Mișcarea internațională ATD Lumea a patra (în trecut Ajutor pentru toți dezmoșteniții sorții, ulterior Să Acționăm Toți pentru Demnitate) a fost inițiată în octombrie 1957 « Le Camp de Noisy ou l'Inversion du Regard » (2001), un film de Claire Jeanteur. de preotul Joseph Wresinski (1917-1988) cu familiile (aproape două mii de persoane) trăind într-o tabără de relocare la Noisy-le-Grand (în suburbiile Parisului).
ATD Lumea a Patra are ca obiectiv eradicarea sărăciei extreme. La baza mișcării stă ideea că cei care suferă din această cauză trebuie să fie primii care să facă ceva. Fiecare cetățean se poate angaja în acte concrede de solidaritate și de transformare a mentalităților. Ea propune de asemenea să fie un angajament durabil, pe bază de voluntariat. Prezent la începutul secolului XXI-lea în vreo 30 de țări la nivel de acțiune (datorită unor 450 de voluntari permanenți Radio France internationale (RFI), Christophe Carmarans. « ATD Quart Monde: 2017, une année pour commémorer, mais surtout pour agir », publicat pe 11 februarie 2017, modificat pe 5 octombrie 2017 (accesat la 15 octombrie 2017).) și vreo sută de țări prin corespondenți, ea lucrează atât pe teren, cât și la nivel național și internațional.
Creată de preotul catolic Joseph Wresinski, în scopul de a elimina sărăcia extremă, Mișcarea ATD Lumea a patra adună femei și bărbați de diverse origini religioase, filozofice, politice și de oricare origine socială.
Pe data de 29 aprilie 2009 consiliul de administrație a asociației a luat decizia de a da acronimului ATD un sens nou « Statuts du Mouvement international ATD Quart Monde, adoptés par l'Assemblée générale extraordinaire du 29 avril 2009 », note de subsol în pagina a doua (accesat la 15 octombrie 2017).: Să acționăm toți pentru demnitate (în franceză: « Agir Tous pour la Dignité »), urmărind o schimbare începută de filiala filipineză a asociației ATD Fourth World – Our name. cu aproximativ zece ani mai devreme ATD Fourth World Movement – Philippines, All Together in Dignity, Manila, January 1999 – August 2000, p. 15, In: Alex S. G. Maaliw (2005). "1979: Remembering the International Year of the Child ", page 16..
Istoria Tabăra a fost instalată puțin mai devreme, în iunie 1954 « L'Abbé Pierre (1912-2007) et le père J. Wresinski (1917-1988) » « Croissance des bidonvilles et décolonisation (1954-1964) », Patrimoine en Seine Saint-Denis, numéro 20, pp. 5-7., de Mișcarea Emmaus și de fondatorul ei, Abatele Pierre (1912-2007). Din noiembrie 1954 până în 1970 erau barăci, denumite „igluuri” de locuitorii acestei așezări. Acestea aveau o lățime de 5,2 metri, și o lungime de 8,4 metri, făcute din plăci ondulate de azbociment. Materialul era folosit la acoperișurile igluurilor din această tabără.
Fondatorul Părintele Joseph Wresinski s-a născut într-o familie polonezo-spaniolă de imigranți săraci Radio France internationale (RFI), Fabien Leboucq, « Joseph Wresinski, humain parmi les Hommes, publicat pe 11 februarie 2017, modificat pe 12 februarie 2017 (accesat la 15 octombrie 2017).. Chiar dacă ar fi putut să uite de lumea sărăciei, el alege să se întoarcă în ea. Se mută într-o tabără de familii fără domiciliu la Noisy-le-Grand, aproape de Paris, și locuiește 11 ani în această „tabără temporară”. Părintele Joseph a declarat într-un interviu, publicat ca o carte (Les pauvres sont l'Église – Săracii sunt Biserica) în 1983 Joseph Wresinski, « Les pauvres sont l’Église », Éditions de Centurion, Paris, 1983, p. 69.:
Se opune la supa populară și le propune familiilor o grădiniță pentru copii și o bibliotecă. Tot în decursul interviului de mai sus, spune:
Câțiva ani mai devreme, cu ocazia unei adunări, el spunea Centrul internațional Joseph Wresinski, postat pe 8 aprilie 2015, « Sur la charité et l’assistance », 1978 (accesat la 15 octombrie 2017).:
O bibliotecă pentru copii (în aprilie 1957), o capelă (în decembrie 1957), un salon de îngrijire pentru femei (în 1959), o spălătorie (în 1960), niște ateliere pentru adulți (în 1960) și tineri (în 1962), vor fi realizate puțin câte puțin. Cu familiile taberei și câțiva prieteni, o asociație este creată în 1957, care, în 1961, ia numele de „Ajutor pentru toți dezmoșteniții sorții” (în franceză « Aide à Toute Détresse »: ATD).
