Serica

thumb|right|O hartă a lumii întocmită de Florentini pe la mijlocul secolului al XV-lea pe baza primei proiecții (conice modificate) din traducerea în latină din 1406 realizată de Jacobus Angelus după manuscrisele grecești ale Geografiei lui Ptolemeu din secolul al II-lea, redescoperite de Maximus Planudes spre sfârșitul secolului al XIII-lea. Serica este marcată în extremitatea de nord-est a lumii. Serica era una din cel mai estice țări ale Asiei cunoscute de antici greci și romani. Se consideră că denumirea se referă la China de Nord în timpul său dinastiilor Zhou, Qin și Han, la care se ajungea pe uscat pe Drumul Mătăsii, spre deosebire de , la care se ajungea pe . O distincție asemanatoare s-a observat mai târziu în Evului Mediu între „” (nord) și „Mangi” sau „China” (sud). Oamenii de Serica erau numiți Seres, nume folosit uneori și pentru regiunea lor. Accesul în Serica era facilitat ca urmare a cuceririi de către dinastia Han a bazinului Tarim (Xinjiangul de astăzi), dar a fost în mare parte blocat după căderea Imperiului Part în mâinile . rezumă cunoștințele geografilor din antichitatea clasică: Dacă am aduna într-una singură vechile povești despre Seres și țara lor, omițând afirmațiile bizare și fabulele evidente, rezultatul va fi ca cele ce urmează: «regiunea Seres este o țară mare și populată, atingând la est Oceanul și marginile lumii locuibile, și întinzându-se spre vest până la Imaus și la granițele Bactriei. Oamenii sunt civilizați, blânzi, drepți, și frugali, evitând să se întâlnească cu vecinii lor, și se feresc și de întâlniri îndeaproape, dar nu se feresc să se despartă de produsele lor, din care e cel mai important, dar între care sunt și fibrele de mătase, pieile, și fierul de o calitate remarcabilă.» În mod vădit, o descriere a chinezilor. Unii cercetători susțin însă că poporul Seres nu erau chiar chinezi, ci triburi vorbitoare de limbi indo-europene care făceau negoț cu indienii antici, cum ar fi yuezhi, saki, și toharieni.

Numele Formele latinești și derivă din grecescul Sērikḗ () și Sḗres ().Schoff, Wilfred H.: "The Eastern Iron Trade of the Roman Empire", Journal of the American Oriental Society, Vol. 35 (1915), pp. 224-239 (237) Acesta pare a deriva la rândul lui de la cuvintele grecești pentru mătase (, sērikós; în ), care, conform lui . era legat de chinezescul ,. a cărui pronunție a fost ca .. Grecii și romanii știau despre mătase cu mult înainte să înțeleagă originea ei din viermii de mătase, și astfel obținerea cuvântului sēr () ar fi prin derivare regresivă. Altă formă a numelui regiunii este și Serica Regio.

Unii au susținut că este extrem de improbabil ca un popor să fie numit după o insectă. a pretins că ar fi identificat referiri la Seres în scrierile hinduse, drept „Çaka [Sakas], Tukhâra [Bactria], și [Kangju]”.

Relatări dreapta|miniatura|O hartă latină de detaliu derivată după lui Ptolemeu.Ptol., , Asia, Table xi. Serica () se află la nord de , care se află pe () la capătul estic al unui Ocean Indian înconjurat de uscat (). thumb|right|Harta lumii întocmită de Laurent Fries în 1522, cuprinzând Serica () la nord de Himalaya și () în nord-estul extrem al Asiei.

Privire de ansamblu Începând cu secolul I î.e.n., cu Virgil, Horațiu, și Strabon, istoriile romane fac doar referiri vagi la China și la regiunea producătoare de mătase Seres din Orientul Îndepărtat. Florus pare să fi confundat Seres cu popoarele din India, sau cel puțin remarca faptul că culoarea pielii lor demonstrează că ambele trăiesc „sub un alt cer” romanii.Max Ostrovsky (2007), Y = Arctg X: the Hyperbola of the World Order, Lanham, Boulder, New York, Toronto, Plymouth: University Press of America, , p. 44. Geograful din secolul I e.n. afirma că pământurile Seres formează centrul coastei unui Ocean al Orientului, flancat la sud de India și la nord de către sciții din stepele eurasiatice. Istoricul Ammianus Marcellinus (c. 330 - c. 400) scria că țara Seres era închisă între mari ziduri naturale în jurul unui râu numit Bautis, probabil Fluviul Galben. De la din Asia Centrală, romanii răsăriteni (bizantinii) au derivat un nume nou pentru China, Taugast (din turcescul Tabghach), în perioada (386-535). Până în vremea împăratului roman răsăritean Iustinian I (r. 527-565), bizantinii cumpărau mătase chinezească de la intermediari sogdiani. Cu toate acestea, ei obțineau prin contrabandă și viermi de mătase cu ajutorul călugărilor nestorieni, care susțineau că țara „” se situează la nord de India și că produce cea mai fină mătase.Luttwak, Edward N. (2009). The Grand Strategy of the Byzantine Empire. Cambridge and London: The Belknap Press of Harvard University Press. , p. 168.

Ctesias Primele relatări europene despre Seres păstrate până astăzi sunt cele ale lui Ctesias din secolul al V-lea din , unde el îi numește „oameni de statură și longevitate neobișnuite”.Ctes., Autenticitatea relatării este însă disputată.

