În sintaxa tradițională, subiectul este acea „parte principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul subiect., adică este purtătorul acțiunii, întâmplării, stării, existenței, caracteristicii calitative sau cantitative exprimate de predicatKálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 364 și 370.. Distingerea celor două părți de propoziție a fost făcută încă din Antichitate, pornind de la analiza structurii sintactice a limbajului de către diverși filosofi, cum ar fi Aristotel. De la el provine evidențierea cuplului subiect–predicat, definiția „despre ceea ce se spune ceva / ceea ce este spus”Ildefonse 1994, p. 3..
Încercările de a defini subiectul se fac prin raporturile sale cu predicatul, și nicio definiție nu este pe deplin satisfăcătoareGrevisse și Goosse 2007, p. 245, nici în cadrul unei singure limbi, și cu atât mai puțin există una generală. Grevisse și Goosse, autorii unei gramatici a limbii franceze, recomandă, dată fiind dificultatea de a defini subiectul, considerarea noțiunii de subiect un fel de postulat și identificarea sa prin întrebările care încep cu Qui est-ce qui ? „Cine?”, pentru persoane, și qu’est-ce qui ? „Ce?”, pentru ceea ce nu este persoană. Avantajul în franceză, față de română, este că și această din urmă întrebare se poate referi numai la subiectGrevisse și Goosse 2007, p. 248..
În cazul cel mai evident, subiectul este cel care efectuează o acțiune. În limbile cu declinare dezvoltată, subiectul exprimat printr-o parte de vorbire nominală este identificabil prin cazul său, care este totdeauna nominativul. De exemplu, în limba maghiară se distinge prin faptul că are desinența zero, pe când toate celelalte cazuri au o desinență efectivă. În gramatici ale unor asemenea limbi, în definiția subiectului gramatical se include chiar că este partea de propoziție care stă la cazul nominativKugler 2000, p. 410.Klajn 2005, p. 225.Barić 1997, p. 421..
În alte cazuri, subiectul nu efectuează o acțiune, atunci când prin predicat, vorbitorul exprimăTipologie de Kálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 365–367.: faptul că se întâmplă sau nu se întâmplă ceva cu subiectul: Mă doare capulAvram 1997, p. 327.; starea subiectului: A gyerek rosszul van „Copilului îi este rău”Kálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 365.; existența sau inexistența subiectului: Il y aurait beaucoup de choses à dire „Ar fi multe lucruri de spus”Grevisse și Goosse 2007, p. 1045.; deținerea sau nedeținerea a ceva de către subiect: Svi mi imamo posebne zadatke „Noi toți avem sarcini aparte”Barić 1997, p. 594.; identificarea sau neidentificarea subiectului cu ceva sau cineva: Moj brat je inženjer „Fratele meu este inginer”Klajn 2005, p. 227.; prezența sau absența unei însușiri a subiectului: Ei sunt veseli; asocierea sau neasocierea unei cantități subiectului: Az erdőben sok gomba van „În pădure sunt multe ciuperci”.
Subiect poate avea și un verb la un mod nepersonal, în general identic cu cel al predicatului: subiectul unui gerunziu: Venind acasă, mama s-a culcat; subiectul unui infinitiv: Je promets à Pierre de venir „Îi promit lui Pierre că voi veni”Dubois 2002, p. 247..
Verbul la un mod nepersonal poate avea și subiect propriu: subiectul unui gerunziu: Venind mama, el a plecat; subiectul unui infinitiv, în același timp complementul indirect al verbului la mod personal: Je dis à Pierre de sortir „Îi spun lui Pierre să iasă”; subiectul unui participiu: Le chat parti, les souris dansent „Când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă” (literal „Pisica plecată, șoarecii dansează”)Grevisse și Goosse 2007, p. 1046..
Subiect gramatical și subiect logic
În gramaticile tradiționale ale unor limbi, subiectul este considerat din două puncte de vedere, gramatical și logic. Din primul punct de vedere, subiectul este definit așa cum se vede la începutul articolului. Din al doilea, subiectul este punctul de plecare al judecății pe care o constituie propoziția. Aceste două puncte de vedere duc la distingerea noțiunii de subiect gramatical de cea de subiect logicBussmann 1998, p. 1138.Crystal 2008, p. 461.Grevisse și Goosse 2007, p. 248.Kálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 363..
