Childeric I () a fost din 457 sau 458 regele unui grup de franci salieni stabilit în jurul orașului Tournai. Numele său, alcătuit din elementele francice hild- „luptă” și -rīk „puternic”, este atestat sub forma latinizată Childericus. El este tatăl lui Clovis I.
Childeric I a fost primul rege din dinastia merovingiană a cărui filiație este clar atestată. Sursele literare și cercetările arheologice îl definesc atât ca rege al francilor, cât și ca guvernator roman al provinciei Gallia Belgica. El este exemplul tipic al unei elite france care a realizat fuziunea între culturile germano-romane și păgâne ale triburilor dunărene. Păgân fiind, Childeric a avut totuși avantajul de a fi singurul dintre regii barbari care nu era arian, ceea ce i-a atras atenția elitelor locale și a episcopatului. Mormântul său, descoperit în 1653, conținea arme precum o spatha (sabie cu lamă lată), o franciscă sau un seax. De asemenea, acolo au fost regăsite numeroase bijuterii din aur, precum și un paludamentum, mantia purtată de generalii romani.
Context Surse Prima sursă importantă care informează despre Childeric este Decem libri historiarum (în ), redactată de episcopul Gregor de Tours la sfârșitul secolului al VI-lea. Cu toate acestea, autorul retranscrie și încearcă să înțeleagă singur sursele pe care le are la dispoziție, cum ar fi Annales Andecavenses sau, cu siguranță, Vita sancti Remigii, scrisă înainte de el și pierdută astăzi.
Trei surse fundamentale și anterioare celei a lui Grigore de Tours evocă situația politică din nordul Galiei. Este vorba despre Cronica lui Hydatius, episcop de Chaves în Gallaecia, despre o cronică galo-romană din secolul al V-lea numită Cronica din 511 și despre Cronica lui Marius, episcop de Avenches.
Două alte surse completează informațiile: Vita sanctae Genovefae, care depune mărturie despre expediția lui Childeric asupra Parisului, și o scrisoare scrisă de episcopul Remi de Reims către Clovis, care oferă informații despre tatăl său. Deși aceste surse sunt limitate, descoperirea mormântului său în 1653 și studiul inventarului asociat constituie surse arheologice complementare excelente.
Evoluția geopolitică în Galia septentrională în secolul al V-lea
Înainte de urcarea pe tron a lui Childeric, francii salieni erau stabiliți încă din 342 ca foederati în interiorul Imperiului Roman, în nordul Galiei, în Toxandria, între mlaștinile de pe Meuse, la nord de actualul oraș Maastricht, și pădurea Carbonaria. La începutul secolului al V-lea, ei erau conduși de Clodion. Odată cu slăbirea Imperiului Roman, aceștia au încercat să-și extindă dominația asupra câmpiilor Flandrei și a malurilor râului Escaut în jurul anilor 430–435, iar apoi către valea Somme. Cu toate acestea, Aetius i-a oprit în 448 și a încheiat o înțelegere cu ei, confirmându-le anexiunile de la Tournai, Arras și Cambrai. Regele aflat în fruntea lor a devenit un oficiu roman la conducerea trupelor foederate din sector, care constituiau un pilon al apărării romane. Surse literare neatestate îi menționează pe Clodio în fruntea francilor salieni, apoi pe Merovech și Childeric, însă relațiile de filiație nu sunt dovedite. Alte două căpetenii france existau în paralel: un regat la Cambrai și un altul la Tongeren. Prima lor acțiune decisivă în apărarea Imperiului Roman s-a înscris în sprijinul acordat lui Aetius în lupta împotriva lui Attila în 451.
