Hatmanatul (în ), sau Statul Ucrainean (, Ukraiinska derjava) a fost numele statului ucrainean pe parcursul a opt luni din anul 1918. Stabilit printr-o lovitură de stat care a avut sprijinul Puterilor Centrale la , el a pus capăt guvernului Radei Centrale, și a înlocuit Republica Populară Ucraineană, care a fost desființată. Puterea politică, protejată de forțele de ocupație, era concentrată în mâinile hatmanului , care avea puteri dictatoriale. Statul a dispărut pe 14 decembrie în același an după restaurarea republicii populare cu noul .
Deoarece Rada Centrală s-a dovedit incapabilă să impună ordinea și să pună capăt haosului ce cuprinsese Ucraina în primăvara anului 1918, ea a pierdut repede încrederea claselor sociale celor mai favorizate. De asemenea, ea a pierdut și încrederea Puterilor Centrale. Principalul interes al acestora stătea în obținerea de produse alimentare, iar Rada s-a dovedit incapabilă să livreze cantitățile necesare. Răsturnarea Radei și crearea Hatmanatului a fost rezultatul incapacității Germaniei de a exploata resursele țării prin alte mijloace. Chiar dacă ambele guverne depindeau de sprijinul Germaniei, Rada era independentă și mai populară decât succesorul său, deși mai puțin eficientă în administrarea teritoriului.
În practică stat satelit al Germaniei, Hatmanatul a servit pentru exploatarea resurselor agricole ucrainene în folosul Puterilor Centrale. Rechizițiile noului guvern și ale aliaților săi au dus la răscoale țărănești și la ample revolte soldate cu cel puțin nouăsprezece mii de morți primăvara și vara și la privarea ocupanților de controlul asupra unor părți din regiune. Neputând satisface nici cererile populare de reformă socio-economică și nici pe intelectualii naționaliști, Skoropadski a impus revenirea la ordinea prerevoluționară.
Nu a reușit să-și extindă sprijinul forțelor sale armate suficient de mult pentru a rămâne la putere după retragerea Puterilor Centrale la sfârșitul anului 1918. În decembrie 1918, naționaliștii de stânga, care controlau Rada, l-au demis și au restabilit republica sub forma .
Proclamarea noului regim thumb|right|upright|Proclamația lui , . În acea zi s-a anunțat abolirea Republicii Populare Ucrainene și crearea unui nou Stat Ucrainean cu el ca hatman cu puteri dictatoriale. Datorită faptului că Rada Centrală s-a dovedit incapabilă să impună ordinea și să pună capăt haosului în care se zbătea Ucraina în primăvara anului 1918, administrația a pierdut repede încrederea claselor sociale mai favorizate, printre care se numărau proprietari de terenuri, oameni de afaceri, fermieri mai înstăriți, industriași și oficiali de rang înalt — aproximativ 20% din populație. De asemenea, Republica Populară Ucraineană a pierdut încrederea Imperiului German și a Austro-Ungariei, care, în temeiul tratatului de la Brest-Litovsk, și-au menținut reprezentare politică și militară pe teritoriul ucrainean. Principalul interes al imperiilor în raport cu această țară consta în obținerea de alimente, pe care Rada nu le-a putut furniza în cantitățile sperate.
În aceste condiții, în aprilie 1918, moșierii ucraineni au organizat o lovitură de stat pentru a înlocui Rada cu un guvern conservator prezidat de generalul , unul dintre marii moșieri din regiune. Pregătirile independente ale armatei au făcut loc în scurt timp unei strânse colaborări cu autoritățile ocupante, care doreau să se descotorosească de Radă. Planurile au fost puse la cale de reprezentanții germani, cu acordul pasiv al austro-ungarilor. Skoropadski era un militar cu idei polítice conservatoare, care, după ieșirea Rusiei din Primul Război Mondial, fusese comandant al primului corp de armată al Armatei Ruse care s-a „ucrainizat” în urma păcii cu germanii și ulterior a devenit ataman al „cazacilor liberi”. Lovitura de stat s-a desfășurat printr-o proclamație în Congresul Ligii Moșierilor — întrunit la Kiev cu circa șase mii de delegați — care cerea încetarea oricărui experiment social și alegerea lui Skoropadski în funcția de hatman. thumb|right|. Opoziția acestora față de dizolvarea Radei și preluarea puterii de către la sfârșitul lunii aprilie 1918 s-a dovedit inutilă. s-au opus loviturii de stat, dar s-au dizolvat după ce inamicii lor au triumfat și au preluat controlul asupra capitalei. Rezistența redusă a Radei a făcut inutilă intervenția Germaniei în lovitura de stat, în ciuda dispoziției acesteia de a-l sprijini pe Skoropadski în caz de nevoie.
