Atacul de la Smârdan este o pictură de mari dimensiuni, realizată de pictorul român Nicolae Grigorescu în perioada 1878-1885. Lucrarea a fost comandată de Primăria București în anul 1878, contractul de execuție prevăzând realizarea sa într-un termen de trei ani de zile. Termenul a fost cu mult depășit, Grigorescu terminând pictura în anul 1885. Prin prezența continuă și substanțială în spațiul public, tabloul a intrat definitiv în conștiința publicului, ca una din reprezentările emblematice ale efortului militar al tinerei armate române pentru câștigarea independenței naționale.

Nicolae Grigorescu a luat parte, ca reporter, la Războiul de Independență din 1877-1878, observând și înregistrând în sute de desene, adevărate stenograme, desfășurarea luptelor și a vieții zilnice de pe front. În acest fel, pictorul a realizat o documentare amplă, care i-a permis ulterior să realizeze unele din cele mai izbutite picturi istorice din arta plastică românească, în special cele consacrate scenelor de înalt dramatism și eroism, la care au luat parte soldații români.

Tabloul redă o scenă din asaltul executat de trupele Regimentului VI de Linie, din Tecuci asupra satului Smârdan, la 12/24 ianuarie 1878, ca parte a operației de cucerire a Vidinului.

Pentru executarea comenzii de la primărie, artistul a folosit documentarea realizată pe front, făcând numeroase crochiuri și schițe în creion, cărbune, laviu sau ulei. Din cele cunoscute până în prezent, în perioada în care a lucrat la această lucrare, Nicolae Grigorescu a creat cel puțin trei tablouri finalizate ale Atacului de la Smârdan. Tabloul de la Muzeul Național de Istorie este considerat de critica de artă ca fiind cel mai bine realizat, fapt pentru care fost clasat în Patrimoniul cultural național al României, secțiunea Tezaur. Mai există încă trei tablouri finalizate, considerate a fi studii premergătoare înfăptuirii capodoperei finale. Toate sunt de mari dimensiuni. Unul se află la Muzeul Național de Artă al României, unul la Muzeul de Artă din Craiova și unul într-o colecție privată la Ploiești.

Prin dimensiunile sale, Atacul de la Smârdan este unic în arta românească, ridicându-se la nivelul reputației pe care pictorul o avea în România. Nimeni înaintea lui, nici măcar Theodor Aman, nu a încercat să facă o asemenea lucrare de o așa mare importanță. Tabloul este impresionant prin senzația de mișcare pe care o redă în raport cu monumentalitatea și dimensiunile lui. Imaginea înfățișată este de un puternic dramatism, ea având în primul plan două leșuri în mărime naturală: un turc care zace pe spate în zăpadă cu mâinile întinse, simbolizând renunțarea, și în dreapta lui un român căzut cu mâinile încleștate pe pușcă. Pe lângă aceștia trec în fugă infanteriștii români cu baioneta la armă, într-o avântată poziție de atac. Atitudinea soldatului din prim-plan este reluată la fiecare soldat român, fapt care amplifică motivul inițial ca într-o simfonie, sporind astfel efectul eroic de ansamblu. Capelele căzute în zăpadă, flacăra exploziilor, cenușiul mantalelor, sumbrul cer hibernal și roșul fesurilor, întregesc atmosfera pâcloasă și plumburie a câmpului din zorii dimineții de 13 ianuarie 1878.

Astăzi opera se află în proprietatea Muzeului Național de Istorie a României, tabloul fiind una dintre cele mai importante opere de artă românească ce se află pe teritoriul Românei, exceptând operele lui Constantin Brâncuși.

