În lingvistica comparativă, lingvistica istorică și sociolingvistică, termenul împrumut denumește preluarea unor elemente lingvistice de către un idiom (limbă, dialect) de la alt idiomCrystal 2008, p. 58.. În același timp, „împrumut” denumește și elementul preluatConstantinescu-Dobridor 1998, articolul împrumut.. Termenul este generalizat, deși, spre deosebire de sensul său extralingvistic, în domeniul limbii nu desemnează ceva de restituitEifring și Theil 2005, cap. 6, p. 1..
Toate limbile recurg într-o măsură mai mare sau mai mică la împrumuturi și furnizează împrumuturi într-o măsură mai mare sau mai mică, iar acestea privesc în grade diferite toate aspectele limbii. Cele mai frecvente sunt împrumuturile lexicale, dar există și împrumuturi gramaticale (morfologice și sintactice), precum și împrumuturi fonetice și prozodice.
Un aspect important al împrumuturilor este integrarea lor, la un moment istoric dat, împrumuturile dintr-o limbă prezentând grade diferite de integrare.
Împrejurările împrumutului
Limbile nu sunt izolate unele de altele, ci sunt în contact prin intermediul utilizatorilor lor, din cauza vecinătății, conviețuirii, migrațiilor sau colonizărilor, fenomene ce duc deseori la bilingvism. Astfel, împrumutul este fenomenul sociolingvistic cel mai important în contactul dintre limbiDubois 2005, p. 177.. Împrumuturile realizate în aceste împrejurări sunt numite de unii autori directe sau populareDe exemplu Constantinescu-Dobridor 1998, articolul împrumut.. Asemenea împrumuturi au loc în decursul întregii istorii a limbii și, din acest punct de vedere, se pot deosebi împrumuturi relativ vechi și relativ recente. În limba română, împrumuturi vechi provin din limba slavă veche (cinste, a citi, a iubi etc.), iar mult mai recente din franceză: algebră, balon, actual etc..
Limbile nu sunt egale între ele ca surse de împrumuturi. De exemplu, cele ale fostelor țări colonizatoare s-au bucurat de un prestigiu social, cultural și/sau politic mai mare decât cele ale popoarelor colonizate, în consecință acestea din urmă au împrumutat mult mai mult din primele decât invers: vietnameza, limba wolof din franceză, alte multe limbi asiatice (ex. limba cantoneză din Hong Kong) și africane din engleză, tibetana din chineză etc.Eifring și Theil 2005, cap. 6, p. 2.
Unele limbi au devenit donoare din motive culturale, jucând un rol central în cadrul unor mari civilizații. Printre limbile vii, astfel sunt chineza (pentru japoneză, coreeană, vietnameză și alte limbi din Asia de Est și de Sud-Est), sau araba, prin intermediul islamului, pentru limbile urdu, persană, swahili etc. Din aceeași cauză, și limbi moarte continuă să fie donoare, precum greaca veche și latina pentru limbile occidentale, chineza clasică pentru chineza modernă și japoneză, sanscrita pentru hindi. Împrumuturile din astfel de limbi și din alte limbi de cultură sunt numite indirecte sau savante de unii lingviști. Ele sunt realizate de cunoscători ai acestor limbi în urma contactului cu lucrări scrise în acestea, pe care deseori le traduc. În română sunt surse de asemenea împrumuturi, pe lângă latină, franceza și italiana, de multe ori nemaiputându-se ști din care anume provin (exemple: algebră, balon, contra etc.).
Chiar dacă o limbă este considerată lipsită de prestigiu de către vorbitorii unei limbi considerate de prestigiu cu care este în contact, prima îi furnizează totuși împrumuturi celei de-a doua, deși comparativ mai puține. Acestea însă pot avea sens peiorativ. Astfel sunt în franceză, de pildă, unele cuvinte împrumutate din araba din Magreb, ca barda „calabalâc” (în arabă „samar”), bled „localitate prăpădită” (arabă „ținut”) sau smalah „familie, suită numeroasă”.
În secolul al XXI-lea, limba engleză este probabil donorul cel mai important, dar și ea împrumută din multe alte limbi. Factorul care favorizează în acest secol împrumutul în cazul limbilor în general, este dezvoltarea contactelor interumane de tot felul (economice, politice, culturale etc.) prin călătorii și telecomunicațiiBussmann 1998, p. 139..
