Sergiu Nedevschi (n. 9 octombrie 1951) este un inginer român, profesor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, membru corespondent al Academiei Române din 2016.

Biografie Sergiu Nedevshi s-a născut în anul 1951, la Cluj. Studiile liceale le face la liceul „Nicolae Bălcescu“ din Cluj-Napoca, iars studiile universitare, la Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, Facultatea de Electrotehnică, specializarea Electromecanică, obținând diploma de ingineri în anul 1975. În perioada 1976-1983 a fost cercetător științific la Institutul de Cercetări pentru Tehnica de Calcul, filiala Cluj-Napoca. În decembrie 1993 și-a susținut teza de doctorat cu titlul Recunoașterea obiectelor bazată pe model în viziunea artificială.

Între 1983-1991 a fost asistent la Catedra de Calculatoare a Institutui Politehnic din Cluj-Napoca (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), apoi șef de lucrări (1991-1994), conferențiar (1994-1998), iar din 1998 este profesor titular de Știința și ingineria calculatoarelor în cadrul aceleiași catedre. Între 2000-2004 a ocupat funcția de șef de catedră, iar în perioada 2004- 2012 a fost ales decan al Facultății de Automatică și Calculatoare. Din 2012 - 2020 a fost prorector, responsabil pe domeniul cercetării, al Universității Tehnice din Cluj-Napoca.A fost profesor invitat și membru în comisii de doctorat și de abilitare în țară și în străinătate: Franța, Suedia, Finlanda, Irlanda, Australia, Corea de Sud, Pakistan.

A urmat stagii de specializare în Germania, Irlanda, SUA. În 1998 a înființat Centrul de Cercetare pentru Prelucrarea Imaginilor și Recunoașterea Formelor (IPPRRC), în cadrul căruia derulează cercetări în domeniul percepției senzoriale pentru controlul sistemelor autonome. Interesele sale de cercetare includ vederea artificială, recunoașterea formelor, învățarea automată inclusiv învățarea profundă, stereo viziune, percepția mediului, asistența avansată în conducere și sisteme autonome mobile.

A participat în peste 80 de proiecte de cercetare, coordonând un număr de 62, dintre care 27 derulate la nivel internațional. Cooperarea științifică și industrială cu importante companii de automobile precum Volkswagen AG, Robert Bosch GMBH, SICK AG și institute de cercetare precum VTT, INRIA a fost realizată prin proiectele de cercetare finanțate.

Este membru IEEE, membru al Comitetului de Secțiune al IEEE România și editor asociat al mai multor conferințe și reviste IEEE. A verificat proiecte în calitate de: evaluator CNCSIS, 1998; evaluator ANCS, 2005; evaluator ANSTI, 2005; evaluator independent pentru proiecte FP7 ICT for Transportation începând cu 2007; evaluator proiecte COST, 2011; evaluator proiecte CHIST – ERA, 2012 pentru ANR din Franța.

Legături externe

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – N

Categorie:Nașteri în 1951 Categorie:Ingineri români Categorie:Membri corespondenți ai Academiei Române