Pierre Assouline« Assouline » correspond à un mot berbère qui signifie « rocher ». C'est à la fois un nom de lieu et un nom de tribu. On notera, au sud de Marrakech, la tribu des Aït Tizguin Ouassouline . () este un jurnalist,Notamment pour Le Monde et Le Nouvel Observateur cronicar de radio,Dont France Culture. romancier« Pierre Assouline : la trace ou la preuve », par Marcel Olscamp dans Nuit Blanche, le magazine du livre (Québec). Portraits d’écrivains. « Dix questions à Pierre Assouline », par Alain Mabanckou.« Dans les cordes », entretien avec Pierre Assouline, par Frédéric Grolleau Le Littéraire.com . și biograf francez, fost redactor-șef al revistei Lire, membru în comitetul de redacție al revistei L'Histoire și membru al Academiei Goncourt din 2012. Este originar dintr-o familie de evrei sefarzi.
A scris biografii ale lui Marcel Dassault, Georges Simenon,Durant l'été 2009, il coanime sur France Culture une série d'émissions sur la vie et l'œuvre de Georges Simenon. Gaston Gallimard, Jean Jardin, Daniel-Henry Kahnweiler, Albert Londres sau Hergé.Pierre Assouline, Tintin et la politique, émission L'invité de Net, David Abiker, France-Info (document audio).« Extrait d'Hergé », par Pierre Assouline, L'Express Livre. El este autorul a mai multe mii de articole și cronici radiofonice.« La soif d'écrire de Pierre Assouline », par Geneviève Simon, La Libre Belgique.
Biografie Pierre Assouline și-a petrecut perioada de început a copilăriei la Casablanca și apoi a venit în Franța, unde a urmat studiile secundare la cursurile Fidès și la liceul Janson-de-Sailly din Paris. A efectuat studii superioare la Universitatea din Nanterre și la Școala de limbi orientale, iar apoi a devenit jurnalist.
El a lucrat pentru mai multe agenții de presă (Apei, Asa Press, Fotolib) înainte de a fi angajat la secțiile de relații externe ale publicațiilor Le Quotidien de Paris (1976-1978) și apoi France-Soir (1979-1983), urmând cursuri la Centre de perfectionnement des journalistes și colaborând la revista L'Histoire (1979).
Începând cu anii 1980 s-a apropiat de comunitatea literară, devenind consilier literar al editurii Balland (1984-1986) și scriind mai multe cărți despre istoria culturală recentă, începând cu o biografie a lui Gaston Gallimard (1984). S-a angajat ca redactor al revistei Lire în 1985 și a devenit șef de redacție în 1993.
A lucrat, de asemenea, în domeniul radiofonic, la France Inter (1986-1990), RTL (1990-1999), periodic la France Culture, a fost cronicar la Monde 2, critic la Le Nouvel Observateur și membru al comitetului de redacție al publicației lunare L'Histoire.Who's who in France, 2003, p. 142.
El este conferențiar la Institut d'études politiques de Paris, ținând cursul de citire/scriere în primul an și la școala de jurnalism a aceluiași institut.« Rencontre avec Pierre Assouline » à l'occasion du prix Goncourt des Lycéens 2007, compte rendu réalisé par Coraline Soulier, CRDP de l'Académie de Lille.
A fost ales în Academia Goncourt în 11 ianuarie 2012 pentru a ocupa locul deținut anterior de Françoise Mallet-Joris, care demisionase.« Philippe Claudel et Pierre Assouline, nouveaux jurés Goncourt » dans Le Figaro du 11 janvier 2012.
Este un membru al „comitetului cultural” al casei de licitații Artcurial,Salle de vente aux enchères de l’hôtel Marcel-Dassault, au rond-point des Champs-Élysées ; cf. le site Internet d'Artcurial. al Cercle de l'interalliéeLe Figaro Magazine, no 20449, 30 avril 2010 și al clubului Le Siècle.
Prin activitatea sa de lobby către consilierii primăriei orașului ParisL’affaire de la rue Gallimard dans Le Nouvel Observateur du 15 juin 2011.éditions Gallimard, 5 rue Gaston-Gallimard, Paris dans L'Express du décembre 2010. strada Sébastien-Bottin a primit numele de rue Gaston-Gallimard.
