„Adevărata moarte a lui Guynemer” este o nuvelă fantasticăSergiu Pavel Dan, Proza fantastică românească, 1975, p. 194. scrisă de Cezar Petrescu și apărută în numărul din august–septembrie 1928 al revistei Gândirea din București. Ea a fost publicată apoi în volumul Aranca, știma lacurilor (Ed. Socec, București, 1929), alături alte două nuvele: „Fereastra” și „Aranca, știma lacurilor”.Mihai Gafița, „Nota editorului”, în Cezar Petrescu, Nuvele, Editura Minerva, București, 1978, p. xii.Pompiliu Constantinescu, „Cezar Petrescu: «La paradis general»; «Aranca, știma lacurilor»; «Comoara regelui Dromichet»; «Plecat fără adresă (1900)»; «Nepoata hatmanului Toma»” , 1957, pp. 138–139. Acest volum este inclus în ciclul „Fantasticul interior”,Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, p. 316. în care autorul descrie o lume halucinantă, investigând obsesii provenite din straturile adânci ale subconștientului.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 105.

Nuvela încearcă să prelungească destinul tânărului aviator francez Georges Guynemer dincolo de momentul dispariției sale legendare.Al. A. Philippide, „Cezar Petrescu: «Aranca știma lacurilor»...”, în Adevărul literar și artistic, seria a II-a, anul IX, nr. 475, 12 ianuarie 1930, p. 7.Pompiliu Constantinescu, „Cezar Petrescu: «La paradis general»; «Aranca, știma lacurilor»; «Comoara regelui Dromichet»; «Plecat fără adresă (1900)»; «Nepoata hatmanului Toma»” , 1957, p. 139.Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, p. 91.Alexandru Piru, „Cezar Petrescu, azi”, 1985, p. XIV. Personajul real este un as al aviației care obținuse 53 de victorii aeriene în Primul Război Mondial și dispăruse misterios în văzduh pe 11 septembrie 1917,Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 159. fără a i se mai găsi vreodată nici corpul și nici aparatul său de zbor denumit „Vieux Charles”.Ion Maxim, „Postfață”, 1973, p. 243. Mitul dispariției legendare a aviatorului francez este demontat într-un mod fantezist de Cezar Petrescu, care susține că Guynemer, salvat miraculos de la moarte în urma prăbușirii avionului său, s-ar fi retras într-un desăvârșit anonimat în pustietățile munților Carpați din dorința de a nu-și compromite, printr-o existență banală, faima sa de erou al aerului.Pompiliu Constantinescu, „Cezar Petrescu: «La paradis general»; «Aranca, știma lacurilor»; «Comoara regelui Dromichet»; «Plecat fără adresă (1900)»; «Nepoata hatmanului Toma»” , 1957, pp. 139–140.George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, 1982, p. 773.

Reputații critici literari George Călinescu și Constantin Ciopraga consideră că „Adevărata moarte a lui Guynemer” și „Aranca, știma lacurilor” sunt unele dintre cele mai valoroase scrieri ale lui Cezar Petrescu,George Călinescu, Istoria literaturii române: compendiu, 2001, p. 302.Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 154.Ion Bălu, Opera lui G. Călinescu, 2001, p. 338. înfruntând mai sigur trecerea timpului pentru a ajunge la posteritate.Constantin Ciopraga, „În apropierea fantasticului”, 1986, p. 160. În opinia criticului Pompiliu Constantinescu „Adevărata moarte a lui Guynemer” este cea mai ingenioasă și mai poetică nuvelă a lui Cezar Petrescu. Această nuvelă are, potrivit criticului și istoricului literar Mihai Gafița, un caracter cosmopolit, ceea ce face ca ea să poată fi receptată mai bine în mediul cultural european decât alte opere literare românești.Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, p. 261.

