thumb|250px|Articolele hotărât și nehotărât în limbile din Europa
În gramatica tradițională, articolul este o „parte de vorbire flexibilă cu rol de instrument gramatical, care însoțește în unele limbi substantivul și arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor”Constantinescu-Dobridor 1998, articolul articol.. Articolul face parte din clasa cuvintelor gramaticale, subclasa determinanților abstracțiConstantinescu-Dobridor 1998, articolul determinant..
Guțu-Romalo 2005 definește articolul ca „modalitate (gramaticală) afixală de integrare enunțiativă”, punând accent pe statutul său de afix. Așadar, nu mai interpretează articolul ca o parte de vorbireGuțu-Romalo 2005, subcap. „Articolul”, pp. 53–57..
Din alt punct de vedere, articolul face parte din categoria cliticelor, adică a cuvintelor care nu sunt cuvinte aparte din punct de vedere prozodic, fiind în general neaccentuateKálmán și Trón 2007, p. 174..
Nu toate limbile posedă articole. Astfel sunt, de exemplu, limba latină și majoritatea limbilor slaveBussmann 1998, p. 89. Vezi și harta alăturată.. În limbile în care există, numărul tipurilor lor depinde de limba dată.
Cel puțin în majoritatea limbilor din Europa, toate articolele sunt proclitice, adică cuvinte aparte plasate înaintea cuvântului determinat, dar în unele, ca în română, bulgară sau albaneză, articolul hotărât este enclitic, adică apare la sfârșitul cuvântului determinat, ca un sufixKálmán și Trón 2007, p. 107. Vezi și harta alăturată..
Limbile se deosebesc după cum articolele se acordă morfologic cu substantivul determinat sau nu. De exemplu, în limbile romanice occidentale se acordă în gen și număr, iar în română și în caz, dar în limbi ca engleza sau maghiara nu se acordă. Prin acord, articolul poate avea funcția secundară de a indica categoriile gramaticale ale substantivului atunci când acesta nu o face. De pildă, în limba spaniolă, substantivul problema are o terminație specifică pentru feminin, dar cu un articol (un/el problema) se poate ști că este de fapt masculinKattán-Ibarra și Pountain 2005, p. 19.. În aspectul oral al limbii franceze nu se poate distinge în majoritatea cazurilor dacă un substantiv izolat este la singular sau la plural, pentru că în cazul din urmă -s-ul adăugat în scris nu se aude, dar cu un articol devine clar la ce număr este: un/le mur [my:ʁ] „un zid / zidul”, des/les murs [my:ʁ] „(niște) ziduri / zidurile”Grevisse și Goosse 2007, p. 746..
Altă funcție secundară a articolului este substantivarea unor cuvinte din alte părți de vorbire sau a unor sintagme: bine (adverb) → bineleConstantinescu-Dobridor 1998, articolul substantivare.; trois mâts „trei catarge” (sintagmă cu atribut) → un trois-mâts „navă cu trei catarge”Grevisse și Goosse 2007, p. 112.; smell „a mirosi” (verb) → a smell „miros”Crystal 2008, p. 114.; jaj, allelúja „vai, aleluia” (interjecții) → Hát nem segít a jaj s az allelúja „Păi nu ajută «vai» și «aleluia»” (Attila József)P. Lakatos 2006, p. 108..
În funcție de limbă, articolele pot fi folosite sau nu împreună cu un alt tip de determinant abstract în același grup substantival. Bunăoară, în franceză și în engleză, articolul, adjectivul posesiv și cel demonstrativ se exclud unul pe celălaltGrevisse și Goosse 2007, p. 738.Eastwood 1994, p. 177., dar în română, când substantivul se folosește cu adjectiv posesiv postpus, trebuie articulat cu articol hotărât: fiul meuCojocaru 2003, p. 77.. Aceasta se referă și la folosirea adjectivului demonstrativ dacă este postpus (studenta aceasta), deși nu și la cel antepus: această studentăCojocaru 2003, p. 82..
