Comitetul Provizoriu a fost o autoritate publică locală, care a funcționat la nivelul comunelor, plășilor și județelor, ca organ local al puterii de stat, în perioada 1949-1950, în baza Legii consiliilor populare, nr. 17/1949. Andrei Florin Sora, Comunizarea administrației românești: sfaturile populare (1949-1950), în „Revista istorică”, tom XXIII, nr. 3-4/2012
Printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri din data de 5 aprilie 1949, în perioada aprilie–iulie 1949 administrațiile județene, de plasă și comunale au fost înlocuite cu Comitete Provizorii locale, care urmau să funcționeze până la desfășurarea de alegeri locale. Acestea aveau o componență asemănătoare celei a viitoarelor comitete executive ale Sfaturilor Populare, având un secretariat, care asigura coordonarea secțiilor, organizate pe ramuri de activitate.
Alegerile pentru sfaturile populare regionale, raionale și comunale au avut loc în data de 3 decembrie 1950. Primele ședințe ale autorităților alese s-au desfășurat între 16 și 22 decembrie 1950, moment care a însemnat desființarea Comitetelor Provizorii.Decret nr. 260 pentru convocarea deputaților sfaturilor populare regionale, raionale, orășenești și comunale, în „Buletinul oficial”, nr. 115, 14 decembrie 1950, Note
Vezi și Consiliu local Categorie:Administrație publică