Motivația împrumutului
Motivul principal al împrumutului este necesitatea de a numi un lucru nou sau o noțiune nouă pentru utilizatorii unei anumite limbi. Acestea vin din comunitatea lingvistică donoare împreună cu denumirea lorEifring și Theil 2005, cap. 6, p. 3.. Astfel, în secolul al XVIII-lea, francezii au preluat de la englezi, împreună cu denumirile lor, le frac „fracul”, la redingote „redingota” sau le rosbif „rosbiful” etc., iar în secolul al XIX-lea, printre altele, termeni legați de calea ferată (rail „șină”, wagon „vagon” etc.). În afară de substantive concrete, franceza a împrumutat din engleză și substantive abstracte, de exemplu în limbajul politic: session „sesiune”, budget „buget”, législature „legislatură”, memorandum, vote „vot” etc.Steuckardt 2007, p. 5. De notat că multe din aceste cuvinte au fost împrumutate de română din franceză (vezi articolele respective pe Dexonline.
Exemplele precedente denumesc lucruri și noțiuni care au devenit realități în comunitatea lingvistică receptoare, dar în alte cazuri este necesar să se numească realități care rămân străine sau sunt numai pe cale de a deveni realități și în comunitatea receptoare. Astfel sunt cuvântul japonez sushi, cel swahili safari, cel rusesc samovar, cel finlandez saunăBokor 2007, p. 182. etc.
Uneori, o anumită realitate există în comunitate și are denumire în limbă, dar este necesar un împrumut pentru a-i preciza sensul. De exemplu, în limba maghiară există cuvântul tanár „profesor” (din oricare ciclu al sistemului de învățământ), dar s-a împrumutat cuvântul professzor numai pentru profesorul universitar.
Alteori, împrumutul este adoptat din motive stilistice, deși există un cuvânt cu totul corespunzător în limbă, pentru a evita repetiția. Astfel, se pot cita sinonimele: bonyolult = komplikált „complicat”, kérdés = probléma „problemă”.
Există și împrumuturi care nu umplu nicio lacună a limbii, ci au o motivație sociolingvistică. Cuvinte autohtone, chiar și din lexicul de bază, care în general este mai stabil decât restul lexicului, pot fi înlocuite de împrumuturi dintr-o limbă care are un mare prestigiu cultural. Este cazul, de exemplu, în limbile dravidiene din India, pe care le influențează limba sanscrită, purtătoare a hinduismului, care este religia dominantă în aria acestor limbiSjoberg 1956..
Au de asemenea motivație sociolingvistică împrumuturi efectuate de alte registre de limbă decât cel curent, în care de altfel există sinonimele acelor împrumuturi. Cuvântul poate fi din registrul familiar în limba de origine și împrumutat tot de registrul familiar al limbii receptoare, ca americanismul O.K. devenit internațional, inclusiv în chineză (ōu-kēi), sau ca bye-bye „la revedere” în aceeași limbă (bāi-bāi, în registrul curent zài-jiàn)Semnele diacritice din exemplele chinezești reprezintă tonuri.. Cuvinte din registrul curent în limba de origine pot deveni familiare în cea receptoare, precum thank you „mulțumesc” în hindi și urdu: thainkyū (hindi curentă dhyanavad, urdu curentă shukriya), sau pot deveni argotice la început în limba receptoare, intrând eventual ulterior în registrul popular urban sau chiar în cel familiar, de exemplu lóvéBokor 2007, p. 183. „lovele”, în loc de pénz „bani”, din lovè (limba romani)Dexonline, articolul lovele. La polul sociolingvistic opus sunt, de pildă, franțuzismele folosite în registrul elevat, ex. a flata < flatter, în loc de „a măguli”Ciorănescu 2007, articolul flata.
Din cauze culturale, împrumuturi mai vechi pot fi înlocuite cu împrumuturi mai noi. Aceasta s-a întâmplat de pildă în limba română, când, începând cu secolul al XIX-lea, societatea a început să se modernizeze sub influența Europei de Vest. Împrumuturi slave, grecești și turcești au fost înlocuite cu împrumuturi din latină, franceză sau italiană. De exemplu, cuvântul de origine slavă rod a fost înlocuit cu cel de origine latină fruct în sens concret, deși primul a rămas în limbă cu sens figurat și mai rar folosit, aparținând registrului elevatDexonline, articolele rod și fruct..