Articolul fiind un clitic, în unele limbi, forma sa depinde de sunetul inițial al cuvântului care îl urmează, adaptându-se acelui sunet. De aceea, în engleză, bunăoară, articolul nehotărât are două forme, ex. a visitor „un vizitator” vs. an exhibition „o expoziție”Eastwood 1994, p. 198., pentru că forma an formează mai ușor un așa-numit cuvânt fonetic (un grup de cuvinte cu un singur accent) cu substantivul cu inițială vocalică. Același este cazul articolului hotărât în limba maghiară: a tanár „profesorul” vs. az újság „ziarul”P. Lakatos 2006, p. 25.. În spaniolă, articolul hotărât feminin singular este la (la carta „scrisoarea”), dar dacă cuvântul feminin începe cu vocala /a/ accentuată, se folosește forma de masculin singular a articolului [el agua (fem.) „apa”], ca și el árbol (masc.) „arborele”. Prin urmare, articolul nu indică totdeauna genul. În franceză, vocalele articolelor le și la cad înaintea cuvintelor cu inițială vocalică, ceea ce duce tot la nedistingerea genurilor: le chien (masc.) „câinele”, la clé (fem.) „cheia”, dar l’été (masc.) „vara”, l’heure (fem.) „ora”H nu se pronunță, și aici nu contează drept consoană nici în scris.Grevisse și Goosse 2007, pp. 742–743..
Articolul hotărât
Articolul hotărât indică faptul că substantivul căruia îi este asociat este cunoscut de participanții la comunicare, are un grad înalt de individualizare, este precis definit, numește un anume lucru sau o anumită ființăGrevisse și Goosse 2007, p. 742.Bokor 2007, pp. 247–248.. Cunoașterea pe care o exprimă poate decurge din contextul verbal sau scris ( A könyvet elolvastam „Cartea am citit-o”) ori din cunoașterea pe care vorbitorii o au despre lume, în general: Az autó gépjármű „Automobilul este un vehicul cu motor”.
Acest articol provine, în mai multe limbi, din pronumele demonstrativ. În limbile romanice are la origine pronumele demonstrativ latinesc: ILLE (masc.) > -l(e), le, el, il, o; ILLA (fem.) > -a, la, la, la, a; IPSE (masc.) > sardă su, IPSA (fem.) > sardă saTLFi, articolul LE1, LA1, LES1.. În engleză, unicul articol hotărât provine din forma de masculin singular nominativ (þe) a pronumelui demonstrativ din engleza vecheEtymonline, articolul the.. În maghiară, dintre cele două forme, a și az, cea din urmă este identică și azi cu cea a pronumelui demonstrativ de depărtare din care provine prin conversiuneZaicz 2006, articolul az.
Particularitatea articolului hotărât românesc este că se declină: pomul (nominativ-acuzativ), pomului (genitiv-dativ), pomii (N-A), pomilor (G-D), casa (N-A), casei (G-D)Cojocaru 2003, p. 34.. Folosirea sa cu nume proprii de persoane masculine la singular, cu nume proprii feminine neadaptate morfologic limbii române și cu unele substantive comune (precum numele lunilor), la cazul genitiv-dativ, este singura situație în care articolul devine proclitic: lui Andrei, lui Ionescu, lui Carmen, lui ianuarieBărbuță 2001, p. 63..
În franceză, forma de masculin le și cea unică de plural les se contopesc cu două prepoziții: appeler au secours (à + le) „a striga după ajutor”, parler aux voisins (à + les) „a vorbi cu vecinii”, le repas du soir (de + le) „masa de seară”, la veille des vacances (de + les) „ajunul vacanței”Grevisse și Goosse 2007, p. 743.. Acestea sunt cazuri aparte, în care două părți de vorbire sunt prezente în același cuvânt.
Articolul nehotărât
Articolul nehotărât indică, despre substantivul cu care este asociat, faptul că ceea ce denumește nu este cunoscut, în sensul că, în cursul comunicării, încă nu a fost vorba despre noțiunea exprimată de acesta. Mai indică și faptul că ceea ce denumește este neindividualizat în raport cu clasa din care face parte, iar articolul doar orientează atenția asupra acelui lucru sau acelei ființe, fără a le determina precisGrevisse și Goosse 2007, p. 745.Crystal 2008, p. 241..
