Eugene Luther Gore Vidal (n. Eugene Louis Vidal, ) a fost un scriitor american, cunoscut pentru umorul său cinic și epigramatic. Romanele și eseurile sale criticau normele sociale și sexuale percepute ca fiind motorul vieții americane. Vidal a fost profund implicat în politică și a candidat fără succes de două ori din partea Partidului Democrat, mai întâi în 1960 pentru Camera Reprezentanților a Statelor Unite (din partea statului New York), iar mai târziu, în 1982, pentru Senatul Statelor Unite (din partea statului California).
Nepot al senatorului american Thomas Gore, Vidal s-a născut într-o familie politică din clasa superioară. Eseurile sale politice și culturale au fost publicate în revistele The Nation, New Statesman, New York Review of Books și Esquire. În calitate de intelectual public, dezbaterile de actualitate ale lui Vidal pe teme de sex, politică și religie cu alți intelectuali și scriitori s-au transformat ocazional în conflicte cu personalități precum William F. Buckley Jr. și Norman Mailer.
În calitate de romancier, Vidal a explorat natura corupției în viața publică și privată. Stilul său narativ evoca epoca și locul în care se desfășurau poveștile, și contura psihologia personajelor sale.Murphy, Bruce. Benét's Reader's Encyclopedia (4th ed.). HarperCollins Publishers (1996), p. 1080. Al treilea său roman, Orașul și stâlpul (1948), care prezenta fără menajamente o relație homosexuală masculină, a ofensat sensibilitățile literare, politice și morale ale criticilor literari conservatori.Terry, C. V. New York Times Book Review, "The City and the Pillar", January 11, 1948, p. 22.
Romanul istoric al lui Vidal, Iulian (1964), recreează lumea lui Iulian Apostatul (r. 361–363 d.Hr.), împăratul roman care a încercat să restabilească politeismul roman pentru a contracara creștinismul.Hornblower, Simon & Spawforth, Editors. The Oxford Companion to Classical Civilization Oxford University Press (1998), pp. 383–384. Myra Breckinridge (1968) este o satiră socială care explorează caracterul mutabil al rolurilor de gen și al identității sexuale. Tinerețea Eugene Luther Vidal Jr. s-a născut la spitalul pentru cadeți al Academiei Militare a Statelor Unite de la West Point, New York, fiind singurul copil al lui Eugene Luther Vidal (1895–1969) și al Ninei S. Gore (1903–1978).Vidal, Gore, "West Point and the Third Loyalty ", The New York Review of Books, Volume 20, Number 16, October 18, 1973. Tatăl său era ofițer în armata americană și, la acea vreme, primul instructor de aeronautică al academiei. Ulterior, Vidal și-a simplificat numele, renunțând la primele două prenume, deoarece își dorea o identitate distinctivă, potrivită pentru un viitor scriitor sau lider politic. A fost botezat la Catedrala din Washington în credința episcopală, iar numele „Gore” i-a fost adăugat în onoarea bunicului său matern, senatorul Thomas Pryor Gore. Bătrânul, deși orb, a avut o influență majoră asupra lui Vidal, care îi citea cu voce tare și îl însoțea în activitățile politice.
Tatăl lui Vidal a ocupat funcții importante în domeniul aviației și a condus Biroul pentru Comerț Aerian în timpul administrației Roosevelt, fiind totodată un pionier și executiv în cadrul mai multor companii aeriene americane. El a avut, de asemenea, o relație apropiată cu aviatoarea Amelia Earhart."Aeronautics: $8,073.61", Time, September 28, 1931
Mama lui Vidal, Nina Gore, a fost o femeie mondenă care a avut o scurtă carieră în teatru și care, după divorțul de Eugene Vidal, s-a recăsătorit de mai multe ori. Printre relațiile sale s-a numărat o lungă aventură cu actorul Clark Gable.Vidal, Gore. Point to Point Navigation, New York: Doubleday, 2006, p. 135. Prin căsătoriile părinților, Vidal a ajuns să aibă numeroși frați vitregi și să fie legat, prin familia Auchincloss, inclusiv de Jacqueline Kennedy.
