Eugen D. Relgis (citire inversă a numelui Eisig D. Sigler; prenumele, de asemenea, Eugenio, Eugène sau Eugene, numele de familie, de asemenea, Siegler sau Siegler Watchel; 22 mars. Eugen Relgis pe situl Ephéméride Anarchiste accesat la 10 martie 2011 ) a fost un scriitor român, filosof pacifist și militant anarhist, cunoscut ca un teoretician al umanitarismului. Dogma lui internaționalistă, cu ecouri distincte din iudaism și din morala evreiască, a fost stabilită mai întâi în timpul Primului Război Mondial, când Relgis a fost un obiector de conștiință. Inspirată de anarho-pacifism și de socialism, ea i-a creat lui Relgis un renume internațional și i-a adus sprijinul unor pacifiști celebri ca Romain Rolland, Stefan Zweig și Albert Einstein. Un alt aspect, mult mai controversat, al filozofiei lui Relgis a fost susținerea eugenismului, popular în vremea sa, care se axa pe sterilizarea obligatorie a „degeneraților”. Acestă ultimă concepție este susținută în mai multe eseuri și studii sociologice ale sale.
După un debut timpuriu în cadrul mișcării simboliste din România, Relgis a promovat literatura modernistă și poezia lui Tudor Arghezi, publicând mai multe articole în revistele literare și politice ale vremii. Operele sale poetice și de ficțiune oscilează între extremele expresionismului și didacticismului, oferind o reprezentare artistică activismului său, viziunii sale pacifiste sau luptei lui cu deficiența de auz. El a fost membru al mai multor cercuri moderniste, format în jurul unor reviste românești ca Sburătorul, Contimporanul sau Șantier, dar a fost apropiat, de asemenea, al mai influentei reviste literare Viața Românească. Opțiunile sale politice și literare l-au transformat pe Relgis într-un inamic atât al fascismului, cât și al comunismului: persecutat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el s-a refugiat în cele din urmă în Uruguay. Din 1947 până în momentul morții sale, Relgis a devenit respectat în cercurile culturale din America de Sud ca un comentator anarhist și susținător de soluții pentru pacea mondială, precum și ca promotor al culturii latino-americane.
Biografie Primii ani și debutul literar Eisig (nume corespunzând lui Aizic sau Isaac) Sigler, cel cunoscut ulterior sub numele de Eugen Relgis, era originar din regiunea Moldova și făcea parte din comunitatea evreiască locală. Tatăl său, David Sigler, era un practicant al iudaismului, Boris Marian, „Iudaistul Eugen Relgis ”, în Realitatea evreiască, nr. 227 (1027), martie-aprilie 2005, p. 13 și era descendent al unor tăbăcari stabiliți în județul Neamț.Dorian & Șerban, pp. III-IV Eisig a avut două surori, Adelina Derevici și Eugenia Soru, care au urmat ambele o carieră în domeniul biochimiei.Dorian & Șerban, p. IV Născut în orașul Iași „Eugenio Relgis. 1895-1987”, pe situl Proyecto filosofía en español; accesat pe 10 martie 2011 „Relgis, Eugen”, în Dictionaire international des militants anarchistes; accesat pe 10 martie 2011„Note on the Eugen Relgis Papers”, pe situl International Institute of Social History; accesat pe 9 martie 2011 Agustín Courtoisie, „Notas de Análisis. Eugen Relgis (1895-1987): un pensador rumano en Uruguay”, în Letras Internacionales a ORT Uruguay, nr. 74Dorian & Șerban, p. II; Rose, p. 12; Rotman, p. 175 sau în Piatra Neamț,Geo Șerban, Leon Volovici, „Prolog la suplimentul «Eugen Relgis» ”, în Realitatea evreiască, nr. 306-307 (1106-1107), octombrie-noiembrie 2008, p. 11 Eisig a fost educat la Piatra Neamț, unde a devenit prieten cu familia scriitorului și liderului sionist A. L. Zissu. Relgis l-a întâlnit probabil pentru prima dată în cercul lui Zissu pe mentorul