Președintele Senatului României este senatorul ales să prezideze ședințele Senatului. El (sau ea) este, de asemenea, președinte al , și prima persoană pe linia de succesiune prezidențială, în caz de suspendare.
Alegerea Președintele Senatului este ales prin vot secret, cu majoritate de voturi din partea senatorilor. Dacă nici unul dintre candidați nu a întrunit numărul necesar de voturi, primii doi concurează din nou, iar cel cu cele mai multe voturi câștigă.
Rolul cheamă Senatul în sesiuni (ordinare sau extraordinare) prezidează ședințele Senatului, asistat de doi secretari reprezintă Senatul în relațiile cu Președintele, Camera Deputaților, Guvernul, Curtea Constituțională reprezintă Senatul în relațiile externe înlocuiește (interimar) Președintele României, dacă acesta din urmă demisionează, este suspendat, incapabil în exercitarea funcției sau moare în timpul mandatului. (El/ea continuă să fie Președinte al Senatului, în timpul interimatului la președinția țării. El/ea acționează ca Președinte al României până la alegerea noului președinte.)
Istorie 1864–1866 Între 3 iulie 1864 și 1 iunie 1866 Camera superioară legislativă s-a fost numit Corpul Ponderator. Membrii erau numiți de către Domnitor, în baza propunerilor de la județe.
1866–1946 Camera superioară a fost numită Senat sau Camera Senatului. Cei mai mulți dintre senatori erau aleși, însă o parte erau senatori de drept, așa cum s-a stabilit prin Constituția din 1866. Alegătorii și candidații trebuiau să aibă cel puțin 40 de ani, cu excepția moștenitorului la tron, care era senator de la 18 ani și putea să voteze în Senat de la 21 de ani.
1946–1989 În 1946, s-au făcut alegeri doar pentru Adunarea Deputaților, iar Constituția din 1923 a fost restabilită cu unele modificări. După răsturnarea Regelui și proclamarea republicii comuniste, camera superioară a fost dizolvată și desființată.
1990–prezent Camera superioară a Parlamentului este numită Senat și este condusă de un președinte.
Lista deținătorilor funcției Președinții interimari sunt menționați cu caractere italice. Regulamentul Senatului prevede că prima ședință de după alegeri este condusă de cel mai în vârstă senator, ajutat de cei mai tineri senatori. Aceștia poartă titlul de Președinte Decan de Vârstă al Senatului, și, pentru că perioada deținerii funcției este foarte scurtă (una sau două zile), ei nu sunt menționați. Deținătorii interimari ai funcției menționați au fost aleși în diferite circumstanțe și pentru mai mult timp. Au fost, de fapt, Vice-Președinți în funcție, aleși ca președinte interimar în timpul vacantării postului de președinte.
Apartenența politică a președinților camerei superioare înainte de dezvoltarea unui sistem partinic modern este redată prin: C (Conservator) MC (Moderat-Conservator) RL (Liberal-Radical) ML (Liberal-Moderat)
Apartenența politică a președinților camerei superioare după dezvoltarea unui sistem partinic modern este redată prin:
PNL = Partidul Național Liberal (1875-1950)/(după-1990) PC = Partidul Conservator PNR = Partidul Național Român PP = Partidul Poporului PCD = Partidul Conservator-Democrat PNȚ = Partidul Național Țărănesc PND = Partidul Naționalist-Democrat PNC = Partidul Național Creștin FRN = Frontul Renașterii Naționale(din 1940 PN; Partidul Națiunii) FP = Frontul Plugarilor PMR = Partidul Muncitoresc Român(din 1965 PCR; Partidul Comunist Român) FSN = Frontul Salvării Naționale PDSR = Partidul Social Democrat din România(din 2001 PSD; Partidul Social Democrat) PNȚCD = Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat PSDR = Partidul Social-Democrat Român PDL = Partidul Democrat-Liberal(până în 2008 PD; Partidul Democrat) USR = Uniunea Salvați România Mil. = Militar Ind. = Independent # Nume Imagine An naștere/an deces De la Până la PartidCorpul Ponderator 1864–18661Mitropolit-primatNifon Rusailă1789–18756 decembrie 18641 iunie 1866Ind.Senat 1866–1947(1)Mitropolit-primatNifon Rusailă1789–18751 iunie 18666 iunie 1868Ind.2Ștefan Golescu1809–18746 