Execuția familiei Romanov

Familia Romanov (țarul Nicolae al II-lea, soția sa țarina Alexandra și cei cinci copii ai lor (Olga, Tatiana, Maria, Anastasia, și Alexei) și toți cei care au ales să-i însoțească în captivitate—anume , , și —au fost împușcați, înjunghiați cu baionetele și omorâți cu lovituri la Ekaterinburg în noaptea de 16–17 iulie 1918. Țarul și familia sa au fost uciși de trupe bolșevice conduse de din ordinele Sovietului Regional Ural și conform instrucțiunilor lui Lenin, și Felix Dzerjinski. Trupurile lor au fost apoi dezbrăcate, mutilate, arse și îngropate pe un câmp numit în pădurea Kopteaki.

După Revoluția din Februarie, familia Romanov și slujitorii ei credincioși au fost închiși în înainte de a fi mutați la Tobolsk și apoi la Ekaterinburg, unde au fost uciși, din ordinul expres al lui Vladimir Lenin.Pringle, p. 261 Deși au fost informați că „întreaga familie a suferit aceeași soartă ca și capul ei”,Wendy Slater, p.153 bolșevicii au anunțat doar moartea lui Nicolae, comunicatul oficial de presă relatând că „soția și fiul lui Nikolai Romanov au fost duși într-un loc sigur”. Timp de peste opt ani, conducerea sovietică a menținut dezinformări sistematice în ce privește soarta familiei, de la a susține în septembrie 1919 că ei fuseseră omorâți de până la a nega de-a dreptul, în aprilie 1922, că ar fi murit.Rappaport, p 218 Au recunoscut crimele în 1926 după publicarea unei anchete a unui , dar au susținut că trupurile fuseseră distruse și că nu era de vină. Apariția unor a distras atenția mass-media de la Rusia Sovietică, și discuțiile despre soarta familiei au fost suprimate de către Iosif Stalin după 1938.

Mormântul a fost descoperit în 1979 de un , dar existența rămășițelor a fost făcută public abia în 1989, în timpul perioadei glasnost. Identitatea rămășițelor a fost confirmată prin cercetări medico-legale și genetice. Ele au fost reînhumate în Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg în 1998, la 80 de ani după uciderea lor, în cadrul unei slujbe de la care au lipsit membri importanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse, care contestau autenticitatea rămășițelor. Un mormânt secundar, mai mic, cu rămășițele celor doi copii Romanov care lipseau din mormântul mai mare, a fost descoperit de arheologi amatori în 2007. Rămășițele lor sunt însă ținute încă într-o instituție de stat pentru suplimentare. În 2008, după tergiversări legale considerabile și prelungite, a reabilitat familia Romanov ca „victime ale represiunilor politice”. Guvernul postsovietic a deschis în 1993 un dosar penal, dar nimeni nu a fost urmărit penal deoarece toți vinovații erau morți.

Unii istorici pun ordinul pe seama guvernului de la Moscova, anume pe seama lui și Vladimir Lenin, care doreau să împiedice salvarea familiei imperiale de către Legiunea Cehoslovacă (care lupta împreună cu Armata Albă contra bolșevicilor) în timpul Războiului Civil Rus,. Lenin, Stalin, and Hitler: The Age of Social Catastrophe Knopf, 2007 p. 65. după cum arată și un pasaj din jurnalul lui Lev Troțki.King, G. (1999). The Last Empress, Replica Books, p. 358. . O anchetă efectuată de Vladimir Soloviov a concluzionat în 2011 că, în ciuda deschiderii arhivelor de stat în anii postsovietici, nu există încă niciun document scris care să indice că Lenin sau Sverdlov ar fi dat ordinele; ei au apărat însă execuțiile după ce ele au fost efectuate. Lenin controla îndeaproape situația Romanovilor, deși s-a asigurat că numele lui nu este asociat cu soarta lor în vreun document oficial. Președintele Boris Elțin a declarat uciderea familiei Romanov cea mai rușinoasă pagină a istoriei Rusiei. Context thumb|left|Localizarea principalelor evenimente din ultimele zile ale membrilor familiei Romanov, care erau reținuți la Tobolsk, înainte de a fi transportați la Ekaterinburg, unde au fost uciși. La 22 martie 1917, Nicolae, care nu mai era monarh și căruia paznicii i se adresau cu dispreț cu numele „Nikolai Romanov”, s-a reîntâlnit cu familia sa în de la Țarskoe Selo. El a fost pus sub arest la domiciliu împreună cu familia sa de către Guvernul Provizoriu, înconjurați de gărzi și consemnați în apartamentele lor.