Geneviève de Gaulle Anthonioz (1920-2002) Marin Poyer (27 mai 2015). "Panthéon : ce qu'il faut savoir sur l'humaniste Geneviève de Gaulle-Anthonioz ?" Elle (accesat la 20 octombrie 2017)., nepoata generalului de Gaulle, îl întălnește pe Părintele Joseph în octombrie 1958 Bruno Tardieu. « Quand un peuple parle », Éditions La Découverte, Paris, 2015, p. 33.. La începutul lunii decembrie 1958, ea găsește din nou la Noisy-le-Grand sărăcia extremă dar și fraternitatea pe care ea însăși le-a trăit, fiind deportată în perioada regimul nazist într-un lagăr de concentrare din Ravensbrück. După moartea a doi copii într-un incendiu în tabăra în 1960, ea se leagă definitiv de aceste familii foarte sărace și acceptă începând de pe 10 iunie 1964 Frédérique Neau-Dufour. « Geneviève de Gaulle Anthonioz : l'autre de Gaulle », Éditions du Cerf, Paris, 2004. până pe 28 octombrie 1998 « La mort de Geneviève de Gaulle Anthonioz », La Croix, 18 februarie 2002 (consultat la 5 noiembrie 2017). președinția asociației ATD în Franța.
În noroiul taberei de familii fără adapost, Părintele Joseph consideră că accesul la lumea universitară este o problemă decisivă pentru o schimbare reală. El îi cere lui Alwine de Vos van Steenwijk (1921-2012) Peter de Waard (4 februarie 2012). "Alwine de Vos van Steenwijk (1921 - 2012)", de Volkskrant (accesat la 20 octombrie 2017). Karin Alberts (20 mai 1998). "De barones der armen", De groene Amsterdammer (accesat la 20 octombrie 2017). Ileen Montijn (4 septembrie 2017). 'Vos van Steenwijk, Alwine Antoinette barones de', Digitaal Vrouwenlexicon van Nederland (accesat la 20 octombrie 2017)., o diplomată olandeză care venise să-l întâlnească, să creeze un institut de cercetare: Institutul de cercetare și de formare a relațiilor umane (în franceză « Institut de recherche et de formation aux relations humaines »: IRFRH). Un prim colocviu este organizat la UNESCO în mai 1961 și un al doilea în februarie 1964. În urma mai multor studii efectuate la Noisy-le-Grand Jean Labbens. « La condition sous-prolétarienne, l'héritage du passé », Bureau de recherches sociales, Paris, 1965. Jean Labbens. « Le Quart-Monde. La pauvreté dans la société industrielle : étude sur le sous-prolétariat français dans la région parisienne », Éditions Science et Service, Pierrelaye, 1969., cu ajutorul familiilor, sociologul francez Jean Labbens (1921-2005) Henri Mendras (1981) « Labbens Jean, Sociologie de la pauvreté, le tiers-monde et le quart-monde », Revue française de sociologie, Volume 22, Numéro 4, pp. 647-649. , invitat în tabără, a constatat că, în țările industrializate, o parte a populației rămâne în sărăcie extremă, în ciuda creșterii economice. Puțin câte puțin, se dezvoltă de asemenea o corespondență internațională, prin crearea legăturii cu persoane izolate, angajate în întreaga lume, alături de familiile aflate în sărăcie extremă. Aceasta este nașterea forumului permanent „Sărăcia extremă în lume” (în franceză « Extrême pauvreté dans le monde »), de grupuri de prieteni.
Confruntat cu suferința locuitorilor acestei tabere de oameni fără adăpost, confruntat cu răspunsurile de urgență ale societății, care nu au fost niciodată urmate de soluții reale, se pune problema unui angajament pentru o durată lungă; printre bărbații și femeile din toate categoriile sociale care vin să ajute, unii fac pasul să se angajeze pe termen lung. Un „voluntariat permanent” este creat.