Polemici
În 24 octombrie 1996 Calixthe Beyala a obținut marele premiu pentru roman al Academiei Franceze pentru cartea Les Honneurs perdus, publicată în august 1996 de editura Albin Michel.« Calixthe Beyala, entre prix et plagiat. Couronnée par l'Académie, la romancière a été condamnée il y a six mois pour contrefaçon. » ; Antoine de Gaudemar pour Libération, sur le site www.liberation.fr - 26 octobre 1996. În revista literară Lire, Pierre Assouline a susținut că a identificat împrumuturi din cartea lui Ben Okri, La route de la faim. După un studiu comparativ de text, editorii lui Ben Okri și Calixthe Beyala au respins acuzația lui Pierre Assouline printr-un comunicat de presă comun. În fața insistenței lui Pierre Assouline, Calixthe Beyala i-a răspuns pe un ton ironic în Le Figaro într-un text intitulat „Moi Calixthe Beyala la plagiaire !”. Numeroase personalități ale Academiei Franceze au luat atitudine, acordând sprijin scriitoarei prin afirmația că „era vorba de o operă veche” și că „toată lumea a plagiat” de la Corneille la Stendhal.
Pierre Assouline a publicat mai multe articole în care a criticat enciclopedia Wikipedia.Un exemple en étant un article de son blog L'affaire Wikipedia ou De l'irresponsabilité de Wikipedia Voir une liste détaillée de ses mentions critiques de Wikipédia dans Jacques Richard, Pierre Assouline et Wikipédia În 2007, sub conducerea sa, studenții de la Institut d'études politiques de Paris s-au implicat în acte de vandalism ale articolelor enciclopediei cu scopul de a observa timpul necesar pentru corectarea lor, acțiune care a fost mediatizată ulterior (vezi, de asemenea, La Révolution Wikipédia).
În septembrie 2008, tribunalul corecțional din Paris l-a condamnat pentru defăimarea Maríei Kodama (văduva scriitorului argentinian Jorge Luis Borges) prin afirmarea fără dovezi că mariajul ei nu ar fi fost „valid” și că testamentul scriitorului ar fi făcut obiectul unor „manipulări”.
Blog Blogul său, intitulat La République des livres, este centrat pe literatură, actualitate literară și critica de carte. Găzduit de lemonde.fr acest blog a fost pentru câteva luni una dintre cele mai vizualizate pagini Internet de actualitate literară în limba franceză.« 15 blogueurs leaders d'opinion sur la toile », lemonde.fr, 6 avril 2006.
Articolul din 9 ianuarie 2007 denunță, în urma unui articol al lui Daniel Garcia (blog Livres Hebdo) din 30 noiembrie, prezența în bibliografia paginii „Afacerea Dreyfus” de pe Wikipedia în limba franceză a unei cărți antidreyfusarde plasate din 14 iulie 2006, în partea de sus a listei.
Blogul La République des livres a părăsit platforma ziarului Le Monde pe 26 noiembrie 2012 pentru a fi găzduit pe propriul server, păstrând aceeași formulă și deschizându-se altor critici literari și traducători.
Opera
Prezentarea unor lucrări
L'épuration des intellectuels (1996) prezintă procesul jurnaliștilor și scriitorilor francezi din anii 1940 (Robert Brasillach, Charles Maurras, Jean Hérold-Paquis, Georges Suarez, Henri Béraud, Jean Luchaire etc.) și analizează problematica responsabilității intelectualilor pentru consecințelor scrierile lor.Peut-on écrire sans conséquence ? L'Épuration des intellectuels (1944-1945), Bruxelles : Complexe
La Cliente (1998) prezintă un narator care se cufundă în studierea arhivelor Ocupației și colaborării. El descoperă din întâmplare o scrisoare în care era denunțată familia unuia dintre prietenii lui. El află, de asemenea, de existența a mii de scrisori anonime, în care francezii își denunță vecinul, un membru al familiei, un prieten, apropiații evrei.
Double vieRencontre avec Pierre Assouline à l'occasion de la parution de Double vie - Les éditions Gallimard (2002) tratează, printre altele, locul tehnologiei în societățile contemporane.
Lutetia (2005) relatează o poveste de dragoste între un detectiv de la Lutetia și o prietenă din copilărie, realizând mai ales o istorie a Franței din 1938 până în 1945 prin intermediul prezentării istoriei Hotelului Lutetia, care a servit, pe parcursul întregii perioade a Ocupației, ca sediu al Abwehr-ului (serviciul secret al statului major german) și apoi, în perioada Eliberării, ca loc de primire al deportaților și repatriaților.Culture - Lutetia, hôtel avec vues, Entretien réalisé par Jean-Claude Lebrun, L'Humanité
Le PortraitLe tableau vivant de Pierre Assouline, Tribune juive"Le Portrait" de Pierre Assouline, présenté par Shlomo Malka, Akadem, le Campus numérique juif - Paris, octobre 2007 (document vidéo) (2007) relatează pornind de la portretul baronesei Betty de Rothschild, pictat de Ingres în 1848, povestea familiei Rothschild.