La singular, acest articol provine din numeralul cu sensul unu, în unele limbi în formă neschimbată, precum în franceză [un (masc.), une (fem.)] sau în maghiară (egy). În engleză, forma an are la origine numeralul din engleza veche an, care cu timpul l-a pierdut pe n înaintea cuvintelor cu inițială consonantică. În limba actuală, numeralul are cu totul altă formă, oneEtymonline, articolul Etymonline, an.. În spaniolă, articolul masculin este identic ca formă cu numeralul folosit adjectival (un vs. uno – numeral folosit substantival), iar cel feminin este identic cu numeralul feminin folosit și adjectival, și substantival: un niño „un copil”, una mesa „o masă”Kattán-Ibarra și Pountain 2005, p. 22.. În română este identic cu numeralul cu valoare adjectivală, dar diferă de cel cu valoare substantivală: un pom, o casă vs. unu, una. Și acest articol are formă de genitiv-dativ: unui pom, unei caseCojocaru 2003, p. 33..
În engleză sau în maghiară nu este articol nehotărât la plural, dar în alte limbi există. În spaniolă se formează cu procedeul general pentru pluralul părților de vorbire nominale: unos libros (masc.) „niște cărți”, unas mujeres „niște femei”. Acestea sunt considerate și adjective nehotărâteKattán-Ibarra și Pountain 2005, pp. 53.. În română există de asemenea articole nehotărâte la plural. Unul are formă invariabilă (niște pomi, niște case), celălalt are numai formă de genitiv-dativ, fiind pluralul articolului singular de același caz, dar cu formă unică pentru genuri: unor pomi, unor case. Această formă există și ca adjectiv nehotărât. Particularitatea lui niște este că se folosește și cu substantive nenumărabile la singular: niște carneDexonline, articolul niște.. În franceză s-a format altfel articolul nehotărât plural, anume prin contopirea prepoziției de cu articolul hotărât plural les, și are o singură formă: Des gens demandent à vous voir „Niște oameni cer să vă vadă”Grevisse și Goosse 2007, p. 745.. Acest articol este considerat și de alt tip de către unele gramatici (vezi mai jos).
Alte articole
În franceză, de exemplu, există și un articol numit partitiv, folosit cu substantive nenumărabile (nume de materii, substantive abstracte), care indică faptul că este vorba de o cantitate nedeterminată din ceea ce denumește substantivul. Exemple: avoir du courage „a avea curaj”, boire de l’alcool „a bea alcool”, boire de la bière „a bea bere”. După unele gramatici, des poate fi nu numai articol nehotărât, ci și partitiv, cu un substantiv nenumărabil folosit numai la plural: manger des rillettes „a mânca pateu”.
În această perspectivă, și românescul niște poate fi considerat articol partitiv când este folosit cu substantive nenumărabile, dar acest tip de articol nu este luat în seamă de gramaticile românești. În schimb, acestea disting alte două tipuri de articol.
Articolul demonstrativ este apropiat ca înțeles de adjectivul demonstrativ, având forme identice cu cele ale variantei scurte a acestui adjectiv. Ca articolul hotărât, și acest articol determină substantivul în mod hotărât. ExempleCojocaru 2003, pp. 45–46.: în exprimarea gradului superlativ relativ: cel mai frumos; înlocuind un substantiv înaintea atributului care se referă la el: – Unde mi-e rochia? – Care, cea neagră?; înaintea unui numeral: Cei trei mușchetari; în unități frazeologice: Cele rele să se spele, cele bune să se-adune; în nume de monarhi: Petru cel Mare; înaintea celui de-al doilea atribut al unui substantiv, când ambele atribute sunt postpuse: prietena lui cea simpatică.
Are și forme de genitiv-dativ: celui, celei, celor.
Alt articol românesc este cel posesiv. Acesta exprimă determinare definită în construcții posesive. Are patru forme acordate cu obiectul posedat, la care se referă. Este folosit în următoarele construcțiiCojocaru 2003, p. 48.: în formarea pronumelui posesiv: al meu; în atributul care numește posesorul, acesta fiind plasat după atributul obiectului posedat: pantofii cei noi ai verișoarei mele; în numele predicativ care exprimă posesorul obiectului numit de subiect: Cărțile sunt ale profesorului meu, A cui este casa aceasta?
Articolul zero
În anumite cazuri, substantivul este folosit fără niciun articol și în limbi în care de altfel există articole.