Prima bătălie de la Schooneveld a avut loc la 7 iunie 1673 () între flota neerlandeză comandantă de Michiel de Ruyter și flota aliată anglo-franceză condusă de Prințul Rupert de Rin, în cadrul celui de-Al Treilea Război Anglo-Neerlandez (1672-1674), care făcea parte el însuși din Războiul Franco-Neerlandez (1672-1678). Această bătălie a fost urmată după numai o săptămână de A doua Bătălie de la Schooneveld și împreună cu ultima mare bătălie navală din anul 1673, Bătălia de la Texel din luna august, au salvat Provinciile Unite de o invazie marină anglo-franceză.
Context
Invazia armatei lui Ludovic al XIV-lea a fost oprită în Provinciile Unite de Bariera de Apă Neerlandeză, o inundare intenționată a unei mari suprafețe agricole din provinciile Utrecht și Olanda, între laguna Zuiderzee și fluviul Rin. În timpul iernii încercarea armatei franceze de a trece bariera înghețată a fost oprită prin eforturile trupelor de marinari pe schiuri comandate de amirali ai flotei neerlandeze. Prin urmare, pentru anul 1673 aliații anglo-francezi au întocmit planurile unei invazii pe calea mării în provinciile maritime Olanda și Zeelanda, ocolind astfel Bariera de Apă.
Michiel de Ruyter a fost numit în februarie 1673 Locotenent-Amiral-General al flotei neerlandeze și a plănuit să blocheze grosul flotei engleze pe Tamisa scufundând nave cu balast în cele mai înguste canale, pentru ca apoi să se ocupe la discreție de restul escadrelor engleze. Flota neerlandeză fusese între timp slăbită de recrutarea unei treimi din echipaje în armata de uscat și de absența navelor Amiralității din Friesland, provincie care a fost invadată de Prințul Episcop de Münster și care își deviase toate resursele pentru apărarea pe uscat.
La începutul lunii mai 1673 De Ruyter a ridicat ancora și s-a îndreptat spre Tamisa cu o flotă alcătuită doar din 31 nave de linie, 12 fregate, 18 nave incendiare și alte nave auxiliare, alături de 8 nave comerciale umplute cu balast. Amiralitatea din Friesland nu a trimis nici o navă, cea din Zeeland a reușit să pregătească doar câteva nave la timp, majoritatea navelor neerlandeze aparținând celor trei Amiralități din provincia Olanda (Maas, Amsterdam și Noorder Quarter).
Dar englezii au ieșit în larg cu forțe superioare chiar înainte de executarea acestei operațiuni iar De Ruyter s-a retras la 15 mai la ancorajul de la Schooneveld, apele costiere pline de bancuri de la gura fluviului Schelde, lângă insula Walcheren, pentru a îi împiedica pe aliați să creeze o superioritate navală necesară transportării și debarcării forței de 10.000 de soldați care se adunau la Yarmouth.
Bazinul Schooneveld se afla între două bancuri de nisip din largul coastelor Flandrei și Zeelandei, la 15 mile nautice Vest de portul neerlandez Vlissingen și Insula Walcheren, oferind o cale liberă spre estuarele fluviilor Schelde și Maas. Cu adâncimi de peste 5 stânjeni, Schooneveld oferea un bun loc de ancorat și de asemenea o poziție optimă pentru a supraveghea gurile Tamisei și strâmtoarea Dover. Vânturile predominante dinspre Sud-Vest ofereau posibilitatea flotei de a se deplasa rapid spre Nord de-a lungul coastei Olandei. Schooneveld a fost folosit în toate războiele Republicii ca principalul ancoraj și punct de concentrare al flotei neerlandeze. În Anglia și Franța era cunoscut ca “gaura lui De Ruyter” sau ca “fortul dintre bancuri” al lui. În august 1666 De Ruyter salvase flota neerlandeză după Bătălia de Două Zile retrăgându-se la Schooneveld iar în iunie 1667 folosise acest ancoraj ca punct de plecare al Expediției de la Medway.
