Armillaria ostoyae (Henri Romagnesi, 1970 ex Herink, 1973) sin. Armillaria solidipes Charles Horton Peck, 1900) din încrengătura Basidiomycota în familia Physalacriaceae și de genul Armillaria,Mycobank este o ciupercă comestibilă, saprofită, dar în primul rând parazitară, denumită în popor ciupercă de miereDenumire RO 1 sau ciuperca uriașă.Denumire RO 2 Se dezvoltă și în România, Basarabia precum Bucovina de Nord în tufe cu multe exemplare, pe trunchiuri aflați în putrefacție ori copaci vii, numai prin păduri deconifere în special pe jneapăni, dar și pe molizi, unde produce o distrugere frapantă și pricinuiește importante pagube, provocând putregaiul alb al lemnului. Specia se poate găsii din (mai) iunie până în noiembrie (decembrie).Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 24-25, ISBN 88-85013-25-2Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
Oameni de știință au descoperit în pădurea în est de (statul Oregon, SUA) o Armillaria ostoyae uriașă (foarte apropiat înrudită cu Armillaria mellea, pentru mai mulți savanți între alții Claude Casimir Gillet sau Bruno Cetto numai variația Armillaria obscuraBruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 24-25, ISBN 88-85013-25-2), răspândită peste 900 de hectare, cu o greutate de aproximativ 600 de tone și o vârstă de 2.400 de ani. Ea reprezintă cel mai mare organism cunoscut din lume.Welt N24Craig L. Schmitt, Michael L. Tatum: „The Malheur National Forest. Location of the World’s Largest Living Organism - The Humongous Fungus”, United States Department of Agriculture, 2008 Soiul este și în Europa cel mai mare organism cunoscut.
Istoric thumb|left|90px|Ch. H. Peck Specia a fost descrisă pentru prima dată de savantul englez James Bolton în volumul 4 al lucrării sale An History of Fungusses, Growing about Halifax din 1791.James Bolton: „An History of Fungusses, Growing about Halifax”, vol. 4 (suplement)m Ediția autorului, Huddersfield 1791, tab. 140
Specia a fost apoi cunoscută pentru mult timp sub taxonul Armillariella ostoyae Romagn., redenumită în Armillaria ostoyae de micologul ceh Josef Herink (1915-1999) în 1973, până când o publicație din 2008 a arătat că specia a fost descrisă sub denumirea Armillaria solidipes de Charles Horton Peck (1833-1917) deja în 1900, cu mult înainte ca Henri Romagnesi să o descrie în 1970. Pe urmă, o propunere privind conservarea numelui de Armillaria ostoyae a fost publicată în 2011 și a fost aprobată de Nomenclature Committee for Fungi (Comitetul de nomenclatură pentru ciuperci). H. H Burdsall,. T. J Volk: „Armillaria solidipes, an older name for the fungus called Armillaria ostoyae”, în jurnalul „North American Fungi”, vol. 3, nr. 7, 2008, p. 261-267 S. A Redhead,. J Bérubé, sia altii: „Proposal to conserve Armillariella ostoyae (Armillaria ostoyae) against Agaricus obscurus, Agaricus occultans, and Armillaria solidipes (Basidiomycota)”, în jurnalul „Taxon” nr. 60 (6), p. 1770–1771
Taxonul Armillariella polymyces, propus de micologii germani Rolf Singer și Heinz Clémençon în 1973 poate fi neglijat.