Aprobată de către cele mai înalte autorități civile și militare germane, lovitura de stat a produs satisfacție în rândul înaltului comandament al frontului ucrainean, și ușurarea reprezentanților diplomatici. Schimbarea de guvern a crescut influența germană în politica ucraineană, în special a militarilor. Recunoașterea oficială a lui Skoropadski a venit însă târziu, pe 2 iunie. Republica Populară Ucraineană a proclamat Statul Ucrainean (Ukrainska Derjava), cunoscut și sub numele de „Hatmanatul”.
Activitatea guvernului
Primele măsuri ale guvernului Skoropadski a desființat Rada și a anulat legile și reformele acesteia. Una dintre primele măsuri ale guvernului său a fost restaurarea proprietății private și a economiei de piață. După cum se exprima documentul Garanțiile pentru tot poporul ucrainean:
Grevele au fost interzise și s-a restaurat cenzura. Skoropadski a instaurat, în practică, o dictatură. În aceeași zi în care a fost numit hatman de către Congresul Moșierilor și după ce a abolit Rada și Rada Mică și după ce a demis miniștrii, a promis adoptarea unei noi legi electorale după care să se aleagă un nou parlament ucrainean. Până la întrunirea acestuia, a decretat înființarea unui guvern provizoriu sub forma unei dictaturi în care a concentrat toată puterea guvernamentală în mâinile sale. Ca hatman, el avea puterea de a numi și demite miniștrii, de a dirija politica externă, de a anula orice lege și de a comanda forțele armate. Putea adopta orice lege și era și autoritate supremă a țării. S-a proclamat libertatea expresiei și a asocierii „în limitele legii”, precum și cea a religiei, deși creștinismul ortodox a fost proclamat principală religie a statului. La 3 iulie, s-a aprobat legea cetățeniei, bazată pe reședință, și nu pe limba vorbită de o persoană, spre deosebire de propunerile Radei; toți cei care locuiau pe teritoriul Hatmanatului primeau cetățenie dacă nu o refuzau explicit.
Formarea guvernului și restaurarea administrației La început, Skoropadski a avut dificultăți în a forma un nou guvern din cauza refuzului socialiștilor, inclusiv al celor mai moderați, de a participa la cabinet dacă nu sunt îndeplinite unele condiții pe care hatmanul și germanii refuzau să le accepte. Germanii și-au declarat în mod clar opoziția față de revenirea în guvern a celui mai mare partid ucrainean și a socialist-revoluționarilor. În cele din urmă, Skoropadski și-a format un guvern condus de un moșier, fără participarea socialiștilor, cu un număr mare de kadeți — șapte, care s-au hotărât să renunțe pe moment la aversiunea față de Germania pentru a-i strivi pe bolșevici cu ajutorul acesteia — și fundamental pro-rus și ostil naționalismului ucrainean. Era lipsit de personalități naționaliste, dar avea, în schimb, administratori capabili. Germanii au recunoscut în practică noul guvern aproape imediat.
thumb|right| înconjurat de ofițerii săi. Lângă el, cu barbă albă, prim-ministrul . Revenirea la putere a vechii elite prerevoluționare, printre care se numărau funcționari țariști și moșieri, precum și ofițeri de armată și industriași, a facilitat restaurarea administrației, care a câștigat în eficacitate. Ministerele au redevenit funcționale datorită revenirii birocraților veterani și administrației locale și provinciale în mâinile moșierilor și funcționarilor țariști, numiți acum comisari ai noului guvern. S-a înființat și un corp de poliție, care a atras în rândurile sale mulți ofițeri țariști.
Skoropadski a încercat să înlocuiască conceptul cultural de Ucraina, al naționaliștilor ucraineni, cu unul teritorial: nu era ucrainean doar cine știa limba, ci și oricine locuia pe teritoriul Statului și îi era credincios. Această noutate a fost însă primită cu răceală de către naționaliști, care îi considerau pe hatman și pe susținătorii lui niște simpli naționaliști ruși, și monarhiști reacționari.
