Istoria Egiptului Antic este caracterizată de o incredibilă longevitate întinzându-se pe mai bine de trei milenii. Apogeul a fost fără îndoială atins sub conducerea faraonilor, regi și singuri intermediari între oameni și zei, garant al ordinii atât externe (invadatori), cât și interne (tulburări sociale). Istoria Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr., când Faraonul Narmer a unificat Egiptul. Acesta a devenit un imperiu puternic care a dăinuit până în anul 30 î.Hr., când a fost cucerit de romani.
Cronologie
Istoria Egiptului Antic este împărțită în mai multe perioade corespunzătoare dinastiei faraonului. Datarea evenimentelor în Egiptul Antic este încă subiect de cercetare, iar datele calendaristice nu sunt confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei milenii. Mai jos este o listă corespunzătoare datelor convenționale egiptene.
Perioada predinastică a Egiptului (înainte de 3100 î.Hr.) Perioada protodinastică a Egiptului (Aproximativ 3100 - 3000 î.Hr.) Perioada Dinastică Timpurie a Egiptului (Dinastiile I–II) Vechiul regat al Egiptului (Dinastiile III–VI) Prima Perioadă Intermediară a Egiptului (Dinastiile VII–XI) Regatul Mijlociu (Dinastiile XII–XIV) A doua perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XV–XVII) Noul Regat al Egiptului (Dinastiile XVIII–XX) A treia perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XXI–XXV) (cunoscută și ca perioada Libiană) Perioada târzie a Egiptului (Dinastiile XXVI–XXXI)
Geografie Nilul a fost un element vital regiunii de-a lungul istoriei. Lunca fertilǎ a Nilului a oferit oamenilor posibilitatea de a dezvolta o economie agricolă stabilă și o societate complexă, centralizată, care a devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Nomazii vânǎtori-culegǎtori s-au mutat în valea Nilului pânǎ la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu în urmă cu 120 de mii de ani. Până la sfârșitul paleoliticului, climatul arid din Africa de Nord a devenit tot mai cald și uscat, forțând populația din zonă să se concentreze de-a lungul regiunii.
Istoria propiu-zisă începe prin unirea sub conducerea unui singur rege, a celor două regate mai vechi, a celui din Deltă (Egiptul de Jos) și a celui din Valea Nilului (Egiptul de Sus). Apariția statului egiptean - primul stat din lume - trebuie considerată ca o necesitate imperioasă a coordonării pe întreg spațiul al Văii Nilului, a sistemului de irigații și îndiguiri care aveau să domolească furia inundațiilor anuale ale fluviului și să le facă folositoare agriculturii. Popoarele primitive, care locuiau în regiunile aflate de o parte și de alta a Văii Nilului, în deșerturile arabice și libice dar și cele ce erau în Nubia, puteau invada și jefui ținuturile bogate ale Egiptului.
Acești factori au impus în mod stringent constituirea statului egiptean (mai întâi două state, apoi unul singur). Amândouă regatele au avut de fapt o autonomie în tot timpul domniei faraonilor - prin particularitățile, păstrate cu grijă, ale regimului lor și prin administrațiile separate. Legătura dintre aceste două regate autonome a fost totdeauna faraonul, care era și rege al sudului și al nordului. Dealtfel la moartea lor, faraonii din imperiul vechi aveau două morminte dintre care unul nu conținea mumia defunctului rege, deci era cenotaf - dar exista un mormânt pentru Egiptul de Sud și unul pentru Egiptul de Nord pentru același faraon. De câte ori se produceau răscoale, răzmerițe sau invazii străine, Egiptul avea tendința să se despartă iarăși în cele două regate care renășteau fiecare sub alt faraon.
