Badenheim 1939 (în , în traducere ad litteram „Stațiunea Badenheim”) este un roman-parabolă scris de Aharon Appelfeld și publicat pentru prima oară în 1979 de către editura organizației Hakibutz Hameuhad din Tel Aviv. Originar din România și supraviețuitor al persecuțiilor antisemite din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Appelfeld a creat o operă literară care tratează într-un mod original, dar profund, tema Holocaustului.

Acest roman, scris pe un ton grav și cu un aspect alegoric, prezintă viața dintr-un oraș de vacanță evreiesc fictiv din Austria, cu puțin timp înainte ca locuitorii săi să fie deportați în lagărele de concentrare naziste de pe teritoriul Poloniei ocupate de Germania. Viața populației pare să-și urmeze cursul normal la începutul sezonului turistic, dar curând apar inspectori guvernamentali care izolează treptat orașul de lumea exterioară, pentru ca în final toți localnicii și turiștii să fie transportați la gară și „absorbiți” în patru vagoane de marfă. Badenheim 1939 a fost publicat pentru prima dată în limba ebraică, fiind apoi tradus în limba engleză și ulterior în multe alte limbi străine. Emily Miller Budick, Aharon Appelfeld's Fiction: Acknowledging the Holocaust, 2005, p. 27.

Apariția romanului a fost salutată în presa epocii, iar unii cronicari entuziaști precum Linda Grant de la cotidianul englez The Guardian l-au descris mai târziu ca fiind o capodoperă sau chiar „cel mai mare roman al Holocaustului”.

Rezumat

Orașul de vacanță austriac Badenheim, aflat la o distanță mai mică de 200 km de Viena, este invadat în primăvara unui an, ca de obicei, de turiștii autohtoni și străini atrași de festivalul artistic organizat de dr. Pappenheim. Tara J. Johnson, „Badenheim 1939”, în vol. Michael D. Sollars, Arbolina Llamas Jennings (eds.), The Facts on File companion to the world novel : 1900 to the present, Facts on File, Inc., New York, 2008, p. 49. Principala preocupare a locuitorilor și vizitatorilor, majoritar evrei, o reprezintă numele artiștilor care au răspuns invitației impresarului. Activitatea tot mai vizibilă a „Departamentului Asanării” (o instituție a statului) de îngrădire a terenurilor este presupusă de personaje a avea legătură cu organizarea festivalului. Edward Alexander, „The Holocaust and the Israeli Imagination”, 1994, p. 97. Autoritățile încep să efectueze investigații, iar la mijlocul lunii mai este afișată o „înștiințare discretă” prin care toți cetățenii de origine evreiască trebuie să se înregistreze la Departamentul Asanării, măsură pentru care locuitorii, vilegiaturiștii și artiștii îl învinuiesc pe dr. Pappenheim.

Treptat apare zvonul că scopul înregistrării evreilor îl reprezintă îndeplinirea formalităților birocratice pentru strămutarea în masă a localnicilor, turiștilor și artiștilor evrei în Polonia, țara de origine a majorității lor. Localnicii și turiștii evrei, naivi și apatici, nu se opun acestor măsuri, căutând dimpotrivă să găsească argumente în favoarea faptului că vor avea o viață mai bună în viitoarea lor țară. În timp ce evreii sunt preocupați tot mai mult de activitățile artistice desfășurate la Badenheim, autoritățile restricționează accesul în oraș, închid oficiul poștal și interzic mai întâi picnicurile și plimbările în pădure, iar apoi frecventarea piscinei și a cofetăriei. Tara J. Johnson, „Badenheim 1939”, în vol. Michael D. Sollars, Arbolina Llamas Jennings (eds.), The Facts on File companion to the world novel : 1900 to the present, Facts on File, Inc., New York, 2008, p. 50.

