Alexandru Robot (; născut Alter Rotmann,Călinescu, p. 902„Calendar. Aniversările și comemorările lunii ianuarie ”, în Realitatea evreiască, nr. 245 (1045), ianuarie-februarie 2006, p. 13 cunoscut, de asemenea, sub numele de Al. Robot; în alfabetul chirilic moldovenesc: Александру Робот; 15 ianuarie 1916 – ca. 1941) a fost un poet român, moldovean și sovietic, care a fost cunoscut, de asemenea, ca romancier și jurnalist. Remarcat mai întâi ca membru al cluburilor literare românești și apropiat de curentele literare moderniste și avangardiste, el a dezvoltat un stil poetic bazat pe împrumuturi din literatura simbolistă și expresionistă. Considerat, de asemenea, un „ermetist” din cauza lipsei de claritate lexicală a unora dintre poemele sale, precum și pentru asemănarea stilului său cu cel al lui Ion Barbu, Robot a fost remarcat, în special, prin poemele sale pastorale, în care a îmbinat elemente moderniste și teme tradiționaliste.

Adoptat de către cercurile literare din regiunea Basarabia, unde s-a stabilit în 1935, Robot a fost angajat la revista literară Viața Basarabiei. În paralel cu activitățile sale literare avangardiste, el a fost un jurnalist cu convingeri politice comuniste, care a scris reportaje și eseuri pe diverse subiecte sociale, politice și culturale. În momentul anexării Basarabiei de către URSS în 1940, Robot a decis să rămână pe teritoriul sovietic, conformându-se realismului socialist și liniei oficiale a RSS Moldovenești în problemele naționalităților. Această mișcare a stârnit o controversă postumă, dar unii istorici literari au susținut că această conformare ideologică a fost doar formală.

Robot a fost declarat dispărut la două luni după Operațiunea Barbarossa, murind în circumstanțe misterioase. Opera literară avangardistă pe care a scris-o a rămas în mare parte necunoscută până în anii 1960, când a fost redescoperită de către o nouă generație de scriitori basarabeni.

Biografie

Primii ani Viitorul poet s-a născut în București, în familia evreilor români Carol Rotman și Toni Israel, ce făceau parte din clasa muncitoare.Colesnic, p. 72 Tatăl său era, potrivit unor relatări conflictuale, fie un funcționar comercial,Vladimir Prisăcaru, „De hramul orașului. Două evocări, două «vase comunicante». Tîrgul basarabean al anilor '30 și talentul literar al lui Al. Robot” , în revista Biblio Polis a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău, nr. 3/2006 fie paznic al unui cimitir al cultului mozaic din București. Alter Rotmann a studiat pentru un timp la Liceul „Spiru Haret”, dar a renunțat la studii pentru a lucra ca reporter la revista culturală Rampa, iar mai târziu articolele lui au apărut în publicațiile periodice Universul, Cuvântul Liber și Viața Literară.

Robot și-a făcut debutul editorial în 1932, la vârsta de 16 ani, cu volumul de poezie lirică Apocalips terestru. În perioada următoare, el a avut parte de cronici literare favorabile semnate de critici renumiți sau de colegi poeți, printre care George Călinescu, Eugen Lovinescu, Perpessicius și Ion Pillat. Într-un studiu publicat în 2006, filologul moldovean Vladimir Prisăcaru (Vlad Pohilă) l-a definit pe autorul debutant ca „un talent precoce și viguros, pitoresc, dispersat și extrem de prolific”.

În aceiași ani Alexandru Robot a contribuit cu articole și poezii în revistele cu apariții de scurtă durată publicate de cercurile avangardiste din România. Alături de autori ca Dan Petrașincu și Pericle Martinescu, el a fost prezentat în bobi, o publicație a tinerilor scriitori.Călinescu, p. 967Dumitru Hîncu, „"Anii '30 - O revistă «juvenilă»... și «matură»” , în România literară, nr. 5/2007 El a colaborat, de asemenea, la revista Discobolul a lui Petrașincu și a mai publicat poezii în revista Cristalul (redactată de un cerc modernist din Găești). Robot a fost, de asemenea, printre tinerii scriitori care au contribuit la revista literară Ulise, lansată la București de criticul Lucian Boz. În iunie 1933 revista Rampa i-a publicat interviul cu filozoful și romancierul modernist român Mircea Eliade, în care acesta din urmă a vorbit despre recenta sa călătorie în India Britanică.Liviu Bordaș, „Istrati, Rolland și reprezentanții «Renașterii indiene»”, în Idei în Dialog, august 2005

