Fanii genului muzical heavy metal și-au creat propria subcultură care cuprinde mai mult decât aprecierea stilului muzical. Fanii își afirmă apartenența la subcultură sau scenă prin prezența la concertele de metal – o activitate considerată fundamentală subculturii -, achiziționarea de merchandise, în special de albume, în unele cazuri membrii își lasă plete, poartă geci de piele sau tricouri cu numele și logoul formației preferate și, cel mai recent, contribuie la site-urile de heavy metal. De asemenea, unii dintre aceștia scriu și realizează fotografii pentru revistele genului.
Unii critici și muzicieni au sugerat că acestei subculturi îi este inerentă intoleranța față de alte genurile muzicale. Scena metal, asemenea scenei rock în general, este asociată cu consumul de alcool, țigări și droguri, precum și obișnuința de a avea numeroase tatuaje și a conduce motociclete. Deși există melodii care glorifică consumul de alcool, fumatul, consumul de droguri și petrecerile, există și melodii care atrag atenția asupra pericolelor la care se expun consumatorii și la consecințele acestor acțiuni. Comunitatea metal era alcătuită în anii 1970 din bărbați albi din , însă odată cu anii 1980, fetele au dezvoltat un interes pentru acest stil. În ciuda acestui fapt, unii susțin că femeilor nu li se atribuie vreun statut în această subcultură, deoarece heavy metalul celebrează și consolidează puterea masculină, în timp ce o restrânge pe cea feminină. De asemenea, popularitatea și interesul pentru acest gen muzical a continuat să crească printre afro-americani și latino-americani. Asemenea rockerilor, mulți fani ai genului heavy metal au devenit membri ai unor cluburi de motocicliști atât în Statele Unite, cât și în Europa.
Terminologie Fanii heavy metal sunt caracterizați de o varietate de nume inclusiv metalhead, headbanger, metaller, fesher, mosher, thrasher – doar în cazul fanilor thrash metal. Acestea diferă în funcție de regiune și perioadă, însă „metalhead” și „headbanger” sunt termenii universal acceptați prin care se denotă apartenența la subcultura heavy metal.
Subcultura miniatura|Rob Halford, solistul Judas Priest, purtând o geacă de piele cu ținte în cadrul unui concert live în Miami. Fanii heavy metal au creat o „subcultură a alienării” cu propriile standarde în ceea ce privește obținerea autenticității în interiorul grupului."Three profiles of heavy metal fans: A taste for sensation and a subculture of alienation." In Journal Qualitative Sociology. Publisher Springer Netherlands. ISSN 0162-0436 (Print) 1573-7837 (Online). Issue Volume 16, Number 4 / December, 1993. Pages 423-443 Lucrarea lui Deena Weinstein, Heavy Metal: The Music and Its Culture susține ipoteza că heavy metalul „a persistat mai mult decât celelalte genuri de muzică rock” datorită dezvoltării unei intense „subculturi care se identifică cu muzica”. Adeptii genului formează o „comunitate tânără exclusivistă” care era „distinctă și marginalizată de mase” în societate. Scena heavy metal a construit o comunitate puternic masculinizată cu valori, norme și comportamente comune. Un „cod al autenticității” este esențial acestei subculturi; codul le impune formațiilor „dezinteresul față de spiritul comercial” și hiturile radio pe motiv că acestea „devin comerciale”. Codul metal include și „opoziția față de status quo și susținerea separării de restul societății”. Fanii doresc ca „vocația [pentru artiști] pentru metal să implice un devotament total pentru muzică și loialitate profundă față de subcultura care s-a dezvoltat în jurul ei[...]”; un artist metal trebuie să reprezinte un „exponent ideal al subculturii”.
