miniatura|Un polițist guatemalez amenință un suspect cu o armă în timpul unui control de securitate. Datorită monopolului asupra violenței deținut de stat, polițistul are dreptul, potrivit legii, să folosească forța și amenințarea cu forța, în condiții rezonabile, iar suspectul nu are dreptul de a se opune.Monopolul de stat asupra utilizării forței (în ) în teoria politică generală, se referă la dreptul exclusiv al organelor statului de a exercita sau legitima forța fizică (coerciție directă).

Sociologul Max Weber a reliefat termenul „juridic” în conferința sa din 1919 „Politica ca vocație”. Totuși, monopolul statului asupra utilizării legitime a forței – ca o consecință a suveranității statului – apăruse deja în lucrările lui Jean Bodin în tratatul său „Șase cărți despre Commonwealth” (1576) și în „Leviathanul” lui Thomas Hobbes (1651).

Ideea monopolului asupra utilizării legitime a forței impune ca membrii unei comunități să se abțină de la exercitarea violenței (de exemplu prin aplicarea unei „justiții proprii”). Membrii comunității se abțin de la a impune drepturi și revendicări reale sau percepute prin utilizarea individuală a coerciției. În Germania, articolul 20 din Constituție prevede: „Toată autoritatea statului emană de la popor”, transferând astfel protecția și asigurarea respectării drepturilor membrilor societății în întregime către ramura judiciară și cea executivă a statului, și anume instanțele judecătorești, poliția și administrația. Acestea, la rândul lor, sunt obligate să respecte legea adoptată de legislativ într-un stat constituțional democratic.

Monopolul statului asupra utilizării forței a înlocuit formele anterioare de soluționare a conflictelor, ca duelurile și răzbunările sângeroase, ca mijloc de aplicare a legii. Wilhelm von Humboldt scria în 1792: „Căci în discordie, luptele apar din lupte. Insulta cere răzbunare, iar răzbunarea este o nouă insultă. Prin urmare, trebuie să recurgi la o formă de răzbunare care nu permite alte răzbunări - și aceasta este pedeapsa statului.”

În forma sa ideală, monopolul statului asupra utilizării forței protejează cetățenii de atacurile altora, asigurându-se că ofițerii de aplicare a legii previn abuzul de violență al legii sau acțiunile arbitrare ale unor indivizi sau grupuri. Monopolul statului asupra utilizării forței reprezintă o condiție prealabilă crucială pentru o viață socială cât mai lipsită de teamă și este considerat un progres al civilizării.Peter Leßmann-Faust: Polizei und Politische Bildung., p. 68.

Sistemele juridice ale statelor democratice recunosc, de asemenea, excepții de la monopolul statului asupra utilizării forței. Acestea includ dreptul de a se apăra cu forța împotriva atacurilor ilegale curente (autoapărare, apărarea altora)Nikolaus Bosch: Die Bestimmung der Notwehrvoraussetzungen – Alles eine Frage der Perspektive? Juristische Ausbildung 2023, p. 410. și de a se proteja de alte pericole (în caz de necesitate).

Dezvoltarea monopolului statului asupra utilizării forței a început odată cu apariția statului însuși. Încă din Epoca modernă timpurie, statul s-a impus treptat în Europa ca unic deținător al puterii asupra altor forțe sociale. Scopul istoric a fost extinderea puterii monarhului. Această dezvoltare a fost alimentată de un nou concept al statului, care nu mai considera monarhul ales de puterea divină („unsul lui Dumnezeu”), ci mai degrabă o creație imaginară, substanță independentă a statului, ca deținător al monopolului asupra utilizării forței.Wolfgang Reinhard: Geschichte der Staatsgewalt., 1999. Acest proces a fost legat și de înlocuirea plăților în natură cu plăți monetare, centralizarea finanțelor statului și dezvoltarea monopolului statului asupra impozitării, toate acestea putând fi implementate doar pe baza unui monopol asupra utilizării forței.

Conform lui Norbert Elias, procesul de stabilire a monopolului violenței este însoțit de înlocuirea coerciției fizice și a amenințărilor (de exemplu, munca forțată, duelurile sângeroase, jaful la drumul mare, violența instinctivă) cu constrângeri economice și răspândirea unei economii monetare. În timp ce, conform lui Elias, societățile fără monopol al violenței sunt caracterizate printr-o diviziune redusă a muncii și a funcțiilor și lanțuri de acțiune scurte, conduse de instincte, lanțurile de acțiune din societățile cu un monopol stabil al violenței sunt mai lungi, iar dependențele funcționale mai mari. Aici, individul este protejat de șocul violenței fizice care îi pătrunde în viața de zi cu zi, dar trebuie să își suprime emoțiile și să ia în considerare aspectele pe termen lung ale acțiunilor sale („compulsia către gândirea pe termen lung”); adică, violența și, în special, reacțiile la violența individuală devin previzibile în cursul procesului de civilizare. În timp, pedepsele corporale sunt din ce în ce mai mult înlocuite cu amenzi sau închisoare.Norbert Elias: Über den Prozeß der Zivilisation. Soziogenetische und psychogenetische Untersuchungen., vol. 2., p. 336.

Note

Vezi și Concurența neloială

Bibliografie

Peter Leßmann-Faust: Polizei und Politische Bildung., Editura „Verlag für Sozialwissenschaften”, Wiesbaden, 2008, p. 68, . Norbert Elias: Über den Prozeß der Zivilisation. Soziogenetische und psychogenetische Untersuchungen., vol. 2: Wandlungen der Gesellschaft. Entwurf zu einer Theorie der Zivilisation., Editura Suhrkamp, Frankfurt pe Main, 2010.

Categorie:Max Weber Categorie:Stat Categorie:Filozofie politică Categorie:Termeni politici