Epoca predinastică(5500 î.e.n.- 3150 î.e.n. )
În epoca neolitică sursele arheologice capătă un caracter mai precis prin faptul că apare arta figurativă: omul, până acum invizibil, este reprezentat artistic tot mai des. Apoi dezvoltarea ceramicii decorate oferă elemente mai precise a unei cronologii relative, care să poată stabili și preciza concluziile ce se pot trage din evoluția și perfecționarea ustensilelor. Pe de altă parte unele date despre situația Egiptului în epoca predinastică pot fi aflate din studiul textelor Piramidelor care se referă la epoci cu mult anterioare primei dinastii istorice a Egiptului. În perioada predinastica, clima egipteanǎ a fost mult mai puțin aridǎ decât este cea de astăzi. Mari regiuni din Egipt au fost acoperite de savană și traversate de pășuni. Vegetația și fauna au fost prolifice în toate împrejurimile și regiunile Nilului pentru populațiile mari de păsări de apă ca ibișii. Vânătoarea a fost o practicǎ comună pentru egipteni, fiind perioada în care mai multe animale au fost domesticite. Traiul în așezările permanente în Egiptul Antic pe la mijlocul mileniului VI î.en. se baza în special pe cultura cerealelor și creșterea animaleleor (vaci, capre, oi și porci). Obiectele din metal au luat locul celor din piatră. Tăbăcitul pieilor de animale, olăritul și țesutul erau activități normale. Elementele funerare din această perioadă includ vase ceramice, bijuterii, unelte, arme si alimente (carne și fructe uscate ). Morții erau îngropați cu fața spre vest.
Acum aproximativ 7500 de ani, triburile mici, care trăiau în valea Nilului au dezvoltat o serie de culturi care au demonstrat un control ferm al agriculturii și creșterii animalelor, asupra tehnicilor de olărit și producerii obiectelor personale, cum ar fi pieptenii, brățările și colierele. Cea mai mare dintre aceste culturi timpurii a fost în Egiptul de Sus (Sud), denumită cultura Badari care, probabil, își avea originea în Deșertul de Vest, fiind cunoscutǎ pentru ceramica de înaltǎ calitate, uneltele de piatră și utilizarea cuprului.
Stilul de viață al badarienilor se baza pe agricultură, pescuit și creșterea animalelor. Artefacte străine indică legǎturi cu populații îndepǎrtate (până in Siria). În această perioadă apar mobila, vasele decorate, tacâmurile, pieptenele și figurinele. Existența stratificării sociale este dedusă din descoperirea mormintelor membrilor înstăriții ai comunității într-o anume secțiune a cimitirelor. Ritualurile funerare în epoca badariană nu diferă prea mult de cele de la Merimide și El-Omari, dar în cultura de la Nagada aceste ritualuri evoluează repede. Atunci când coliba devine dreptunghiulară în locul celei ovale sau circulare, mormântul devine și el dreptunghiular și se menține astfel în toată perioada predinastică. În același timp, groapa era căptușită cu cărămidă nearsă, lucrându-se un fel de cavou care are chiar bolți laterale, în care se așezau alimente, apoi o scară de coborâre în cavou. Cadavrul nu era învelit în piei de animale sau în pânză, ci așezat mai întâi într-un fel de coș lucrat din nuiele, apoi într-un adevărat sarcofag, coșciug lucrat din pământ ars în foc ca un vas de argilă, dar cel mai des într-un coșciug lucrat din scânduri. Alături de cadavru se depuneau numeroase vase de ceramică sau de piatră. Cea mai mare parte dintre defuncți erau culcați pe o parte, în poziția fetală (cu picioarele la piept), cu capul către sud, dar fața întoarsă către răsărit (ca în epoca faraonică).
Cultura Badari a fost urmată de culturile Amratian (Naqada I) și Gerzeh (Naqada II), care au adus o serie de îmbunătățiri tehnologice. Încă din perioada Naqada I, egiptenii predinastici au importat obsidian din Etiopia, folosit pentru a modela lame și alte obiecte pentru cioplit.
Cultura Naqada apare în jurul anului 4500 î.Hr., constând în vase ceramice cu forme geometrice, umane și animale atât pictate cât și sculptate. Forma vaselor a devenit specializată în funcție de loc, precum moodelele de case dreptunghiulate (incluse în elementele funerale). Există dovezi că alchimiștii egipteni au descoperit mortarul în jurul aniilor 4000 î.Hr. prin una din cele mai vechi reacții chimice cunoscute.
