Icoana de la Nicula

Icoana de la Nicula este o reprezentare a Fecioarei Maria, popularizată la Trnava și Viena în secolul al XVIII-lea drept „adevăratul chip al Maicii Domnului care a plâns în Transilvania” în anul 1699.Ana Dumitran, Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei. Preliminarii la o istorie ilustrată a toleranței religioase, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, 2011, p. 32.Marica Grigorescu, Tematică istorică românească în opera gravorilor din familia Mansfeld, în: Revista Muzeelor și Monumentelor, 7 (1983), p. 68-70.

Icoana respectivă a fost mutată de contele Sigismund Kornis de la Nicula la reședința sa de la Benediugu Dejului, unde a comandat să se facă mai multe copii pictate după original.Ana Dumitran, Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei. Preliminarii la o istorie ilustrată a toleranței religioase, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, 2011, p. 36. Icoana sau o copie a icoanei a ajuns apoi la Biserica Iezuiților din Cluj. Pe parcursul secolului al XVIII-lea imaginea a fost reprodusă în mai multe exemplare așezate în altarele mai multor biserici, precum Mănăstirea franciscană din Odorheiu Secuiesc, Sf. Ioan Botezătorul din Târgu Mureș, la Bistrița, Dej etc.

Icoana a fost realizată în anul 1681 și atribuită lui Luca din Iclod. Pictura este una din cele mai faimoase icoane făcătoare de minuni cunoscute astăzi pe întreg teritoriul României.Luca din Iclod, un pictor transilvanean din secolul al XVII-lea

Autorul icoanei - Luca din Iclod Icoana Maica Domnului cu pruncul Isus a fost atribuită de către istorici, ca realizare, preotului Luca din Iclod, de neam rutean. Lucrarea a fost donată în anul 1681 Mănăstirii Nicula, conform declarațiilor preotului din Nicula din martie 1699, declarație pe care acesta a dat-o ca urmare a unei ancheteRaportul original, depus spre păstrare în arhiva Capitului din Cluj-Mănăștur, nu a fost până acum identificat, dar conținutul său este cunoscut din copiile păstrate la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, fond Liceul Romano-Catolic din Cluj, dosar 1, f. 46-49, la Biblioteca Universității "Eötvös Loránd" din Budapesta, Collectio Hevenesiana, vol. LXXIII, p. 337-338, și la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, cutia XVII, nr. 63. Textul a fost editat de Dumitran, Hegedűs, Rus 2011, p. 375-378. declanșate de lăcrimarea icoanei din perioada 15 februarie - 12 martie 1699. Meșterul iconar Luca din Iclod a fost desemnat ca Pictor fuit nomine Lucas, gente Ruthenus [...], ex vico Iklod în Historia Taumaturgae Virginis Claudiopolitanae.Historia Taumaturgae Virginis Claudiopolitanae 1737, p. 122-123. El a mai fost menționat și cu ocazia unei alte anchete ce s-a făcut în deceniul al treilea al secolului al XVIII-lea, cu privire la o icoană, care a lăcrimat, pe care a pictat-o în anul 1673 la comanda familiei Stanici din Ilișua.Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale, Fond familial Kornis, inv. nr. 205, text editat de Dumitran, Hegedűs, Rus 2011, p. 384-390. De asemenea, Luca din Iclod a fost menționat la sfârșitul secolului al XIX-lea, perioadă când a fost consemnată tradiția locală privitoare la această icoană care a fost achiziționată de Mănăstirea Nicula de la popa Luca din Iclod. Cea mai veche dintre mențiuni, cea din anul 1699, a fost, foarte probabil, consemnată la o dată când Luca din Iclod nu mai era în viață.Victor Bojor - Maica Domnului de la Nicula, Editura Mănăstirii de la Nicula, Gherla, 1930, p. 122.