Odată cu venirea toamnei sunt aduși în oraș tot mai mulți evrei, care fuseseră asimilați și se considerau acum austrieci, iar, pe măsură ce proviziile de alimente ale hotelului se apropie de sfârșit, colectivitatea înțelege cu resemnare că nu mai există cale de întoarcere. Cetățenii încep să dea vina unii pe alții și își pierd treptat mințile, golind farmacia de narcotice și de otrăvuri. În ciuda sfârșitului iminent, unii rămân optimiști și refuză să vadă apropierea Holocaustului, sperând într-un viitor fericit iluzoriu în Polonia.E. Suhor, „Scriitori evrei din România în literatura universală”, în Nicolae Cajal, ‎Hary Kuller (coord. gen.), Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, Comisia Națională a României pentru U.N.E.S.C.O., Federația Comunităților Evreiești din România, București, 1996, pp. 311–312.

Într-o dimineață evreii sunt încolonați, conduși la gară și îmbarcați în patru vagoane de marfă murdare, iar dr. Pappenheim mai are timp să facă o ultimă remarcă: „Dacă vagoanele sunt atât de înfiorătoare, înseamnă că nu avem de făcut un drum prea lung”.

Structură Romanul este împărțit în 35 capitole numerotate cu cifre arabe și fără titluri.