În august 1917, guvernul provizoriu al lui Alexandr Kerenski i-a evacuat pe Romanovi la Tobolsk, chipurile pentru a-i proteja de valul crescând al revoluției. Acolo, ei au trăit în vila fostului guvernator într-un confort considerabil. După ce bolșevicii au venit la putere în octombrie 1917, condițiile lor de detenție au devenit mai stricte, și se vorbea din ce în ce mai des de trimiterea lui Nicolae în judecată. Fostului țar i s-a interzis să poarte , și santinelele mâzgăleau desene obscene pe zid pentru a le jigni pe fiicele sale. La 1 martie 1918, familiei i s-a impus regimul alimentar de rații militare, ceea ce a însemnat despărțirea de 10 slujitori devotați și renunțarea la unt și cafea. Pe măsură ce bolșevicii prindeau putere, guvernul i-a mutat în aprilie pe Nicolae, Alexandra, și pe fiica lor, Maria, la Ekaterinburg sub îndrumarea lui . Alexei, care suferea de o formă gravă de hemofilie, era prea bolnav pentru a-și însoți părinții și a rămas cu surorile sale, Olga, Tatiana și Anastasia, plecând din Tobolsk abia în mai 1918. Familia a fost închisă împreună cu cei câțiva slujitori rămași la Ekaterinburg în , care a fost denumită „Casa cu Destinație Specială” (în ).

Casa cu Destinație Specială Familia imperială a fost ținută într-o strictă izolare în Casa Ipatiev. Le era strict interzis să vorbească în orice altă limbă decât rusa. Nu li se permitea accesul la bagajele lor, care erau stocate într-un acaret din curtea interioară. și echipamentul fotografic le-au fost confiscate. Slujitorilor li s-a impus să se adreseze Romanovilor doar după numele de botez și patronimice. Familia a fost supusă multor percheziții asupra obiectelor personale, confiscându-li-se banii pentru „bună păstrare de către trezorierul Sovietului Regional Ural”, și unor tentative de a smulge brățările Alexandrei și fiicelor ei de la mâini. Casa a fost înconjurată de o palisadă dublă înaltă de care făcea ca strada să nu poată fi văzută din casă.Massie, p. 283 Gardul inițial înconjura grădina de-a lungul străzii Voznesenski. La 5 iunie s-a ridicat o a doua palisadă, mai înaltă și mai lungă decât prima, care înconjura complet proprietatea.King G. and Wilson P., p. 127 Unul din motivele construcției acesteia din urmă a fost faptul că trecătorii puteau vedea picioarele lui Nicolae peste palisadă atunci când folosea dublu din grădină. stanga|miniatura|Casa Ipatiev, cu palisada ridicată chiar înainte ca Nicolae, Alexandra și Maria să sosească la 30 aprilie 1918. În partea din stânga-sus a casei se vede o lucarnă unde era poziționată o mitralieră Maxim. Imediat dedesubt, era dormitorul țarului și țarinei. Ferestrele din toate camerele familiei au fost încuiate și acoperite cu ziare (ulterior cu var la 15 mai).Massie, p. 278 Singura sursă de ventilație a familiei era o din dormitorul marilor ducese, dar le era strict interzis să privească prin ea; în mai, o santinelă a tras un foc de armă către Anastasia atunci când a privit pe acolo. După cereri repetate, una dintre cele două ferestre din dormitorul țarului și țarinei, aflată în colț, a fost descuiată la 23 iunie 1918.Massie, p. 289 Paznicii au primit însă ordin să-și sporească atenția ca atare și prizonierii au fost avertizați să nu privească pe fereastră și să nu încerce să semnalizeze cuiva de afară, sub amenințarea împușcării. De la această fereastră, ei puteau vedea doar turla Catedralei Voznesenski aflată peste drum de casă. Un grilaj de fier a fost instalat la 11 iulie, după ce Alexandra a ignorat avertismentele repetate ale lui Iurovski să nu stea prea aproape de fereastra deschisă.-119