În cazul în care subiectul este cel care efectuează o acțiune, distincția se face în primul rând în gramatici tradiționale ale limbilor în care predicatul poate fi la diateza activă și la diateza pasivă. Dacă predicatul este un verb activ, subiectul gramatical coincide cu subiectul logic, iar dacă acest verb este și tranzitiv, poate avea un complement direct, asupra căruia se răsfrânge acțiunea. Exemple: Elevul citește; Le vent a renversé le vieux chêne „Vântul a doborât stejarul cel bătrân”Grevisse și Goosse 2007, p. 400.; The cat bit the dog „Pisica a mușcat câinele”Crystal 2008, p. 461..
Dacă predicatul este un verb tranzitiv la diateza pasivă, acțiunea este efectuată de un subiect logic, nedefinit și neexprimat prin cuvânt aparte, sau exprimat de un asemenea cuvânt, tratat în analiza sintactică de către gramatici tradiționale ale limbii române cu denumirea de complement de agentAvram 1997, p. 380.Bărbuță 2000, p. 238.. În acest caz, acțiunea subiectului logic se răsfrânge asupra subiectului gramaticalAvram 1997, p. 203.Bokor 2007, p. 214.. Exemple: Elevul este ascultat de profesor; Le vieux chêne a été renversé par le vent „Stejarul cel bătrân a fost doborât de vânt”; The cat was chased by the dog „Pisica era gonită de câine”; A vers a költő által olvastatik fel „Poezia este citită de către poet”Bokor 2007, p. 218..
Uneori, același verb tranzitiv poate fi predicatul a două propoziții cu același înțeles, una cu verbul la diateza activă, cealaltă cu acesta la diateza pasivă, ex. Eu am cumpărat cartea → Cartea a fost cumpărată de mine.
În unele gramatici, distincția subiect gramatical vs. subiect logic se face și în alte cazuri decât cel al predicatului pasiv.
În română, de exemplu, există verbe care pot fi folosite cu formă reflexivă, dar cu sens pasiv, eventual cu complement de agent, adică subiect logic: Blocurile se construiesc de către muncitori. Tot subiect logic este considerat și complementul indirect exprimat în unele construcții prin substantiv sau pronume în cazul dativ: Îi e somn copilului (somn – subiect gramatical, copilului – subiect logic)Avram 1997, p. 377., Îmi vine amețeală (amețeală – subiect gramatical, îmi – subiect logic).
În limba franceză, verbul la modurile personale, în afară de imperativ, trebuie să aibă totdeauna subiect exprimat prin cuvânt aparte, inclusiv dacă este folosit impersonal. În acest caz există construcții de propoziții în care se distinge un subiect gramatical (numit și aparent) și unul logic, numit și real. Exemple: Il est venu deux enfants „Au venit doi copii”, unde il (pronume personal) este subiectul gramatical, subiectul logic (real) fiind grupul nominal deux enfantsGrevisse și Goosse 2007, p. 276.. Il faut partir „Trebuie să plecăm” – il, subiect gramatical; partir verb la infinitiv, subiect logicGrevisse și Goosse 2007, p. 1137.; Ça ne suffit donc pas que tu te sois mis sur les bras cette sale grève ? „Nu-ți ajunge că ai luat asupra ta nenorocita asta de grevă?” (Émile Zola) – ça pronume demonstrativ, subiect gramatical; propoziția subordonată, subiect logicGrevisse și Goosse 2007, p. 861.; Vous n’avez pas la femme qu’il vous faut „Nu aveți soția care vă trebuie” – que pronume relativ, subiect logic; il, subiect gramaticalGrevisse și Goosse 2007, p. 917.; Que s’est-il passé ? „Ce s-a întâmplat?” – que pronume interogativ, subiect logic; il, subiect gramaticalGrevisse și Goosse 2007, p. 940..
