fiind folosiți termenii de electronic bullying, online bullying, internet harassment, online social cruelty și lista ar putea continua. Pentru unii autori, trecerea de la o denumire la alta se justifică prin dezvoltările tehnologice și schimbarea mediului folosit pentru agresiune. Pentru alții însă, opțiunea pentru un termen este mai degrabă o problemă de alegere a celui care cuprinde cât mai multe dintre mediile prin care poate avea loc agresiunea sau, în altă variantă, alegerea unui termen în defavoarea altuia să se datoreze prezenței sau nu a condițiilor mai sus menționate. Spre exemplu, Grigg (2010) pledează pentru distincția clară între cyber-agresiune și cyberbullying, primul termen nefiind limitat de condiția repetitivității, fiind astfel mai larg și cuprinzându-l pe al doilea.
Cauzele bullying-ului