său, scriitorul modernist român Tudor Arghezi; la vremea respectivă, Arghezi era căsătorit cu Constanța Zissu (care nu era rudă cu Al Zissu), mama fiului său, fotograful Eli Lotar.Cernat, p. 56 Tânărul scriitor a remarcat mai târziu că el și Zissu au fost emoționați de peisajul sălbatic al masivului Ceahlău și de atmosfera de shtetl din Piatra Neamț. În altul din textele sale, Relgis și-a amintit că a fost influențat în copilărie de lecturi selective din textele savantului evreu român Moses Schwarzfeld și din revista sa, Anuarul pentru Israeliți (el a spus că, în anii următori, a adunat întreaga colecție Anuarul).Dorian & Șerban, p. V
Urmând primii pași în viața literară, Eisig Sigler a adoptat un pseudonim format printr-un joc de cuvinte care se bucura de o popularitate printre scriitorii evrei (vezi cazul lui Paul Celan, născut Ancel). Arnold Helman, „Contribuția scriitorilor evrei la literatura română. Ilarie Voronca și Paul Celan - două destine tragice ”, pe situl Comunității Evreilor din România ; accesat pe 10 martie 2011 El a fost de la început un promotor al literaturii moderniste și simboliste, o cauză în care a amestecat perspectiva sa de stânga și apelurile la emanciparea evreiască. Într-un studiu publicat în anul 2007, istoricul literar Paul Cernat a sugerat că Relgis, la fel ca și intelectualul evreu și colegul umanitarist Isac Ludo, a avut un rol „deloc neglijabil” în răspândirea timpurie a modernismului românesc.Cernat, p. 34 Contribuția principală a lui Relgis în anii 1910 a fost redactarea tribunei simboliste Fronda, editând primele ei trei numere la Iași în perioada aprilie - iunie 1912.Cernat, pp. 55-57
La fel ca și revista Absolutio a lui Ludo (care a fost tipărită doi ani mai târziu), Fronda a reprezentat ramura radicală a mișcării simboliste românești din Iași, spre deosebire atât de revista tradiționalistă Viața Românească, cât și de revista simbolistă mai convențională Versuri și Proză.Cernat, pp. 55-56 Membrii colegiului ei de redacție, din care făcea parte Relgis, publicau anonim, dar numele lor erau cunoscute de alte periodice ale vremi și de cercetătorii literari de mai târziu. Potrivit lui Cernat, Relgis a fost „cel mai semnificativ frondist”, secondat de două viitoare personalități ale jurnalismului evreiesc românesc: Albert Schreiber și Carol Steinberg. La fel ca Ludo și poetul Benjamin Fundoianu, grupul Fronda i-a reprezentat pe acei entuziaști evrei români din Iași care au urmat școala simbolist-modernistă a lui Arghezi și care au promovat poezia lui Arghezi în nordul României: autorii publicați în Fronda au început să aprecieze Viața Românească atunci când acea revistă a început să găzduiască poeziile lui Arghezi.Cernat, pp. 56, 57
Au apărut doar trei numere ale revistei Fronda, după care Relgis a început să colaboreze ocazional la publicații mai răspândite, printre care Rampa (fondată de Arghezi și de agitatorul socialist N. D. Cocea) și Vieața Nouă (condusă de criticul simbolist Ovid Densusianu). În 1913 el și-a adunat eseurile vag filosofice sau „fanteziile” în volumul Triumful neființei. „Carte de neuitare a evreilor pietreni ”, pe situl Comunității Evreilor din România ; accesat pe 10 martie 2011Lovinescu, p. 100; Rose, p. 12 A publicat primele sale două cărți de poezii în timpul Primului Război Mondial, dar înainte de sfârșitul perioadei de neutralitate a României. Primul volum era o colecție de sonete intitulată Sonetele nebuniei, tipărită la Iași în 1914; al doilea a fost publicat în capitala București sub titlul Nebunia.Călinescu, p. 1029 Unele dintre aceste poezii au fost ilustrate cu desene realizate chiar de Relgis.