Execuție Icoana din Nicula, pictată de Luca din Iclod în anul 1681, cu chipul Madonei, are o deosebită importanță privind ecoul pe care l-a avut pentru acea zonă. Ea este primul model pe care l-au avut pictorii de icoane pe sticlă. Acestă situație este confirmată de picturile mai vechi, de documentele rămase și de tradiția și mărturiile urmașilor celor care au locuit acolo. Se dovedește astfel că preotul din Iclod, pe numele său Luca, a pictat o lucrare pe lemn care a fost în final cumpărată de la el de cei de la Mănăstirea Nicula, icoana devenind astfel un obiect de cult.Kádár... pag. 180 Motivul pictat de Luca a fost multiplicat de meșterii iconari de la Nicula și Hășdate în nenumărate icoane pe sticlă. Istoricul Victor Bojor a precizat că „... Icoana e zugrăvită pe o scândură de brad cleită din două bucăți, întărită în dos cu două cingători, tot din brad. Icoana are o înălțime sau lungime de 86 cm, iar lățimea e de 65 cm. Grosimea scândurii are 2cm”.Bojor... pag. 96. Tot el a spus că „... Fața Maicii Domnului este lungăreață, de culoarea spicului de grâu. ochii negri, foarte expremători, așa că în orice latură te uiți la icoană, pare că ochii Maicii Preacuratei te privesc, se uită la tine cu milostivire, cu dragoste. Capul e plecat puțintel spre stânga.”Bojor... 97 Dosul icoanei « este giluit simplu „... În față are o săpătură în afunzime de vreo 6-7 mm de-a lungul întregii suprafețe”. Icoana mai avea un soi de ramă de 4 cm lățime, care era vopsită în altă culoare decât icoana ca atare. Pe lemn a fost lipită o pînză cu un strat subțire de ghips în scopul constituirii unui suport pentru pictură.Dancu... pag. 42

Ion Apostol Popescu a considerat că lucrarea are o compoziție cu o serie de elemente și motive care reflectă un profund ecou și în icoanele pe sticlă realizate de meșterii iconari de la Nicula. Acest lucru se constată chiar și la iconarii din sudul Ardealului, cei care au învățat meșteșugul de la țăranii de aici.Popescu... pag. 33 „... Pe vălul de pe capul Maicii Domnului și pe umărul drept are câte o stea; cea de pe cap e mai mare, cu raze albe, iar cea de pe umăr mai mică și toată e aurită. Maica Domnului ține pe pruncul Isus în mâna stângă, iar mâna dreaptă o ține pe piept... Fruntea Maicii Domnului este ascunsă într-un văl de culoare mai roșiatică, peste care, din afară, pe creștet în jos, atârnă o haină purpurie umbrită cu negru. Haina de sub văl este de culoare albastră.”----- Victor Bojor - Maica Domnului de la Nicula, Editura Mănăstirii de la Nicula, Gherla, 1930, pag. 80 și 98

Pe partea stângă, cum este privită icoana, se văd patru litere mari din alfabetul grecesc - „Maria Teotokos, adică Maria născătoare de Dumnezeu". Toate elementele de compoziție ale icoanei aparțin iconografiei răsăritene.

Lăcrimarea Un nemeș din Nicula, Ioan Cupșa, a cumpărat icoana de la Luca și a donat-o bisericii din satul natal, în anul 1681. Istoricul Juliana Fabritius-Dancu a precizat că este posibil ca biserica satului, menționată prin documentele de arhivă în anul 1552, să nu mai fi existat din cauza unui incendiu izbucnit în 1602. De aceea, este probabil ca icoana luată de la Cupșa să fi fost așezată în biserica parohială din Nicula, ridicată pe dealul Vergheleu.Dancu... pag. 41