Rezumat

thumb|180 px|Aviatorul francez Georges Guynemer. Rătăcit de tovarășii săi de drumeție, după ce și-a scrântit piciorul, personajul narator întâlnește în pustietățile stâncoase ale Carpaților un om care vorbea singur în limba franceză, blestemând dezolarea acestui ținut steril.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 111. Îi cere ajutor, rugând să-l îndrume către cea mai apropiată așezare omenească, dar străinul îl privește inert și nu pare să înțeleagă; repetă întrebarea în limba franceză, în care îl auzise vorbind pe străin, iar necunoscutul îl informează că o așezare omenească nu există cale de trei de poște, iar zona în care se aflau era călcată doar de fiarele codrilor. Uitându-se cu atenție la el, drumețul remarcă înfățișarea stranie a necunoscutului: figura împietrită, privirea absentă, părul aproape alb, obrazul scheletic, buzele uscate, mâna descărnată, hainele uzate (veston din piele decolorată, pantaloni bufanți folosiți de militari, încălțăminte veche). Necunoscutul refuză inițial să-l ajute, cu o politețe glacială ce dovedea „o rafinată și impertinentă bună creștere”, dar cedează în cele din urmă „unei porniri mai tari ca el” și-l ajunge din urmă, oferindu-i ospitalitatea cu condiția să nu întrebe nimic și la plecare să uite drumul pe care a venit și să nu divulge nimănui existența lui.

Drumețul rămâne câteva zile în chilia de piatră din văgăunile munților în care necunoscutul Georges locuia în tăcere, împreună cu o femeie blondă pe nume Elsa. Misterioasa tovarășă a necunoscutului îi prepară un decoct de ierburi, care ajută la vindecarea articulației rănite. Atmosfera pare ostilă, iar drumețul se simte inconfortabil între cei doi străini tăcuți: bărbatul enigmatic și absent și femeia autoritară și aspră. Singurul moment în care lumea exterioară îi trezește bărbatului necunoscut un interes este atunci când urmărește o luptă aeriană între un șoim și un vultur.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 113.Pompiliu Constantinescu, „Cezar Petrescu: «La paradis general»; «Aranca, știma lacurilor»; «Comoara regelui Dromichet»; «Plecat fără adresă (1900)»; «Nepoata hatmanului Toma»” , 1957, p. 140.

thumb|left|Georges Guynemer în legendarul biplan „Vieux Charles”. Retras pe o stâncă înaltă, drumețul este urmat de necunoscut care, provocat de evocarea de către narator a legendei dispariției în văzduh a pilotului Georges Guynemer, începe să-și depene propria poveste de viață: s-a înrolat ca aviator voluntar în Primul Război Mondial, începându-și cariera cu o victorie ce i-a adus o glorie timpurie și schimbând front după front în următorii doi ani, atras de primejdie. „Viața de toată ziua, când pășeam pe pământ, când schimbam glume cu prietenii, când petreceam câteva ceasuri de permisie printre ai mei, mi se părea nefirească, străină, netrăită. Adevărata viață era numai cea de sus, când aplecat zăream dedesubt gurile de crater ale frontului, șanțurile bizare, gâturile cenușii de tun înălțate peste metereze, masele omenești mișcându-se în nori de fum, și când vedeam ivindu-se în geana cerului un aparat dușman. Da! Atunci, domnule, și numai atunci, trăiam într-adevăr”, se confesează el.Cezar Petrescu, „Adevărata moarte a lui Guynemer”, 2007, pp. 55–56. Într-o dimineață nu s-a mai întors din misiune, reușind să se salveze mai mult mort decât viu din avionul prăbușit ce fusese cuprins de flăcări.Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, p. 229.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, pp. 111-112. A fost luat prizonier de nemți și mutat dintr-un spital în altul, până când a ajuns într-un oraș îndepărtat din Silezia.Ion Bălu, Cezar Petrescu, 1972, p. 112. Pilotul, care-și ascunsese numele real pentru a putea evada mai ușor, nu se mai simțea atras de aviație și devenise un tânăr ca oricare altul, ce nu apucase încă să-și trăiască viața. S-a îndrăgostit de o infirmieră germană, ce provenea din înalta societate, și i-a dezvăluit adevărata identitate, hotărând împreună să părăsească Europa devastată de război și să-și trăiască „iubirea veșnică” pe una din insulele exotice ale Pacificului. Vântul, ceața și defecțiunea busolei le-au adus însă avionul deasupra Carpaților, unde au fost nevoiți să aterizeze după terminarea combustibilului. Străini într-o țară necunoscută, ei au decis să se stabilească în pustietățile stâncoase ale munților, unde trăiau de 11 ani izolați de lume.