Vidal și-a petrecut copilăria la Washington, D.C., unde a urmat Sidwell Friends School și St. Albans School, iar mai târziu a studiat la Phillips Exeter Academy, unde a colaborat la ziarul școlii.Rutten, Tim. "'The Selected Essays of Gore Vidal' ", Los Angeles Times, June 18, 2008. Prima sa călătorie în Europa a avut loc în adolescență, când a vizitat Franța și Italia și a ajuns la Roma, oraș care avea să ocupe un loc important în imaginarul său literar. Odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, călătoria a fost întreruptă, iar pe drumul de întoarcere grupul s-a oprit în Marea Britanie, unde l-a întâlnit pe ambasadorul american Joe Kennedy (tatăl lui John F. Kennedy).Jay Parini, Every time a friend succeeds, something inside me dies: The Life of Gore Vidal (London: Little, Brown, 2015), pp. 27–28. ) În loc să urmeze o universitate, Vidal s-a înrolat în armata americană la șaptesprezece ani și a lucrat inițial ca funcționar în cadrul forțelor aeriene. Ulterior, a servit ca ofițer maritim pe o navă militară de transport staționată în Insulele Aleutine, însă problemele de sănătate provocate de hipotermie au dus la transferul său pe un post administrativ.Vidal, Gore. Williwaw, "Preface", p. 1.
Cariera literară Vidal și-a descris stilul literar ca fiind „să știi cine ești, ce vrei să spui și să nu-ți pese deloc”. Criticul cultural Harold Bloom a scris că Vidal credea că sexualitatea sa îi împiedicase recunoașterea deplină din partea comunității literare americane. Bloom a susținut că recunoașterea limitată se datora mai degrabă faptului că „cele mai bune opere de ficțiune” ale sale erau romane istorice, un subgen „care nu mai era eligibil pentru canonizare”. Ficțiune
Cariera literară a lui Vidal a început odată cu succesul romanului militar Williwaw (1946), inspirat de perioada în care acesta a servit în Detașamentul Portuar din Alaska, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.Vidal, Gore. The City and the Pillar and Seven Early Stories (NY: Random House), p. xiii. Al treilea său roman, Orașul și stâlpul (1948), a stârnit un val de indignare moralistă din cauza modului imparțial în care a prezentat un tânăr protagonist care își acceptă homosexualitatea. Romanul a fost dedicat lui „J. T.”; câteva decenii mai târziu, Vidal a confirmat că inițialele aparțineau colegului său de clasă de la St. Albans, James Trimble III, care a fost ucis în Bătălia de la Iwo Jima pe 1 martie 1945, și singura persoană pe care a iubit-o vreodată.Roberts, James. "The Legacy of Jimmy Trimble ", ESPN, March 14, 2002.Chalmers, Robert. "Gore Vidal: Literary feuds, his 'vicious' mother and rumours of a secret love child ", The Independent, May 25, 2008. Criticii au condamnat cu vehemență modul în care Vidal a prezentat homosexualitatea în roman, deoarece aceasta era considerată, la vremea aceea, ca fiind nenaturală și imorală. Vidal a afirmat că Orville Prescott de la New York Times a fost atât de ofensat de carte încât a refuzat să o recenzeze sau să permită altor critici să evalueze orice carte scrisă de acesta.Vidal, Gore. Point to Point Navigation (New York: Doubleday, 2006), 245 Vidal a povestit că, la publicare, un redactor de la E. P. Dutton i-a spus: „Nu vei fi iertat niciodată pentru această carte. Peste douăzeci de ani, vei fi încă atacat din cauza ei”. Astăzi, Vidal este adesea considerat unul dintre primii promotori ai eliberării sexuale.Décoration de l'écrivain Gore Vidal.
