Masacrul de la Beliș a fost un eveniment petrecut la data de 8 noiembrie 1918 pe moșia baronului János Urmánczy, în zona comunei Beliș din districtul Huedin al comitatului Cluj. În cursul acestuia, între 41 și 50 de civili – în majoritate de etnie română – au fost uciși de către o unitate de militari înarmați aflată sub comanda căpitanului k.u.k. Antoniu Dietrich. Această unitate a fost formată cu aprobarea ministrului de război al Ungariei, fără ca acesta însă să cunoască scopul ei real, la inițiativa și cu sprijinul deputatului Nándor Urmánczy. Militarii unității i-au împușcat pe locuitorii din zonă în virtutea stării de asediu, deși aceasta nu fusese proclamată.

Punctul de pornire al acestui eveniment l-a reprezentat devastarea exploatării locale forestiere Urmánczy, sub imperiul situației revoluționare, de către prizonieri de război ai armatei austro-ungare care lucrau la întreprinderea forestieră locală. Ca efect, fratele proprietarului a însărcinat detașamentul trimis la Beliș să restabilească ordinea pe plan local și să-i pedepsească pe locuitorii zonei, considerați în mod eronat ca fiind principalii vinovați. O parte dintre trupurile victimelor au fost arse din dispoziția ofițerului comandant al detașamentului pe jăratecul rămas de la o clădire căreia i se dăduse foc. În cele două zile care au urmat detașamentul Dietrich a făcut incursiuni în comunele învecinate, iar în restul perioadei de aproximativ două săptămâni în care a mai rămas în zonă a continuat cu alte acțiuni de forță pe plan local.

Printre autorii principali ai celor întâmplate s-au aflat și locotenentul Cseresznyĕs de la jandarmeria locală din Huedin, precum și directorul întreprinderii forestiere din Beliș, Francisc Biró. Primul dintre aceștia a sprijinit în mod activ acțiunile detașamentului militar, iar ultimul s-a implicat atât în aducerea detașamentului, cât și în conducerea unor membri ai gărzilor naționale maghiare locale care au contribuit la masacru.

Anchetatorii, istoricii și analiștii care au studiat evenimentul nu au ajuns la un consens referitor la numărul de civili morți în urma evenimentelor petrecute. Doar 41 de victime au fost precis identificate, estimările ulterioare indicând cifra de circa 50 de decedați.

Impactul masacrului a fost semnificativ, în sens negativ, asupra tratativelor care se desfășurau în acel moment la Arad între Consiliul Național Român Central și Oszkár Jászi, venit în calitate de ministru al naționalităților din noul stat ungar pentru a negocia menținerea Transilvaniei în cadrul frontierelor ungare. Cazul respectiv a constituit astfel unul dintre motivele pentru care acestea au eșuat.

O broșură publicată în anul 1932 de avocatul și ziaristul fost voluntar dr. Aurel Gociman – care reprezintă singurul studiu documentat consacrat tragediei -, un monument care există la Beliș, precum și filmul Capcana mercenarilor – regizat de Sergiu Nicolaescu amintesc de cele petrecute.

Context General În toamna și iarna anului 1918 au avut loc evenimente violente în Transilvania și Banat pe fondul prăbușirii fronturilor, al lipsurilor de tot felul cu care era asociat războiul, al nemulțumirilor și al frustrărilor existente, al dezagregării monarhiei și armatei austro-ungare, precum și al gripei spaniole,„Dimensiunea violentă a revoluției transilvănene și bănățene...”, Groza, 2016, p. 159 evenimente pe care memoria colectivă le-a catalogat drept revoluție. În prima fază manifestările populare, care au început în luna octombrie și au continuat pe tot parcursul lunii noiembrie, s-au desfășurat pe fondul vidului de putere determinat de disoluția structurii de stat austro-ungare și au fost caracterizate de violență, anarhie, jafuri și crime.„Dimensiunea violentă a revoluției transilvănene și bănățene...”, Groza, 2016, p. 160