Unii lingviști consideră recurgerea la cuvinte străine inutile un fenomen de modă, o manifestare de snobism, din dorința de a face parte din cei bogați și puterniciDe exemplu lingvistul francez Claude Hagège (cf. Leclerc 2017, cap. 10)..
Tipuri de împrumuturi
Există împrumuturi în toate domeniile limbii, dar în cantități diferite. În acest sens, se poate stabili o ordine descrescătoareSecțiune după Eifring și Theil 2005, cap. 6, pp. 4–6, în afara informațiilor din surse indicate separat..
Împrumut lexical
Cele mai frecvente sunt cuvintele împrumutate, iar printre acestea ocupă locul întâi cele cu sens lexical (substantive, verbe, adjective, adverbe etc.). Substantivele sunt de departe cuvintele cel mai des împrumutate. Japoneza, de exemplu, are enorm de multe substantive din chineză, dar foarte puține verbe.
În mai mică măsură decât cuvinte cu sens lexical, sunt împrumutate și cuvinte gramaticale: pronume, adjective pronominale, prepoziții, postpoziții, conjuncții etc. Limba turcă, de pildă, a împrumutat din arabă sau din persană conjuncții corespunzătoare lui „și”, „sau”, „dar”.
În ceea ce privește cuvintele din lexicul de bază, unele limbi acceptă mai greu împrumuturi din această categorie, altele mai ușor. Printre acestea din urmă sunt limbi autohtone din Australia, din Amazonia sau din Noua Guinee, dar și engleza a preluat din limba nordică veche cuvinte din lexicul de bază precum they „ei”, their „(al/a/ai/ale) lor”, skin „piele”, sister „soră”, give „a da”, die „a muri” etc. De asemenea, limbi ca japoneza, coreeana sau thailandeza au împrumutat numerale din chineză, deși nu sunt înrudite cu aceasta.
Împrumut de afixe derivaționale
Limbile indoeuropene occidentale au împrumutat multe afixe din latină și din greacă, cu care se derivă cuvinte din alte cuvinte. În franceză, bunăoară, se găsesc prefixe precum extra-, inter-, pro-, trans- etc. din latină, sau anti-, tri- etc. din greacă, și sufixe ca -al, -ation „-ațiune” etc. din latină, sau -ite „-ită”, -ose „-oză” etc. din greacăGrevisse 1964, pp. 77–92. Aceste afixe au fost preluate direct sau indirect și de română..
Când spre sfârșitul secolului al XIX-lea a început să se răspândească gândirea occidentală în Asia de Est, și în unele limbi de acolo s-a simțit nevoia de a se folosi afixe. De exemplu, drept corespunzătoare lui -ism și -iza s-au adoptat ca sufixe cuvinte de origine chineză: shakai-shugi „socialism”, ou-ka „a europeniza”; vietnameză âu-hoá „a europeniza”. Un exemplu interesant din vietnameză este cuvântul in-chê-able „nedenigrabil”, din prefixul negativ in-, verbul chê „a denigra” și sufixul -able, afixele fiind împrumutate din franceză.
Împrumut prozodic și fonetic
Trăsăturile prozodice sunt împrumutate mai ușor decât cele fonetice. Sistemul tonurilor, de exemplu, s-a dezvoltat aproximativ în același fel într-o mare parte a limbilor din Asia de Sud-Est, probabil sub influența limbii chinezeEigring și Theil 2005, cap. 6, p. 6.
Unele limbi împrumută cuvinte împreună cu fonetismul lor. Astfel, limba tagalog din Insulele Filipine are la origine numai vocalele /i/, /u/ și /a/, dar a preluat din spaniolă, limbă a foștilor colonizatori, și vocalele /e/ și /o/, prin cuvinte ca región > rehiyon „regiune”. Româna nu are fonemele /ø/ și /y/, dar cuvintele föhn și führer se pronunță cu acesteaDOOM 2, articolele föhn și führer..
Alt exemplu de influență prozodică și fonetică este asemănarea dintre limbile maghiară și slovacă în privința accentuării și a sistemului fonemicKálmán și Trón 2007, p. 108..
Calc
Calcul este un tip aparte de împrumut.