Pictura istorică în opera lui Nicolae Grigorescu Ca o caracteristică generală, pictura istorică a fost prima cale pe care au mers majoritatea artiștilor români, care s-au format în prima jumătate a secolului al XIX-lea.Mircea Popescu... pag. 20 Această direcție, abordată la debutul lor și de Constantin Lecca, Barbu Iscovescu, Constantin Rosenthal, Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu și mulți alții, a fost și prima opțiune a lui Nicolae Grigorescu în domeniul picturii de tip laic, de șevalet. Reprezentările istorice s-au încadrat astfel grupului de opere care au modelat calea mai multor generații în ceea ce privește înțelegerea istoriei naționale românești. De asemenea, picturile istorice făcute de Nicolae Grigorescu aparțin grupului de opere ale căror imagini au fost replicate în cărți și manuale sau au fost folosite ca surse de inspirație pentru reprezentări ulterioare. Silviu Hariton..., pag.151 Utilizarea acestor picturi împreună cu opere literare cu tematică similară, a contribuit la articularea și consolidarea în rândul conștiinței publice a unei identități vizuale unitare asupra istoriei naționale. Silviu Hariton..., pag.152

Până să realizeze picturile în care a înfățișat scene din Războiul de la 1877, artistul a avut mai multe încercări de reprezentări ale unor scene istorice: Mihai scăpând stindardul (1856),George Oprescu Vol. I... pag. 48Barbu Brezianu... pag. 27 Mihai Viteazul la Călugăreni (1857),George Sorin Movileanu și Vasile Florea, 1978 Unirea principatelor (1863-1864),George Oprescu Vol. I... pag. 106 Dragoș și zimbrul (1863-1864)George Oprescu Vol. I... pag. 104 sau Bătălia de la Călugăreni (1868).

Dacă în Mihai scăpând stindardul și în Mihai Viteazul la Călugăreni avem de-a face cu niște fantezii, închipuiri rezultate dintr-o imitație a unei tendințe specifice epocii în care au fost realizate, anii petrecuți în Franța și-au pus amprenta în ultimele lucrări enumerate. Acestea sunt mai convingătoare, mai spontane, și marchează evidentul interes al lui Grigorescu în a avea o continuitate pentru acest gen al picturii istorice. Pictorul nu și-a dat măsura priceperii în acest domeniu decât atunci când a avut posibilitatea de a vedea pe viu miezul evenimentelor istorice la care a luat parte. Toată creația sa din perioada 1877-1878 și ulterioară în această direcție s-a bazat pe schițele și crochiurile pe care le-a făcut la fața locului în timpul operațiunilor de pe front și ea nu fost datorată unei imaginații care duce la final, indiscutabil, spre fantastic.

Epopeea Atacului de la Smârdan Războiul Participarea la războiul desfășurat în perioada anilor 1877 - 1878, a fost o etapă importantă în procesul realizării unității național-statale a României. Folosindu-se de conflictul dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, România și-a proclamat unilateral independența față de puterea suzerană - Imperiul Otoman, independență ce avea apoi să fie susținută prin participarea la operațiile militare. După ce în anul 1876 relațiile dintre cele două imperii s-au deteriorat, România prin guvernul său, a încheiat la 4/16 aprilie 1877 cu Imperiul Rus o convenție secretă, care a permis armatei țariste să ajungă spre sud, la Dunăre, trecând prin teritoriul românesc. În scurt timp Guvernul României a declarat război Imperiului Otoman în contextul existenței de facto a unei stări conflictuale pe toată linia Dunării, iar la data de 9 mai Adunarea Deputaților a votat actul de independență care a fost sancționat de către regele Carol I la 10 mai 1877. De facto, independența a trebuit să fie obținută pe câmpul de luptă, pentru a putea fi impusă Porții Otomane.Iliescu și Motroc... pag. 113

Teatrul principal de operații militare a fost în zona balcanică, trupele române trecând Dunărea ca urmare a unei solicitări telegrafice a marelui duce Nicolae I al Rusiei către principele Carol.