De la Umanitatea la Mântuirea După o pregătire sumară în domeniul arhitecturii, Relgis s-a înscris la Universitatea din București, unde a urmat cursuri în filosofie. În această perioadă, el a părăsit România plecând într-o excursie în Imperiul Otoman și Regatul Greciei. El și-a întrerupt studiile la scurt timp după intrarea României în război, în cea de-a doua jumătate a anului 1916. Revenit la Iași, după ce Puterile Centrale au ocupat sudul României, el a fost recrutat în Armata Română, dar a refuzat să se prezinte afirmând că este obiector de conștiință ; arestat pentru o scurtă perioadă, el a fost în cele din urmă lăsat la vatră pe motiv că ar avea deficiențe de auz.
Reluându-și activitatea publicistică la sfârșitul războiului, Eugen Relgis a început să-și promoveze agenda umanitară și pacifică. În vara anului 1918, Relgis a devenit unul dintre colaboratorii revistei ieșene Umanitatea. Istoricul Lucian Boia, care remarcă faptul că Umanitatea a fost publicată atunci când înfrângerea temporară a României părea să anunțe reforme politice de amploare, consideră că revista reflecta în principal agenda „nebuloasă” a redactorului șef, jurnalistul basarabean Alexis Nour.Boia, pp. 259-260 În afară de Relgis și Nour, au mai publicat în Umanitatea scriitorii evrei I. Ludo și Avram Steuerman-Rodion.Boia, p. 260 Revista de scurtă durată, scrie Boia, a sprijinit reforma agrară, drepturile muncitorilor și, neobișnuit în contextul „pronunțatului antisemitism românesc”, emanciparea evreilor. Pe cont propriu, Relgis a publicat o revistă cu același titlu în cursul anului 1920.Dorian & Șerban, p. II Potrivit unei relatări, Umanitatea a fost închisă de cenzura militară din România, care ținea sub control publicațiile radicale. În 1921, o cronică nesemnată în revista clujeană Gândirea îl recunoștea pe Relgis drept „tânărul bun și entuziast, care nu de mult făcea prin revista Umanitatea o propagandă pentru religia omului”.„Cărți și reviste. G. Fr. Nicolai, Biologia războiului”, în Gândirea, nr. 3/1921, p. 54 (digitizat de Biblioteca Online Transsylvanica a Universității Babeș-Bolyai)
Relgis și-a reluat activitatea literară la începutul perioadei interbelice. El a scris eseul ideologic „Literatura războiului și era nouă” (București, 1919); un alt text, „Umanitarism sau Internaționala intelectualilor”, a apărut în Viața Românească în 1922.Dora Litani-Littman, Abraham Feller, „Relgis (Sigler), Eugen”, Encyclopaedia Judaica (republicat de Jewish Virtual Library); accesat pe 10 martie 2011 Viața Românească a publicat, de asemenea, traducerea realizată de Relgis a articolului pacifist „The Biology of War” al medicului german Georg Friedrich Nicolai. În 1922 a apărut manifestul Principiile umanitariste al lui Relgis, care conținea propriile lui concluzii cu privire la pacea mondială, reafirmând în același timp necesitatea înființării unui forum internațional al intelectualilor pacifiști. El a avut o prefață scrisă de Nicolai.
Relgis a înființat, de asemenea, Primul Grup Umanitarist din România, precum și o bibliotecă de stânga, Biblioteca Cercului Libertatea. Implicat în astfel de activități de anarhiștii veterani Han Ryner și Panait Mușoiu, Relgis a distribuit, de asemenea, un Apel către toți intelectualii liberi și muncitorii luminați. Până în 1932, Grupul Umanitarist a înființat circa 23 de filiale regionale în România Mare. Începând din 1925, Relgis i-a reprezentat, de asemenea, pe pacifiștii români la Internaționala antirăzboinică.