Fostul aviator trăiește senzația copleșitoare a propriei lașități, reproșându-și că s-a „târât pe brânci, ca un vierme” pentru a-și salva viața în loc să rămână lângă avionul prăbușit pentru a avea parte de o moarte eroică „prin focul care purifică”.Cezar Petrescu, „Adevărata moarte a lui Guynemer”, 2007, p. 60. Iubirea pentru Elsa nu-i aduce starea de plenitudine pe care i-o putea asigura numai văzduhul, iar între cei doi iubiți se instalează tăcerea,Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, pp. 229–230. care acoperă un șir de reproșuri reciproce nerostite.Mihai Gafița, Cezar Petrescu, 1963, p. 230. A doua zi, o ploaie rece i-a condamnat pe cei trei să rămână captivi în chilia de piatră, fără a-și mai vorbi. Drumețul pleacă în dimineața următoare spre târgurile aglomerate din vale, iar la despărțire îl salută pe fostul pilot cu numele de Georges Guynemer, fără a fi contrazis de acesta din urmă.Cezar Petrescu, „Adevărata moarte a lui Guynemer”, 2007, p. 73.

Personaje naratorul — un drumeț în Munții Carpați, care s-a rătăcit de tovarășii săi după ce și-a scrântit piciorul. A luptat ca aviator în Primul Război Mondial, doborând, printre altele, un avion militar Taube.Cezar Petrescu, „Adevărata moarte a lui Guynemer”, 2007, p. 27. Georges Guynemer — un as al aviației, erou de război francez. S-a înrolat ca aviator voluntar în Armata Franceză în Primul Război Mondial, a săvârșit mai multe acte de vitejie și, într-o zi, nu s-a mai întors dintr-o misiune de război, iar dispariția misterioasă a sa și a aeronavei pe care o pilota a creat legenda că ar fi fost absorbit în văzduh. Pilotul se prăbușise rănit, în realitate, și fusese luat prizonier și mutat dintr-un spital în altul, fără a i se cunoaște numele real. Îndrăgostit de o infirmieră germană, s-a hotărât să fugă împreună cu ea din Europa măcinată de război într-una din insulele exotice ale Pacificului, dar vântul, ceața și defecțiunea busolei i-au adus deasupra Carpaților, determinându-i să se stabilească în pustietățile stâncoase ale munților, unde trăiau de 11 ani izolați de lume. Elsa — o domnișoară din înalta societate germană ce lucra ca infirmieră într-un spital dintr-un oraș îndepărtat al Sileziei. Îl îngrijește cu dragoste pe Guynemer și plănuiește să fugă împreună cu el. Naratorul o descrie ca o „făptură tranșantă și orgolioasă”,Cezar Petrescu, „Adevărata moarte a lui Guynemer”, 2007, p. 28. care-l domină pe Guynemer printr-o voință „demoniacă” și printr-o pasiune devastatoare „ca acele nefaste și teribile forțe ale naturii care nu lasă în urmă decât un peisaj calcinat și pentru totdeauna sterp”.Cezar Petrescu, „Adevărata moarte a lui Guynemer”, 2007, p. 29.

Scriere și publicare Sursă de inspirație Georges Guynemer thumb|180 px|Aviatorul francez Georges Guynemer reprezentat în 1917 de pictorul militar Henri Farré. Aviatorul francez Georges Guynemer (1894–1917), protagonistul nuvelei, este un personaj istoric real. A încercat să se înroleze voluntar în Armata Franceză la începerea Primului Război Mondial, dar medicii militari l-au considerat prea bolnăvicios și l-au declarat inapt.Spencer C. Tucker (ed.), World War I: The Definitive Encyclopedia and Document Collection, vol. 2, 2014, p. 722. Acceptat ca mecanic în Serviciul Aeronautic Francez în noiembrie 1914, el a urmat cursuri de pilotaj și a obținut brevetul de pilot militar în aprilie 1915. A fost repartizat pe 8 iunie 1915 în escadrila MS. 3, singura unitate în care a servit până la dispariția sa.