La moartea lui Aetius și în timpul domniei lui Childeric, un general numit Aegidius a comandat armata romană în bazinul parizian în anii 456–464. Un alt militar, contele Paul, pare să fi fost activ înprejurimile Loarei, în zona orașului Angers. Între timp, începând cu Theodoric al II-lea (453–466), regatul vizigot din Toulouse a devenit prima putere din Europa Occidentală. Sub domnia fratelui său Euric, începând din 466, acesta s-a transformat într-un adevărat stat suveran. Cucerirea s-a dovedit necesară, iar Euric a dus o politică de expansiune. Forțele sale au ajuns în valea Loarei și s-au străduit să controleze Tours. În acest context, Childeric a jucat un rol major în ultimele succese obținute împotriva saxonilor, a vizigoților și a alemanilor, sprijinind garnizoanele romane care rezistau. Francii salieni au reușit astfel să pună frâu expansionismului got în luptă, ajutându-l pe Egidiu împotriva saxonilor și a vizigoților pe Loara în 463–464 și în Bătălia de la Orléans din 463. Ei au participat, de asemenea, la luptele împotriva vizigoților la Tours alături de contele Paul, care se pare că a murit ulterior în 469 la asediul orașului Angers, luptând de data aceasta împotriva saxonilor. Însă alianța cu Childeric a fost compromisă. La moartea lui Egidiu în 464, fiul său Syagrius, care l-a înlocuit și s-a instalat la Soissons, începuse să se apropie de vizigoți, ceea ce a provocat blocada Parisului de către Childeric începând din 465. În jurul anului 469, regele britonilor Riothamus, amenințat de asemenea de saxoni și căruia împăratul Anthemius i-a cerut ajutorul, a fost învins de Euric la Bourges și apoi în bătălia de la Déols, fără ca Childeric să poată ajunge la el. Orașul Tours a căzut pentru un timp în mâinile lui Euric în 470, la fel ca Loches și Amboise, iar armata romană de întărire a fost bătută de Euric la Arles în 471. În 475, Clermont-Ferrand a fost cucerit la rândul său de vizigoți după un lung asediu, ceea ce l-a determinat pe noul împărat Iulius Nepos să recunoască independența Acvitaniei în schimbul evacuării Provenței și a provocat din partea lui Odoacru revendicări teritoriale în Italia care aveau să ducă la deposedarea ultimului împărat roman al Apusului în anul următo. Syagrius a refuzat atunci să-l recunoască pe Odoacru și s-a îndreptat spre Euric, în timp ce Childeric s-a aliat, dimpotrivă, cu cel dintâi. La moartea lui Childeric în jurul anului 481, fiul său Clovis I i-a luat locul și l-a combatut în mod deschis pe Syagrius, pe care l-a învins în cele din urmă la Soissons în 486.
Biografie „Viața tumultuoasă” a lui Childeric
Prima mențiune despre Childeric se află în anul 457, în Historia Francorum a lui Grigore de Tours. În acel an, Childeric, care dezonora femeile supușilor săi, și-a atras mânia poporului, care l-a detronat și l-a înlocuit cu Aegidius, magister militum al Galiei. El nu a putut decât să se refugieze în Turingia timp de opt ani, probabil începând din 451. Odată ajuns la regele Bisinus, a sedus-o pe soția gazdei sale, Basina. Apoi s-a întors în provincia sa odată ce s-a liniștit situația. Francii îi cereau din nou pe tron. Regele s-a căsătorit cu Basina care, între timp, își părăsise soțul pentru a se alătura regelui franc. Din această căsătorie s-a născut Clovis I.
Această parte a relatării lui Gregor de Tours pare să se asemene totuși cu relatările populare și legendare pe care acesta le amestecă în scrierile sale. Interpretarea ei într-o manieră istorică este delicată; cu toate acestea, numele Basin și Basina sunt frecvente în dinastia turingiană, iar uniunea dintre Childeric și Basina este incontestabilă.
Potrivit lui Georges Bordonove, fondul istoric al acestei legende ar fi mai simplu: Childeric a avut neînțelegeri cu Aegidius, noul magister militum. În calitate de reprezentant al împăratului, acesta a trebuit să limiteze pretențiile popoarelor vizigot, burgund și franc, impunându-le, de bună voie sau cu sila, suzeranitatea teoretică a imperiului. Când Gregor de Tours spune că francii și-au ales un nou rege, este posibil ca aceștia să se fi supus pur și simplu romanilor.
Administrator al Gallia Belgica Ca și mulți alți lideri barbari, dacă Childeric este franc, el acționează în primul rând pentru apărarea Imperiului Roman. Scrisoarea lui Remi de Reims către Clovis spune:
Această frază demonstrează clar că Childeric ocupă un loc cu adevărat important în societatea romană ca responsabil militar și civil al cel puțin unei provincii romane, Gallia Belgica. În scrisoare, nu se precizează nimic cu privire la o responsabilitate potențială asupra altor provincii. Reims, Tournai și Soissons fac parte din aceasta. General roman, el este înmormântat cu insignele corespunzătoare funcției sale: fibula cruciformă de aur găsită în mormântul său, o distincție primită cu siguranță de la un împărat, la fel ca paludamentum, mantia generalilor romani, care se observă pe imaginea inelului său cu sigiliu. Michel Rouche emite ipoteza conform căreia postul de guvernator al provinciei Gallia Belgica deținut de Childeric a fost recunoscut chiar de Aegidius.