Descriere thumb|left|160px|Schaeff: A. obscura Pălăria: are un diametru de 4-12 (20) cm, este cărnoasă, la început emisferică, apoi convexă, pentru mult timp cu marginea răsucită în jos, aplatizând odată cu vârsta, atunci adesea ceva adâncită, rar cu un gurgui mic central și de culoare mai închisă în mijloc. Cuticula este netedă, mată și uscată, fiind de culoare foarte variată care tinde de la gri-albicios, peste ocru-bej, până la brun-roșcat sau brun închis, ce depinde de specia arboricolă pe seama căreia trăiește. În urma vălului parțial, suprafața ei este presărată cu mulți solzi mici, ascuțiți, brun-negricioși care se concentrează spre zona centrală. Acești negi sunt destul de trecători, astfel exemplare bătrâne sunt adesea goale, dar, de asemenea ciuperci tinere pot să piardă solzii după o ploaie puternică. Lamelele: sunt subțiri, inegale, stând dens, fiind la început albe, slab ondulate și acoperite pentru scurt timp de vălul alb parțial, ca să devină apoi din ce în ce mai maronii. Piciorul: este relativ lung și zvelt cu o înălțime de 5-12 (15) cm și o lățime de 1-2,5 cm, fiind canelat sau flocos, fibros, elastic, rar ușor curbat, plin pe interior, câteodată și ușor bulbos la bază. Coloritul este albicios în partea superioară și mai închis cu tonuri maronii spre bază, în vârstă brun. Tulpina are un inel alb, bătător la ochi, pielos și striat, durabil, imobil precum atârnat în jos fiind foarte apropiat de pălărie. Carnea: este albicioasă și nu se colorează după tăiere, fiind în pălărie fermă iar în picior tare și fibroasă. Mirosul este ca de ciuperci, gustul ceva acrișor și rășinos, astfel puțin astringent. Ciuperci ingerate crud sau exemplare bătrâne provoacă intoxicații gastrointestinale grave. Caracteristici microscopice: Sporii sunt rotunjori până ovoidali, granulat umpluți, hialini (translucizi) și neamilozi cu o mărime de 6–9,5 × 5,5–7 microni. Pulberea lor este albă.
Confuzii Armillaria ostoyae poate fi confundată cu alte soiuri ale genului Armillaria, ca de exemplu cu gemenii ei Armillaria mellea (comestibilă)Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 158-159, ISBN 3-405-12116-7 sau Armillaria tabescens (comestibilă),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 334-335, ISBN 3-405-12116-7 respectiv alte specii crescătoare pe lemn atrofiat ca de exemplu cu letala Galerina marginata,Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 160, ISBN 3-426-00312-0 otrăvitoarele Hypholoma fasciculare,Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 318-319, ISBN 978-3-440-14530-2 'Hypholoma lateritium sin. Hypholoma sublateritiumBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 180-181, ISBN 3-405-11774-7 sau Hypholoma marginatum,Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 355, ISBN 3-85502-0450 cu Pholiota squarrosa (de comestibilitate restrânsă)Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 104-105, ISBN 3-405-12081-0 și Stropharia aurantiaca (necomestibil).Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 84-85, ISBN 88-85013-37-6 ori cu comestibilele și delicioasele Hypholoma capnoides,Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 350, ISBN 3-85502-0450 și Kuehneromyces mutabilis, sin. Galerina mutabilis ori Pholiota mutabilis (gheba ciobanilor),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 186-187, ISBN 3-405-11774-7 dar în anumite circumstanțe și cu Inocybe dulcamara (otrăvitoare),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 242-243 - 1, ISBN 3-405-12116-7 sau Inocybe dulcamara (otrăvitoare),Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 242-243 - 1, ISBN 3-405-12116-7 sau Inocybe lanuginosa (otrăvitoare, posibil letală).Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263, ISBN 88-85013-25-2
Specii asemănătoare
Valorificare Armillaria ostoyae nu sunt ciuperci chiar astfel de gustoase și delicioase ca ghebele cu inel, gustul fiind ceva rășinos. La ele trebuie dat de asemenea atenție privind comestibilitatea: Ciupercile sunt toxice ingerate crud, nu fierte lung destul sau bătrâne. Piciorul nu se folosește, fiind tare și fibros. Bureții tineri se potrivesc, datorită mirosului aromatic excelent, mereu bine fierți sau prăjiți, într-o supă de cartofi, pentru mâncăruri cu miel/oaie/batal sau vânat (căprioară, cerb).Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 40-44 sau ca adăugare la cartofi prăjiți cu slănină.Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 140-141, ISBN 3-453-40334-7 Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă) sau, după preparare, conservate în ulei sau oțet.Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 101-103
Note
Bibliografie Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4 H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981 Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450 Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1 Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983 Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8 Craig L. Schmitt, Michael L. Tatum: „The Malheur National Forest: Location of the World’s Largest Living Organism - The Humongous Fungus”, United States Department of Agriculture, 2008
Legături externe
Ghebe de miere, film
Categorie:Armillaria Categorie:Ciuperci comestibile Categorie:Ciuperci parazite Categorie:Ciuperci saprofite Categorie:1791 în știință