Personaje dr. Pappenheim — un impresar optimist și excentric care vizitează Badenheim-ul în fiecare vară pentru a organiza Festivalul anual de muzică. A.J. Sobczak, Janet Alice Long, Frank N. Magill, Cyclopedia of literary characters, Salem Press, Pasadena, California, 1998, p. 131. Îi place ordinea, se referă în mod constant la programe și termene, dar este întotdeauna în măsură să găsească explicații pozitive pentru acțiunile cele mai amenințătoare. Frau Zauberblit — o pacientă fugită de la un sanatoriu aflat în apropiere, care pare a avea simptome ușoare de tuberculoză. Este fosta soție a generalului von Schmidt, cu care are o fiică.Aharon Appelfeld, Badenheim 1939, 2007, p. 49. Persoană veselă, purtând adesea o pălărie de paie, ea se bucură de evenimentele culturale din orașul Badenheim și de tovărășia celorlalți vilegiaturiști.Aharon Appelfeld, Badenheim 1939, 2007, pp. 32, 36, 44–46, 52–53. Martin — farmacistul local, care o îngrijește cu devotament pe soția sa bolnavă, Trude, și se învinovățește pe sine pentru problemele altora. Farmacia sa este prădată de mai multe ori pe măsură ce se apropie momentul deportării. Lea Wernick Fridman, Words and witness : narrative and aesthetic strategies in the representation of the Holocaust, 2000, p. 46. Trude — soția farmacistului, care suferă de o depresie severă și de paranoia. Joseph Cohen, Voices of Israel : essays on and interviews with Yehuda Amichai, A.B. Yehoshua, T. Carmi, Aharon Appelfeld, and Amos Oz, 1990, p. 112. Edward Alexander, „The Holocaust and the Israeli Imagination”, 1994, p. 96. Ea așteaptă permanent vești de la fiica ei, Helena, și vorbește mereu despre viața evreiască dusă în casa părintească de pe malul Vistulei. I se pare că turiștii din acest an nu mai au înfățișarea vizitatorilor obișnuiți, ci seamănă cu niște pacienți evadați dintr-un sanatoriu. dr. Shutz — un matematician cu un comportament adolescentin, avid de dragoste, care este îndrăgostit de o școlăriță despre care află curând că este însărcinată. Sally și Gertie — două prostituate locale de vârstă mijlocie (42 și respectiv 40 de ani), acceptate în mare măsură de către comunitate. Sunt drăguțe și generoase și îl răsfață pe yanuka. Karl și Lotte — un cuplu care călătorește la Badenheim pentru a participa la festivalul de muzică. Karl este divorțat și se gândește la copiii lui care urmează să fie trimiși de socrul lui la o academie militară, în timp ce Lotte este văduva unui agent comercial al unei firme mari. Bărbatul pierde contactul cu realitatea pe măsură ce vara se apropie de sfârșit și privește o mare parte din zi peștii din acvariu, în timp ce Lotte se simte tristă și crede că viața ei s-a terminat. Leon Samitzky — un muzician care a emigrat în copilărie din Polonia și încă își mai amintește cu duioșie de țara lui natală. Bea tot mai mult pe măsură ce se apropie momentul deportării și așteaptă cu nerăbdare momentul întoarcerii în Polonia. profesorul Fussholdt — un istoric faimos, care stă pe tot timpul sezonului în camera sa de hotel din Badenheim și corectează manuscrisul ultimei sale cărți, o magnum opus care trata arta satirei, „singura formă de artă potrivită pentru viețile noastre”.Aharon Appelfeld, Badenheim 1939, 2007, p. 86. Este ostil față de cultura iudaică și i-a discreditat mai demult în prelegerile sale pe Theodor Herzl și Martin Buber. Mitzi Fussholdt — tânăra soție a profesorului Fussholdt, o femeie vanitoasă și infidelă care nu înțelege nimic din opera soțului ei și este nemulțumită că nu poate găsi prieteni sau iubiți la Badenheim. Are coșmaruri din cauza fricii că va fi deportată. recitatorii — doi gemeni înalți și slabi, care au o mare pasiune pentru poezia lui Rainer Maria Rilke. Yanuka (Nahum Slotzker) — un copil polonez originar din Kałuszyn cu un talent muzical prodigios, adus la Badenheim de dr. Pappenheim. Lea Wernick Fridman, Words and witness : narrative and aesthetic strategies in the representation of the Holocaust, 2000, p. 44. („Yanuka” este un cuvânt aramaic care înseamnă „copil-minune” și este folosit adesea pentru a-i desemna pe tinerii străluciți care studiază Talmudul.). Spre finalul romanului, își pierde vocea, se îngrașă și începe să vorbească limba germană. Mandelbaum — un muzician excentric care sosește mai târziu în stațiune, împreună cu un trio muzical. A.J. Sobczak, Janet Alice Long, Frank N. Magill, Cyclopedia of literary characters, Salem Press, Pasadena, California, 1998, p. 132. Lea Wernick Fridman, Words and witness : narrative and aesthetic strategies in the representation of the Holocaust, 2000, p. 47. Își forțează trioul să repere mereu pe măsură ce așteaptă momentul deportării. Salo — un comis-voiajor originar din Polonia, care este mulțumit că poate locui la Badenheim pe cheltuielile companiei. Așteaptă să se întoarcă în Polonia și își petrece timpul consumând băuturi alcoolice. dr. Langmann — un turist din Badenheim care își susține cu mândrie apartenența austriacă și afirmă că el nu mai este evreu, fără a convinge însă autoritățile să-l scoată de pe lista evreilor. „Eu mă consider un cetățean austriac liber. N-au decât să-i trimită pe evreii polonezi în Polonia, își merită patria. Eu am picat din greșeală în toată încurcătura asta”, se plânge el permanent oricui vrea să-l asculte.Aharon Appelfeld, Badenheim 1939, 2007, p. 64. Frau Milbaum — patroana gemenilor recitatori, aristocrată austriacă de origine evreiască, moștenitoare a două titluri nobiliare de la foștii ei soți.Aharon Appelfeld, Badenheim 1939, 2007, p. 62. Vede o conspirație împotriva ei pentru că funcționarii de la Departamentul Asanării au ignorat numele soților ei austrieci și au trecut în listă doar numele tatălui ei evreu. Refuză contactul cu ceilalți turiști de la Badenheim, pe care-i consideră niște „lepădături”, și se închide în camera ei unde scrie scrisori „despre acești Ostjuden care puseseră stăpânire pe Badenheim și înjoseau cultura, târând-o în mocirlă”. Edward Alexander, „The Holocaust and the Israeli Imagination”, 1994, pp. 97–98.Aharon Appelfeld, Badenheim 1939, 2007, p. 110. rabinul — bătrân, infirm și uitat, el apare în scaunul său cu rotile foarte târziu în roman, lamentându-se într-un amestec neînțeles de idiș și ebraică. Joyce Moss, Middle Eastern Literatures and Their Times, Thomson Gale, Detroit, 2004, p. 32.

Scriere și publicare Supraviețuirea autorului în perioada Holocaustului thumb|right|220 px|Aharon Appelfeld în 2014.