septembrie 186815 noiembrie 1868RL3Nicolae Golescu1810–187718 noiembrie 18689 iulie 18694Alexandru Plagino2 septembrie 18694 martie 1871MC(1)Mitropolit-primatNifon Rusailă1789–18754 martie 18715 mai 1875Ind.5Mitropolit-primatCalinic Miclescu1822–18869 iunie 187525 martie 18796Constantin Bosianu1815–188225 mai 187915 noiembrie 1879PNL 7Dimitrie Ghica1816–189717 noiembrie 18798 septembrie 18888Ion Emanoil Florescu1819–18934 noiembrie 18887 decembrie 1889PC9Nicolae Crețulescu1812–190013 decembrie 18896 iunie 1890(8)Ion Emanoil Florescu1819–189317 noiembrie 189021 februarie 189110Constantin Boerescu1836–19081 martie 189111 decembrie 189111Gheorghe Grigore Cantacuzino1833–191325 februarie 189224 octombrie 189512Dimitrie Ghica1816–18979 decembrie 189515 februarie 1897PNL 13Dimitrie A. Sturdza1833–191420 februarie 189731 martie 189714Eugeniu Stătescu1836–190531 martie 189718 noiembrie 189715Nicolae Gane1838–191618 noiembrie 189721 aprilie 1899(10)Constantin Boerescu1836–190813 iunie 189914 februarie 1901PC(14)Eugeniu Stătescu1836–190524 martie 190115 noiembrie 1902PNL 16Petre S. Aurelian1833–190916 noiembrie 190223 decembrie 1904(10)Constantin Boerescu1836–190825 februarie 190526 aprilie 1907PC(16)Petre S. Aurelian1833–19099 iunie 190724 ianuarie 1909PNL 17Constantin Budișteanu1838–191128 ianuarie 190910 ianuarie 1911(11)Gheorghe Grigore Cantacuzino1833–191310 martie 191123 martie 1913PC18Theodor Rosetti1837–193227 martie 19133 iulie 191319Ioan Lahovary1844–19153 iulie 191311 ianuarie 191420Basile M. Missir1843–192921 februarie 19149 decembrie 1916PNL 21Emanoil Porumbaru1845–19219 decembrie 191625 aprilie 191822Dimitrie Dobrescu4 iunie 19185 noiembrie 1918PC23Paul Bujor1862–195228 noiembrie 191926 martie 1920PȚ24Constantin Coandă1857–193222 iunie 192022 ianuarie 1922PP25Mihail Pherekyde1842–192631 martie 192224 ianuarie 1926PNL 26Constantin I. Nicolaescu3 februarie 192627 martie 1926(24)Constantin Coandă1857–19328 iulie 19265 iunie 1927PP27Constantin I. Nicolaescu18 iunie 192710 noiembrie 1928PNL 28Traian Bratu1875–194023 decembrie 192830 aprilie 1931PNȚ29Mihail Sadoveanu1880–196118 iunie 193110 iunie 1932Ind.30Nicolae Costăchescu4 august 193218 noiembrie 1933PNȚ31Leonte Moldovan10 februarie 193415 noiembrie 1935PNL 32Constantin Dimitriu-Dovlecel15 noiembrie 193515 noiembrie 193633Alexandru Lapedatu1876–195016 noiembrie 193620 martie 193734Nicolae Iorga1871–19409 iunie 193913 iunie 1939Ind.35Constantin Argetoianu1871–195515 iunie 19395 august 1940FRN/PNSenat din 199036Alexandru Bârlădeanu1911–199718 iunie 199016 octombrie 1992FSN37Oliviu Gherman1930–202022 octombrie 199222 noiembrie 1996FDSN/PDSR38Petre Roman1946–27 noiembrie 199622 decembrie 1999PD39Mircea Ionescu-Quintus1917–2017 4 februarie 200030 noiembrie 2000PNL 40 Nicolae Văcăroiu 1943– 15 decembrie 2000 30 noiembrie 2004PDSR/PSD 19 decembrie 2004 14 octombrie 2008 PSD—Doru Ioan Tărăcilă1951–14 octombrie 200828 octombrie 200841Ilie Sârbu1950–28 octombrie 200813 decembrie 200842Mircea Geoană1958– 19 decembrie 200823 noiembrie 2011—Petru Filip1955–23 noiembrie 201128 noiembrie 2011PDL43Vasile Blaga1956–28 noiembrie 20113 iulie 201244Crin Antonescu60px1959–3 iulie 20124 martie 2014PNL—Cristian Dumitrescu1955–4 martie 201410 martie 2014PSD45Călin Popescu-Tăriceanu1952–10 martie 201410 septembrie 2019Independent PLR/ALDE46Teodor Meleșcanu1941–10 septembrie 20193 februarie 2020Independent (susținut de PSD)—Titus Corlățean1968–3 februarie 20209 aprilie 2020PSD—Robert Cazanciuc1971–9 aprilie 202021 decembrie 202047Anca Dragu1972–21 decembrie 202023 noiembrie 2021USR PLUS48Florin Cîțu 1972–23 noiembrie 202129 iunie 2022PNL—Alina Gorghiu60px1978–29 iunie 202213 iunie 2023 49Nicolae Ciucă60px 1967–13 iunie 202323 decembrie 202450Ilie Bolojancentru|85x85px|faracadru1969–23 decembrie 202426 mai 202512 februarie 202523 iunie 2025 —Mircea Abrudean60px1984–12 februarie 202526 mai 20255124 iunie 2025prezent
Note Pagina „Senatul în istoria României” de pe site-ul Senatului