Sabia de ofițer cavalerie, model 1909 a fost o armă albă din categoria săbiilor, aflată în dotarea ofițerilor Armatei României din arma cavaleriei, în Primul Război Mondial. Săbiile au fost fabricate de firma Pack Chliger & Co din Solingen. Horia Vladimir Șerbănescu, Armamentul alb din dotarea armatei române. Partea a II-a. 1860-1916, în „Buletinul Muzeului Militar Național”, nr. 6, Editura Alpha MDN, București, 2008, p. 299

Sabia avea lamă dreaptă din oțel, cu tăiș și contratăiș, fiind gravată cu ornamente florale și însemnele regale, ca și modelul 1893. Garda era asemănătoare cu a sabiei model 1893, însă ramura interioară era recurbată spre lamă. Mânerul era confecționat din ebonită neagră, identic ca la săbiile de cavalerie, pentru trupă, model 1906. Garda și partea posterioară a mânerului, cu capul de vultur, erau nichelate . Teaca era din oțel brunat, având o brățară și două inele pentru prindere. Monitorul Oastei, nr. 29 din 7 iulie 1909. Partea Regulamentară, p. 204 Note

Bibliografie Georgescu, Pion (colonel), Curs de armament portativ. Studiul armelor portative, Timișoara, 1924 Șerbănescu, Horia Vladimir, Armamentul alb din dotarea armatei române. Partea a II-a. 1860-1916, în „Buletinul Muzeului Militar Național”, nr. 6, Editura Alpha MDN, București, 2008 ***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989 Vezi și Participarea României la Primul Război Mondial Armamentul Armatei României în Primul Război Mondial

Categorie:Armamentul de cavalerie al Armatei României din Primul Război Mondial