Una din caracteristicile atractive ale bazinului Schooneveld era inconstanța, bancurile și malurile continuând să se miște mereu. Hărțile contemporane erau foarte imprecise și doar neerlandezii, care navigau mereu în zonă, cunoșteau poziția exactă a bancurilor mișcătoare. Inamicii considerau Schooneveld ca fiind foarte înșelător și probabil că exagerau pericolele din el, ceea ce îl făcea și mai atractiv pentru De Ruyter.
La 12 mai Prințul Rupert a ridicat ancora de la Nore cu aproximativ 40 nave de linie iar la 20 mai a trecut la Vest de Dungeness făcând joncțiunea cu escadra franceză a Contelui d’Estrées de 27 nave de linie și cu alte 5 nave engleze din Portsmouth la 26 mai. În aceiași zi regele Carol al II-lea și fratele său, Ducele de York, au vizitat flota anglo-franceză la Rye iar Consiliul de Război a decis să atace flota neerlandeză aflată la Schooneveld. La 31 mai Rupert a raliat navele nou echipate pe Tamisa iar la 1 iunie a ridicat ancora îndreptându-se spre coasta neerlandeză. La 2 iunie a ancorat la 9 mile Sud-Vest de flota lui De Ruyter.
Între timp la Schooneveld De Ruyter a fost raliat de Tromp și alte nave ale Amiralităților din Amsterdam și Noorder Quartier. Cornelis Tromp și De Ruyter, fiind certați încă din 1666 din Bătălia de Două Zile, au fost împăcați sub presiunea Prințului de Orania iar cel dintâi a fost restaurat în funcția de Locotenent-Amiral de Amsterdam. La 30 mai delegații stadhouderului și ai Statelor-Generale au venit la bordul navei amiral a lui De Ruyter, De Zeven Provinciën (“Cele Șapte Provincii”). De Ruyter a citit căpitanilor săi adunați într-un Sfat de Război un mesaj de la stadhouder, informându-i că erau nu numai campionii țării lor ci ai întregii Creștinătăți și că pentru orice laș “porturile Provinciilor Unite vor fi cele mai puțin sigure pentru că nu vor scăpa de mâna severă a Justiției, nici de blestemul și ura compatrioților lor”. De asemenea a fost adoptat planul de a rămâne la Schooneveld până când inamicul ori va ataca ori va încerca desantul, în ambele cazuri urmând să contraatace cu cea mai mare vigoare.
La 1 iunie flota neerlandeză a ridicat velele și a exersat toată ziua. După terminarea manevrelor, comandatul-șef și ofițerii amirali au fost oaspeții lui Tromp pe nava sa amiral, Gouden Leeuw (“Leul de Aur”). În timpul mesei au sosit primele rapoarte despre apropierea flotei anglo-franceze. "Războiul naval de-a lungul veacurilor", Vol.II "Epoca navelor cu vele și a artileriei cu ghiulele", Partea I (până în anul 1713), Nicolae Koslinski, Editura ARA - București, 1996. Pag.79-81 Desfășurarea bătăliei
Flota aliată anglo-franceză cuprindea 76 nave de linie cu 4.812 tunuri și 10 fregate, plus alte nave auxiliare totalizând peste 130 vele. Comanda supremă o deținea Prințul Rupert al cărui steag flutura la bordul noului Royal Charles (100 tunuri) în cadrul Escadrei Roșii amplasată în avangarda flotei. Navele franceze formau Escadra Albă în centru, contele d’Estrées având steagul pe Reine (104 tunuri) în timp ce restul navelor engleze erau grupate în Escadra Albastră în ariergardă sub comanda lui Sir Edward Spragge, pe Royal Prince (100 tunuri).
Flota neerlandeză era alcătuită doar din 52 nave de line cu 3.171 tunuri și 12 fregate, împreună cu navele auxiliare atingând aproximativ 100 de vele. Și ea era împărțită în trei escadre comandate de Cornelis Tromp pe Gouden Leeuw (82 tunuri) în avangardă, Aert Jansse van Nes pe Eendracht (72 tunuri) sub supravegherea directă a lui Michiel de Ruyter pe Zeven Provincien (80 tunuri) în centru și de Adriaen Banckert pe Walcheren (70 tunuri) în ariergardă. Datorită marii inferiorități numerice de 2 la 3, flota neerlandeză a fost botezază Kleen hoopken (Mica speranță).
