Mehmed al VI-lea (în sau وحيد الدين Vahideddin, în ), care este, de asemenea, cunoscut ca Șahbaba (între care rudele sale) () a fost cel de-al 36-lea și ultimul sultan al Imperiului Otoman, domnind între 1918 și 1922. Fratele lui Mehmed V, el a aderat la tron ca cel mai mare membru de sex masculin al Casei lui Osman după sinuciderea lui Abdullaziz, Șehzade Yusuf Izzeddin, moștenitor al tronului. El a fost încins cu Sabia lui Osman la 4 iulie 1918, ca cel de-al treizeci și șaselea padișah. Tatăl său a fost Sultan Abdulmecid I și mama a fost Gülüstü Hanım (1830 - 1865), o etnie abhaziană, fiica lui Tahir Bey Çaçba și soția sa Afișe Lakerba, numită inițial Fatma Çaçba. Mehmed a abdicat când sultanatul otoman a fost înlăturat în 1922.
Domnia Primul război mondial a fost un dezastru pentru Imperiul Otoman. Forțele britanice și aliate au cucerit Bagdad, Damasc și Ierusalim în timpul războiului și cea mai mare parte a Imperiului Otoman a fost împărțită între aliații europeni. La conferința de la San Remo din aprilie 1920, francezilor li sa acordat un mandat asupra Siriei, iar britanicilor li s-au acordat un acord asupra Palestinei și Mesopotamiei.
Mehmed va ignora opoziția puternică de acasă față de revendicările Antantei, venite în special din partea mișcării naționaliste a lui Mustafa Kemal Atatürk. La 10 august 1920, mișcarea lui Kemal este scoasă în afara legii, iar reprezentanții lui Mehmed au semnat Tratatul de la Sèvres, care a recunoscut schimbările teritoriale impuse și independența Regatului Hedjaz. Din acel moment, pe plan intern va începe un conflict puternic între kemaliști și administrația otomană, susținătorii Tratatului și britanici, care erau văzuți drept apărători ai sultanului și ai grecilor.J. B. Duroselle, Istoria relațiilor internaționale. 1919-1947. Vol I, traducerea de A. Airinei, editura Științelor Sociale și Politice, București, 2006, p. 26.
Naționaliștii turci au respins decontarea de către cei patru semnatari ai sultanului. Un nou guvern, Marea Adunare Națională a Turciei, sub conducerea lui Atatürk, a fost format la 23 aprilie 1920, la Ankara (cunoscută sub numele de Angora). Noul guvern a denunțat regula lui Mehmed VI și comanda lui Süleyman Șefik Pasha, care era responsabil de armata însărcinată să lupte împotriva războiului civil pentru imperiu (Kuvâ-i İnzibâtiyye), ca rezultat al elaborării unei constituții temporare.
Exil și moarte Marea Adunare Națională a Turciei a desființat sultanatul la 1 noiembrie 1922, iar Mehmed al VI-lea a fost expulzat din Constantinopol. Plecând la bordul vasului de război britanic Malaya, pe 17 noiembrie, a plecat în exil în Malta; Mehmed mai târziu a trăit pe Riviera italiană.
La 19 noiembrie 1922, primul văr și moștenitor al lui Mehmed, Abdülmecid Efendi, a fost ales Calif, devenind noul șef al Casei Imperiale a lui Osman ca Abdulmecid al II-lea, înainte ca Califatul să fie desființat de Marea Adunare Națională a Turciei în 1924.
Mehmed a murit la 16 mai 1926 în Sanremo, Italia, și a fost îngropat la Moscheea Tekkiye a lui Sultan Suleiman Magnificul din Damasc .
Note
Bibliografie Duroselle, J. B. Istoria relațiilor internaționale. 1919-1947. Vol I, traducerea de Airinei, A. editura Științelor Sociale și Politice, București, 2006.
Categorie:Nașteri în 1861 Categorie:Decese în 1926 Categorie:Sultani ai Imperiului Otoman