Comandantul gărzii și subordonații săi direcți aveau acces complet la orice oră în toate încăperile ocupate de familie.-18 Prizonierii erau obligați să sune dintr-un clopoțel mereu când doreau să plece din camere pentru a folosi baia și lavoarul de pe hol. S-a impus raționalizarea strictă a apei prizonierilor, după ce paznicii s-au plâns că se epuizează constant. Recreerea era permisă de două ori pe zi în grădină pentru jumătate de oră dimineața și după-amiaza. Prizonierii erau instruiți cu strictețe să nu poarte conversații cu vreunul din paznici. Rațiile erau în principal ceai și pâine neagră la micul dejun și sau ciorbă cu carne la prânz; prizonierii au fost informați că „nu li se mai permite să trăiască ca niște țari”. Pe la mijlocul lui iunie, călugărițele de la mănăstirea Novo-Tihvinski au adus familiei hrană în mod regulat, dar mare parte din ea era sifonată de paznici de la sosire. Familiei nu i se permitea să primească vizitatori sau să poarte corespondență cu exteriorul. Prințesa Elena a Serbiei a vizitat casa în iunie dar i s-a refuzat intrarea, fiind amenințată cu arma de către gărzi, iar vizitele regulate ale dr. pentru a-l trata pe Alexei au fost rărite după ce Iurovski a devenit comandant. Nu s-a permis nicio ieșire la la biserica alăturată. De la începutul lui iunie, familia nu a mai primit ziarele. miniatura|Anturajul Romanovilor. De la stânga la dreapta: , contele Ilia Tatișcev, , și prințul . Nu li s-a mai permis să se reunească cu familia Romanov la Casa Ipatiev. Toți cu excepția lui Gilliard au fost ulterior omorâți de bolșevici. Pentru a menține o senzație de normalitate, bolșevicii i-au asigurat pe Romanovi la 13 iulie 1918 că doi dintre slujitorii lor credincioși, (marinarul care stătea cu Alexei) și (valetul fetelor și unchiul lui Leonid Sednev), „au fost trimiși din această gubernie” (adică în afara provinciilor Ekaterinburg și Perm). Ambii erau în realitate deja morți, după ce bolșevicii i-au scos din Casa Ipatiev în mai, și au fost împușcați de Ceka împreună cu alți ostatici la 6 iulie ca represalii pentru moartea unui ucis de albi. La 14 iulie, un preot și un diacon au ținut o liturghie pentru Romanovi. A doua zi dimineața, au fost angajate patru femei de serviciu care să spele podelele Caselor Popov și Ipatiev; ele au fost ultimii civili care au văzut familia imperială în viață. De fiecare dată, ele primiseră instrucțiuni stricte să nu intre în niciun fel de conversație cu familia. Iurovski stătea mereu de pază în timpul liturghiei și când femeile de serviciu făceau curat în dormitoare cu familia de față.

Cei 16 oameni din garda interioară dormeau în subsol, pe hol și în biroul comandantului. Paznicii exteriori în frunte cu Pavel Medvedev erau în număr de 56 și au fost cazați în Casa Popov de vizavi. Gărzile aveau voie să aducă femei pentru sex și să bea în Casa Popov și în camerele de la subsolul Casei Ipatiev. Erau patru cuiburi de mitraliere: una în clopotnița Catedralei Voznesenski îndreptată spre casă; un al doilea la subsolul Casei Ipatiev îndreptat spre stradă; un al treilea monitoriza balconul cu vedere spre grădină din spatele casei; și al patrulea era în pod și era îndreptat spre intersecție, imediat deasupra dormitorului țarului și țarinei.Radzinsky, p. 383 Erau zece posturi de pază în jurul și în interiorul Casei Ipatiev, și exteriorul era patrulat de două ori pe oră zi și noapte. La începutul lui mai, paznicii le-au luat prizonierilor pianul din camera de zi și l-au mutat în biroul comandantului aflat în camera alăturată dormitorului Romanovilor. Aici, ei îi umileau seara cântând rusești în timp ce beau și fumau. Ei ascultau și discurile de gramofon ale Romanovilor la fonograful confiscat. Lavoarul de la capul scărilor era folosit și de paznici, care mâzgăleau slogane politice și graffiti obscene pe pereți. Numărul paznicilor Casei Ipatiev era de 300 atunci când familia imperială a fost ucisă. stanga|miniatura|Biserica „Toți Sfinții” (stânga-sus) în 2016, unde era înainte Casa Ipatiev. Catedrala Voznesenski este în prim plan; acolo, în era montată o mitralieră îndreptată spre dormitorul țarului și țarinei din colțul sud-estic al casei.John Browne, Hidden Account of the Romanovs, p. 471