În 1966, cu șase dintre primii voluntari Les principes de base du Mouvement ATD Quart Monde, „opțiunile de bază” ale asociației sunt redactate Options de base du Mouvement ATD Quart Monde. Textul începe cu cuvintele următoare:
O luptă terminologică Pentru a pune capăt termenilor insultători precum: „cazuri sociale”, „familii inadecvate”, „familii cu probleme”, care dau vina pe cei aflați în condiție de sărăcie extremă, termenii de „excluși” și „excluziune socială” au fost propuși în 1964 Jules Klanfer, « L'exclusion sociale : étude de la marginalité dans les sociétés occidentales », Cahiers science et service - ATD, vol. 2, Paris, 1965.. Următorul an, este propus termenul de „sub-proletariat”, care caracterizează o parte a populației care nu a beneficiat niciodată de drepturile obținute de proletari. Mai apoi, în 1968, Joseph Wresinski propune o expresie pentru speranță și demnitate: „Lumea a patra”, expresie care va reprezenta de acum înainte adunarea celor săraci și a celor care nu sunt săraci, dar angajați în același refuz al mizeriei.
În 1972, sunt descoperite la întâmplare, de un prieten al Mișcării, „Caiete ale ordinului al patrulea” (în franceză: « Cahiers du quatrième ordre »), publicate la 25 aprilie 1789, care vor situa expresia de „Lumea a patra” într-o perspectivă istorică Axelle Brodiez-Dolino, "De la connaissance à la reconnaissance : Wresinski et la lutte contre la pauvreté", Colloque de Cerisy, Centre culturel international de Cerisy-la-Salle, Franța, iunie 2017.. Titlul acestei cărți face ecou la organizația societății franceze, înainte de revoluția din 1789. Având în vedere faptul că la vremea respectivă societatea era împărțită – primul ordin fiind reprezentat de cler, al doilea de către nobilime, iar al treilea de către oamenii care nu sunt nici preoți, nici nobili, dar care îndeplinesc o activitate economică (adică agricultori, artizani și comercianți) – prin acest titlu, autorul, un nobil, milita pentru recunoașterea la nivel politic a unui al patrulea ordin: cei nevoiași, săraci, sau invalizi.
Evoluții Din 1973, întâlniri internaționale sunt organizate pentru a afirma, în mod public, voința celor din Lumea a patra de a fi ascultați, luați în considerare și, mai presus de toate, utili societății.
În cadrul asociației, unele dintre cele mai dezavantajate familii continuă să fie sursa noilor inițiative. Văzând la televizor taberele de refugiați, ei le spun voluntarilor: „Oriunde există suferință și mizerie, lumea a patra trebuie să fie prezentă”. Inspirați de această interpelare, niște echipe sunt înființate în țările în curs de dezvoltare ca răspuns la solicitările din partea unor prieteni sau instituții din diferite țări. La începutul secolului XXI, Mișcarea ATD Lumea a patra are echipe în 29 de țări și corespondenți în peste 100 de țări.
La 14 februarie 1988, Părintele Joseph Wresinski a murit în decursul unei ințervenții chirurgicale pe cord. După o slujbă în Catedrala Notre-Dame din capitala Franței, a fost înmormântat joi, 18 februarie 1988 Gabrielle Erpicum (1999). « Une spiritualité en héritage ». Revue Quart Monde, n° 171, Risquer l'emprunte de l'autre. (consultat pe 14 octombrie 2017) în Méry-sur-Oise, la centrul internațional al ATD Lumea a patra. În 1989, a fost creată de Alwine de Vos van Steenwijk Alwine de Vos Van Steenwijk (1993). "Une citoyenneté à risque : Les citoyens les plus pauvres agissent pour plus pauvres qu'eux", page 227., o Casă Joseph-Wresinski în Baillet-en-France, cu misiunea de a colecta publicațiile și scrierile sale și de a extinde cunoașterea mesajului său în întreaga lume. În 2005, este luată decizia de a păstra toate scrierile membrilor ATD Lumea a patra din întreaga lume în Baillet-en-France. În februarie 2007 este inaugurat Centrul internațional Joseph-Wresinski, după renovarea Casei Joseph-Wresinski și construirea unei noi clădiri. Scopul centrului este de a oferi surse pentru lucrarea de cunoaștere a populațiilor foarte sărace și de înțelegere a cauzelor sărăciei.