Lupta de pe muntele Cipchieș a fost o acțiune militară de nivel tactic desfășurată pe Frontul Român, în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la Primul Război Mondial. Ea s-a desfășurat în perioada – și a avut ca rezultat victoria forțelor române – aflate în defensivă, în ea fiind angajate forțe române din Divizia 14 Infanterie și forțe ale Puterilor Centrale – aflate în ofensivă, din Divizia 72 Infanterie austro-ungară. Lupta în cauză a făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în timpul Operației de apărare a trecătorilor Carpaților.

Mobilul acțiunii a fost reprezentat de încercarea trupelor austro-ungare de a prelua controlul vârfului Cipchieș din Munții Tarcăului – care domină dinspre sud valea Bicazului între confluențele acestuia cu Dămucul și Tarcăul, în încercarea de a întoarce apărarea trupelor române cu scopul de a intercepta calea de comunicație și de retragere a forțelor din Grupul Bicaz al Diviziei 14 Infanterie. Această misiune a fost încredințată unui detașament format din 3 batalioane de infanterie și o baterie de artilerie de munte, forțe puse sub comanda colonelului Samuel Sander.

Înfrângerea Detașamentului Sander a stopat acțiunea ofensivă a Corpului XXI Armată austro-ungar.

Contextul Geografic Vârful Cipchieș (1357 m altitudine) constituie limita nordică a înălțimilor maxime a Muntelui Lung, care constituie cumpăna apelor dintre Dămuc și Tarcău. Profilul transversal al Muntelui Lung este asimetric, cu versantul estic puternic înclinat și cu cel vestic prelung, cu pinteni care coboară treptat spre valea Dămucului. De sub vârful Cipchieș izvorăsc doi afluenți importanți, Ața – afluent al Tarcăului și Ivăneșul – afluent al Dămucului.Munții Tarcău..., Brânduș & Grasu, 1987, Relieful

Tot din vârful Cipchieș, de unde orizontul este larg deschis spre nord și vest spre valea Bicazului, o potecă ce urmărește vârfurile Smida Floarei - Bâtca Prelucei - Măgura Tarcău și coboară pe Piciorul Runcului, duce după 5 1/2 - 6 1/2 ore de mers la Gura Tarcăului.Munții Tarcău..., Brânduș & Grasu, 1987, Traseul 14 Aceeași potecă ce coboară spre șaua dintre Cipchieș și Smida Floarei, duce de aici fie pe valea Ivăneșului spre confluența cu Dămucul și mai departe spre valea Bicazului, la Bicaz-Chei,Munții Tarcău..., Brânduș & Grasu, 1987, Traseul 16 fie spre valea Aței.Munții Tarcău..., Brânduș & Grasu, 1987, Traseul 15

Militar

Ca urmare a bătăliilor de la Sibiu și de la Brașov de la sfârșitul lunii septembrie și respectiv începutul lunii octombrie, Armatele 1și 2 române au fost obligate să se retragă din Transilvania în Vechiul Regat, presate de Armata a 9-a germană. În acest context, în aripa dreaptă a dispozitivului român Armata de Nord a trebuit să se plieze manevrelor făcute de vecinii săi, având misiunea de a întârzia printr-o retragere treptată, Armata 1 austro-ungară. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 215 Odată cu finalizarea retragerii din Transilvania, Armata de Nord a ocupat crestele Munților Moldovei și trecătorile lor,Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 397 la 1/14 octombrie aproape toate unitățile armatei fiind dispuse pe frontieră,Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 398 în pozițiile fortificate construite înante de invazia Transilvaniei.Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 209 În aripa dreaptă se afla la nord Divizia 14 Infanterie (comandată de către generalul Paraschiv Vasilescu), care rămăsese însă dincolo de frontieră ocupând regiunile Bistricioarei și Bicazului, precum și valea inferioară a Tarcăului. Divizia realiza la dreapta legătura cu aripa stângă a Armatei 9 Ruse (comandant Platon Alexeevici Lecițchi) și avea la stânga Divizia 7 Infanterie. La 6/18 octombrie 1916, întreaga Divizie a 14-a a fost atașată din punct de vedere operativ Armatei 9 Ruse.