Sub pseudonimul „Edgar Box”, Vidal a scris romanele polițiste Death in the Fifth Position (1952), Death before Bedtime (1953) și Death Likes it Hot (1954), avându-l ca protagonist pe Peter Cutler Sargeant II, un publicist devenit detectiv particular. Romanul său satiric Messiah, care descrie ascensiunea unei noi religii nonteiste care ajunge să înlocuiască în mare măsură religiile avraamice, a fost publicat tot în 1954. Romanele semnate de Edgar Box s-au vândut bine și i-au asigurat lui Vidal, care se afla pe o listă neagră, un trai discret.The Boston Globe: Diane White, "Murder, He Wrote, Before Becoming a Man of Letters", 25 March 2011. Retrieved July 11, 2011Vidal, Gore. "Introduction to Death in the Fifth Position, in Edgar Box, Death in the Fifth Position (Vintage, 2011), pp. 5–6. Succesul l-a determinat să scrie și în alte genuri, inclusiv piesa de teatru Un candidat la președinție (1960) și piesa pentru TV Visit to a Small Planet (1957). Două dintre primele sale piese de televiziune au fost A Sense of Justice (1955) și Honor. De asemenea, a scris romanul de duzină Thieves Fall Out sub pseudonimul „Cameron Kay”, dar a refuzat ca acesta să fie reeditat sub numele său real.
În anii 1960, Vidal a publicat Iulian (1964), despre împăratul roman Iulian Apostatul (r. 361–363 d.Hr.), care a încercat să reinstaureze păgânismul politeist, considerând creștinismul o amenințare la adresa integrității culturale a Imperiului Roman; Washington, D.C. (1967), despre viața politică din timpul președinției lui Franklin D. Roosevelt (1933–1945); și Myra Breckinridge (1968), o satiră a industriei cinematografice americane, prezentată prin prisma unei școli de arte dramatice deținute de o femeie transsexuală, antieroina eponimă.
După publicarea pieselor Weekend (1968) și An Evening With Richard Nixon (1972) și a romanului Two Sisters: A Novel in the Form of a Memoir (1970), Vidal s-a concentrat pe eseuri și a dezvoltat două tipuri de ficțiune. Primul se referă la istoria americană, mai precis la natura politicii naționale. The New York Times, citându-l pe criticul Harold Bloom cu privire la aceste romane istorice, a afirmat că „imaginația lui Vidal privind politica americană este atât de puternică încât stârnește uimire”. Au format seria de șapte cărți Narratives of Empire: (i) Burr (1973), (ii) Lincoln (1984), (iii) 1876 (1976), (iv) Empire (1987), (v) Hollywood (1990), (vi) Washington, D.C. (1967) și (vii) The Golden Age (2000). Pe lângă istoria Statelor Unite, Vidal a explorat și analizat și istoria lumii antice, în special Epoca Axială (800–200 î.Hr.), în romanul Creație (1981).
Al doilea tip de ficțiune este satira de actualitate, precum Myron (1974), continuarea romanului Myra Breckinridge; Kalki (1978), despre sfârșitul lumii și plictiseala care decurge din acesta; Duluth (1983), o poveste despre un univers alternativ; Live from Golgotha (1992), despre aventurile lui Timotei, episcopul Efesului, în primele zile ale creștinismului; și The Smithsonian Institution (1998), o poveste despre călătoria în timp.
Nonficțiune În Statele Unite, Vidal este adesea considerat mai degrabă un eseist decât un romancier. Chiar și criticii literari care îi erau uneori ostili, precum Martin Amis, au scris: „Eseurile sunt domeniul în care excelează... [Vidal] este erudit, amuzant și are o clarviziune excepțională. Chiar și punctele sale oarbe sunt revelatoare.” El a scris adesea eseuri de critică despre literatura contemporană. Într-o analiză generală a ficțiunii postmoderne din 1976, publicată în The New York Review of Books, Vidal a criticat ceea ce el numea „romanul universitar”, opunând romanele scrise pentru a fi citite celor „scrise pentru a fi predate”. El a atribuit parțial ascensiunea „romanului universitar” — reprezentat de autori precum Thomas Pynchon, William H. Gass și alții — criticului francez Roland Barthes. Așa cum a susținut specialistul în literatură Ben Libman, Vidal îl asocia pe Barthes cu mișcarea Nouveau roman din Franța și, în Statele Unite, cu Susan Sontag, ale cărei sensibilități literare le respingea.