Odată cu izbucnirea revoluției, revenirea soldaților abrutizați și radicalizați de pe front a condus la manifestări revoluționare violente, specifice violenței populare tradiționale. Datorită fenomenului de contagiune mentală, evenimentele petrecute s-au desfășurat destul de asemănător de la o regiune sau localitate la alta.„Dimensiunea violentă a revoluției transilvănene și bănățene...”, Groza, 2016, p. 162 Scenariul a fost asemănător, fiind vorba în esență despre un conflict al populației cu autoritățile locale și cu toți îmbogățiții satelor, de la moșieri la țărani înstăriți.„Dimensiunea violentă a revoluției transilvănene și bănățene...”, Groza, 2016, p. 163 Târgurile au reprezentat, de asemenea, unele dintre principalele zone în care s-au declanșat jafurile.„Dimensiunea violentă a revoluției transilvănene și bănățene...”, Groza, 2016, p. 166

Au fost astfel subiect al violenței simbolurile imperiale, bunurile rechiziționate pentru armată – care au fost recuperate, depozitele de alimente, precum și marile proprietăți funciare atât maghiare, cât și românești, împreună cu conacele aflate pe acestea.„Dimensiunea violentă a revoluției transilvănene și bănățene...”, Groza, 2016, p. 164 Victimele au fost reprezentate în primul rând de notari (și în unele cazuri de învățători, ambele categorii profesionale fiind anterior implicate în derularea procedurilor de rechiziție), de jandarmi și de mari proprietari.

Atacarea conacelor și moșiilor nobiliare a fost asociată cu jefuirea și devastarea acestora, precum și cu umilirea publică a proprietarilor de către populația revoltată. Comportamentul violent al populației a convers spre zona unei haiducii moderne, autojustificate atât prin penuria alimentară din satele românești, cât și prin sentimentul forțării unui timp al echității sociale. Atacurile, devastările, jafurile și crimele au fost însoțite de distrugerea actelor de arhivă și de instalarea în primul rând al acțiunilor respective a unor elemente oportuniste de la marginea societății,„Dimensiunea violentă a revoluției transilvănene și bănățene...”, Groza, 2016, p. 165 precum și uneori de practici impregnate de nesiguranță și superstiție, care aminteau de perioada medievală.

Puseul de violența populară a început să se atenueze la începutul lunii noiembrie 1918 și a fost stopat odată cu apariția Consiliilor Naționale românești. Acestea au înlocuit sau și-au subordonat vechea organizare politică, în calitate de adevărate organe ale puterii de stat, și și-au adus contribuția la bunul mers al vieții, la aprovizionarea populației, la asigurarea comunicațiilor, a siguranței publice și a bunurilor cetățenilor.„Dimensiunea violentă a revoluției transilvănene și bănățene...”, Groza, 2016, p. 167

Local

Așezarea geografică a Belișului permitea exploatarea facilă a pădurilor.„Noi reflecții asupra masacrului...”, Ștefănescu, 2016, p. 226 Pământul din acea zonă, care se afla în proprietateaFurduiu, Ilie; Războiul româno-maghiar din anul 1919 (I); Dacoromania, Nr. 16/2004; Alba Iulia; accesat la 8 septembrie 2018 baronului Károly, Czirják; „Dr. Urmánczy Nándor élete és munkássága [Viața și opera dr. Nándor Urmánczy]”, în InVictus – az ember, akit nem győztek le: Urmánczy Nándor 1868–1940] [InVictus - omul care nu s-a lăsat învins: Urmánczy Nándor 1868–1940]; septembrie 2011; p. 4 János Urmánczy, avea în 1918 o suprafață de aproximativ 28.000 de iugăre (16.170 de hectare), fiind ocupat în cea mai mare parte cu păduri de brad. La exploatările forestiere de aici, precum și la fabrica de cherestea construită de János Urmánczy în sat, lucrau atât locuitorii comunelor din zonă, cât și câteva sute de prizonieri de război ai armatei austro-ungare: sârbi, italieni și ruși. În sat moșierul construise, de asemenea, un castel falnic și o biserică catolică care avea destinația de capelă a familiei.

Situația sătenilor s-a înrăutățit în timpul războiului, agravându-se mult la sfârșitul marii conflagrații, pe fondul prăbușirii economice și dezastrului militar. Prizonierii de război – cazați în barăci – erau forțați să lucreze în condiții deosebit de dificile, care le-au provocat acestora mari nemulțumiri.

