Șatra este un roman-parabolă scris de Zaharia Stancu și publicat în 1968 de Editura pentru Literatură din București.Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, 1977, p. 228. El reprezintă o excepție în cadrul prozei postbelice a lui Zaharia Stancu, fiind singurul roman care nu face parte din ciclul autobiografic ce-l are ca narator și protagonist pe DarieNicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, 2008, pp. 948, 950.Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, 1977, pp. 111, 174.Liviu Leonte, „Zaharia Stancu”, 1989, p. 10. sau, după cum scria criticul Eugen Simion, „singura operă de ficțiune pură a lui Zaharia Stancu”.Eugen Simion, „Zaharia Stancu (1902–1974)”, 2002, p. 44.

Romanul, scris pe un ton grav, prezintă exodul forțat în vreme de război al unei șatre de romi către Răsărit, într-un ținut sălbatic aflat dincolo de un fluviu,Eugen Simion, „Zaharia Stancu (1902–1974)”, 2002, p. 35.Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, 2008, p. 950.Al. Piru, Istoria literaturii române de la început pînă azi, Editura Univers, București, 1981, p. 384.Ion Simuț, „Călătorie spre necunoscut”, în România literară, anul XXXIX, nr. 32, 17–23 august 2007, p. 13. () în scopul exterminării.Liviu Leonte, „Zaharia Stancu”, 1989, p. 11. Membrii șatrei suferă de foame și de frig pe parcursul drumului istovitor și al iernii cumplite petrecută în stepă, iar numărul lor se reduce dramatic.Cornel Ungureanu, Proza românească de azi, 1985, p. 152. Apropierea morții îi determină pe romi să nu mai respecte rânduielile străvechi, iar șatra se destramă în cele din urmă.Eugen Simion, „Zaharia Stancu (1902–1974)”, 2002, p. 46.

Deși s-a inspirat dintr-un eveniment istoric real (deportarea romilor în Transnistria în timpul regimului antonescian din România), autorul nu a transformat spațiul și timpul acțiunii în elemente identificabile, evitând tendința interpretării tendențioase a istoriei. Romanul dobândește astfel aspectul unei parabole istorice necircumscrise precis unui timp și unui spațiu.Cornel Ungureanu, Proza românească de azi, 1985, p. 151.

Șatra este considerat drept una dintre cele mai reușite scrieri ale lui Zaharia Stancu,Eugen Simion, „Zaharia Stancu (1902–1974)”, 2002, p. 12. fiind perceput de criticii literari ca „o lamentație lungă [...] de o aspră poezie” despre încercarea unei comunități de a-și păstra identitatea într-un secol caracterizat prin intoleranță,S. Damian, „Zaharia Stancu: «Șatra»”, 1970, p. 70. dar și ca o pledoarie fierbinte pentru viață.Ovidiu Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogația nesfîrșită, 1977, p. 193. În decursul timpului a fost tradus în mai multe limbi străine și publicat în numeroase țări.Zaharia Stancu, Viață, poezie, proză!... Confesiunile lui Darie, 1975, p. 176. Textul intitulat „Darie sînt eu. Dar nu în întregime”, convorbire a autorului cu Ilie Purcaru, a apărut anterior în ediția din 15 decembrie 1973 a ziarului Tribuna României, fiind reprodus apoi în vol. Ilie Purcaru, România – convergențe la universal, Ed. Albatros, București, 1975.