În perioada Naqada II, există dovezi precoce de contact cu Orientul Apropiat, în special cu coasta Canaanului și Byblosului. De-a lungul unei perioade de aproximativ 1.000 de ani, în timpul culturii Naqada, s-au dezvoltat câteva mici comunități agricole care au evoluat într-o civilizație puternică, ai cărei lideri au deținut control complet asupra oamenilor și resurselor din valea Nilului. Stabilirea unui centru de putere la Hierakonpolis, iar mai târziu la Abydos, liderii din timpul perioadei Naqada III au extins controlul spre nordul Egiptului de-a lungul Nilului. De asemenea, au practicat negoț cu Nubia la sud, cu oazele din deșert de la vest, și culturile din estul Mediteranei și Orientului Apropiat la est. Mormintele regale nubiene și artefactele de la Qustul poartă cele mai vechi exemple cunoscute de simboluri egiptene dinastice, cum ar fi coroana albǎ a Egiptului de Sus și șoimul. Tot in Egiptul de Sus au domnit și primii regi egipteni, care purtau nume de animale. Aceștia au fost studiați in detaliu de către Gunter Dreyer, Jan Assmann și Ludwig David Morenz.
Cultura Naqada a produs o serie variată de bunuri materiale, reflectând creșterea puterii și bogăției elitei, precum și producerii de produse de uz personal, care au inclus piepteni, statui mici, ceramică pictată de înaltă calitate, vase de piatrǎ decorative, palete cosmetice și bijuterii din aur, din lapis lazuli și din fildeș. Ei au dezvoltat, de asemenea faianța, care a fost folositǎ și în perioada romană, pentru a decora cǎni, amulete și figurine. În ultima fază predinasticǎ, cultura Naqada a început să utilizeze simboluri scrise, care în cele din urmă au evoluat într-un sistem complet de hieroglife pentru a scrie limba Egiptului antic.
Perioada Dinastică Timpurie/ Epoca thinită
Această epocă este numită și thinită după numele orașului Thinis, din apropiere de Abydos unde s-au găsit, la sfârșitul veacului al XIX-lea, numeroase obiecte marcate cu cartușul regilor din aceste dinastii. Epoca thinită cuprinde primele două dinastii ale Egiptului (din lista dinastiilor ce ne-a fost lăsată de Manethon, un preot egiptean care a trăit în secolul al III-lea înaintea erei noastre).
Dupǎ anul 3600 î.en., societatea și cultura neolitică egipteană de-a lungul fluviului Nil s-a bazat pe agricultură și creșterea animalelor .Carl Roebuck, The World of Ancient Times (Charles Scribner's Sons Publishing: New York, 1966) p. 51. Societatea egipteană a început să se dezvolte și să avanseze rapid spre stadiul de civilizație rafinatǎ.Carl Roebuck, The World of Ancient Times (Charles Scribner's Sons: New York, 1966) p. 52-53.
Un nou tip distinct de ceramică care a fost înrudită cu ceramica din sudul Levantului, apare în aceastǎ perioadǎ. Folosirea pe scară largă a cuprului a devenit comună în acest timp. Procesul uscării cărămizilor la soare, preluat de la sumerieni, inclusiv utilizarea arcului și pereților încastrați pentru elemente decorative au devenit populare.
Concomitent cu producerea acestor bunuri culturale, un proces de unificare a societăților și orașelor din Egiptul de Sus a avut loc. Societățile din Delta Nilului, sau Egiptul de Jos au suferit, de asemenea, un proces de unificare. Conflicte dintre Egiptul de Sus și de Jos au avut loc de multe ori .
Practicile funerare ale țăranilor au fost similare cu cele din timpurile predinastice, pe când riturile funerare ale nobililor au devenit tot mai luxoase. Astfel, egiptenii au început să construiască mastabale.
Centralizarea culturii cerealelor a contribuit la succesul civilizației egiptene pentru următorii 800 ani.
Egiptul a devenit unitar și ca un domeniu cultural și economic cu mult înainte ca primul rege să se urce pe tron în orașul Memphis din Egiptul de Jos. Procesul de unificare a durat multe secole. Unificarea politică s-a desfǎșurat treptat, probabil, pe o perioadă de un secol, astfel încât districtele locale au stabilit rețele de comercializare pentru a organiza agricultura pe o scară mai largă, regalitatea divină a luat amploare spirituală, iar cultul zeilor ca Horus, Set și Neith a luat naștere.The Penguin Historical Atlas of Ancient Egypt pg 22-23 (1997) By Bill Manley