La începutul lunii noiembrie a anului 1918 se aflau la dispoziția lui János Urmánczy 30 de jandarmi și alți militari care îi protejau avutul. „A jósikafalvi Urmánczy birtok... [Povestea jefuirii domeniului...]”, Fráter, 2011, p. 8 În satul apropiat Mănășturul Unguresc au avut loc în 2 noiembrie câteva incidente provocate de soldații reîntorși de pe front și nemulțumiți de situația actuală. Jandarmii aflați sub comanda locotenentului Cseresznyĕs au încercat să intervină în zilele de 3 și 4 noiembrie 1918 pentru a reinstaura ordinea, iar la 4 noiembrie locotenentul a declarat starea de asediu în comună;Anul 1918 în județul Bistrița-Năsăud..., Onofreiu & Pintea & Vlașin, p. 417 în seara aceleiași zile populația s-a revoltat împotriva acestei măsuri, iar jandarmii au fost nevoiți să se retragă.Anul 1918 în județul Bistrița-Năsăud..., Onofreiu & Pintea & Vlașin, p. 418

După izbucnirea Revoluției Crizantemelor, proprietarul moșiei a plecat protejat de jandarmiMăcelul de la Beliș din 1918..., Gociman, 1932, p. 36 de la Beliș la Huedin„Noi reflecții asupra masacrului...”, Ștefănescu, 2016, p. 227 de unde a telefonat fratelui său, Nándor Urmánczy, pentru a-i cere ajutor. De aici, văzând că populația manifestă sentimente foarte ostile și că ajutorul nu mai vine,Măcelul de la Beliș din 1918: ..., Gociman, 1932, p. 70 a plecat în 3 noiembrie 1918 cu trenul către Budapesta.

Trei zile mai târziu, în 6 noiembrie 1918,Măcelul de la Beliș din 1918..., Gociman, 1932, p. 15 prizonierii de război care lucrau la exploatarea forestieră din Beliș au întrerupt munca și au cerut conducerii întreprinderii să fie lăsați să plece acasă și să li se dea alimente pentru drum. Fiind refuzați, ei luat cu asalt magazia de alimente pentru a se aproviziona și l-au omorât pe magaziner. De asemenea, au dat foc întreprinderii și depozitului de cherestea al acesteia și au jefuit castelul Urmánczy, părăsind zona până a doua zi. În timpul devastărilor au mai asasinat pe alți doi angajați ai întreprinderii, precum și pe șachterul evreu din comuna Beliș.

ConformMăcelul de la Beliș din 1918..., Gociman, 1932, p. 21 ziaristuluiAnul 1918 în județul Bistrița-Năsăud..., Onofreiu & Pintea & Vlașin, p. 429 Aurel Gociman, urmând prizonierilor de război,Măcelul de la Beliș din 1918..., Gociman, 1932, p. 16 țărănimea înfuriată a pătruns la rândul ei în castelul Urmánczy și , din care doar o mică parte au putut fi ulterior recuperate de un detașament militar. Conform istoricului Mihai-Octavian Groza, locuitorii satului Beliș au participat și ei la devastarea depozitului de cherestea.Groza, Mihai-Octavian; „Un corpus documentar cenzurat din monografia Douăzeci de ani de la Unire de Tiron Albani (1938)”, în Administrație românească arădeană : studii și comunicări, Volumul XI: Studii și comunicări din Banat-Crișana ; Arad; 2016; ; p. 344; accesat la 8 septembrie 2018 Bărbierul Ernest Tauffer din comuna Beliș și familia lui - care au fost martori ai evenimentelor - au fost condamnați la moarteAnul 1918 în județul Bistrița-Năsăud..., Onofreiu & Pintea & Vlașin, p. 416 de jefuitori.Măcelul de la Beliș din 1918: ..., Gociman, 1932, p. 43 Execuția lor nu a mai avut loc ca urmare a sosirii ulterioare la Beliș a respectivului detașament (Dietrich). De asemenea, locuitorii români și maghiari ai satului învecinat Mănășturul Unguresc au hotărât să-și care fiecare scânduri de la gaterul firmei situat la Dâmbul Negri, gater care fusese părăsit de lucrători.

În acest timp Nándor Urmánczy, care se afla la Budapesta, a fost informat prin telefon de cele întâmplate de către jandarmii locali și a încercat să-și ajute fratele, încercând să facă tot ce-i stătea în putință ca guvernul ungar să trimită în zonă forțe militare de la Cluj sau de la Oradea. Încercarea lui nu a avut însă succes.

Pregătiri