Dintre diferitele guverne care au controlat teritoriul între 1917 și 1920, hatmanatul a fost cel care a avut cel mai mult succes în politica externă — stabilind relații diplomatice cu alte țări culturală și de educație. A înființat o sută cincizeci de instituții de învățământ secundar în limba ucraineană și două universități și a extins studiile naționale ucrainene limba, literatura și istoria — în cele trei deja existente. De asemenea, el a înființat o academie de științe și alta de arte plastice, biblioteca națională, arhivele statului și alte instituții culturale, care au supraviețuit mandatului său.
FuncțiePrimul guvern30-4–4-5Al 2-lea guvern4-5–24-10Al 3-lea guvern25-10–14-11Al 4-lea guvern14-11–14-12Prim ministruNikolai VasilenkoFedir LîzohubAfaceri externeNikolai VasilenkoDmitro DoroșenkoDmitro DoroșenkoIuri AfanasievApărarexAleksandr RogozaAleksandr RogozaD. ȘciuțkiMarinăMaximovxxAndri PokrovskiInterneVișnevskiFedir Lîzohub KistiakovskiV. ReinbotIgor KistiakovskiFinanțeA. K. RjepețkiAntin RjepețkiAntin RjepețkiAntin RjepețkiComerțS. M. GutnikS. M. GutnikSerghei MeringSerghei MeringMuncăY. M. WagnerY. M. WagnerMaxim SlavinskiVolodimir KosinskiCăi ferate și comunicațiiV. A. ButenkoV. A. ButenkoV. A. ButenkoV. LiandebergAlimentațieIuri SokolovskiIuri Sokolovski Serghei GherbelSerghei GherbelG. GlinkaJustițieN. P. CiubinskiN. P. Ciubinski A. RomanovAndri ViazlovV. ReinbotSănătateVsevolod LiubinskiVsevolod LiubinskiVsevolod LiubinskiVsevolod LiubinskiEducațiexNikolai VasilenkoPetro StebnițkiVolodimir NaumenkoAgriculturăxVasili KolokolțovVolodimir M. LeontoviciSerghei GherbelReligieNikolai VasilenkoVasili ZenkovskiOleksander LototskiMihailo VoronoviciConsiliul de miniștri al Hatmanatului conform Encyclopedia of Ukraine și Milow.
Supunerea față de Puterile Centrale Triumful lui Skoropadski a permis germanilor să-și exercite controlul asupra politicii ucrainene și asupra țării, transformându-se deschis în putere ocupantă, subminând autoritatea guvernului. Numirile făcute de Skoropadski trebuiau aprobate de germani. În aceeași zi în care s-a format guvernul, germanii au interzis grevele și au impus pedeapsa cu moartea pentru greviști și sabotori. Obiectivul lor era exploatarea economică a țării în folosul lor. În nota informativă trimisă la Berlin la 19 mai, ambasadorul german indica:
thumb|right|upright|, alături de împăratul german Wilhelm al II-lea în timpul vizitei sale oficiale în Germania, la începutul toamnei anului 1918. Acesta a jucat un rol dominant în politica hatmanatului în întreaga sa existență. Skoropadski a acceptat să mențină independența față de Rusia, asigurând o strânsă colaborare politică și economică cu Puterile Centrale, acceptând, printre alte condiții, autoritatea tribunalelor militare germane pentru cazurile care îi afectau pe aceștia, dizolvând comisiile create de către Rada pentru reforma agrară și punând unitățile militare sub controlul Puterilor. Principalii comandanți militari germani au recomandat însă la începutul lunii mai să se renunțe la recunoașterea independenței Ucrainei, având în vedere ostilitatea populației față de trupele germane, și să se impună un guvern militar de ocupație. Numai opoziția reprezentanților civili a forțat armata să renunțe la idee și să continue să-l susțină pe hatman.
Germania a jucat un rol esențial în Ucraina pe toată durata perioadei hatmanatului. Chiar și la începutul lunii noiembrie, când înfrângerea acestora în Primul Război Mondial era iminentă, autoritățile germane au decis să-și mențină prezența militară în țară, cu acordul Antantei, la cererea hatmanului adresată învingătorilor, cel puțin până când își va putea extinde propria armată.