Marija Gedroit (n. 21 noiembrie 1986) este o handbalistă lituaniană care a jucat pentru clubul SCM Gloria Buzău pe postul de intermediar stânga. Gedroit este și componentă a echipei naționale a Lituaniei.
Biografie Marija Gedroit și-a petrecut perioada de juniorat la echipa RSK Eglė Vilnius, de unde a fost convocată și la echipele naționale de junioare și tineret ale Lituaniei. În 2003, handbalista făcut pasul la echipa de senioare a Eglė Vilnius, unde a rămas până în 2008 și cu care a jucat în fiecare an în cupele europene. În 2003–2004 a devenit golgheterul campionatului feminin lituanian.
Gedroit a evoluat apoi la echipe din Cehia, Polonia sau Islanda, fiind una din cele mai bune marcatoare. În sezonul 2011–2012 ea a fost golgheterul campionatului Islandei, în timp ce juca pentru Haukar Hafnarfjörður.
S-a transferat apoi la Kisvárdai KC, iar ulterior la echipa germană Bayer 04 Leverkusen. În vara anului 2018 Gedroit s-a transferat la CSU Danubius Galați. În acea perioadă echipa gălățeană a avut probleme financiare și a fost în cele din urmă preluată de clubul municipalității, CSM Galați. Trei jucătoare, printre care Gedroit, au refuzat oferta noului club și s-au transferat. Gedroit a semnat cu SCM Gloria Buzău, iar în 2019 s-a transferat la Madeira Andebol.
Palmares Liga Campionilor: Calificări: 2005
Cupa Cupelor: Turul 2: 2004
Cupa EHF: Turul 3: 2005, 2007, 2008 Turul 2: 2006, 2009
Campionatul Lituaniei: 13px|Aur Câștigătoare: 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009
Distincții personale Cea mai bună marcatoare din campionatul Lituaniei: 2003–2004 Cea mai bună marcatoare din campionatul Islandei: 2011–2012 (159 de goluri în 24 de meciuri) Cea mai bună handbalistă lituaniană: 2017 (împreună cu Brigita Ivanauskaitė)
Note
Legături externe Marija Gedroit pe pagina EHF Marija Gedroit pe pagina Ligii Germane de Handbal (arhivat) Marija Gedroit pe pagina Handbalvolei (arhivat)
Categorie:Jucătoare de handbal din Lituania Categorie:Nașteri în 1986 Categorie:Sportivi lituanieni în viață Categorie:Handbaliști expatriați Categorie:Lituanieni expatriați în Cehia Categorie:Lituanieni expatriați în Polonia Categorie:Lituanieni expatriați în Islanda Categorie:Lituanieni expatriați în Ungaria Categorie:Lituanieni expatriați în Germania Categorie:Lituanieni expatriați în România