Rezumat

Poposită într-o zi de vară la marginea unui sat, în plină perioadă de război, șatra de romi condusă de bulibașa Him este somată în aceeași seară de autorități să se îndrepte către cel mai învecinat oraș, fără a i se comunica motivul acestui ordin sau destinația drumului.Voicu Bugariu, Zaharia Stancu, 1974, p. 100.Valeriu Râpeanu, „Două romane de Zaharia Stancu: «Șatra» și «Ce mult te-am iubit»”, 1970, p. 178. Călătoria începe sub auspicii rele: nomazii sunt surprinși în prima noapte de un bombardament aerian, iar o femeie tânără pe nume Zara moare dând naștere unui copil mort.Eugen Simion, „Zaharia Stancu (1902–1974)”, 2002, p. 45.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 382. Odată ajunsă în oraș, șatra lui Him bașa primește ordinul să se îndrepte către Răsărit până la un fluviu, fiind avertizată să nu se abată de la drum deoarece va fi supravegheată permanent, iar cei care vor încerca să fugă sau să se ascundă vor fi împușcați pe loc. Drumul caravanei se desfășoară anevoios, pe o arșiță cumplită, timp în care membrii șatrei își continuă îndeletnicirile zilnice potrivit obiceiurilor străvechi. Astfel, lupta bărbaților Goșu și Ariston pentru frumoasa Lisandra se desfășoară după legile ritualice ale șatrei, la fel ca și căsătoria lui Alimut, fiul cel mic al bulibașei, cu Kera.Răzvan Voncu, „Enigmaticul Stancu”, 2010, p. 25. Mai multe semne rele apar pe parcursul drumului, iar bulibașei Him i se pare permanent că toți indivizii pe care-i întâlnește se uită la el și la „oamenii oacheși” ai șatrei ca la niște morți.Voicu Bugariu, „Proza lui Zaharia Stancu”, 1971, p. 198; reprodus în vol. colectiv Zaharia Stancu interpretat de..., 1972, p. 285.Liviu Leonte, „Zaharia Stancu”, 1989, p. 12.Eugen Simion, „Zaharia Stancu (1902–1974)”, 2002, p. 47.

Ajunși la fluviu, după ce câinii șatrei încercaseră zadarnic să-i întoarcă din drum, „oamenii oacheși” poposesc pentru două nopți pe malul apei, unde are loc nunta lui Alimut cu Kera. În noaptea nunții patru inși îi atacă pe miri și, după ce-l bat pe Alimut, o violează pe Kera.Nicolae Balotă, „Zaharia Stancu: «Șatra»”, 1970, p. 396. Șatra este trecută apoi pe malul celălalt al fluviului și își continuă drumul către Răsărit sub supravegherea jandarmilor. În cele din urmă, drumul istovitor se încheie, iar romii ajung într-un ținut îndepărtat și își întind corturile pe un teren nisipos izolat aflat între un lac cu apă sărată și o râpă pietroasă, fiind avertizați să rămână acolo sub amenințarea pedepsei cu moartea. Rămași fără apărare, membrii șatrei sunt terorizați de cei care trec pe acolo: dezertorii înarmați le fură caii, iar jandarmii îi constrâng să-și dea ultimii bani de aur pe alimente.Nicolae Balotă, „Zaharia Stancu: «Șatra»”, 1970, p. 392; reprodus în vol. colectiv Zaharia Stancu interpretat de..., 1972, p. 240.

Vremea se înrăutățește, iar „oamenii oacheși” se adăpostesc în trei hrube săpate în povârnișul pietros, unde suferă de frig și de foame. Încetul cu încetul se produce o abrutizare a membrilor șatrei din cauza izolării într-un mediu ostil, a lipsurilor și a dezertorilor înarmați care le calcă periodic sălașul mizer și a conflictelor interne. Caii, măgarii și catârii mor de frig și de foame, iar urșii sunt tăiați și mâncați. Numărul membrilor șatrei scade pe parcursul iernii lungi, conflictele interne se întețesc, iar romii încep să conteste autoritatea bulibașei Him pe care-l consideră vinovat de situația grea în care se află.Dumitru Micu, „Zaharia Stancu: «Șatra»”, în revista Lupta de clasă, București, seria a V-a, anul XLIX, nr. 6, iunie 1969, p. 114; reprodus în vol. colectiv Zaharia Stancu interpretat de..., Editura Eminescu, București, 1972, p. 233. Aproape nimeni nu mai respectă rânduielile vechi care asiguraseră până atunci supraviețuirea șatrei. Decepționat, bătrânul bulibașă Him se duce să moară în crângul înzăpezit din apropiere, înțelegând că nu-i mai poate convinge pe șătrari să respecte regulile vechi de conviețuire și că șatra pe care o conducea s-a destrămat.Voicu Bugariu, Zaharia Stancu, 1974, p. 101.Liviu Leonte, „Zaharia Stancu”, 1989, p. 14.

După multe luni de iarnă grea vine primăvara, iar conflictul intern cel mai durabil se încheie tragic: Ariston este ucis, dar Lisandra nu se mai întoarce la soțul ei, Goșu, și rămâne să moară singură în pustietate. În cele din urmă, ca urmare a apropierii frontului de acest ținut neospitalier, puținii supraviețuitori ai șatrei se înhamă la ultimele șase căruțe și se îndreaptă către fluviu, în urma convoiului târându-se plângând Oarba, femeia lui Him bașa.

Structură Romanul Șatra este împărțit în 12 capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 393.