Armatei române de operații,Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 173 conduse de către principele Carol, i-a fost destinată în luna august 1877 ca linie de operații valea Vidului, iar ca efort principal Plevna unde se afla un puternic grup de forțe, sub comanda lui Osman PașaCăzănișteanu și Ionescu..., pag. 172 într-un lagăr întărit de o putere considerabilă.Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 174 Participând la ce-a de-a treia bătălie de la Plevna,Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 179 finalizată la sfârșitul lunii august cu un insuccesCăzănișteanu și Ionescu..., pag. 208 ca urmare a deciziei ruse de a se adopta soluția unui atac direct în contextul unor forțe de atac insuficiente, trupele române au obținut singura realizare notabilă a bătăliei, cucerirea redutei Grivița 1. După încercuirea completă a Plevnei la jumătate lunii noiembrie de către trupele ruso-române,Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 226 aceasta a căzut la 28 noiembrie. Au apărut astfel ample posibilități de acțiune asupra celorlalte zone de concentrare a trupelor otomane: Vidin, Cadrilater, Sofia, Adrianopole și de finalizare cu succes a războiului.Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 244

La sfârșitul lunii noiembrie 1877, continuarea operațiunilor militare de către armata română aflată la sud de Dunăre, a avut în vedere puternica concentrare de trupe otomane de la Vidin.Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 247 Printre punctele înaintate de rezistență aflate în calea unei ofensive spre Vidin ce ar fi fost declanșată de pe malul drept al Dunării, se afla și cel de la Smârdan. Acesta din urmă era organizat împreună cu Inova într-un punct de rezistență înaintată, care era cea mai importantă poziție de apărare de acest tip, aflată pe căile de acces spre Cetatea Vidinului.Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 252 Deși împresurarea cetății s-a făcut până pe 10 ianuarie 1878, avându-se în vedere izolarea sa definitivă, a fost necesară ocuparea prealabilă a punctelor sale înaintate de rezistență.Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 252 În ziua de 12 ianuarie,Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 254 Smârdanul a fost atacat de infanteria și cavaleria română cu sprijinul artileriei proprii. Asaltul a fost efectuat în condiții de ceață, fiind întâmpinat cu un foc violent de artilerie și infanterie. După ce contraatacul otoman a fost oprit de șarje de cavalerie,Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 255 la intrarea în Smârdan, trupele române au fost angajate în lupte de stradăCăzănișteanu și Ionescu..., pag. 256 finalizate cu succes de abia la căderea serii.Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 257

„... Calităților combatante etalate în foc de către trupele teritoriale și de către cele ale armatei regulate, la Smârdan, li s-au adăugat măsurile luate de comandamentul român, atât de omogenizare a unităților tactice – cu efecte dintre cele mai pozitive pentru capacitatea de luptă, cât și de organizare compozită a coloanelor de atac. Astfel se întâmplase și la Grivița,Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 261 dar tot la fel ca acolo, biruința de la Smârdan a fost una obținută cu mari sacrificii.Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 106 Cu toate acestea, numele satului Smârdan a devenit un simbol pentru victorie.”Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 262

Asaltul final al Vidinului a fost amânat atât pentru ca cetatea să fie supusă unui bombardament eficace de artilerie, cât și din cauza vremii nefavorabile. Între timp datorită armistițiului intervenit între armatele ruse și otomane, ostilitățile au luat sfârșit pe 22 ianuarie. Bombardamentul de artilerie din acea zi, a fost ultimul act de război al armatei române în campania de la sud de Dunăre.Căzănișteanu și Ionescu..., pag. 259

Documentarea vizuală Practica autorităților de a aduna documente artistice, autentice, cu privire la evenimentele cu caracter militar datează de la începutul secolului al XIX-lea, el generalizându-se o dată cu Războiul Crimeii (1853-1856).Iliescu și Motroc... pag. 112 În timpul campaniei pentru Războiul pentru Independența României din 1877, armata română a fost secondată de un grup de artiști a căror menire a fost surprinderea pe viu a unor scene de luptă sau de tabără ce se derulau pe tot întinsul frontului. Din acest grup au făcut parte Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmári care era pictorul oficial al Casei Regale a României, Sava Henția ce tocmai revenise de la studii din străinătate și G.D. Mirea care tocmai terminase Școala de Belle Arte din București. Alături de artiști s-au alăturat corespondenții de război (jurnaliștii) ai celor mai importante ziare din Europa Occidentală.