În lingvistică, morfofonologia este o ramură al cărei domeniu este o zonă de interferență a morfologiei cu fonologia. Studiază factorii fonologici care afectează morfemele sau, în mod corespunzător, factorii gramaticali care afectează fonemeleCrystal 2008, p. 315.. În acest domeniu intră alcătuirea fonologică a morfemelor, diferențele fonologice dintre variantele morfemelor și schimbările fonologice din zona de contact a două morfemeBokor 2007, p. 260–261..
Fenomene morfofonologice
Fenomenele morfofonologice dau naștere la o categorie de alomorfe, adică la variante morfofonologice. Pot avea alomorfe fonologice atât rădăcinile, cât și afixele.
În rădăcini
În interiorul morfemelor rădăcină pot avea loc alternanțe vocalice sau/și consonantice. Pe de o parte există alternanțe independente, adică neasociate cu adăugarea vreunui afix, care exprimă prin ele însele categorii gramaticale. Sunt specifice mai ales limbilor flexionare, fenomenul numindu-se flexiune internă. Pe de altă parte există alternanțe asociate cu adăugare de afix, unele putând fi provocate chiar de acesta.
Alternanțele independente sunt frecvente în limbile semitice, de exemplu în arabă: kitab „carte” ~ katib „scrib, scriitor”Sala 1981, p. 21.. Există și în unele limbi indoeuropene, dar ca neregularități: sing „a cânta” ~ sang (trecut simplu) ~ sung (participiu trecut) ~ song „cântec”Crystal 2008, pp. 216., foot „picior” ~ feet „picioare”Bussmann 1998, p. 770.; il/elle peut „(el/ea) poate” ~ il/elle put „(el/ea) putu”, il/elle sait „(el/ea) știe” ~ il/elle sut „(el/ea) știu”Fiodorov 2008, pp. 25–26.; hace „face” ~ hice „(eu) am făcut”Kattán-Ibarra – Pountain 2005, p. 429..
În limbile indoeuropene și în alte limbi sunt mai frecvente alternanțele asociate cu adăugare de afix, mai ales sufix.
În română existăConstantinescu-Dobridor 1980, pp. 28–29.: alternanțe vocalice: fată ~ fete, fac ~ făcut, negru ~ neagră, măr ~ meri, tânăr ~ tineri, scot ~ scoate; alternanțe consonantice: pot ~ poți, brad ~ brazi, urs ~ urși, plec ~ pleci ([k]/[t͡ʃ]), muscă ~ muște; alternanțe vocalice și consonantice concomitente: carte ~ cărți, toți ~ tuturor.
În alte limbi sunt de asemenea alternanțe ca în română, dar și alte feluri de alternanțe: alternanțe vocalice: facio „(eu) fac” ~ feci „făcui” ~ efficio „(eu) îndeplinesc”Dubois 2002, p. 30., Haus „casă” ~ Häuser „case” ~ Häuschen „căsuță”Bussmann 1998, p. 1240., répéter „a repeta” ~ il/elle répète „(el/ea) repetă”; alternanțe consonantice: neuf „nou” ~ neuve „nouă”, Srbija „Serbia” / srpski „sârbesc”Klajn 2005, p. 29.; alternanțe consoană ~ lipsă de sunet: ils/elles battent „ei/ele bat” ~ il/elle bat „el/ea bate”, étudiante „studentă” ~ étudiant „student” (t final nu se pronunță în aceste cuvinte)Fiodorov 2008, pp. 25–26.; alternanțe vocală ~ lipsă de sunet: bokor „tufă” ~ bokrok „tufe”Laczkó 2000, p. 42., borac „luptător” ~ borcu „luptătorului”Klajn 2005, p. 38.; alternanțe vocală ~ consoană: beo „alb” ~ bela „albă”, pepeo „cenușă” ~ pepela „al/a/ai/ale cenușii”Klajn 2005, p. 37.; alternanțe variantă lungă ~ variantă scurtă a aceleiași vocale: víz „apă” ~ vizek „ape”, agónia „agonie” ~ agonizál „agonizează”Siptár 2006, A magánhangzók (Vocalele)..