În dimineața zilei de 15 februarie 1694, după unii cercetători, sau la 15 februarie 1699articolul Pictura populară din Nicula, Revista Steaua, nr. 7/1966, în biserica din sat, nu la mănăstire, au apărut soldați germani și câțiva ofițeri, toți de confesiune romano-catolică, care aparțineau regimentului de cavalerie Hohenzollern, ce aveau garnizoana temporară în localitatea Gherla. Aceștia au venit la Nicula ca să vadă cum arată o biserică de rit ortodox. Cum au intrat în biserică, au văzut cum curgeau "lacrimi" din ochii Maicii Domnului cu pruncul Isus. Realitate sau iluzie, din cauză că lemnul era pus în poziție verticală și probabil lăsa să se prelingă rășina lemnoasă de brad, "lacrimile" Mariei au generat o agitație generalizată printre localnicii din Nicula și Gherla. Militarii au alertat pe parohul bisericii, care venind la locul evenimentului a constatat veridicitatea spuselor lor. Preotul Mihai a menționat că „Lacrimile curgeau ca niște izvoare”. Panica a pus stăpânire pe localnicii din Nicula, Gherla și din toate satele învecinate și toți, au vrut să vadă minunea. În Historia Thaumaturgae Virginis Claudiopolitanae, tipărită la Cluj în 1736, se pot vedea cei 27 de martori, printre care se regăsesc primarul Niculei, nemeșii satului, pârcălabul din Gherla, cantorul parohiei și mulți vârstnici și tineri care au fost acolo și au văzut lăcrimarea Mariei. În acest fel, s-a născut pelerinajul care a adus în acele vremuri la cele două sărbătoriri ale Mariei, din 15 august și 8 septembrie, mii de oameni la cele două lăcașuri de cult de la Nicula.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea numărul pelerinilor veniți din toată Transilvania, a crescut până la zeci de mii. Aceștia veneau cu prapuri și icoane în mâini, cântau imnuri închinate Mariei și unii parcurgeau zeci de kilometri pe jos. Ca urmare, satul Nicula a fost ridicat la rang de comună care avea ca atare reședință de notar. Este de precizat că la hramuri soseau în pelerinaj și credincioși catolici din Gherla, deoarece numai așa se explică unele inscripții gotice, cum este „heil Ana”, care se regăsesc pe unele dintre icoanele pictate la Nicula. Juliana Fabritius-Dancu a studiat îndeaproape tot materialul documentar privitor la Icoana de la Nicula și a cules tot ce s-a putut și din tradiția orală specifică locului. Astfel, ea a precizat că lăcrimarea Mariei care a început în ziua de 15 februarie, a continuat, având mici întreruperi până în data de 12 martie, deci 26 de zile. Toate datele informative se găsesc într-un protocol care a fost întocmit și semnat de Johann Vanner, ce era comandantul garnizoanei din Dej. Consemnările lui au fost confirmate de declarațiile sub jurământ pe care le-a făcut căpitanul contelui Sigismund Kornis din Benediug, astăzi satul Mănăstirea, un sat între Gherla și Dej, fost domeniu nobiliar.

Abuzul lui Sigismund Kornis Sigismund Kornis era o persoană religioasă și amatoare de antichități. Prin abuz de putere, acesta a luat Icoana de la Nicula și a dus-o în castelul Kornis din Benediug. Cercetătorul Victor Bojor a afirmat că transportul icoanei la castel s-ar fi făcut sub protecția unui detașament ce făcea parte din armata imperială, cantonat în regiune. Totul s-a făcut „... în sunet de trâmbițe și fanfară și de cântece bisericești, în mare procesiune de praznic a unor mii de credincioși din tot jurul, ba chiar și din părțile mai îndepărtate ale Ardealului, cu cea mai mare paradă bisericească și civilă. Românii, care însoțeau convoiul, alcătuit în mare parte din străini, mereu amărâți și mâhniți în sufletul lor, vărsând lacrimi de durere și întristare, pentru înstrăinarea icoanei lor” (Victor Bojor).

thumb|Mănăstirea în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73

După mai puțin de două luni de când a început lăcrimarea, în ziua de 12 aprilie 1694(9), icoana a ajuns la capela castelului din Benediug al lui Sigismund Kornis „... în fața dregătorilor civili și militari și în fața poporului, între a cântări după rânduiala bisericii romano-catolice” (Victor Bojor). Din acest moment, pelerinajele au început să se facă la Benediug și privirea icoanei era condiționată de plata unei taxe. De aceea, oamenii au început să spună că „... se duc la mănăstirea Benediug”, sau „... la mănăstire” (Victor Bojor) - de aceea așezarea Benediug a ajuns astăzi să se numească Mănăstirea, Cluj.Dancu... pag. 43

Populația din Nicula a fost în primul moment al abuzului lui Kornis, uimită, dar, în același an a decis să revendice icoana, în pofida autorității pe care o afișa Sigismund Kornis ca membru în Dieta Transilvaniei. Ce s-a întâmplat în perioada de revendicare nu este prea clar, nu sunt date documentare de informare. Cert este că, niculenii împreună cu țăranii români din toate satele învecinate „... au ieșit cu bâte, cu furci, cu coase la Benediug, făcând mult zgomot și pretinzând cu toată tăria să li se dea îndărăt sfânta icoană a Maicii Domnului, care este a lor” (Victor Bojor).

thumb|left|Biserica piariștilor și colegiul academic iezuit (imagine istorică, 1859)