Mutarea în Basarabia În 1935 Robot a luat decizia de a-și părăsi zona sa de origine, Vechiul Regat, și s-a mutat la Chișinău, capitala culturală a regiunii Basarabia (care făcea parte la acel moment din România Mare). Această alegere bruscă, observă istoric literar moldovean Iurie Colesnic, era una neobișnuită: „este greu de înțeles ce l-a făcut pe acest tânăr bucureștean, născut într-o familie de meseriași să vină în 1935 la Chișinău, unde mediul literar era foarte modest, unde presiunea asupra basarabenilor în problema limbii române era foarte acută, unde se cerea ca tot ce este politic să nu aibă influențe de stânga, căci se bănuia că Basarabia este bolșevizată”. Identificarea ulterioară cu regiunea a fost una parțială, după cum sugerează folosirea de către criticul moldovean Eugen Lungu a expresiei „semibasarabean” în definirea apartenenței culturale a lui Robot.Eugen Lungu, „Cîtă literatură atîta critică” , în revista Sud-Est Cultural, nr. 3/2003 Cu toate acestea, Vladimir Prisăcaru scrie că „impresionează” modul în care Robot a ales să se identifice cu cultura Chișinăului (menționat ocazional de poet ca „orașul nostru”): „Citind scrierile lui, rămâi cu impresia că Al. Robot și Chișinăul compăreau în acei ani ca două vase comunicante”.

La scurt timp după sosirea sa, tânărul autor a fost angajat de către colegul poet Nicolai Costenco în redacția revistei literare Viața Basarabiei, dar a lucrat în principal ca reporter la ziarul Gazeta Basarabiei. Pe atunci, Robot era un susținător dedicat cauzelor de stânga, care, scrie Colesnic, „niciodată n-a încercat să-și mascheze opiniile politice. Era un simpatizant al mișcării comuniste”. Orientarea sa ideologică către comunism și antifascism a fost reflectată parțial în activitatea lui la Viața Basarabiei, în variatele sale reportaje și în literatura de călătorie. Robot a călătorit mult prin Basarabia și Bugeac, prezentând viața pescarilor lipoveni din Vâlcov și chestiuni de interes public, cum ar fi procesul de la Chișinău al militantului comunist român Petre Constantinescu-Iași. Vladimir Prisăcaru scrie că Robot a avut o „greu explicabilă predilecție” pentru prezentarea localităților din Bugeac (o regiune care face parte acum din Ucraina) și susține că autorul „arăta, dezinteresat, caracterul lor românesc”.

Variatele sale articole acoperă mai multe subiecte, inclusiv: un studiu al operei lui Ștefan Petică (un principal reprezentant al curentului simbolist românesc); un eseu de critică socială intitulat Pajurile mizeriei chișinăuieneIon Bogdan Lefter, „Literatura/critica basarabeană: izolare și sincronizare”, în Observator Cultural, nr. 246, noiembrie 2004Ion Simuț, „Există o critică regională?” , în România literară, nr. 27/2005 și o cronică a romanului Ioana al lui Anton Holban.Oana Draia-Fodor, „Anton Holban. Polifonia geloziei”, în Discobolul, octombrie-noiembrie-decembrie 2009, p. 93 Robot a publicat un număr mare de schițe critice, concentrându-se pe figurile majore din literatura română și europeană (de la Luigi Pirandello, Serghei Esenin și Charles Baudelaire, la Mateiu Caragiale, Panait Istrati sau Liviu Rebreanu) și a fost la fel de interesat de critică de artă, de teatru și de balet (analizând creații artistice realizate de Constantin Brâncuși, Victor Brauner, Vaslav Nijinski și Anna Pavlova). În mod special, Robot a fost apreciat pentru un interviu cu actrița de origine basarabeană Maria Cebotari.