Tot în gramatici franceze, denumirea de subiect logic se mai folosește și pentru cel al verbelor la un mod nepersonal, identic cu cel gramatical și totodată logic al verbului lor regent, ex. Étant souvent mal comprise, cette règle provoque de nombreuses erreurs „Fiind deseori greșit înțeleasă, această regulă provoacă numeroase erori”Kalmbach 2013, p. 480..
În afară de cazul construcției pasive, în gramatici ale limbii maghiare există de asemenea distincția subiect gramatical vs. subiect logic în unele construcții: Nekem mennem kell „Eu trebuie să plec” (literal „Mie a pleca trebuie”), în care este considerat subiect logic pronumele personal nekem, la cazul dativ, iar subiect gramatical – mennem, verb la infinitiv cu sufix personal de persoana I singular. Această construcție se opune uneia ca a propoziției Én megyek „Eu plec”, în care subiectul logic coincide cu cel gramatical în cuvântul én „eu”Kálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 363.; A lánynak sok könyve van „Fata are multe cărți” (lit. „Fetei mult carte-sa este”) – a lánynak substantiv la dativ, subiect logic; könyve substantiv la nominativ cu sufix personal posesiv de persoana a III-a singular, subiect gramaticalKálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 422..
Exprimarea subiectului
Subiectul este exprimat cel mai adesea printr-o parte de vorbire nominală: substantiv: Copiii plângeau pe vatră (folclor); pronume: Ki kopog? „Cine bate la ușă?”Kálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 371.; numeral: Od cele družine ostao je samo jedan „Din tot echipajul a rămas numai unul”; orice cuvânt folosit ca un substantiv, de exemplu un adverb: Demain est un jour de fête „Mâine este o zi de sărbătoare”Grevisse și Goosse 2007, p. 250..
Poate fi subiect și un verb la un mod nepersonal, precum infinitivul: E greu a înțelegeAvram 1997, p. 328.; C’est à moi de parler „E rândul meu să vorbesc”Grevisse și Goosse 2007, p. 252.; Čekati je bilo teško „A aștepta a fost greu”Barić 1997, p. 422.; Dohányozni tilos! „Fumatul interzis!” (literal „A fuma interzis!”)Kálmánné Bors și A. Jászó 2007, p. 372..
În maghiară, subiectul la infinitiv poate avea sufix personal, același care, adăugat unui substantiv, are rolul adjectivului posesiv din română. Prin urmare, cu infinitivul, acest sufix are rol de desinență, ex. Mennem kell „Trebuie să plec”.
În gramatici ale limbii române se menționează și subiect exprimat prin verb la gerunziu (Se aude tunând) sau la supin: E greu de înțeles.
În limbile, printre care și româna, în care verbul are desinențe personale distincte la toate sau aproape toate persoanele, nu este necesar să se exprime totdeauna subiectul printr-un cuvânt aparte. În acest caz, se spune că este neexprimat, fiind inclus în desinență. La persoanele I și a II-a, de regulă se omite subiectul exprimat prin pronume personal, în afară de cazul când vorbitorul vrea să-l scoată în evidență. Exemple: Ai mâncat?Avram 1997, p. 332. vs. Tu ești de vină; Već sam i kaput bio obukao „Îmi îmbrăcasem deja și paltonul” vs. Ja sve čujem „Eu aud totul”Barić 1997, p. 401.; „Elindultam szép hazámból” „Am pornit din țara mea frumoasă” vs. Én megyek el „Eu plec”.
La persoana a III-a, de asemenea se poate omite subiectul exprimat prin cuvânt aparte, fiind inclus în desinența predicatului, care se referă la el, dacă a fost exprimat mai înainte în context: Copiii se joacă și se plimbăAvram 1997, p. 408.. Și pronumele personal de persoana a III-a se folosește pentru scoatere în evidență: A lány lehajolt. Ő tudta, hogy a cetlit az asztal alatt kell keresni „Fata s-a aplecat. Ea știa că bilețelul trebuia căutat sub masă”Kugler și Laczkó 2000, p. 159..