Strabon lui Strabon din secolul I îi menționează pe Seres în două rânduri. În primul pasaj, el spune că „unii scriitori” pretind că Seres ar trăi mai mult decât indienii din Musicanus, despre care susținea că trăiesc până la 130 de ani.Strabo, , Book XV, Ch. i. În al doilea rând, un pasaj ce discuta despre Regatul Greco-Bactrian menționează că susține că granițele bactrienilor se întind „chiar până la Seres și ”.Strabo, , Book XI, Ch. xi.

Pomponius Mela îi numea pe Seres în drept unul dintre cele trei popoare care locuiesc la extremitatea estică a Asiei. El îl plasa pe Seres între la sud și sciți la nord. Ulterior, într-un pasaj, el remarca:, De Situ Orbis, Bk. III, Ch. vii.

De la acestea, cursul [malului Mării Caspice] face un cot și se îndreaptă spre est. Acea parte care se învecinează cu promontoriu sciților este mai întâi de toate de netrecut din pricina zăpezii, apoi urmează o parte necultivată locuită de sălbatici. Aceste triburi sunt sciți și Saci canibali, despărțiți unii de alți printr-o regiune în care nimeni nu poate locui din cauza multelor animale sălbatice. Urmează o altă vastă sălbăticie, ocupată tot de fiare sălbatice, după care este un munte numit Thabis deasupra mării. La cale lungă de acolo, se ridică crestele Taurus. Seres vin între cele două; o rasă eminentă pentru integritate și celebră pentru comerțul pe care îl lasă să se desfășoare pe la spatele lor, lăsându-și marfa într-un loc părăsit.

Pliniu miniatura|Cupă romană de sticlă verde excavată dintr-un mormânt al dinastiei Han de Est (25-220 e.n.), Guangxi, China Pliniu cel Bătrân vorbea despre Seres, în a sa Istorie naturală, Cartea VI, capitolul xx.Plin., Nat. Hist., Bk VI, Ch xx. El îi localiza, la fel, pe Seres dincolo de un pustiu de cealaltă parte a Sciției; ca și Vergil înaintea lui, înțelegea eronat sericicultura, crezând că mătasea ar fi un produs al anumitor copaci:.

Apoi [sc. la est de Marea Caspică], vom găsi din nou triburi de sciți și din nou pustiu întins ocupate numai de animale sălbatice, până ajungem la acel lanț muntos de deasupra mării, numit Tabis. Abia la aproape jumătate din lungimea coastei, către nord-est, veți mai găsi o țară locuită. Prima rasă întâlnită apoi sunt Seres, atât de celebri pentru produsul lânos al pădurilor lor... Seres sunt renumiți pentru substanța lânoasă obținută din pădurile lor; după o înmuiere în apă, ei piaptănă rămășițele albe ale frunzelor... Atât de meticuloasă este munca aceasta, și atât de îndepărtată este regiunea globului, care permite fecioarelor romane să se mândrească cu hainele lor străvezii în public...

Ammianus relatează și el această versiune, deși Pausanias știa că mătasea venit de la insecte special crescute de către Seres în acest scop, sugerând să se dea mai multă atenție negustorilor și diplomaților romani care vizitaseră China.

În altă parte, Pliniu menționează că fierul lor—pe care ei „ni-l trimit împreună cu pânzeturile și pieile lor”—este de cea mai înaltă calitate din lume, depășind chiar fierul parților.Plin., Nat. Hist., Bk XXXIV, Ch xli.

Pliniu relata și o curioasă descriere a poporului Seres făcută de o ambasadă din pentru împăratul Claudius, ceea ce sugerează că aceștia s-ar putea referi de fapt la populațiile indo-europene din bazinul Tarim, cum ar fi toharienii:Plin., Nat. Hist., http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/ptext?lookup=Plin.+Nat.+6.24 Bk VI, Ch xxiv].

Ei ne-au informat și că partea din insula lor aflată față-în-față cu India are zece mii de stadii lungime, și se îndreaptă spre sud-est—care dincolo de Munții Emodian (Himalaya) privește către Servi (Seres), pe care îi cunoșteau de când au început să facă negoț; că tatăl lui Rachias (ambasadorul) vizitează frecvent țara lor, și că Serae întotdeauna vin să-i întâlnească la sosire. Acești oameni, spuneau ei, sunt mai înalți decât oamenii obișnuiți, au părul bălai și ochi albaștri, și fac niște sunete stranii când vorbesc, neavând nicio limbă a lor cu care să-și comunice gândurile. Restul informațiilor (despre Serae) sunt la fel cu cele comunicate de către negustorii noștri. Ei spuneau că marfa de vânzare era lăsată de ei pe malul opus al unui râu pe coastă, și apoi era luată de localnici, dacă ei au credeau potrivit să facă schimb. Deloc nu ar trebui detestat luxul, dacă doar ne transportăm gândurile la aceste scene, și apoi reflectăm ce ne cere, în ce locuri îndepărtate ne trimite pentru a-l satisface, și la ce sfârșit rău și nevrednic!

Ptolemeu

Țara „Serica” era localizată în în 150 e.n. în zona de dincolo de „Imaus” (Munții Pamir). Acest lucru arată că el considera Serica a încorpora sau a consta din ceea ce este astăzi Xinjiang.

Ptolemeu poziționează și Sinae destul de precis:

Ptolemeu vorbește și de „Sera, capitala țării Seres”. susținea că interpretarea eronată de către Ptolemeu a Mării Indiene ca bazin inchis însemna că Ptolemeu cu siguranță poziționa greșit coasta chineză, de unde și ideea că Sinae este o țară separată de Serica este o concepție greșită.