Publicul este în mare parte format din „bărbați tineri albi proveniți din clasa de mjiloc/jos”, acest grup fiind „tolerant cu cei proveniți din alte zone și respectă protocolul legat de îmbrăcăminte, aspecte și comportament”. În cadrul documentarului Metal: A headbanger’s Journey, jurnalistul Malcom Dome afirma că „ceea ce transformă metalul într-o cultură este în primul rând muzica, fără discuție, în al doilea rând[...] modul în care te îmbraci, oamenii se îmbracă într-un anumit mod și pot fi identificați imediat ca fani ai metalului”.Dunn, Sam (2005). Metal: A Headbanger's Journey(motion picture). Seville Pictures Activitățile din subcultura metal includ prezența la concerte, achiziția albumelor/merchandise și, cel mai recent, contribuții la website-uri cu informații despre metal. Prezența la concerte afirmă solidaritatea subculturii deoarece reprezintă cea mai importantă activitate pri intermediul căreia fanii își celebrează muzica. Revistele de heavy metal dezvoltă o rețea prin care membrii subculturii intră în contact unul cu celălalt, găsesc informații și evaluări ale formațiilor și albumelor, și „își exprimă coeziunea”. Pletele, gecile de piele și „patch-urile” cu formații ajută la formarea unui tipar al identificării în sfera subculturii. Totuși, Weinstein menționează că nu toți fanii genului sunt „vizibili membri” ai subculturii. Unii dintre aceștia ar putea să aibă păr scurt și să se îmbrace normal. Antropologul Sam Dunn declara că „metalul este unificat nu doar de modul în care se îmbracă”, ci este „[...]ținut în viață de un grup dedicat de fani. Ei sunt cei care publică reviste, programează spectacole la radioul din campusurile universitare, conduc case de discuri independente și găzduiesc website-uri și chatroom-uri pe internet”. Mai mult, adaugă acesta, „este clar din experiența mea că heavy metalul are un punct comun cu celelalte culturi: un sens al apartenenței la un stil de viață”.
Autenticitatea În subculturile muzicale ale heavy metalului și muzicii punk, autenticitatea reprezintă o valoare fundamentală. Termenul poseur (sau poser) este utilizat cu scopul de a descrie „o persoană care are obișnuința de a pretinde că este ceva ce nu este”, precum adoptarea aspectelor și imbrăcămintei specifice scenei metal fără să înțeleagă cu adevărat cultura și muzica acesteia. Într-un profil realizat în 1993 „subculturii alienării” a fanilor heavy metal, autorul menționează că scena îi clasifică pe unii membri drept „poseri”, adică artiști heavy metal sau fani care pretind ca fac parte din subcultură, însă sunt caracterizați drept nesinceri și neautentici. Lucrarea Metalheads: Heavy Metal Music and Adolescent Alienation, lansată în 1996 de către profesorul de psihologie Jeffrey Arnett, argumentează că subcultura heavy metal clasifică membrii în două categorii „acceptând un metalhead autentic și respingând un prefăcut, un poseur”. Fanii heavy metal au început să utilizeze termenul „sell out” în anii 1980 cu referire la formațiile care și-au transformat sunetul într-un rock comercial, de tipul glam metalului. Formațiile care au fost descrise prin acest termen sunt cele care „au adoptat aspectele vizibile ale ortodoxiei (sunet, imagistică) fără să contribuie la credințele și valorile fundamentale”.
Articolul lui Ron Quintana, „Metallica’s Early History”, susține că în perioada în care Metallica încerca să-și găsească un loc în scena metal a anilor 1980 din L.A., „scena hard-rock americană era dominată de formații bine-aranjate și lucioase precum Styx, Journey și REO Speedwagon”. Statutul genului în acea perioadă le-a creat dificultăți celor din Metallica deoarece era greu să „cânți heavy metal și să câștigi fani într-un tărâm unde poserii dominau, iar toată muzica heavy era ignorată”. În interviul realizat în 1999 de către David Rocher cu Damian Montgomery, liderul formației Ritual Carnage, acesta l-a caracterizat pe Montgomery drept un „gentleman autentic, fără fițe, un metalhead entuziast cu adevărat îndrăgostit de stilul de viață pe care îl susține și, fără îndoială, practică”. În anul 2002, „gurul metal Josh Wood” susținea că în America de Nord „credibilitatea genului heavy metal” este distrusă de interesul genului față de „coloanele sonore ale filmelor de groază, evenimentele wrestling și, cel mai rău, așa-numitele grupuri mall core precum Limp Bizkit”. Wood declara că „drumul metalistului adevărat către metaldom este primejdios și plin de poseri”.