Listă de lucrări publicate Anul este cel al ediției originale. Prefețele și postfețele au fost neglijate.
Biografii Monsieur Dassault, Paris : Balland, 1983 Gaston Gallimard : un demi-siècle d'édition française, Paris : Balland, 1984 Une Éminence grise, Jean Jardin (1904-1976), Paris : Balland, 1986 L’Homme de l'art : D.-H. Kahnweiler (1884-1979), Paris : Balland, 1988 Albert Londres : vie et mort d'un grand reporter (1884-1932), Paris : Balland, 1989 Simenon : biographie, Paris : Julliard, 1992 Hergé : biographie, Paris : Plon, 1996 Cartier-Bresson : l’Œil du siècle, Paris : Plon, 1999 Grâces lui soient rendues : Paul Durand-Ruel, le marchand des impressionnistes, Paris : Plon, 2002 Le Dernier des Camondo, Paris : Gallimard, 1997 Rosebud : éclats de biographiesPierre Assouline, à l'occasion de la parution de Rosebud, par Carine Sechaud TSR.ch (document multimédia), Paris : Gallimard, 2006
Istorie Lourdes, histoires d'eau, Paris : A. Moreau, 1980 L’Épuration des intellectuels (1944-1945), Bruxelles : Complexe, 1985 Lutetia, Paris : Gallimard, 2005 Sigmaringen, Paris : Gallimard, 2014
Reportaje Les Nouveaux Convertis : enquête sur des chrétiens, des juifs et des musulmans pas comme les autres, Paris : A. Michel, 1981 De nos envoyés spéciaux : les coulisses du reportage, Paris : J.-C. Simoën, 1977 (en coll. avec Philippe Dampenon) Germinal : l'aventure d'un film, Paris : Fayard, 1993
Interviuri Le Flâneur de la rive gauche : entretiens avec Antoine Blondin, Paris : F. Bourin, 1988 Singulièrement libre : entretiens avec Raoul Girardet, Paris : Perrin, 1990
Ficțiune Le Fleuve Combelle, Paris : Calmann-Lévy, 1997 La Cliente, Paris : Gallimard, 1998 Double vie, Paris : Gallimard, 2000 , prix des libraires État limite, Paris : Gallimard, 2003 Les Invités, Paris : Gallimard, 2009 Une question d’orgueil, Paris : Gallimard, 2012 Golem, Paris : Gallimard, 2016 Retour à Séfarad, Paris : Gallimard / NRF, 2018, roman
Diverse Desiree Dolron : exaltation, gaze, Xteriors, Paris : X. Barral, Institut néerlandais, 2006 (avec Mark Haworth-Booth) Le Portrait, Paris : Gallimard, 2007 Brèves de blog. Le nouvel âge de la conversation, Paris : Les Arènes, 2008 Autodictionnaire Simenon, Paris : Omnibus, 2009 Vies de Job, Paris : Gallimard, 2010 Autodictionnaire Proust, Paris : Omnibus, 2009 Du côté de chez Drouant. Cent dix ans de vie littéraire chez les Goncourt, Paris : Gallimard, 2013 « Préface » au livre de Pierre Gourdain, Florence O’Kelly, Béatrice Roman-Amat, Delphine Soulas, Tassilo von Droste zu Hülshoff, La Révolution Wikipédia – Les encyclopédies vont-elles mourir ?, Mille et une nuits, 2007, 142 p.
Premii literare Biografia lui Albert Londres a fost distinsă cu premiul pentru eseu acordat de Academia Franceză (1989).
Cartea La Cliente (1998) a primit premiul WIZO și premiul Liste Goncourt : le choix polonais.
Roman Lutetia (éditions Gallimard) a obținut în 2005 prix Maison de la Presse. Acest roman l-a inspirat pe regizorul Frédéric Schoendoerffer în realizarea filmului Lutetia.
Pe 10 octombrie 2007 Pierre Assouline a obținut premiul limbii franceze, care a recompensat „opera unei personalități din lumea literară, artistică sau științifică, care a contribuit într-o măsură considerabilă, prin stilul cărților lui sau a acțiunilor lui, la ilustrarea calității și frumuseții limbii franceze”.
Les Vies de Job i-a adus prix Méditerranée în 2011, precum și prix Prince-Pierre-de-Monaco în 2011.
Note
Legături externe