Eliza Campus (nume la naștere: Eskenazy; ) a fost o profesoară, istoric, autor de cărți de istorie și roman istorice și popularizator a istoriei prin cărțile de istorie și ficțiune istorică pe care le-a publicat.

Biografie Eliza Campus s-a născut într-o familie de evrei de rit spaniol din București. Unul dintre strămoșii ei, Eliachim, a fost medicul lui Ștefan cel Mare în anii 1492 - 1504. A studiat la școala elementară a comunității evreilor spanioli din România, liceul la Școala Centrală, și apoi studiile universitare la Facultatea de Istorie a Universității din București. Ea a fost studentul preferat a profesorului Nicolae Iorga și, la terminarea studiilor sale, l-a însoțit în călătoriile sale de cercetare în orașele din Europa și America.A fost doctor în istorie, profesor secundar în 1949, șef de lucrări (1949-1951), conferențiar  între anii 1952-1958 la Facultatea de Istorie în București. Cercetător științific principal (1951-1975) și șef de sector (1951-1970) la Institutul de istorie N. Iorga", București. Datorită activității sale didactice, această a fost premiată cu  Premiul ,,Ștefan Gheorghiu" al Academiei R.S. România (1968). A fost o specialistă  în istoria contemporană  a României universale și s-a remarcat printr-o serie de lucrări, studii și  articole privind întreagă arie a politicii externe și a situației internaționale a României în perioada interbelică.

În timpul Holocaustului din România și a guvernărilor antisemite din România, când evreii au fost expulzați din instituțiile române de învățământ, pentru a subzista în București, Campus a fost directoare, profesoară și educatoare la școala de evrei sefarzi și a rămas în această funcție până în 1948.

După cel de-al Doilea Război Mondial a fost profesoară de istorie la Universitatea din București, dar a fost dată afară în anii 1950. Campus a continuat să lucreze ca istoric specializat în relații externe și cercetător de relații diplomatice la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.Evrei din România. Breviar biobibliografic, Editura: HASEFER, București, 2008

Lucrări Cărți 1968 Mica înțelegere,Bucuresti,1968. 1969 Studii privind politica externă a României 1919 - 1939; 1972 Înțelegerea Balcanică; 1980 Culegere de studii 1971 - 1977; 1980 Din politica externă a României 1913 - 1947; 1983 România la Conferința de Pace de la Paris, 1918 - 1920; 1998 Raymond Poincare - 1860 - 1934; un om în istoria lumii; Din istoria relațiilor româno-franceze; 2002 Pentru Moldova, roman istoric centrat pe imaginea lui Dimitrie Cantemir.

Studii și articole 1983 „Thomas Masaryk”, în Diplomați iluștri, vol. IV, Editura Politică, București, pp. 244–300.

Note

Bibliografie Evrei din Romania. Breviar biobibliografic, Editura: HASEFER, București, 2008, pagina 95

Categorie:Nașteri în 1908 Categorie:Decese în 2004 Categorie:Istorici români Categorie:Cadre didactice universitare ale Universității din București Categorie:Scriitoare române Categorie:Absolvenți ai Facultății de Istorie a Universității din București Categorie:Evrei sefarzi români Categorie:Bucureșteni Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Scriitoare din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori români evrei