Un al doilea volum de poezie, Somnul singurătății, a fost publicat în 1936. El a fost elogiat în special de Costenco în Viața Basarabiei — potrivit lui Colesnic, deși Robot era „un concurent foarte subtil” în plan literar al lui Costenco, o astfel de apreciere din partea ultimului demonstra „o solidaritate literară justificată, fiindcă ambii aveau simpatii politice de stânga și le promovau cu consecvență”. În acea vreme, Costenco și-a nuanțat propriul suport pentru o școală neo-tradiționalistă în literatură (pentru care el a căutat inspirație în opera ideologului naționalist român Nicolae Iorga) și s-a simțit atras de tendințele avangardiste.Alexandru Burlacu, „Poezia basarabeană: Arcadia în negativ (I)” , în Convorbiri Literare, martie 2002 În același an, revista literară oficială din București, Revista Fundațiilor Regale, a găzduit eseul criticului modernist Vladimir Streinu, care a analizat în patru secțiuni individuale creațiile poeților Robot, Haig Acterian, Ștefan Baciu și Cicerone Theodorescu.Iordan Datcu, „Vladimir Streinu cenzurat” , în România literară, nr. 25/2002

Cariera în epoca sovietică și dispariția Robot a rămas în regiunea lui adoptivă după cedarea Basarabiei de către România către Uniunea Sovietică în 1940. Acest lucru, sugerează Iurie Colesnic, a fost „o decizie conștientă” și era justificată de convingerea lui Robot că poezia avangardistă era apreciată de către administrația sovietică (făcându-l „cea mai elementară victimă intelectuală a propagandei comuniste”). Colesnic scrie, de asemenea: „bănuiesc că dezamăgirea lui după un an de viață în regimul comunist a fost una profundă și greu de reparat”. Un argument similar este adus de Eugen Lungu, care sugerează că Robot „a mimat (între 1940-1941) adeziunea la fericirea colhoznică” și, ca și alți scriitori din nou-înființata RSS Moldovenească, a fost realizată pentru a se conforma realismului socialist.Eugen Lungu, „Limbaj și limbuție” , în Revista Sud-Est, nr. 1/2002 În particular, notează Lungu, Robot a urmat poziția oficială sovietică cu privire la o „limbă moldovenească” diferită de limba română și reglementată de către institutul pedagogic din Balta.

Scriitorul a fost angajat pe atunci la ziarul comunist oficial Moldova Socialistă, dar colabora încă în mod neobișnuit la Viața Basarabiei, care se mutase la București din cauza ocupației sovietice. În septembrie 1940, când România a intrat sub o guvernare de tip fascist (Statul Național-Legionar), Robot chiar l-a vizitat pe Lovinescu la cenaclul lui din București. Procesul-verbal al ședinței elaborat de Lovinescu, publicat pentru prima dată cu 60 de ani mai târziu, prezintă un conflict între Robot și modernistul transformat într-un fascist Ion Barbu: „I. Barbu, odios, nebun, vrea sânge, vrea răzbunare, asasinarea lui Carol etc, ultragardist. [...] Bietul Robot e primit infernal de Barbu. După-amiază penibilă din cauza lui Barbu.”Valeriu Râpeanu, „Când totul se prăbușea” , în Curierul Național, 12 aprilie 2003

Situația politică s-a schimbat la sfârșitul lunii iunie 1941, când armatele române și germane naziste au început atacul brusc asupra Uniunii Sovietice, ocupând Basarabia (vezi România în al Doilea Război Mondial). Robot a fost declarat dispărut și presupus mort în luna august a aceluiași an, ultima locație cunoscută a sa fiind în apropiere de Odesa, RSS Ucraineană. Potrivit unei relatări, el a fost recrutat în Armata Roșie și a murit în război. Cu toate acestea, conform lui Vladimir Prisăcaru, Robot a fost victima unui naufragiu, care a murit alături de alți 3.000 de refugiați basarabeni, atunci când nava lor, care naviga de la Odesa către Crimeea, s-a scufundat în Marea Neagră.

În afară de romanul Music-hall (sau MUZIC-hall), a lăsat în urmă două caiete de poezii, intitulate Îmblânzitorul de cuvinte și Plecările și popasurile poetului. Potrivit surselor, Robot a intenționat, de asemenea, să publice un o selecție a poeziilor sale cu tematică comunistă într-un volum ce urma să fie intitulat A înflorit Moldova.

Activitatea literară și publicistică

Modernism și ermetism