Personaje Him bașa — bulibașa unei șatre de romi, fiu de bulibașă și nepot de bulibașă.Zaharia Stancu, Șatra, 1968, p. 52. Veghează respectarea rânduielilor șatrei, împărțind dreptatea precum înțeleptul Solomon în vechime.Liviu Leonte, „Zaharia Stancu”, 1989, p. 13. Își conduce șatra către destinația incertă unde este mânată de jandarmi. Autoritatea lui se fărâmițează treptat pe măsură ce condițiile de viață ale membrilor șatrei se înrăutățesc. În cele din urmă, bulibașa se duce să moară în afara taberei, gest care marchează destrămarea șatrei.Voicu Bugariu, Zaharia Stancu, 1974, p. 101. În momentul morții are viziunea caravanei înaintând pe un câmp pustiu „către marginea cerului”. Alimut — fiul cel mai mic al lui Him bașa și al Oarbei. O iubește pe Kera și o ia de soție, dar o respinge după ce aceasta este violată în zăvoiul de pe malul fluviului, neputând să se apropie fizic de ea din cauza scârbei.Zaharia Stancu, Șatra, 1968, pp. 468–469. Kera — fiica lui Calub, care devine femeia lui Alimut după ce Him bașa o cumpără de la tatăl ei cu zece galbeni de aur. Este necinstită de patru necunoscuți în noaptea nunții ei cu Alimut. Ocolită de Alimut după această întâmplare, se tânguie permanent în auzul oamenilor din șatră.Zaharia Stancu, Șatra, 1968, p. 375. Sina, poreclită „Oarba”Cornel Ungureanu, Proza românească de azi, 1985, p. 150. — femeia lui Him bașa și mama lui Alimut.Zaharia Stancu, Șatra, 1968, pp. 18–19. A născut zece băieți, din care cinci au murit și cinci trăiesc.Zaharia Stancu, Șatra, 1968, p. 433. A orbit la bătrânețe, dar prevede viitorul oamenilor prin pipăirea liniilor palmeiZaharia Stancu, Șatra, 1968, p. 392. și, paradoxal, vede sufletele morților cum părăsesc trupul și se înalță ca niște aburi albi.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 394. Criticul Voicu Bugariu o considera „o Cassandră rău prevestitoare” a cărei tristețe „însoțește ca un bocet decăderea șatrei”.Voicu Bugariu, Zaharia Stancu, 1974, p. 131. Goșu — un țigan din șatra lui Him bașa. A cumpărat-o pe Lisandra de la șatra lui Sedil bașa cu 20 de galbeni de aur turcești.Zaharia Stancu, Șatra, 1968, pp. 12–13. Femeia îl înșală cu Ariston, iar Goșu o bate cu harapnicul și apoi se bate de mai multe ori cu rivalul lui. Lisandra — femeia lui Goșu, fata bulibașei Sedil bașa.Zaharia Stancu, Șatra, 1968, p. 12. Cumpărată de Goșu de la o altă șatră, ea își înșală bărbatul cu Ariston, pe care îl iubește. Deși Ariston moare în cele din urmă, ea nu se mai întoarce la soțul ei și rămâne să moară în pustietate.Voicu Bugariu, Zaharia Stancu, 1974, p. 118. Criticul Mariana Ionescu o asemăna prin forța ei de viață cu Costandina din nuvela omonimă a lui Stancu.Mariana Ionescu, Introducere în opera lui Zaharia Stancu, 1985, p. 380. Ariston — țigan din șatra lui Him bașa, care devine amantul Lisandrei. O iubește pe Lisandra, conștient că încalcă astfel rânduielile șatrei, și se bate de mai multe ori cu Goșu. După ce Goșu îi crapă ochiul stâng în cursul unei bătăi,Zaharia Stancu, Șatra, 1968, p. 351. Ariston este ucis în cele din urmă. Uj Hoțul — țigan din șatra lui Him bașa. Este un individ abject, care fură și încalcă permanent rânduielile șatrei. O parte din oamenii șatrei, nemulțumiți de Him, propun ca Uj să devină noul bulibașă.Zaharia Stancu, Șatra, 1968, p. 490. Criticul Voicu Bugariu îl considera „un fel de șacal al șatrei”. Matahala — o femeie uriașă, care trăiește cu Uj Hoțul și îi inițiază sexual pe tinerii romi. Îl ucide în timpul unei încăierări pe Bus, nepotul lui Him bașa.

Scriere și publicare

Scrierea romanului