Deoarece amiralii anglo-francezi credeau că De Ruyter nu va primi lupta și va fugi la Vlissingen sau la Hellevoetsluis, au hotărât să trimită înainte o escadră de nave mai ușoare pentru a împiedica retragerea flotei neerlandeze și a o încetini până puteau sosi navele mai grele. Această escadră cuprindea aproximativ 30 nave selectate din fiecare escadră aliată care puteau manevra mai ușor peste bancuri.
La 2 iunie Rupert a considerat că a așteptat destul și a început să se apropie de flota neerlandeză dar vântul a căzut brusc și ambele flote au ancorat din nou. Spre seară a izbucnit o furtună puternică cu vânturi dinspre Sud-Vest și a durat patru zile.
La 7 iunie vremea s-a îmbunătățit și cu vântul suflând dinspre Nord-Vest Prințul Rupert a ordonat atacul, corpul special de nave ușoare deschizând calea la aproximativ o milă înaintea Escadrei Roșii. De Ruyter i-a surprins pe aliați prin acceptarea luptei în locul retragerii spre Vlissingen. Cu escadra sa aflată puțin mai în vânt, Tromp a format o linie la babord de escadra lui De Ruyter iar Banckert venea la urmă. Reacția lui De Ruyter nu a fost prevăzută de Rupert care nu a mai putut chema înapoi navele detașate avansat. Majoritatea acestora au intrat în luptă împotriva escadrei lui Tromp, care a fost atacat și de Escadra Roșie a lui Rupert. Însă toată această superioritate numerică a anglo-francezilor în avangardă a creat mai multă confuzie decât avantaj, multe dintre navele aliate avansate intrând în luptă dezordonat și neputând să tragă cu tunurile din cauza altora care le blocau calea.
Lupta a început de la distanță lungă pe la ora 13:00, deși pare ciudat că a fost nevoie de atât de mult timp să fie străbătute cele vreo 9 mile sau mai puține care separau cele două flote. Neerlandezilor li s-au părut că aliații au adoptat o formație în semilună, dar asta se datora probabil faptului că Rupert și Spragge s-au apropiat mai repede decât d’Estrées în centru. Oricum, cu De Ruyter oarecum sub vânt față de Tromp și cu Banckert puțin sub vânt și el față de centru, abia la ora 14:00 sau mai târziu lupta s-a generalizat.
Tromp a trebuit să îl înfrunte pe Rupert și grosul navelor detașate, în timp ce la celălalt capăt al liniei De Grancey și restul celei de-a treia divizii franceze împreună cu câteva nave aparținând diviziei lui d’Estrées însuși, în loc să atace navele din coada escadrei lui De Ruyter, s-au apropiat de primele nave din escadra lui Banckert, lăsând astfel doar vreo duzină de nave inamice pentru a fi atacate de Escadra Albastră, dar în același timp reducând numărul navelor franceze opunându-i-se lui De Ruyter la nu mai mult de 10-12 împotriva a 18 neerlandeze.
Avangarda neerlandeză nu a mai putut câștiga avantajul vântului în fața lui Rupert și s-a angajat într-o luptă în mișcare spre Nord-Est împotriva Escadrei Roșii și a avangardei speciale aliate. Timp de 2 ore Tromp a ținut piept cu 15 nave de linie celor aproape 40 aliate pe măsură ce se apropiau de bancurile aflate la Nord-Vest de insula Walcheren. La capătul liniei vice-amiralul Schram pe Pacificatie a fost ucis iar unul dintre secunzii săi, Jupiter, a fost abordată și capturată de Royal Katherine, dar abandonată pentru că părea să fie pe cale de a se scufunda. Tromp pe Gouden Leeuw s-a angajat cu Rupert pe Royal Charles și a ieșit surprinzător de întreg din duel, deoarece nava amiral engleză s-a dovedit a fi prea instabilă pentru a folosi tunurile de pe puntea inferioară din bordul de sub vânt. Locul ei a fost luat de nava franceză Conquérant care, deși a suferit multe pierderi iar căpitanul ei, Tivas, a fost ucis, a reușit să dezafecteze nava neerlandeză suficient ca Tromp să își mute steagul pe Prins te Paard.