Axl Rose, solistul formației Guns N Roses, declara într-un articol numit „Ex-White-Boy Poser” că a avut „timp să cugete cu privire la comportamentul specific genului heavy-metal” din ultimele decenii. Acesta menționează următoarele: „Am crezut că suntem atât de tari... [până când] N.W.A au început să cânte despre această lume în care ieși din casă și ești împușcat”. Atunci, afirmă Rose, „am conștientizat cât de poseri idioți eram”. Formațiile de metal creștin sunt uneori criticate în cercurile metal într-un mod asemănător. Unii adepți ai metalului extrem au susținut că apartenența la biserica creștină denotă aparteneța la o autoritate stabilită, fapt care intră în contradicție cu scopul heavy metalului și duce la caracterizarea acestor formații drept „poseri”. Unele voci din heavy metal au argumentat împotriva toleranței față de credințele avraamice.Norsk Black Metal (2003). Norwegian Broadcasting Corporation. Un număr restrâns de formații norvegiene de black metal au amenințat artiștii creștini și credincioșii, după cum este demonstrat de incendierea unor biserici la începutul anilor ’90 în Scandinavia.Grude, Torstein (1998). Satan Rides The Media.
Aspecte sociale stanga|miniatura|Moshing și crowd-surfing - acțiuni practicate în cadrul concertelor heavy metal sau a altor subgenuri de metal. La concerte, în locul dansului, fanii metalului preferă moshing-ul, pogo-ul și headbanging-ul, respectiv air guitaring, o mișcare prin care fanul se preface că interpretează un solo la chitară. În timpul concertelor aceștia deseori fac „semnul coarnelor”, cunoscut sub denumirea de „coarnele diavolului” sau alte descrieri similare. Acesta din urmă reprezintă simbolul universal al muzicii heavy metal. Gestul a fost popularizat de solistul formației Dio și Black Sabbath, Ronnie James Dio, care a încetat din viață în 2010.
Scena heavy metal este asociată cu consumul de alcool și droguri. În timp ce unele formații celebrează consumerismul prin melodiile lor – de exemplu, „Sweet Leaf” de Black Sabbath care face referire la marijuana sau „Die With a Beer in Your Hand”, „Kings of beer”, „Space Beer” și multe altele din discografia formației Tankard -, altele atenționează cu privire la pericolele reprezentate de consumul acestora și de dependență, precum melodia celor de la Metallica, „Master of Puppets” – o melodie despre cum dependenții de droguri ajung să fie controlați de drogurile pe care le consumă - sau „Beyond the Realms of Death” de Judas Priest.
Intoleranța față de alte genuri muzicale În cadrul unei ediții din 1985 a emisiunii australiene Countdown, criticul muzical Molly Meldrum a discutat despre intoleranța față de alte genuri muzicale intrinsecă acestei subculturi, observând „oameni care iubesc heavy metalul și nimic altceva”.Meldrum, Molly (5 May 1985). Countdown. Melbourne. Australian Broadcasting Corporation. Liderul formației Queen, Freddie Mercury, prezent în cadrul aceste ediții, a confirmat afirmațiile lui Meldrum. Privitor la resistența față de alte genurile caracteristică anumitori fani ai genului heavy metal, Mercury a concluzionat prin a spune că „este problema lor”. Intervievat în 2011, Derrick Green – liderul formației Sepultura – afirma următoarele: „Am aflat că foarte mulți oameni sunt înguști la minte – doresc să asculte doar metal și nimic altceva, dar eu nu sunt astfel. Îmi place să creez metal și să adopt un stil heavy, însă nu-mi place să mă închid într-o astfel de cușcă”. În același an, toboșarul formației Anthrax, Charlie Benante, a admis că fanii vechi ai subculturii heavy metal „nu sunt cei mai deschiși oameni când vine vorba de muzică”.