Misiunea Armatei 1 austro-ungare a fost aceea de a asigura spatele trupelor germane, în ce privește posibilitatea unor atacuri venite dinspre nord-est. Cu acest scop, ea trebuia să ajungă să stăpânească în cel mai scurt timp posibil creasta principală a Carpaților, menținând legătura la dreapta cu trupele amice. În cadrul acestei armate, Corpul XXI Armată austro-ungar urma să înainteze spre văile superioare ale Bicazului și Bistricioarei, iar Corpul VI Armată austro-Ungar urma să se axeze spre valea Trotușului. Une opération de guerre ..., Flipo & Vitez, 1926, p. 216 Corpul XXI Armată austro-ungar (comandant Kasimir von Lütgendorf) a primit misiunea de a ataca cu cele două divizii ale sale (Divizia 37 Infanterie HonvédPreludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 208 și 72 Infanterie austro-ungară) pe văile Bistricioarei și respectiv pe cea a Bicazului. Este de menționat că până la sosirea lui Lütgendorf de pe Frontul italian, cele două divizii din extremitatea nordică a Armatei 1 austro-ungare au fost reunite sub comanda generalului Johann Háber, formând astfel Grupul Háber.Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 207 Deoarece comandamentul acestuia nu a dispus de ofițerii necesari pentru a controla în mod adecvat cele două divizii și acestea erau răsfirate pe un teritoriu întins, Corpul IX Armată austro-ungar (1916-1918) din Armata 7 austro-ungară (1916-1918) a preluat pentru un timp comanda unităților lui Háber, fiind atașat pentru temporar Armatei 1 austro-ungare.După ce comandamentul Corpului XXI Armată austro-ungar a preluat controlul în regiunea de nord, Corpul IX Armată austro-ungar s-a reîntors la Armata 7 austro-ungară. La 29 septembrie/12 octombrie 1916 a început în aripa stângă a Armatei de Nord bătălia pentru trecătorile Moldovei, care s-a propagat ulterior pe toată lungimea frontierei muntoase, până la valea Dornei.

Preludiul Regrupată în zona văilor Bistricioarei și Bicazului, începând cu 29 septembrie/12 octombrie Divizia 14 Infanterie avea poziționate în zonă sau în apropiere următoarele unități:Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 323 Regimentul 67 Infanterie, retras pe valea Jidanului, călare pe valea Jidanului și valea Bicazului, între Telec și Cipchieș (1359 m). Regimentul 54 Infanterie la Neagra.

În data de 30 septembrie/13 octombrie, a rămas în zonă văii Bicazului pe poziții pentru defensivă Grupul Bicaz al Diviziei 14 Infanterie, aflat sub comanda generalului Claudian Ionescu, comandant la Brigăzii 27 Infanterie. Acesta se afla călare pe văile Jidanului și Bicazului și era constituit de Regimentele 54 și 67 Infanterie, împreună cu 2 divizioane de artilerie din Regimentele 24 și respectiv 27 Artilerie. Spre originea râului Ața se afla Batalionul 3 din Regimentul 54 Infanterie. În rezervă, la Hangu și Buhalnița se afla Regimentul 86 Infanterie.Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 325

În seara de 1/14 octombrie, Divizia 72 Infanterie austro-ungară avea dispus pe Ghilcoș Grupul Colonel Baatz.Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 527 Divizia 72 Infanterie austro-ungară (aflată inițial sub comandanda lui Alexander Emil Bandian) a primit ordinul de a forța trecerea prin valea Bicazului,Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 399 pentru a ajunge la confluența râurilor Bicaz și Bistrița. Atât în nord pe valea Bistricioarei cât și în sud pe cea a Bicazului, tentativele trupelor inamice de a se apropia de pozițiile românești fie au fost oprite de la distanță de tirurile precise ale artileriei, fie au fost respinse cu pierderi grele de către focurile infanteriei.Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 399 Luptele duse au determinat comandamentul Corpului 21 Infanterie austro-ungar să aibă impresia că, un angajament frontal se va solda cu eșec, astfel că acesta a decis să încerce o învăluire prin aripa dreaptă a Diviziei 72 Infanterie austro-ungară, pe valea Dămucului. Pus sub comanda colonelului Sander, un detașament inamic a fost destinat acestui scop.Armata Română ..., Vol. II, Dabija, 1928-1936, p. 528

