Sorina Maria Grozav (născută Tîrcă, n. 27 mai 1999, în Râmnicu Vâlcea) este o handbalistă română ce joacă pentru clubul CS Rapid București pe postul de intermediar stânga. Tîrcă a fost componentă a echipei naționale U19 a României, alături de care a luat parte la Campionatul European din 2017, desfășurat în Slovenia. În anul 2015, ea s-a clasat pe locul IV cu echipa U17 a României la Campionatul European din Macedonia. A fost prima dată convocată la lotul național de senioare a României în 2016 odată cu organizarea ediției a 48-a a Trofeul Carpați de la Cluj-Napoca. După ce în sezonul 2021-2021, a fost împrumutată de Rapid București de la Corona Brașov, în vara lui 2022, ea a fost transferată definitiv la clubul bucureștean în schimbul sumei de 20.000 de euro și 25 % din valoarea unui eventual transfer ulterior.

Sorina Grozav este fata fostei mari handbaliste Mariana Tîrcă. În 2022, Sorina s-a căsătorit cu fotbalistul Gicu Grozav. Pe 16 aprilie 2024, Sorina Grozav a născut un băiat care a primit numele Cezar.

Palmares Liga Națională: Câștigătoare: 2022 Medalie de argint: 2023 Medalie de bronz: 2016 Supercupa României: Medalie de argint: 2022, 2023 Liga Campionilor: Sfertfinalistă: 2023 Cupa EHF: Semifinalistă: 2016 Turul 3: 2020 Turul 2: 2017

Performanțe individuale Cea mai bună marcatoare la Campionatul European U17: 2015 (55 de goluri în 7 meciuri); Cea mai bună marcatoare la Campionatul European U19: 2017 (56 de goluri în 7 meciuri); Inclusă de EHF în lista celor mai promițătoare 20 de tinere handbaliste din Europa: septembrie 2018;

Note

Legături externe Federația Europeană de Handbal: Profil Sorina Grozav

Categorie:Handbaliste ale Corona Brașov Categorie:Handbaliste ale Rapid București Categorie:Nașteri în 1999 Categorie:Sportivi români în viață Categorie:Sportivi din Râmnicu Vâlcea