Regele foederat și căpetenia francilor salieni Childeric I este o personalitate de anvergură. El este în același timp un rege foederat și căpetenia francilor salieni. Nu numai că preia controlul unei provincii romane, dar ia parte și la lupte care implică alte forțe romane, departe de bazele sale. Participă astfel la jocul politic al Romei prin intermediul bătăliilor sale din Galia sau chiar din Italia. De altfel, la întoarcerea sa din Turingia, se alătură „partidului roman”, sprijinind în mod activ operațiunile militare ale generalului Aegidius, cealaltă autoritate romană din nordul Galiei, și chiar revolta acestuia împotriva lui Ricimer.
Childeric și Aegidius, însoțiți de francii salieni, i-en sar în ajutor lui Majorian în jurul anului 458, ceea ce a contribuit la consolidarea relațiilor franco-romane din nordul Galiei. Childeric și francii săi reușesc, de asemenea, să-i expulzeze pe burgunzi din orașul Lyon pentru a se alătura lui Aegidius la Arles, după ce Majorian este recunoscut împărat.
Bătălia de la Orléans Cronica lui Hydatius, Cronica din 511 și cea a lui Marius Aventicensis evocă toate trei o bătălie în anul 463. Marius Aventicensis afirmat că bătălia a trebuit să se desfășoare lângă Orléans între Aegidius și vizigoți: Frederic, fratele regelui vizigot Euric, a fost ucis. Potrivit cronicii din 511, vizigoții au fost învinși de franci. Un secol mai târziu, Gregor de Tours indică faptul că „Childeric a purtat lupte” la Orléans. Citindu-și sursele, Gregor de Tours a dedus că, dacă francii erau prezenți în acel loc, Childeric trebuia neapărat să fie și el acolo, în calitate de căpetenie a francilor salieni.
La moartea lui Aegidius, în jurul anului 464, Childeric continuă să apere nordul Galiei în fruntea francilor salieni în numele Romei. Syagrius, fiul lui Aegidius, moștenește o parte din atribuțiile tatălui său în jurul orașelor Soissons, Senlis și Beauvais, întruchipând ultima autoritate pe deplin romană.
Lupta împotriva saxonilor: bătălia de la Angers (469) Cu sprijin roman și franc, contele roman Paul le declară război vizigoților. În 469, Odovacrius (Eadwacer sau Adovacrius) amenință orașul Angers împreună cu saxonii săi. Childeric sosește a doua zi și îl înfrânge. Contele Paul este ucis în timpul bătăliei, iar Childeric ia în stăpânire orașul. Unii comentatori au dedus de aici că Childeric lupta alături de contele Paul și că Childeric era aliatul romanilor. Totuși, Cronica lui Fredegar relatează că contele Paul fusese ucis de Childeric. Istoricii moderni combat această ipoteză, însă în această bătălie mai multe grupuri de romani luptă între ele, așa că această alianță nu este sigură. Apoi, luptele dintre romani și aliați, pe de o parte, și saxoni, pe de altă parte, continuă. Childeric cucerește insulele din josul Loarei, „care au fost luate și jefuite împreună cu o populație numeroasă pe care au ucis-o”. Rignomer, rudă a lui Childeric și frate al regelui din Cambrai, Ragnacair, a fost probabil instalat pentru a apăra Loara și estuarul acesteia pornind de la Le Mans. În 469, britanii regelui Riothamus (Ambrosius Aurelianus, potrivit lui Léon Fleuriot) debarcă în josul Loarei cu o trupă estimată la douăsprezece mii de oameni, pentru a-l ajuta pe împăratul Anthemius. Însă Euric, care îi înfrânge în bătălia de la Déols după două zile de luptă, îi împiedică să se alăture armatei imperiale. Supraviețuitorii britani se refugiază în regatele burgunde, iar Euric cucerește orașul Tours.
Asediul Parisului (476–486); relațiile sale cu Genoveva