În sufixe
Uneori sufixul este cel care se adaptează fonologic la rădăcină. Este de exemplu cazul armoniei vocalice prezente în unele limbi, precum cele fino-ugrice (maghiara, finlandeza, estona etc.) și cele turcice (turcă, kazahă etc.)Dubois 2002, p. 230.. Principiul ei constă în existența unor variante de sufix diferite prin vocala lor, alese în funcție de categoria din care fac parte toate vocalele sau una din vocalele celorlalte morfeme ale cuvântului. De exemplu, în limbile maghiară, finlandeză și turcă, categoriile de vocale care se iau în seamă în primul rând sunt cele anterioare și cele posterioare, existând diverse reguli de armonizare, precum și excepții de la acestea. Exemple:
În maghiară, desinența cazului dativ, bunăoară, are variantele -nek (cu vocală anterioară) și -nak (cu vocală posterioară). Prima se poate adăuga unui cuvânt ca ember „om”, dând embernek „omului”, a doua unui cuvânt ca anya „mamă”, rezultând anyának „mamei”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul armonie vocalică..
În finlandeză, un exemplu de aplicare a regulii armoniei vocalice este cu desinența care corespunde prepoziției „în” din română. Aceasta are variantele -ssä (cu vocală anterioară) și -ssa (cu vocală posterioară), prin urmare: metsä „pădure” → metsässä „în pădure”, talo „casă” → talossa „în casă”.
În turcă, pluralul, de pildă, formându-se cu sufixul având variantele -ler și -lar, cel al următoarelor cuvinte este: ev „casă” → evler „case”, at „cal” → atlar „cai”Bussmann 1998, p. 1277..
Un exemplu de fenomen morfofonologic la contactul dintre două morfeme este în maghiară asimilarea consoanei inițiale a sufixului -val/-vel corespunzător prepoziției „cu” din română, de către consoana finală a morfemului dinaintea sa: láb „picior” + -val → lábbal, kéz „mână” + -vel → kézzel, dal „cântec” + -val → dallal etc.
În limba engleză se produc de asemenea variante de sufixe în urma asimilării, nemarcate în scris, de pildăBussmann 1998, p. 772.: la forma de plural a unor substantive: /s/ (cats „pisici”) ~ /z/ (dogs „câine”) ~ /ɪz/ (horses „cai”); la forma de trecut simplu a unor verbe: /d/ (stayed „rămas”) ~ /t/ (heaped „îngrămădit”).
Referințe
Surse bibliografice
Bokor, József, Szóalaktan (Morfologia cuvintelor), A. Jászó, Anna (coord.), A magyar nyelv könyve (Cartea limbii maghiare), ediția a VIII-a, Budapesta, Trezor, 2007, ISBN 978-963-8144-19-5, pp. 254–292 (accesat la 26 mai 2018) Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 26 mai 2018) Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Mic dicționar de terminologie lingvistică, București, Albatros, 1980 Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (DTL) (accesat la 26 mai 2018) Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 10 noiembrie 2018) Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002 Fiodorov, V. A., Теоретическая фонетика французского языка. Учебно-методическое пособие для вузов (Fonetica teoretică a limbii franceze. Mijloc de învățământ pentru universități), Centrul de editare și imprimare al Universității de Stat din Voronej, 2008 (accesat la 10 decembrie 2022) Kattán-Ibarra, Juan și Pountain, Christopher J. Modern Spanish Grammar. A practical guide (Gramatică modernă a limbii spaniole. Ghid practic), ediția a II-a. Londra / New York, Routledge, 2003, ISBN 0-203-42831-5 (accesat la 26 mai 2018) Klajn, Ivan, Gramatika srpskog jezika (Gramatica limbii sârbe), Belgrad, Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, 2005, ISBN 86-17-13188-8 (accesat la 26 mai 2018) Laczkó, Krisztina, Alaktan (Morfologie), Keszler, Borbála (coord.) Magyar grammatika (Gramatică maghiară), Budapesta, Nemzeti Tankönyvkiadó, 2000, ISBN 978-963-19-5880-5, pp. 35–64. (accesat la 26 mai 2018) Sala, Marius și Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limbile lumii. Mică enciclopedie, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981 Siptár, Péter, 2. fejezet – Hangtan (Cap. 2 – Fonetică și fonologie), Kiefer, Ferenc (coord.) Magyar nyelv (Limba maghiară), Budapesta, Akadémiai Kiadó, 2006, ISBN 963-05-8324-0, p. 14-33 (accesat la 10 decembrie 2022)
Vezi și
Alternanță fonetică Fonologie Morfologie
Categorie:Lingvistică