Format din Batalioanele 7/73 și 5/9 alături de Bateria 6/9 artilerie de munte, detașamentul austro-ungar aflat sub comanda locotenent-colonelului Samuel Sander, a fost dislocat din Munții Călimani spre Praid și de aici a mărșăluit spre Gheorgheni, în două zile. Fără a-și lăsa oamenii să se odihnească, Sander a ordonat urcarea în continuare spre Lacu Roșu. Epuizate, efective reduse drastic au ajuns acolo la ora 11 noaptea. A doua zi în timp ce soldații se odihneau, Sander împreună cu comandanții de batalioane, adunați la comandamentul Brigăzii 143 Infanterie austro-ungară, și-au primit ordinele de la comandantul interimar al Diviziei 72 Infanterie austro-ungară, colonelul Barwick. Acesta a alocat detașamentului, care urma să fie trimis spre Cipchieș, un batalion suplimentar, 5/97.

Înaintarea pe valea Bicazului a început la 4/17 octombrie, după-amiaza la ora 15,30. Drumul prin munți a epuizat oamenii în grade variabile, aceștia fiind expuși ploii, astfel că pe parcurs, coloana de atac s-a răsfirat de-a lungul drumurilor de acces. Deoarece militarii coloanei de atac nu s-au putut usca în mediul cu temperaturi apropiate de cele de îngheț, dat fiind că nu au fost lăsați să aprindă focuri pentru a nu-și deconspira prezența, situația acestora a devenit dificilă. Doar două treimi din efectiv a ajuns la poziția pe care Sander o alesese ca punct de pornire a atacului. De asemenea la 4/17 octombrie la Pichetul Bolovăniș, un detașament austro-ungar a fost surprins și distrus, lăsând și 2 ofițeri împreună cu 65 de soldați prizonieri.

Odată ajunși la obiectiv, la 5/18 octombrie o ceață groasă a împiedicat folosirea artileriei, iar aceasta împreună cu ninsoarea care a început să cadă la mijlocul zilei, l-au făcut pe Sander să amâne declanșarea atacului pentru a doua zi dimineață.

Lupta

În dimineața zilei de 6/19 octombrie, poziția română de pe Cipchieș ocupată de o singură companie din Regimentul 54 Infanterie a fost atacată de coloana austro-ungară, care avea un efectiv de 3 batalioane de infanterie și era dotată cu mitraliere și cu o baterie de tunuri. Pe la ora 11,30 după un asalt final în care austro-ungarii au folosit grenade de mână, poziția română a fost cucerită cu prețul a 6 morți și 22 de răniți din partea atacatorilor. În același timp, românii au lăsat pe câmpul de luptă 10 morți și 41 de prizonieri.

Sub comanda colonelului Sander, corpul principal al forței inamice s-a angajat pe urma românilor care se retrăgeau prin vale, spre următoarea culme. Inamicii au coborât spre pozițiile române de la Croiești, pe care le-au atacat în seara aceleiași zile, luminând câmpul de luptă cu proiectoare și rachete. Aflate în apărare sub comanda maiorului Rogobete, cele două companii ale sectorului au rezistat celor trei atacuri susținute de un batalion inamic, în timp ce restul coloanei austro-ungare și-a consolidat poziția întărind-o cu tranșee. Pe Cipchieș, Sander a păstrat o companie, artileria, precum și grupul său de comandă. Acțiunea de urmărire a fost oprită la căderea nopții.Preludiu la Blitzkrieg:..., Barrett, 2016, p. 210